Carașul (sârbă: Karaš sau Караш) este un râu de 110 km lungime din regiunea Banat în România și Serbia, afluent al Dunării. În perioada romană, râul se numea Apo.

România miniatura|Râul Caraș. Fotografie luată din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului Râul Caraș izvorăște în Munții Aninei, la nord-est de orașul Anina, în apropiere de izvoarele râurilor Bârzava și Nera. Curge în România pe o lungime de 50 km (V. Sencu/I. Bacanaru - Judetele Patriei/Judetul Caras-Severin, Editura Academiei R.S.R.), inițial către nord, apoi, în orașul Carașova se întoarce către sud-vest, și primește mulți afluenți scurți (cel mai important Lisava) și trece pe lângă multe sate (Giurgiova, Ticvaniu Mare, Grădinari, Vărădia, Mercina, Vrani) înainte de a intra în provincia sârbă Voivodina. Pe o porțiune de 4,1 km râul marchează frontiera româno-sârbească.

Serbia

Imediat după trecerea graniței, râul Caraș primește cei doi afluenți principali, Borugu din partea dreaptă și Ilidija (română: Ilidia) din stânga. Trece apoi pe lângă satele Kuštilj, Vojvodinci, Dobričevo, Straža și Jasenovo și ajunge în partea estică a Deliblatska peščara și a dealului Dumača, cea mai estică parte a Dealurilor Zagajica. Din acest punct Carașul este canalizat și încorport în ultima parte a Canalului Dunăre-Tisa-Dunăre. Trece pe lângă satele Dupljaja, Grebenac, Kajtasovo și Banatska Palanka, sfârșindu-și cursul de 60 km prin Serbia vărsându-se în Dunăre în apopiere de satul Stara Palanka.

Carașul drenează o zonă de 1 400 km², și, deși a fost canalizat, nu este navigabil.

Bibliografie Mala Prosvetina Enciklopedija, a treia ediție(1985); Prosveta; ISBN 86-07-00001-2 Jovan Đ. Marković (1990): Enciklopedijski geografski leksikon Jugoslavije; Svjetlost-Sarajevo; ISBN 86-01-02651-6 Administrația Națională Apelor Române - Cadastrul Apelor - București Institutul de Meteorologie și Hidrologie - Rîurile României - București 1971 Trasee turistice - județul Caraș

Hărți

Harta Județului Caraș-Severin Harta munții Aninei Harta Parcul Național Semenic - Cheile Carașului Harta Parcul Național Semenic - Cheile Carașului

Categorie:Afluenți ai Dunării Categorie:Bazinul Nera-Cerna Categorie:Râuri din județul Caraș-Severin Categorie:Râuri din Serbia Categorie:Geografia Voivodinei