Relațiile sino-romane cuprind contactele de cele mai multe ori indirecte, fluxul de mărfuri, informații și ocazionalele călători efectuate între Imperiul Roman și Imperiul Han din China, precum și, mai târziu, între Imperiul Roman de Răsărit și diversele dinastii chineze. Aceste imperii s-au apropiat încet unul de altul în cursul expansiunii romane în Orientul Apropiat antic și al incursiunilor militare simultane ale chinezilor han în Asia Centrală. Cunoașterea reciprocă a rămas la un nivel scăzut, iar cunoștințe reciproce clare au fost limitate. Documentele atestă doar câteva încercări de contact direct. În încercarea de a păstra controlul asupra comerțului profitabil cu mătase, imperiile intermediare, cum ar fi cel Part și al kushanilor, au inhibat contactele directe între aceste două puteri eurasiatice. În 97 e.n., generalul a încercat să-și trimită reprezentantul la Roma, dar Gan a fost convins de parți să nu aventureze dincolo de Golful Persic. Mai mulți presupuși emisari romani în China au fost consemnați de către vechii istorici chinezi. Primii astfel de soli, probabil din partea împăratului roman Antoninus Pius sau al fiului său adoptiv Marcus Aurelius, a ajuns în 166 e.n. Alții sunt consemnați pe la 226 și 284 e.n., cu o lungă absență până la prima cunoscută în 643 e.n.
Schimburile indirecte de mărfuri pe uscat de-a lungul Drumului Mătăsii și pe cuprind mătase chinezească, sticlărie romană și pânzeturi de calitate. Monede romane bătute începând cu secolul I e.n. au fost găsite în China, precum și o monedă a lui Maximian și medalii din timpul domniilor lui Antoninus Pius și Marcus Aurelius găsite în în Vietnamul de astăzi, în aceeași regiune în care unele surse chinezești susțin că romanii au debarcat prima dată. Sticlărie și argintărie romană au fost descoperite în situri arheologice chinezești datate în . Monede și mărgele romane de sticlă au fost găsite și în Japonia.
În sursele clasice, problema identificării referințelor la China antică este exacerbată de interpretarea termenului latinesc Seres, a cărui semnificație a fluctuat și care s-ar putea referi la mai multe popoare asiatice, într-un arc larg din India în Asia Centrală până în China. În documentele chinezești, Imperiul Roman era cunoscut sub numele de sau Marele Qin. Daqin a fost direct asociat în izvoarele chinezești cu Fulin () de mai târziu, care a fost identificat de către specialiști, cum ar fi Friedrich Hirth, drept Imperiul Bizantin. Sursele chinezești descriu mai multe solii ale Fulinului ajunse în China în timpul dinastiei Tang și menționează și asediul Constantinopolului de către forțele lui Muawiyah I în anii 674-678 e.n.
Geografii din Imperiul Roman, precum Ptolemeu, au oferit o schiță vagă a Oceanului Indian, inclusiv a Peninsulei Malay și mai departe a Golfului Thailandei și a Mării Chinei de Sud. lui Ptolemeu era cel mai probabil , Vietnam, unde s-au găsit obiecte romane din perioada Antoninilor. Vechii dădeau dovada unor cunoștințe generale despre Asia de Vest și despre provinciile răsăritene ale Romei. Istoricul bizantin Teofilact Simocatta din secolul al VII-lea scria despre reunificarea contemporană a , pe care le tratase drept . Aceasta reflectă atât de către (care a a domnit între 581-604 e.n.), dar și denumirile și folosite mai târziu de europenii medievali din China în timpul dinastiei Yuan dominată de mongoli și al dinastiei Song de Sud a chinezilor Han.
Relatări geografice și cartografie
Geografia romană miniatura|O reconstituire făcută înRenaștere a primei proiecții a lui, indicând Țara Mătăsii (Serica) în nord-estul Asiei, la capătul Drumului Mătăsii pe uscat și țara Qin () în sud-est la capătul rutei maritime; anii 1450-1475, atribuită lui și tradusă din greacă în latină de către Emanuel Chrysoloras și . miniatura|Reconstituire din Renaștere a celei de a 11-a hărți regionale asiatice a lui Ptolemeu, cu Golful Gangelui în stânga, (Malaezia), în centru, și (Golful Thailanda) spre dreapta; țara este situată pe malurile nordic și estic ale acestuia. miniatura|Harta Eurasiei în anul 1 e.n., cu Imperiul Roman (roșu), Imperiul Part (maro), Imperiul Han chinezesc (galben), și , state mai mici (galben) Începând cu secolul I î.e.n. cu Virgil, Horațiu, și Strabon, istoriile Romane dau relatări vagi despre China și despre poporul Seres producător de mătase din Extremul Orient, care erau, probabil, vechii chinezi.</ref> Geograful Pomponius Mela din secolul I e.n. afirma că țara poporului Seres formează centrul coastei unui ocean oriental, flancată fiind la sud de India și la nord de către sciții din stepele eurasiatice. Istoricul roman Florus din secolul al II-lea pare să fi confundat Seres cu popoarele din India, sau cel puțin să fi remarcat faptul că tenul lor demonstrează că trăiesc „sub un alt cer” decat romanii.</ref> Autorii romani par să nu știe foarte sigur unde se situează acești Seres, în Asia Centrală sau în Asia de Est. Istoricul Ammianus Marcellinus (c. 330 – c. 400 e.n.) scria că țara Seres este închisă de mari ziduri naturale în jurul unui râu numit Bautis, probabil Fluviul Galben.
Existența Chinei era cunoscută , dar nu este sigur ce anume înțelegeau ei. lui Ptolemeu din secolul al II-lea deosebește Țara Mătăsii (Serica) de la capătul Drumului Mătăsii pe uscat de țara Qin (Sinae) la care se ajungea pe mare. Sinae este plasată pe malul de nord al (Magnus Sinus), la est de (Aurea Chersonesus, Peninsula Malay). Principalul ei port, Cattigara, pare să fi fost în . „Marele Golf” era o denumire ce acoperea împreună Golful Thailandei și Marea Chinei de Sud, întrucât și Ptolemeu credeau că Oceanul Indian este o mare interioară, ceea ce îi determina să deformeze coasta cambodgiană spre sud, prelungind-o dincolo de Ecuator înainte de a își imagina că ea cotește spre vest alăturându-se Libiei de sud (Africa). Mare parte dintre acestea erau pământuri necunoscute, dar zona de nord-est este plasat sub Sinae.; Encyclopaedia Britannica (1903), p. 1540.
Geografii clasici precum și Pliniu cel Bătrân au inclus foarte încet în lucrările lor noi informații și, din pozițiile lor de , se pare că aveau prejudecăți față de negustorii obișnuiți și față de descrierile lor topografice. Ptolemeu s-a depărtat de această atitudine, el dând dovadă de deschidere față de relatările lor. Astfel, cu ajutorul acestora, el a reușit să traseze cu precizie Golful Bengal. În secolul I e.n., în , autorul său anonim, un negustor grec din Egiptul Roman, oferă relatări atât de vii despre târgurile orientale, încât este clar că a vizitat multe dintre ele. Printre acestea se numără locuri din Arabia, Pakistan și India, inclusiv durata călătoriei între repere ca râuri și orașe, unde să se , locațiile curților regale, stilul de viață al localnicilor și bunurile găsite în piețele lor, și perioadele din an favorabile navigației din Egipt în aceste locuri pentru a beneficia de musoni.Zachman (2004) , Introducere. Accesat la Periplul menționează și un mare oraș interior, Thinae (sau Sinae), într-o țară numită This care, probabil, se întindea până la Marea Caspică., nota de subsol nr. 2 de la p. 43. Textul consemnează că mătasea produsă acolo este transportată în India vecină prin intermediul Gangelui și în Bactria pe o rută terestră. Marinus și Ptolemeu se bazau în relatarea lor pe mărturia unui marinar grec pe nume Alexandru, probabil un negustor, care ar fi ajuns la Cattigara (cel mai probabil Óc Eo, Vietnam). Alexandru menționează că principalul capăt de drum al negustorilor romani era un oraș birmanez numit Shalanda în nord-vestul Peninsulei Malay, de unde negustorii indieni călătoreau pe uscat peste Istmul Kra pentru a ajunge la Golful Perimulic (Golful Thailandei). Alexandru susținea că i-a luat douăzeci de zile să navigheze din Thailanda la un port numit „Zabia” (sau Zaba) din Vietnamul de sud. Potrivit lui, s-ar putea continua de-a lungul coastei (Vietnamului de sud) din Zabia până la portul comercial Cattigara după un număr specificat de zile (Marinus interpretând că era vorba de „multe” zile).
, un călugăr bizantin din secolul al VI-lea din Alexandria și fost negustor cu experiență în comerțul din Oceanul Indian, a fost primul roman care a scris clar despre China în (c. 550 e.n.). El a numit-o țară de (comparabile cu sanscritul Chinasthana și cu siriacul Sinistan din 781 AD din Xi'an, China), situată în extremitatea estică a Asiei. El explicat rutele maritime spre ea (mai întâi spre est și apoi spre nord, până pe coasta de sud a continentului Asiatic) și faptul că cuișoarele veneau de acolo până în Sri Lanka unde se vindeau. În vremea conducătorului bizantin Iustinian I (r. 527-565 e.n.), bizantinii cumpărau mătase chinezească de la intermediari sogdiani. Ei făceau și contrabandă cu viermi de mătase din China cu ajutorul călugărilor nestorieni, care a susțineau că țara se situează la nord de India și că produce cea mai fină mătase. Transportând clandestin viermi de mătase și producând apoi chiar ei mătase, bizantinii puteau ocoli comerțul cu mătase chinezească dominat de marii lor rivali, Imperiul Sasanid.
De la din Asia Centrală din timpul perioadei (386-535 e.n.), bizantinii au dobândit încă un alt : (din limbile turcice vechi: ). Teofilact Simocatta, un istoric din timpul domniei lui Heraclius (610-641 e.n.), scria că Taugast (sau Taugas) este un mare imperiu de la răsărit , cu o capitală aflată la nord-est de India, pe care o denumea Khubdan (de la cuvântul turcic Khumdan folosit pentru capitala Sui și Tang ), unde se practica idolatria, dar unde oamenii erau înțelepți și trăiau după legi drepte.; nota de subsol nr. 3 de la p. 31. El a descris Imperiul Chinez ca fiind despărțite de un râu mare (Yangzi), care slujea drept hotar între ; în timpul domniei Împăratului Bizantin Mauriciu (582-602 e.n.) nordicii cu „haine negre” i-au cucerit pe sudicii cu „haine roșii” (negrul fiind o culoare distinctă purtată de oamenii din Shaanxi, locația capitalei Sui Chang'an, conform călătorului persan din secolul al XVI-lea Hajji mahomed, sau Chaggi Memet).; nota de subsol nr. 2 de la p. 30. Relatarea lor ar putea corespunde cu cucerirea dinastiei Chen și reunificarea Chinei de către (581-604 e.n.). Simocatta îl numește pe conducătorul lor drept Taisson, care susținea că înseamnă , care se corelează fie cu chinezescul Tianzi () fie cu numele conducătorului contemporan, împăratul Taizong din Tang (626 – 649 e.n.).; nota de subsol nr. 4 de la p. 29. Europenii medievali din China de mai târziu scriau despre ea ca despre două țări, în partea de nord și în partea de sud, în perioada când dinastia Yuan condusă de conducătorul mongol Kublai Khan (1260-1294 e.n.) a cucerit dinastia Song de Sud.
Geografia chineză miniatura|O hartă de mătase din Hanul de Vest găsită în mormântul 3 din , reprezentând de Changsha și Regatului (Vietnam), din (cu partea de sud orientată în sus), secolul al II-lea î.e.n. miniatura| () apare la marginea de vest a acestei hărți a lumii din timpul dinastiei Ming, , publicată în 1532 e.n.