Martorul (film din 1969)

Martorul (în maghiară A tanú) este un film satiric, comic și dramatic realizat în 1969 de regizorul maghiar Péter Bacsó, pe baza unui scenariu al acestuia scris împreună cu János Ujhelyi.

Deși a fost terminat după intervenții numeroase ale cenzurii, filmul a fost interzis până în 1979, devenind după difuzarea sa un film cult, printre cele mai populare în cinematografia maghiară, fiind o satiră a regimului comunist de la începutul anilor 1950. A avut succes și în Occident, după ce a fost prezentat în 1981 la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. În 2019, după cercetări minuțioase, a fost găsită versiunea necenzurată a filmului și restaurată digital. Aceasta a fost prezentată la Festivalul de la Cannes în secțiunea Cannes Classics.

Rezumat

Acțiunea filmului se petrece la începutul anilor 1950Secțiune după conținutul de imagine și textual al filmului în versiunea necenzurată.. Personajul principal, József Pelikán este un om simplu, care trăiește la țară și este paznic al unui dig de pe malul Dunării.

La începutul acțiunii, Pelikán face un control al digului, mergând pe jos, cu bicicleta și cu barca, împreună cu câinele lui, Fickó. Iese cu barca la mal. Câinele fuge direct pe o lozincă de pe dig cu textul „Trăiască marele nostru conducător înțelept”Este vorba de Mátyás Rákosi, cultul personalității căruia era dominant în acea perioadă., și urinează pe el, la care Pelikán îi spune: „Nu acolo, Fickó!” O femeie îi strigă de pe malul opus că se dă carne la măcelărie. Pelikán se grăbește acolo cu bicicleta, împreună cu mulți alți oameni. La măcelărie este deja un rând consistent. Chiar când ajunge și Pelikán, măcelarul anunță că nu mai este carne până în săptămâna următoare.

Ajuns acasă, unde are opt copii, Pelikán le spune că nu există altă soluție, Dezső trebuie să moară. Seara, șapte dintre copii, îmbrăcați în uniformă de pionieriCorespunzători copiilor membri în Organizația Pionierilor din România. încep să cânte un cântec pionieresc, dirijați fiind de fiica cea mai mare a lui Pelikán, în timp ce acesta îl taie pe Dezső, porcul, crescut pe ascuns în beciul casei. Chiar după ce l-a tăiat, intră în casă doi milițieni, care se interesează dacă familia are porc. Copiii reiau cântatul și milițienii pleacă. Noaptea, toată familia lucrează în beci la prelucrarea cărnii.

În zori, Pelikán se întâlnește cu o cunoștință veche, Zoltán Dániel, ajuns ministru, care pescuiește pe mal. Din conversația lor reiese că pe Pelikán l-a părăsit soția pentru un cârmaci de șlep român. Mergând pe dig, câinele găsește o gaură de popândăi, periculoși pentru siguranța digului prin galeriile pe care le sapă. Cei doi toarnă apă în gaură și omoară doi popândăi. Le taie coada, pentru că dacă le predau, copiii primesc doi forinți pentru fiecare. Între timp, în undița lui Dániel se prinde un pește, și acesta fuge să-l scoată, dar înaintează prea mult în apă, scapă undița și mai că nu se îneacă, dar Pelikán îl scoate.

Acasă la Pelikán, acesta îl culcă pe Dániel în pat, ca să nu răcească. Vin din nou milițienii, pentru că au primit un denunț anonim cum că Pelikán a tăiat un porc, ceea ce este interzis, și se apucă de percheziție în bucătărie. Iese ministrul din cameră și îi oprește, spunând că Pelikán este un tovarăș de nădejde, care l-a salvat pe el în 1944, ascunzându-l în beci și nedenunțându-l. Ca să le arate unde l-a ascuns, deschide chepengul beciului. Toată carnea este acolo, și Dániel le spune milițienilor să-și facă datoria, căci legea este valabilă pentru toți, cu atât mai mult pentru comuniști. Milițienii toarnă petrol pe carne, care va fi dovada materială a vinovăției lui Pelikán, și îl arestează cu cătușe la mâini.

În celula închisorii, Pelikán dă de Gulyás, un polițist care l-a bătut în 1944. Pelikán s-ar răzbuna pentru dinții pierduți atunci, dar renunță. În celulă este deținut și un episcop, care spune că se va ruga pentru el. Pelikán întreabă ce va fi de mâncare. Episcopul îi întreabă pe alți deținuți prin semnale bătute într-o țeavă. Va fi cușcuș.

Pelikán are o vizită, pe fiică-sa, care îi spune că avocatul lui va fi obligat să-l acuze și că pedeapsa poate fi o amendă sau moartea, depinde dacă se vrea sau nu să se dea un exemplu prin condamnare. La despărțire, Pelikán îi spune fetei să aibă grijă și de dig.

Pelikán este eliberat la ordin de sus. El spune că este totuși vinovat că a tăiat porcul, dar pentru autorități n-a existat niciun porc și nicio faptă. Plecând de la închisoare, cere să se îmbunătățească mâncarea acolo, ca să nu se poată spune că în regimul cel nou, la închisoare se mănâncă prost.

Bând o bere la cârciumă, îl vede pe un individ despre care a aflat că l-a denunțat, același care l-a denunțat și în regimul anterior, în care a fost și membru al Partidului Crucilor cu Săgeți. Îl amenință cu bătaia dacă nu pleacă de acolo, și acela pleacă.

Pelikán merge la ministru cu o rață ca să-și exprime recunoștința, dar acesta nu este prezent, și la toate întrebările lui i se răspunde „Nu știu”.

Într-o noapte vine după el o mașină neagră cu doi indivizi în impermeabile de piele negre, despre care se poate deduce că sunt oameni ai ÁVHEchivalentul Securității din România.. Aceștia îi acoperă ochii și îl duc cu ei, fără să-i răspundă la nicio întrebare. Ajung cu mașina într-un garaj, de unde trebuie să urce într-o clădire lugubră, în care deschide o ușă, ajungând într-o încăpere relativ luxoasă, cu o masă așternută frumos. Intră un individ cu un chip de om suferind, tovarășul Virág, care îl salută cordial, îl servește cu o băutură și îl invită la cină. Sunt serviți de o femeie în uniformă militară, cu un purcel fript. Mănâncă numai Pelikán. Virág spune că suferă cu stomacul și ia doar un medicament. Nu-i mai spune lui Pelikán decât că îi va cere cândva ceva și că „situația internațională se tot accentuează”.

Într-o zi când se întoarce acasă cu copiii de la o înghețată, îl găsește acolo pe Virág cu doi indivizi pe care acesta îi prezintă ca fiii lui. După o plimbare pe dig, Pelikán îi invită să împartă cu ei o masă numai din cartofi copți, pentru că nu are altceva. Unul din copii merge în încăperea alăturată și se aude un pocnet. Virág se refugiază imediat sub masă, iar unul din însoțitorii lui trage o rafală cu pistolul mitralieră pe care îl avea ascuns sub haină, distrugând borcanele cu murături de pe bufet, după care anunță că nu mai are cartușe, dar mai are două grenade pe care cere ordin să le folosească. Nu o face, pentru că Pelikán se duce după copil și-l pedepsește cu câteva palme, pentru că a făcut să pocnească o pungă de hârtie, după prostul lui obicei.

Virág îi spune lui Pelikán că ar merita un post de răspundere, pe care acesta îl refuză cu motivul că nu este destul de pregătit ideologic. Virág răspunde că este suficient să-l iubească pe marele conducător înțelept, ceea ce Pelikán confirmă.

Pelikán este numit director al piscinei acoperite din oraș. Se prezintă la post și vede un grup mare de oameni adunați în fața intrării. Au bilete, dar nu sunt lăsați să intre de către un angajat. Pelikán intră și vede un singur individ care înoată, și alții doi în impermeabile de piele care merg paralel cu el pe marginile bazinului. Merge la unul din ei și-i cere biletul, iar angajatului îi spune să-i lase pe cei de afară să intre. Cel de la care a cerut biletul scoate în loc de acesta un pistol. Îl întreabă și pe cel din apă dacă are bilet. Între timp, cei de afară intră și se aruncă în bazin. Cel din apă țipă speriat, iar gărzile lui de corp se aruncă îmbrăcați în apă și-l scot.

Pelikán este din nou la închisoare, cu aceiași ca prima oară. Fostul polițist îl anunță că conducătorii țării se bagă unii pe alții în închisoare. Episcopul întreabă prin mijlocul de comunicare consacrat ce va fi de mâncare. Va fi tot cușcuș, ca și prima oară. Pelikán este din nou eliberat și dus la Virág. Se scuză că nu l-a recunoscut în costum de baie pe tovarășul general Bástya. Dacă ar fi fost în uniformă, l-ar fi recunoscut. Virág îl consolează cu aceea că tov. Bástya l-a iertat și că angajatul a fost internat într-un lagăr ca răspunzător pentru incident, după ce a recunoscut și că mama lui a fost iubita unui chiabur proprietar de moară. Pelikán este din nou servit cu mâncare, și din nou i se spune că i se va cere ceva cândva, la care Pelikán cere doar să se întoarcă la dig. Dar Virág îl anunță că va fi numit directorul Parcului englezesc, un parc de distracție. Pelikán întreabă de ce Parcul englezesc, de ce nu Parcul vesel, la care Virág îl laudă pentru atitudinea sa antiimperialistă.

Ca director, Pelikán redenumește tunelul groazei în „tunelul spiritului socialist”În maghiară, tunelul groazei se numește literal „calea ferată a spiritelor”, denumirea dată de Pelikán fiind literal „calea ferată a spiritului socialist”., iar chipurile înfricoșătoare de acolo le înlocuiește cu portrete ale conducătorilor, dar lasă sunetele sinistre și țipetele care se aud dintotdeauna în tunel. Vine tov. Bástya să inaugureze parcul și vizitează tunelul. Îl întâmpină chipul lui Karl Marx, sloganuri comuniste, sunete înfricoșătoare și propriul lui portret, la care leșină.

Pelikán ajunge din nou la închisoare, în aceeași companie. Se plânge că tot încearcă să fie pe linieEste vorba de orientarea ideologică a partidului comunist., dar mereu ajunge pe de lături. Episcopul spune să nu dispere, căci Ungaria va reînvia. Pelikán nu înțelege ce vrea să spună episcopul, iar acesta îi răspunde că aceasta înseamnă că și Pelikán va ajunge cândva să se gândească la mersul lumii. În ziua aceea va fi la prânz mâncare de cartofi. Apropo de aceasta, Pelikán le atrage atenția celorlalți că există totuși progrese în noua orânduire socialistă.

Pelikán ajunge din nou la cină la Virág și din nou îi cere să fie lăsat la dig, dar Virág îi spune că „viața nu este un tort cu frișcă”. Și el este obosit, nu are somn în ultima vreme. Și din nou îi spune că foarte curând îi vor cere ceva, dar tot nu îi spune ce.

Pelikán este numit director al Institutului de Cercetare a Portocalului, care are ca scop cultivarea acestuia în Ungaria. Deocamdată se coace o singură portocală, și se organizează celebrarea primei portocale maghiare. Aceasta este pusă pe o măsuță, sub un clopot de sticlă acoperit cu un șervet. Ceremonia cuprinde un program de dansuri populare. Este prezentă o asistență de rang înalt în frunte cu tov. Bástya și Virág. Sunt prezenți și copiii lui Pelikán în uniformă de pionieri. Acesta descoperă clopotul de sticlă și constată lipsa portocalei, precum și faptul că a fost mâncată de copilul lui cel cu pocnitul pungii. Pelikán merge la Virág și-l întreabă ce e de făcut. Acesta scoate din buzunar o lămâie. La protestul lui Pelikán spune că este portocală și că „nu inițiază o discuție”. Lămâia îi este prezentată tov. Bástya, care o taie și o gustă strâmbându-se. Întrebând ce este asta, Pelikán îi răspunde că e „noua portocală maghiară. Puțin mai galbenă, puțin acră, dar a noastră”, la care generalul nu poate face altceva, decât să zâmbească forțat.

Are loc un spectacol de operetă în cinstea institutului. Pelikán îi spune lui Virág că nu-i place că au înșelat lumea, dar acesta îi răspunde că nu au înșelat pe nimeni, căci doar masele nu mănâncă nici portocale, nici lămâi, dar ei au dat o lovitură puternică imperialiștilor prin faptul că au spus că va exista portocală maghiară și există portocală maghiară.