Peter Bieri, cunoscut și sub pseudonimul Pascal Mercier, () a fost un scriitor și filozof elvețian.
Parcursul academic Bieri a studiat filosofia și s-a preocupat de studii de limbă engleză și studii de limbă indiană atât în Londra, cât și în Heidelberg. Și-a luat diploma de doctorat la Heidelberg în 1971, după ce a studiat filosofia timpului cu Dieter Henrich și Ernst Tugendhat, referindu-se la opera lui J. M. E. McTaggart. După conferirea doctoratului, Bieri a urmat o carieră academică la Universitatea din California, Berkeley, Universitatea Harvard, Institutul de Studii Avansate din Berlin și Institutul Van Leer Ierusalim. În 1983 a început să lucreze la Universitatea din Bielefeld și mai târziu a lucrat ca asistent științific la Seminarul Filosofic de la Universitatea din Heidelberg.
Bieri este cofondator al grupului de cercetare pentru studii despre Cogniție și Creier la Fundația Germană de Cercetare.ZiF workshops Obiectele cercetării sale au fost filozofia minții, epistemologia și etica. Din 1990 până în 1993 a fost profesor de istorie a filozofiei la Universitatea din Marburg; din 1993 a predat filosofia la Universitatea Liberă din Berlin, unde deținea funcția de președinte al catedrei de filosofie analitică, urmându-i mentorului său, Ernst Tugendhat.Free University, Philosophy Department
În 2007 s-a pensionat anticipat, dezamăgit de viața academică și condamnând ceea ce a considerat ca fiind o intensificare a managerialismului (Eine Diktatur der Geschäftigkeit) și declinul respectării muncii academice.Manfred Papst, Peter Bieri alias Pascal Mercier hat genug von der Universität. In: NZZ am Sonntag, 27 May 2007 (cu citat din Frankfurter Allgemeine Zeitung, 23 May 2007)
Pseudonimul și activitatea scriitoricească Ca scriitor a folosit pseudonimul Pascal Mercier, alcătuit din numele de familie al celor doi filozofi francezi Blaise Pascal și Louis-Sébastien Mercier. Martin Halter, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, a catalogat tentativele lui Bieri „de a îmbrăca pe bărbatul tipic din Berna în ornamentul de dantelă al filosofului francez” Martin Halter, Die Seele hängt voller Geigen. In: Frankfurter Allgemeine Zeitung, 30 mai 2007 ca manierism pretențios. Peter Bieri a publicat până în prezent patru romane. Recenzorii au identificat „inima, durerea și o preponderența sorții ca „rețeta sa de succes”Martin Halter, Die Seele hängt voller Geigen. In: Frankfurter Allgemeine Zeitung. 30 mai 2007: “Herz, Schmerz und viel Schicksal”, „sein Erfolgsrezept”. Similarly Joseph Hanimann, Mit dieser Geige findet sie den Tod. In: Süddeutsche Zeitung. 16 iulie 2007: „painting emotion in a way that borders on kitsch” („an Kitsch grenzende Gefühlsbeschreibung”), and Volker Weidermann, Professor Kitsch. In: Frankfurter Allgemeine Zeitung. 10 May 2007. pe care Bieri, țintind către „literatura de sănătate”,Eberhard Falcke, Abgeschmackte Stimmungsmacherei. în: DIE ZEIT. 10 iunie 2007: „literarische Wellness”. o aplică în fiecare dintre cărțile sale cu mici variații.
Premii Premiul Marie-Luise-Kaschnitz, 2006
Operă
Lucrări filozofice Peter Bieri: Das Handwerk der Freiheit. Hanser, Munich 2001.This is a popular science book on the topic of 'free will'. Marcus von Schmiede claims that Bieri does a good job in making the discussions surrounding determinism accessible to a wider audience; cf. von Schmiede's review of the book in Die Zeit (Hamburg, Germany), 13 decembrie 2001. Peter Bieri: Eine Art zu Leben. Hanser, 2013.
O listă completă a operei se poate găsi pe paginile Wikipedia în limba germană.
Romane Pascal Mercier: Perlmanns Schweigen. Albrecht Knaus, Munich 1995. Pascal Mercier: Der Klavierstimmer. Albrecht Knaus, Munich 1998. Pascal Mercier: Lea (Novelle). Hanser, Munich 2007. , engleză
Pascal Mercier: Das Gewicht der Worte (Roman). Hanser, Munich 2020.
Traduceri în limba română Trenul de noapte spre Lisabona. Editura Vivaldi, București, 2007 Acordul de piane. Editura Vivaldi, 2008, ISBN 978-973-150-010-2 Tăcerea lui Perlmann. Editura Vivaldi, 2009, ISBN 978-973-150-032-4 Lea. Editura Vivaldi, 2010, ISBN 978-973-150-047-8
Note
Categorie:Nașteri în 1944 Categorie:Decese în 2023 Categorie:Nașteri pe 23 iunie Categorie:Decese pe 27 iunie Categorie:Filozofi elvețieni Categorie:Filozofi analitici Categorie:Scriitori cunoscuți sub pseudonimele folosite Categorie:Scriitori elvețieni Categorie:Romancieri elvețieni Categorie:Oameni din Berna