Mihai Rădulescu () a fost un scriitor, istoric al detenției române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice și editor român.
Biografie
Născut la 15 mai 1936, în București, în familia Dumitru și Toni Rădulescu (ambii, fugiți de părinți, în capitală, pentru a-și apăra dragostea), fiul lor unic Mihai este hărăzit unui destin ciudat, numărând atât suișuri cât mai ales coborâșuri, deseori amețitoare, ce au format din el un luptător (caracteristică a multor copii și tineri care au crescut sub comunism, în România).
A refuzat să facă parte din orice organizație comunistă, iar în anul II al Facultății de Filologie, secția de Limbă și Literatură Engleză, preia chemarea studenților mediciniști la o demonstrație în Piața Universității, convocând numeroși colegi de facultate și alți cunoscuți. Este arestat la 4 noiembrie 1956 și condamnat în lotul organizatorilor la patru ani închisoare corecțională. Îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni, după ce fusese anchetat la Ministerul de Interne.
A avut câteva mari suferințe: oreionul ce nu i-a fost tratat, rămânând astfel infertil, avitaminoza A, tratată numai cu o pilulă de polivitamină pe tot parcursul bolii, însoțită de 20-30 crize nervoase pe zi, timp de mai bine de o lună. Finalmente, se eliberează din spitalul din Slobozia, bolnav de febră tifoidă și mutat la spitalul de boli contagioase din București.
Aceasta l-a scăpat de domiciliul obligatoriu ce-i aștepta pe toți cei eliberați în acea perioadă. Reia studiile universitare în 1963, devine licențiat în limbă și literatură engleză și română, iar în continuare se înscrie la doctorat, sub îndrumarea prof. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, dar nu a întrunit condițiile politice necesare pentru susținerea tezei.
Între timp a fost profesor de liceu, asistent al Facultății de Limbă Engleză și al Institutului Pedagogic; în 1972 a fost numit prin concurs lector de limbă engleză și franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, de unde va ieși la pensie la șaizeci și cinci de ani.
O boală gravă (astm), coroborată cu alta la fel de gravă de inimă, îl împiedică ani de zile să mai iasă din casă și, din când în când, îl conduce la spital. Aceasta nu-l împiedică să-și continue activitățile de scriitor de beletristică, de istoric al detenției române sub comunism, de armenolog, de cercetător al artelor plastice și de editor.
După Revoluția Română din 1989 a întemeiat editura Ramida care a funcționat timp de zece ani. Scopul ei era publicarea de memorii de detenție și de carte religioasă. Colaborează cu regularitate la revista Ararat, Nor Ghiang, MementoGID-România (Timișoara) și la Contemporanul, Ideea Europeană. La postul de radiodifuziune România Culturală a deținut o rubrică timp de trei ani.
Astăzi are unul dintre cele mai bogate și mai bine organizate site-uri literare și de detenție din țară, unde nu demult a deschis un capitol nou: „Cartea Prietenului Meu”, dedicat acelor foști deținuți sau rudelor acestora, ce nu au bani să-și publice memoriile .
S-a stins din viață, după o perioadă de câțiva ani de suferință (suferea de astm), pe 20 ianuarie 2009.Ziarul Lumina
Cărți publicate
Capcanele" vocabularului englez - Andrei Bantas și Mihai Rădulescu, Editura Științifică, 1967 Violonistica enesciană: violonistul Enescu : creația enesciană pentru vioară, Editura Muzicala, 1971 Finaluri complexe în șah: arta marilor campioni, Editura Stadion, 1972 Shakespeare - un psiholog modern, Albatros, 1979 Educația prin muncă a elevilor: schițe pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, 1981 Civilizația armenilor, Editura Sport-Turism, 1983 Stilistica spectacolului: elemente de stilistică antropologică în teatru, Editura Junimea, 1985 Mozart: șapte zile pentru nemurire, Editura Muzicală, 1987 O vizită la Regele Mihai I, Editura Semnalul, 1990 Pe bulevard în jos: schițe și nuvele, Editura Litera, 1990 False friends - Andrei Bantas și Mihai Rădulescu, Editura Teora, 1992 Tragedia lui Lucrețiu Pătrășcanu: convorbiri cu omul politic Corneliu Coposu, Editura Ramida, 1992 Sânge pe Râul Doamnei: Până când atâta suferință?, Editura Ramida, 1992 Caidul: nuvelele adolescenței în temnițele comuniste, Editura Ramida, 1992 Dactilografele și revoluția, Editura Ramida, 1993 Casa lacrimilor neplânse: martor al acuzării în procesul "reeducatorilor", Editura Ramida, 1993 Ion Mihalache: În înfruntare cu Carol II, Editura Ramida, 1993 Rugul Aprins. Duhovnicii Ortodoxiei, sub lespezi, în gherlele comuniste, Editura Ramida, 1993 Împușcarea călărețului, Editura Ramida, 1994 Martiriul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Ramida, 1994 Codrul scufundat: la 50 ani de la moartea lui Liviu Rebreanu, Editura Ramida, 1994 Evadarea lui Liviu Rebreanu, Editura Ramida, 1994 Popa Piso din Zarnesti, Editura Ramida, 1994 Condamnat să învingă, Editura Ramida, 1995 Antropologia stilistică: lumea lui Charles Dickens, Editura Ramida, 1995 Flăcări sub cruce, Editura Ramida, 1995 Testament între înger și diavol, Editura Ramida, 1995 Un viitor călugăr greco-catolic din preajma „Rugului aprins; în colaborare cu Pericle Martinescu și Justin Paven), Editura Ramida, 1996 Alcovul secret" din volumul de povestiri: "Decameronul din Nowhershire, sub pseudonimul Alquain Foggrery (publicat la Editura F.F.Press, într-o primă ediție, 1996; a doua apariție la Editura Ramida) Haiku-urile putrezirii de viu, Editura Ramida, 1996 Dubla personalitate în Renaștere: studiu monografic de antropologie stilistică, Editura Ramida, 1996 Morții noștri vii din temnițe. Sonete, Editura Ramida, 1997 Preoți în cătușe, în colaborare cu Irineu Slătineanu, Editura Ramida, 1997 Antim Ivireanul: învățător, scriitor, personaj, Fundația "Antim Ivireanul", 1997 Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim la Aiud, Editura Ramida, 1998 Patru eseuri despre Mircea Eliade, Editura Ramida, 1998 Istoria literaturii române de detenție: Vol. 1 - Memorialistica reeducărilor; Vol. 2 - Mărturisirea colaborării, Editura Ramida, 1998 Morala practică pentru creștinul începător, Editura Ramida, 1999 Bucuriile și mâhnirile părintelui Sisoe din Boteni, Editura Ramida, 1999 Jocul cu moartea: însemnări, pagini de jurnal și corespondență (1933-1957), Editura Humanitas, 1999 Iubirea ca pasărea cerului și alte povestiri, Editura Ramida, 1999 Genealogia românească. Istoric și bibliografie, Editura Istros - Muzeul Brăilei, 2000 Memorie și strămoși, Editura Albatros, 2002 Chemarea lui Dumnezeu în temnițele comuniste. Vol. I, Editura Agapis, 2002 Hrandt, Editura Ararat, 2002 Întemnițarea Părintelui Nicodim, Editura Agapis, 2003 Însemnări pe “Calendarul meu” de Radu Gyr, Fundația Prof. George Manu, 2003 Rugul Aprins. Arestare. Condamnare. Achitare, Editura Agapis, 2003 Chemarea lui Dumnezeu în temnițele comuniste. Vol. II, Editura Agapis, 2004 La capătul iadului: mărturii și documente, Editura Vremea, 2005 Sandu Tudor și "Floarea de foc", Editura Panaghia, 2008 Grupul celor șapte: pictura canadiană, Editura Anca, 2008 Hiroshige, Editura Maiko, 2008 Calea cărții. Povestiri din viața Părintelui Nicodim Mandita, Editura Agapis, 2015
Traduceri Oaspetele nepoftit. Povești armenești, București, 1968 (în colaborare cu Dirayr Mardichian); George Eliot, Silas Mamer, București, 1969; Victor Hugo, Ultima zi a unui condamnat la moarte. Bug-Jargal, Iași, 1971; Oscar Wilde, Mențiuni, prefață de Mihai Miroiu, București, 1972; Povestiri stranii. Pagini antologice din literatura anglo-saxonă, Cluj, 1973 (în colaborare cu Grigore Năstase); Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi, 1974 Montaigne, Aforisme, prefața traducătorului, București, 1977; Antologie de poezie americană de la începuturi până azi, 1978 Necunoscutul. Antologie din literatura anglo-saxonă, Iași, 1981; Augustin, De magistro, București, 1994 (în colaborare cu Constantin Noica).
Note
Bibliografie Marele crez al omului Mihai Rădulescu Ziarul Lumina, 22 ianuarie 2010 GID România - Mihai Rădulescu, biografie
Legături externe Cercul Poeților Procesul comunismului Literatură și detenție Altermedia, literatură și detenție Procesul comunismului Interviu Convorbiri imaginare cu dascãlul meu, scriitorul Mihai Rãdulescu
Categorie:Nașteri în 1936 Categorie:Decese în 2009 Categorie:Autori români Categorie:Anticomuniști români Categorie:Scriitori victime ale regimului comunist din România Categorie:Bucureșteni Categorie:Deținuți politici din România