Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Constanța este o biserică ortodoxă și un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Constanța.
Biserica a fost construită între anii 1905–1911, după proiectul inginerului Polizu. Planul catapeteasmei a fost realizat de arhitectul Gheorghe Mandrea. Piatra fundamentală a edificiului a fost pusă în anul 1906 de episcopul Dunării de Jos, Pimen Prețura. În anul 1911 a avut loc târnosirea bisericii, oficiată de episcopul Nifon Niculescu de la Galați.
Edificiul este construit în stil bizantino-românesc. La 15 februarie 1910 s-a încheiat contractul dintre Primăria Constanța și pictorul D. Marinescu pentru pictarea interiorului bisericii în stil renascentist. Mobilierul și catapeteasma au fost sculptate de sculptorul C. M. Babic din București. Vitraliile ferestrelor au fost executate de Hogo Gross, la fabrica de oglinzi și vitralii din București. Ultima restaurare a avut loc în perioada primăvara–vara anului 2000.Lăcașe de cult, CIMEC
Note
Adormirea Maicii Domnului Categorie:Monumente istorice din județul Constanța