Baricadele () au fost o serie de confruntări între Republica Letonia și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice în ianuarie 1991; ele au avut loc în principal în Riga . Evenimentele sunt numite așa pentru efortul popular de construire și protecție a baricadelor ridicate în 13 ianuarie și care au durat până la aproximativ 27 ianuarie. Letonia, care declarase că și-a restabilit independența față de Uniunea Sovietică cu un an înainte, a anticipat faptul că Uniunea Sovietică avea să încerce să-și recâștige controlul.țării prin forță.
După atacurile OMON-ului sovietic în Riga, la începutul lunii ianuarie, guvernul a cerut oamenilor să construiască baricade pentru a proteja țintele posibile (în principal în capitala Riga și în apropiere, la Ulbroka, Kuldīga și Liepāja ). Șase persoane au fost ucise în atacuri ulterioare, mai multe au fost rănite în împușcături sau bătute de OMON. Cele mai multe victime au fost împușcate în timpul atacului sovietic asupra Ministerului de Interne din Letonia pe 20 ianuarie. O altă persoană a murit într-un accident de construcție care consolida baricadele. Pierdrile dintre loialiștii sovietici sunt considerate asemănătoare, dar numărul exact rămâne necunoscut. Un total de 15.611 persoane s-au înregistrat ca fiind participanți la Baricade, dar alte date sugerează că au participat mai mult de 32 000 de letoni.
Fundal În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Letonia fusese ocupată de URSS. În 1985, Mihail Gorbaciov a introdus politicile glasnost și perestroika, sperând să salveze economia sovietică, dar nu a reușit. De asemenea, reformele au diminuat restricțiile privind libertatea politică în Uniunea Sovietică. Acest lucru a dus la consecințe neintenționate, deoarece problemele din cadrul Uniunii Sovietice și crimele regimului sovietic, păstrate anterior în secret și negate de guvern, au fost expuse, provocând nemulțumire publică, accentuată și mai mult de războiul din Afganistan și dezastrul de la Cernobîl. O altă consecință neintenționată a Glasnost, pentru autoritățile centrale sovietice, au fost sentimentele naționaliste suprimate mult timp care acum au putut din nou să se manifeste în republicile Uniunii Sovietice .
Au început demonstrații masive împotriva regimului sovietic. În Letonia a început o mișcare de independență. Suporterii independenței - Frontul Popular al Letoniei, Partidul verde al Letoniei și Mișcarea Independentă a Letoniei - au câștigat alegerile la Sovietul Suprem al SSR letonă la 18 martie 1990 și au format Frontul Popular al fracțiunii Letonia, lăsând facțiunea prosovietică Drepturile egale în opoziție.
La 4 mai 1990, Sovietul Suprem, care ulterior a devenit cunoscut drept Consiliul Suprem al Republicii Letonia, a declarat restaurarea independenței Letoniei și a început secesiunea de Uniunea Sovietică. URSS nu a recunoscut aceste acțiuni și le-a considerat contrar constituțiilor sovietice federale și republicane. În consecință, tensiunea în relațiile dintre Letonia și Uniunea Sovietică și între mișcarea de independență și forțele prosovietice au crescut.
Amenințarea represiunii militare sovietice Forțele pro-sovietice au încercat să provoace violență și să profite de putere în Letonia. O serie de atentate au avut loc în decembrie 1990, Mareșalul Uniunii Sovietice, Dmitri Yazov, a recunoscut că militarii au fost responsabili pentru primele patru atentate, că autorii celorlalte bombardamente rămân necunoscuți, presa pro-comunistă a dat vina pe naționaliștii letoni.
Guvernul Uniunii Sovietice și alte grupuri pro-sovietice au amenințat că va fi stabilită o stare de urgență care va acorda prerogativă nelimitată în Letonia președintelui Gorbaciov, iar forța militară va fi folosită pentru a "implementa ordinea în republicile baltice ". La vremea când trupele sovietice, unitățile OMON și forțele KGB au fost amplasate în Letonia. La 23 decembrie 1990, un grup de luptă mare din KGB a fost expus în Jūrmala . Se zvonea că la acea vreme va exista o lovitură de stat și că va fi stabilită o dictatură. Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Eduard Șevardnadze, a confirmat aparent acest lucru atunci când a demisionat la 20 decembrie 1990, declarând că vine o dictatură.
La 11 decembrie 1990, Frontul Popular a lansat un anunț în care se menționa că nu era nevoie de un climat de frică și de isterie în ceea ce era numit ora X - autoritatea nelimitată a președintelui - ar veni și fiecare persoană ar fi gata să ia în considerare ceea ce ar face dacă sa întâmplat asta. Frontul Popular a făcut, de asemenea, sugestii cu privire la ceea ce ar trebui făcut până în oră X și după aceea, dacă forțele sovietice vor avea succes. Aceste planuri au cerut ca actele să arate sprijinul pentru independență și să atragă atenția societății internaționale, să se unească cu unitățile de gardă ale voluntarilor, raționamentul cu rușii din Letonia, explicându-le, în special ofițerilor militari, că ideile Frontului Popular sunt similare celor ale democraților ruși. De asemenea, a solicitat eforturi de protejare a economiei și de asigurare a circulației informației.
În cazul în care controlul sovietic ar fi fost stabilit cu succes, acest plan ar fi cerut o campanie de neascultare civilă - ignorând orice ordine și solicitări ale autorităților sovietice, precum și orice alegeri sovietice și referendumuri, subminând economia sovietică prin grevă și în cele din urmă, documentarea atentă a eventualelor crime pe care forțele sovietice le-ar putea săvârși în timpul stării de urgență.
Atacuri la începutul lunii ianuarie 1991 miniatura|300x300px| Unii dintre jurnaliștii care au relatat din interiorul Baricadelor (în 2013). La 2 ianuarie 1991, OMON a confiscat Preses Nams (în ), imprimeria națională a Letoniei și a atacat ofițerii de poliție criminali care documentau evenimentul. Consiliul Suprem a ținut o ședință în care a fost raportat că conducătorul Presei Nams a fost ținut ostatic, în timp ce alți lucrători, deși au fost abuzați fizic și verbal, aveau, evident, dreptul de a părăsi imprimeria. Consiliul Suprem a recunoscut oficial recrutarea tiparului ca fiind un act ilegal din partea Partidului Comunist din Letonia .
Frontul popular a organizat proteste la clădirea partidului comunist. Tipografia a fost paralizată parțial, în timp ce a continuat să tipărească doar presa pro-sovietică. La 4 ianuarie, OMON a confiscat bursa de telefonie din Vecmīlgrāvis, se speculează că aceasta se datorează faptului că liniile telefonice pe care OMON le foloseau au fost întrerupte. Ulterior, OMON a confiscat Ministerul Afacerilor Interne, dar telefonul nu a fost întrerupt de teama că OMON va ataca bursa de telefonie internațională. Contrar ofițerului OMON, Boris Karlovich Pugo și Mikhail Gorbaciov au afirmat că nu au fost informați despre acest atac. Între timp, armata sovietică era în mișcare - în aceeași zi, o unitate de informații a sosit la Riga.
Apoi, pe 7 ianuarie, după ordinele lui Mihail Gorbaciov, Dmitriy Yazov a trimis unități de comandă în mai multe republici ale Uniunii Sovietice, inclusiv Letonia.
La 11 ianuarie a avut loc Consiliul Militar al Districtului Militar Baltic . A decis să înarmeze ofițerii și cadeții sovietici cu mitraliere. Mutarea liberă a trupelor sovietice și a vehiculelor blindate a fost văzută pe străzile din Riga. În data de 10 ianuarie au avut loc mai multe întâlniri atât pentru pro-independență, cât și pentru mișcările pro-sovietice. Interfront a ținut o întâlnire prin care cere guvernului Letoniei să demisioneze. Aproximativ 50.000 de persoane au participat și au încercat să intre în clădirea Cabinetului de Miniștri după ce au fost rugați să facă acest lucru personalul militar.
Ridicarea baricadelor miniatura|250x250px| Memorialul care a marcat locul în care Andris Slapiņš, un cameraman, a fost ucis în timpul atacului asupra Ministerului de Interne din Letonia pe 20 ianuarie. La 11 ianuarie, armata sovietică a lansat un atac asupra vecinului Letoniei, Lituania.
La 12 ianuarie, Frontul Popular a anunțat demonstrații la nivel național care vor avea loc pe 13 ianuarie în sprijinul guvernului ales în mod legal al Letoniei și a păstrării obiectivelor strategice. Președinția Sovietului Suprem al SFSR rus a cerut guvernului sovietic să-și retragă forțele militare din statele baltice. Liderii guvernului leton s-au întâlnit cu Gorbaciov, care a asigurat că forța nu va fi folosită. În noaptea aceea, Frontul Popular, după ce a aflat că forțele sovietice din Lituania au atacat Turnul de televiziune din Vilnius și au ucis 13 civili, au cerut oamenilor să se adune pentru apărarea obiectivelor strategice. Datorită efortului unit al statelor baltice de a-și recâștiga independența în anii precedenți ai revoluției de cântat, un atac asupra uneia dintre ele a fost perceput ca un atac asupra tuturor.
La ora 4:45, pe 13 ianuarie, un anunț din partea Frontului Popular a fost difuzat de către postul de radio din Letonia, care chema oamenii să se adune în piața din Catedrala din Riga. La ora 12:00 a avut loc sesiunea Consiliului Suprem privind problemele de apărare. La ora 14.00 a demarat demonstrația Frontului Popular, s-au adunat aproximativ 700.000 de persoane, elicopterele sovietice au scos pliante cu avertismente asupra mulțimii în acest moment. Frontul Popular a cerut oamenilor să construiască baricade. Consiliul Suprem a organizat o altă sesiune după demonstrație, iar deputații au fost rugați să stea peste noapte la consiliul suprem. Ședința de seară a făcut apel la soldații sovietici să nu respecte ordinele privind folosirea forței împotriva civililor. După ce a venit noaptea, la ordinele guvernului, mașini agricole și de construcții și camioane pline de bușteni au sosit la Riga pentru a construi baricade. Camioane, vehicule de inginerie și mașini agricole au fost aduse în oraș pentru a bloca străzile. Oamenii se adunaseră deja în timpul zilei. O parte din această mulțime s-a adunat în Piața Catedralei din Riga, așa cum a cerut Frontul Popular în anunțul său de dimineață. Alții s-au adunat după demonstrația de după-amiază. Acestea au inclus liceenii și studenții. Unele au fost organizate de angajatori și alma maters. Au sosit multe familii, inclusiv femei, bătrâni și copii. Majoritatea erau deja pregătiți moral ca ceva să se întâmple. Oamenii au sosit din toată țara. Baricadele au fost în mare măsură percepute ca o formă de rezistență nonviolentă, oamenii fiind gata să formeze un scut uman. Cu toate acestea, mulți oameni s-au armat, folosindu-se de tot ce era disponibil, variind de la piese de metal la scuturi special concepute și materiale de apărare civilă. Unii au pregătit, de asemenea, cocktail-uri Molotov, dar acestea au fost confiscate pentru a asigura siguranța la foc. Miliția letonă a fost înarmată cu pistoale și automate.
Guvernul leton a fost ulterior criticat pentru faptul că nu a furnizat arme. Acestea au avut, după cum sa arătat după ce OMON a confiscat Ministerul de Interne și a eliminat un număr considerabil de arme (s-a afirmat că în minister erau 200 de arme de foc)
Camioanele au fost încărcate cu deșeuri de construcție și de demolare, bușteni și alte mărfuri. Au fost de asemenea utilizate blocuri mari de beton, pereți, obstacole din sârmă și alte materiale. Lucrările de construcție au început în seara zilei de 13 ianuarie și au durat aproximativ trei ore. Principalele obiective de interes strategic au fost clădirile Consiliului Suprem ( orașul vechi de lângă Catedrala Sf. Iacov), Consiliul de Miniștri (centrul orașului, lângă Catedrala Nașterea Domnului Hristos), Televiziunea Letonă (la Zaķusala ), Radio Leton (Orașul vechi de lângă Catedrala Riga), birourile de schimb internațional de telefonie (centrul orașului), radioul și podurile Ulbroka. Baricadele au fost construite și în alte părți ale țării, inclusiv în Liepāja și Kuldīga. miniatura|230x230px| Baricada de pe strada Jēkaba, iulie 1991.