George Ion Diamandy sau Diamandi, pe nume și Gheorghe sau Georges () a fost un politician, dramaturg, socialist și arheolog român. Deși un bogat proprietar de pământ de origine aristocrată, a fost unul dintre pionierii socialismului revoluționar din Franța și România, obținând faima internațională ca fondator al revistei L'Ére Nouvelle. El a fost un afiliat timpuriu al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din România, dar a fost dezamăgit de politicile sale radicale și, în calitate de membru al fracțiunii „tinerilor generoși”, a jucat un rol major în dizolvarea acestuia. Cu alți membri ai acestui grup reformist, s-a alăturat Partidului Național Liberal, pentru care a servit drept unul dintre reprezentanții săi în Cameră.

Afectat de boala cardiacă din copilărie, Diamandy a trebuit să mențină un profil scăzut în politică, dar a fost o voce marginală în cadrul instituției național-liberale. Din 1910, și-a investit energia în literatură și activismul cultural, a prezidat Teatrul Național București și mai târziu Societatea Scriitorilor din România. El a fost împins în prim plan în primele etape ale Primului Război Mondial, când a susținut o alianță cu Puterile Antantei. El a sfătuit pe premierul Ion I. C. Brătianu în această chestiune și a fost trimis în misiuni diplomatice în Occident, ajutând la întărirea încrederii Franței în România. El a luptat în campania de război din 1916 și s-a retras la Iași, reluându-și locul în Cameră.

Oameni de cultură și politicieni îl caracterizau diferit: „poporanist difuz”, „gazetar volubil care se credea socialist” (Z. Ornea), dar era numai un generos onest, „bonjurist întârziat”, „revoluționar de salon, pe un fond de ciocoism incorigibil” (E. Lovinescu). George Diamandy a fost prieten cu filosoful francez Georges Sorel.

În ultimii ani, Diamandy a devenit un avocat al socialismului democratic, fondând Partidul Laburist din Iași și căutând prietenia Eserilor ruși. Revoluția din octombrie l-a prins în Rusia, dar a scăpat pe calea lui Arhanghelsk și a murit pe mare în timp ce încerca să ajungă în Franța.

George Diamandy a fost fratele și colaboratorul diplomatului Constantin Diamandi și bunicul postum al scriitoarei Oana Orlea. El este uitat în mare măsură ca dramaturg, dar rămâne în memoria culturală pentru politica sa controversată și pentru excentricitatea sa generală.

Note

Bibliografie Alexandru Averescu, Notițe zilnice din războiu, Editura Cultura Națională, București, [n. y.] George Baiculescu, Georgeta Răduică, Neonila Onofrei, Publicațiile periodice românești (ziare, gazete, reviste). Vol. II: Catalog alfabetic 1907–1918. Supliment 1790–1906, Editura Academiei, București, 1969 Lucian Boia, „Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, Editura Humanitas, București, 2010. Adrian Butnaru, „File din viața unei familii. Frații Constantin și George Diamandy în preajma și vremea Primului Război Mondial”: Part I, în Gândirea Militară Românească, nr. 1/2013, pp. 135–149; Part II, nr. 2/2013, pp. 177–188 George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Editura Minerva, București, 1986 Leslie Derfler, Paul Lafargue and the Flowering of French Socialism, 1882–1911, Harvard University Press, Harvard, 1998. George I. Diamandy, „Autobiografie”, în Almanahul Societății Scriitorilor Români pe anul 1912, Editura Revistei Flacăra, București, 1912, pp. 69–71 Ion G. Duca, Amintiri politice, II, Jon Dumitru-Verlag, Munich, 1981 Arthur Gorovei, Alte vremuri. Amintiri literare, J. Bendit, Fălticeni, 1930 Constantin Kirițescu, „O viață, o lume, o epocă: Ani de ucenicie în mișcarea socialistă”, în Magazin Istoric, septembrie 1977, pp. 12–17, 34 Stoica Lascu, „Geopolitică regională – Dobrogea de Sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă”, în Analele Universității Ovidius, Vol. 4 , 2007, pp. 43–105 Ion Livescu, Amintiri și scrieri despre teatru, Editura pentru literatură, București, 1967 Albert Livet, "Le Mouvement socialiste au Quartier Latin", in La Revue Socialiste, nr. 155/1897, pp. 560-592 (digitizat de Bibliothèque nationale de France Biblioteca digitală Gallica) Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, București, 1989. Ioan Massoff, Istoria Teatrului Național din București: 1877—1937, Alcaly, București, [n. y.] Ioan Nădejde, „Nereușita socialismuluĭ în România”, în Noua Revistă Română, nr. 33/1901, pp. 385–401 Z. Ornea, Viața lui C. Stere, vol. I–II, Editura Cartea Românească, București, 1989. & Constantin Titel Petrescu, Socialismul în România. 1835 – 6 septembrie 1940, Dacia Traiana, București, [n. y.] Andrei Popescu, „Grigore N. Filipescu (1886–1938): Repere biografice”, în Analele Universității din București. Seria Științe Politice, vol. 14 (2012), nr. 2, pp. 17–46. Georges Sorel, „Lettres de Georges Sorel à Jean Bourdeau. Deuxième partie: 1913–1921”, în Mille Neuf Cent, nr. 15/1997, pp. 127–214 (republicat de Persée Scientific Journals) Zeev Sternhell, Neither Right Nor Left: Fascist Ideology in France, Princeton University Press, Princeton, 1986. André Voisin, „Revue des périodiques. L'Ère Nouvelle”, în Revue Internationale de Sociologie, vol. II, 1894, pp. 405–406 (digitizat de Gallica)

Categorie:Nașteri în 1867 Categorie:Decese în 1917 Categorie:Prefecți români Categorie:Diplomați români Categorie:Directori ai Teatrului Național din București Categorie:Președinți de partide politice din România Categorie:Români expatriați în Rusia Categorie:Alumni ai Universității din Caen Categorie:Oameni ai Revoluției Ruse Categorie:Oameni care au murit pe mare Categorie:Scriitori români de limbă franceză Categorie:Marinari români Categorie:Autori de librete Categorie:Filantropi români Categorie:Nobili români Categorie:Bârlădeni