Zoran Nižić (; n. 11 octombrie 1989) este un jucător de fotbal croat care joacă pe postul de fundaș pentru FC Ahmat Groznîi în Prima Ligă Rusă.
Carieră Nižić și-a început cariera la clubul de origine HNK Zmaj Makarska, devenind titular la echipa din Trena HNL Jug. El a obținut un transfer în străinătate în 2009, în vârstă de doar 19 ani, în a Doua Divizie Belgiană, jucând pentru FC Bruxelles timp de trei sezoane, fiind și aici titular. După încheierea contractului său, Nižić sa întors în Croația și s-a antrenat pentru câteva luni cu HNK Hajduk Split, înainte de a semna cu ei la sfârșitul anului 2012. El a debutat în campionat pentru Hajduk pe 16 februarie 2013 și a intrat în meci în locul lui Matej Jonjić, care s-a accidentat, într-o victorie scor 2-0 împotriva lui NK Slaven Belupo.
În iunie 2018, Nižić a fost numit în echipa Prva HNL a sezonului pentru sezonul 2017-2018.
În august 2018, Nižić a refuzat să joace pentru Hajduk atât în Liga, cât și în meciurile europene, din cauza unei febră, totuși s-a demonstrat faptul că Nižić a refuzat să joace pentru echipă din cauza frustrărilor față de conducerea clubului și a politicii sale de transfer față de el și de alți jucători. S-a certat cu directorul sportiv al lui Hajduk, Saša Bjelanović la vestiare, ceartă în urma căreia a pierdut banderola de căpitan. După acest incident a fost trecut pe lista de transferuri.
La 27 august 2018, a semnat un contract de 3 ani cu clubul din Prima Ligă Rusă FC Ahmat Groznîi.
Cariera la națională În luna mai a anului 2018 a fost numit în lotul lărgit de 32 de jucători ai Croației pentru Campionatul Mondial din 2018 din Rusia, dar nu a fost inclus în lotul definitiv de 23 de jucători.
Statistici privind cariera
Până pe 30 martie 2019
Club Sezon Campionat Cupă Continental Total Divizie Meciuri Goluri Meciuri Goluri Meciuri Goluri Meciuri Goluri Bruxelles 2009-2010 Divizia a doua a Belgiei 32 0 0 0 - 32 0 2010-2011 29 2 0 0 - 29 2 2011-2012 23 0 0 0 - 23 0 Total 84 2 0 0 0 0 84 2 Hajduk Split 2012-2013 Prima Ligă de Fotbal din Croația 6 0 1 0 - 7 0 2013-2014 12 0 3 0 0 0 15 0 2014-2015 16 0 5 0 3 0 24 0 2015-2016 16 2 2 0 7 1 25 3 2016-2017 28 2 0 0 5 1 33 3 2017-2018 23 3 4 1 6 0 33 4 2018-2019 1 1 - 1 0 2 1 Total 102 8 15 1 22 2 139 11 Akhmat Groznîi 2018-2019 Prima Ligă din Rusia 1 0 1 0 - 2 0 Total carieră 187 10 16 1 22 2 225 13
Referințe
Categorie:Fotbaliști ai FC Terek Groznîi Categorie:Fotbaliști internaționali croați Categorie:Fundași Categorie:Fotbaliști croați Categorie:Oameni în viață Categorie:Nașteri în 1989