În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.În continuare, pentru simplificare, folosim numai termenul „acțiune” pentru acestea. după momentul vorbirii. Viitorul este opus altor două valori temporale de bază, prezentul și trecutulBidu-Vrănceanu 1997, p. 540–541.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul viitor.Bussmann 1998, p. 445–446.Dubois 2002, p. 212.. În sens restrâns, un timp viitor este, în unele limbi, o anumită formă a verbului, o anumită paradigmă care exprimă o nuanță a acestei valori temporale. În acest sens pot exista mai multe forme de viitor.

Această definiție se referă numai la folosirea viitorului ca timp numit „absolut”, adică numai în raport cu momentul vorbirii, de regulă în propoziții independente sau principale. Viitorul mai poate fi și un timp numit „relativ” sau „de relație”, adică folosit în raport cu alt verb, care este la alt timp de bază sau la altă formă de viitor, mai ales când ambele verbe sunt în aceeași frază.

În funcție de limba considerată, există mai multe sau mai puține forme de viitor. Acestea diferă după mod, diateză, aspect, mod de acțiune, raportul temporal exprimat, registrul de limbă și factori pragmatici. Tot în funcție de aceste noțiuni, formele de viitor pot fi simple sau compuse, cele dintâi alcătuite cu ajutorul unor afixe, cele din urmă cu verbe auxiliare sau semiauxiliare. Cele simple sunt caracteristice mai ales limbilor cu un grad relativ mare de sintetism, cele compuse – limbilor cu un grad relativ mare de analitism.

Valoarea temporală de viitor este uneori exprimată nu numai cu forme specifice pentru acesta, ci și cu unele specifice pentru celelalte timpuri de bază. În schimb, uneori, forme de viitor exprimă alt timp de bază. Pe lângă formele nespecifice, dar și pe lângă cele specifice se folosesc adesea complemente circumstanțiale de timp care le precizează, respectiv le întăresc valoarea temporală.

În limba română

În română sunt patru forme de viitor propriu-zis și una de viitor anterior, toate formate analitic, distribuite după registre de limbă. Cărui registru îi este proprie o anumită formă este obiect de controversă între unii lingviști.

Una din paradigmele de viitor propriu-zis se constituie din forme specializate pentru funcția de auxiliar ale verbului a vreaCoteanu 1982, p. 205.Avram 1997, pp. 230–233.Bărbuță 2000, p. 144.Pană Dindelegan 2013, p. 38., iar verbul cu sens lexical este la infinitiv fără particula a. Ca timp absolut exprimă o acțiune situată după momentul vorbirii: Spectacolul va începe la a treia bătaie a gonguluiCoteanu 1982, p. 204.. Tot cu folosire absolută, mai are și valoare de viitor istoric: În 1852 se va naște Ion Luca CaragialePană Dindelegan 2013, p. 62.. Ca timp relativ poate avea valoare de viitor în trecut, adică exprimă o acțiune posterioară în raport cu cea a unui verb la un timp trecut, dar situată înaintea momentului vorbirii (Credeam că va veni, dar n-a fost așa) sau de viitor anterior: După ce vom asculta toate părerile, vom trage concluziile.

Această formă poate avea și valoarea pragmatică de imperativ: Veți lua măsurile necesare.

Avram 1997 o consideră o formă de viitor standard, dar exclusiv de registru elevat, chiar cu un anumit caracter livresc, folosit în limbajul științific sau în cel administrativ, de evitat în vorbirea curentăAvram 1997, pp. 230–233.. Însă pentru Bidu-Vrănceanu et al. este o formă pur și simplu standard.

Altă paradigmă de viitor se formează ca cea precedentă, dar cu o variantă a verbului auxiliar fără v inițial, ex. oi aduna. Este considerată standard, de registru curent și familiar de către Avram 1997 și Bidu-Vrănceanu et al., dar regională de către Pană Dindelegan 2013Pană Dindelegan 2013, pp. 39–40., chiar nefiind luată în seamă de Moldovan et al. 2001 (Nivel prag…), și nici de o lucrare în limba engleză precum Cojocaru 2003.

O a treia paradigmă are ca auxiliar forma invariabilă o provenită din a vrea, verbul cu sens lexical fiind la conjunctiv prezent: Altă dată n-o să te mai cred pe cuvânt. Este socotită de registru curent de către Avram 1997 și Pană Dindelegan 2013, curent, dar regională (în Muntenia, Oltenia, Dobrogea) de către Bidu-Vrănceanu et al.

O a patra paradigmă se formează din auxiliarul a avea cu formele sale complete + conjunctivul prezent: Ați făgăduit că aveți să ne scrieți regulat. Pentru Avram 1997 și Pană Dindelegan 2013 este tot de registru curent, iar pentru Bidu-Vrănceanu et al. – regională în Moldova.

Viitorul anterior este alcătuit din viitorul cu a vrea și participiul neacordat al verbului cu sens lexical. Este un timp relativ care exprimă a acțiune viitoare ce se va încheia înaintea unui moment tot din viitor, exprimat printr-un verb la viitor (Se va trece la asalt după ce artileria își va fi terminat misiuneaCoteanu 1982, p. 206.) sau un complement circumstanțial de timp: Până atunci își va fi făcut efectul. Este un timp verbal învechit și livresc, înlocuit în limba vorbită de formele de viitor propriu-zis (vezi mai sus).

Aceste forme au și variantă de diateza pasivă, formată cu verbul auxiliar a fi care se conjugă la formele de mai sus (de diateza activă), verbul cu sens lexical fiind la participiul acordat în gen și număr cu subiectul propoziției: Cărțile vor fi puse la locCojocaru 2003, p. 174..

Există și perifraze incomplet gramaticalizate care exprimă în mod specific viitorul. Viitorul apropiat în raport cu momentul vorbirii este exprimat de a urma la indicativ prezent + conjunctivul prezent: Urmează să plec la țară. Pentru viitor apropiat în trecut se folosește a urma la imperfect: urma să plecMoldovan et al. 2001, p. 319.. Tot pentru viitor în trecut, dar nu apropiat, „auxiliarul” este a avea la imperfect: Nimeni nu știa atunci că el avea să devină scriitorul cu cel mai mare succes din generația saCojocaru 2003, p. 151..

În limba franceză

În franceză sunt mai multe forme de viitor decât în română.

Viitorul simplu a evoluat de la forme personale analitice la forme sintetice. Desinențele provin de la indicativul prezent al verbului latinesc habere „a avea” și sunt adăugate la forma de infinitiv prezent neschimbată sau deformată în cursul evoluției, de aceea înaintea lor există totdeauna un rGrevisse și Goosse 2007, p. 1031.. Se folosește de regulă cu valoare absolută, exprimând o acțiune viitoare mai mult sau mai puțin îndepărtată de momentul vorbirii: Dans cinquante ans, quel sera l’état de notre planète ? „Peste cincizeci de ani care va fi starea planetei noastre?”. Poate fi folosit și în loc de imperativ: Vous prendrez ce médicament deux fois par jour pendant une semaine „Veți lua medicamentul acesta de două ori pe zi timp de o săptămână”Delatour 2004, pp. 130–133..

Această formă se folosește și ca viitor istoric: Pendant plusieurs décennies, Louis XIV sera le monarque le plus puissant du monde „Timp de mai multe decenii, Ludovic al XIV-lea va fi monarhul cel mai puternic din lume”Kalmbach 2017, p. 426..

Viitorul anterior se formează cu unul din două verbe auxiliare la viitor simplu. Marea majoritate a verbelor active primesc auxiliarul avoir „a avea”, iar toate cele folosite cu pronume reflexiv, cele puse la diateza pasivă, precum și unele active intranzitive – auxiliarul être „a fi”, verbul cu sens lexical fiind la participiul numit „trecut”. În cazul auxiliarului être, participiul se acordă totdeauna în gen și număr cu subiectul, cel puțin în scris. În unele cazuri se acordă și când auxiliarul este avoir, dar nu cu subiectul, ci cu complementul direct. Este analog ca valori cu cel din română, dar este mai frecvent, fiind folosit și în registrul curent. Exemple: în raport cu un verb la viitor simplu: Quand j’aurai fini ce travail, je sortirai „Când o să termin treaba asta, o să ies” (literal „Când voi fi terminat…”); în raport cu un verb la imperativ: Quand tu auras lu le journal, passe-le-moi „Când termini de citit ziarul, dă-mi-l și mie” (lit. „Când vei fi citit…”); în raport cu un moment exprimat printr-un complement (implică aspectul perfectiv și valoarea pragmatică de certitudine): Dans un mois, Marie aura accouché d'une petite fille „Peste o lună, Marie o să nască o fetiță” (lit. „… va fi născut…”).

Această formă se folosește și cu valoarea prezumtivului trecut din română: Paul n’est pas encore arrivé ; il aura oublié notre rendez-vous „Paul încă n-a venit; o fi uitat de întâlnirea noastră”.

Viitorul simplu în trecut nu are formă specifică, ci pe cea a condiționalului prezent. Este tot o formă sintetică, având tema viitorului simplu și desinențele pe care le are și indicativul imperfect. Este folosit obligatoriu în locul viitorului simplu în cele mai multe cazuri când se exprimă o acțiune posterioară celei a unui verb la trecut: On a annoncé que les élections législatives auraient lieu le 15 mai „S-a anunțat că alegerile vor avea loc în 15 mai”.

Viitorul anterior în trecut are forma condiționalului trecut și înlocuiește viitorul anterior în raport cu viitorul simplu în trecut: On a annoncé que les deux présidents recevraient les journalistes après qu’ils auraient signé l’accord de coopération entre leurs deux pays „S-a anunțat că cei doi președinți vor primi ziariștii după ce vor fi semnat acordul de cooperare între cele două țări”.

Viitorul apropiat se exprimă cel mai frecvent cu o perifrază cu verbul numit „semiauxiliar” aller „a merge”, și cu verbul cu sens lexical la infinitiv prezent. Exprimă în principiu o acțiune situată aproape de momentul vorbirii, fiind folosit cu valoare absolută: Attention, tu vas tomber ! „Atenție, o să cazi!” Se folosește și în locul imperativului: Vous allez tous prendre vos affaires et vous allez sortir sans faire de bruit „Vă luați cu toții lucrurile și ieșiți fără să faceți zgomot”Kalmbach 2017, p. 427..

Cu aller la imperfect se exprimă o acțiune posterioară apropiată de un moment din trecut: Au moment où j’allais sortir, j’ai constaté que j’avais oublié mon portefeuille „În momentul în care urma să ies, am constatat că îmi uitasem portofelul”Kalmbach 2017, p. 425..

Formele de pasiv se constituie în mod analog cu cele din română: La loi sera / va être / aura été votée par les députés „Legea va fi / urmează să fie / va fi fost votată de deputați”Delatour 2004, p. 105..

În limba engleză

În engleză, toate formele de viitor sunt analitice.

Simple future (viitorul simplu) este și el analitic, în ciuda denumirii sale tradiționale, care se evită în gramaticile mai noiCrystal 2008, p. 204.. Se formează cu verbele numite nu auxiliare, ci modale will „a vrea” sau shall „a trebui” și verbul cu sens lexical la forma de bază, cea de infinitiv fără particula to. La forma negativă, verbele modale se combină de obicei cu negația not: will not → won’t, shall not → shan’t. În unele cazuri se pot folosi ambele verbe modale fără diferență de sens: I will/shall be at home tomorrow „O să fiu acasă mâine”. În cazul unei decizii luate pe moment sau în oferte, promisiuni, will se reduce de obicei la ’ll: It’s raining. I’ll take an umbrella „Plouă. Iau o umbrelă”, I’ll do my best to help you „O să fac tot ce pot ca să te ajut”Eastwood 1994, pp. 96–103..

Promisiunea se mai exprimă și cu shall: You shall be the first to know „Tu o să afli primul/prima”. Tot shall folosește vorbitorul în întrebări în care își exprimă nehotărârea în legătură cu ceva de făcut: Where shall I put these flowers? „Unde să pun florile astea?”

Această formă de viitor poate înlocui imperativul: You will leave the building immediately „Ai să părăsești clădirea imediat”.