Red Dead Revolver este un joc video shooter de acțiune-aventură cu o tematică Western dezvoltat de Rockstar San Diego și publicat de Rockstar Games. A fost lansat exclusiv pentru PlayStation 2 și Xbox pe 4 mai 2004 în America de Nord și 28 mai 2004 în Europa. Acțiunea jocului se petrece în timpul frontierei americane, în anii 1880, și urmărește povestea lui Red Harlow, un vânător de recompense care caută să se răzbune pe cei responsabili de moartea părinților săi. O continuare indirectă, Red Dead Redemption, a fost lansată în 2010

Dezvoltarea jocului a început în 2000 de către Angel Studios, sub supravegherea și finanțarea lui Capcom, care a anunțat pentru prima dată jocul în martie 2002. Inițial, jocul ar fi trebuit să fie un "succesor spiritual" al lui Gun.Smoke, un joc arcade de tipul shoot 'em up din 1985 proiectat de Yoshiki Okamoto. În noiembrie 2002, compania Take-Two Interactive, asociată cu Rockstar Games, a preluat Angel Studios, care a devenit astfel o parte din Rockstar Games și a fost redenumit Rockstar San Diego. În urma achiziției, Rockstar Games au revizuit toate proiectele care erau dezvoltate atunci de studiou, pentru a vedea ce merită păstrat, iar Dan Houser, directorul creativ al Rockstar Games, a remarcat că Red Dead Revolver "arăta bine" și jocul a atras rapid atenția echipei, chiar dacă nu putea fi încă jucat. Din cauza dezvoltării problematice care a dus la starea proastă a jocului încât nici nu putea fi jucat, Red Dead Revolver nu a fost prezent nici la European Computer Trade Show din 2002, nici la Electronic Entertainment Expo din 2003. Capcom a anulat producția jocului în august 2003, dar Rockstar Games a obținut drepturile pentru joc în decembrie în același an și a lăsat Rockstar San Diego să continue să lucreze la joc, astfel încât acesta a fost în cele din urmă terminat și lansat în mai 2004, devenind primul titlu din ce va ajunge seria Red Dead, apreciată universal.

Acțiunea jocului se petrece în timpul frontierei americane, în anii 1880, și urmărește povestea lui Red Harlow, un vânător de recompense care caută să se răzbune pe cei responsabili de moartea părinților săi.

Gameplay Red Dead Revolver este un shooter jucat dintr-o perspectivă third person și liniar, acțiunea fiind împărțită în mai multe niveluri care constau în lupta cu diferiți inamici, de regulă înarmați cu arme de foc. Totuși, între anumite niveluri, există o zonă mai largă și interactivă care funcționează ca un mini open-world, ci anume orașul Brimstone, pe care jucătorul îl poate explora, purtând scurte dialoguri cu diferitele NPC-uri din joc. Protagonistul și principalul personaj jucabil este Red Harlow, un fost trăgător novice, acum un tânăr vânător de recompense nemilos și dornic de răzbunare pentru moartea părinților săi, deși, în anumite niveluri, jucătorul preia rolul unui personaj mai puțin important în poveste, dar cu aceleași abilități ca și Red, precum trăgătorul englez Jack Swift, fermierul Annie Stoakes, comandantul armatei mexicane Generalul Diego, vărul american nativ al lui Red, Shadow Wolf, și un soldat american cunoscut doar ca "Soldatul Buffalo".

Fiind un shooter, jocul include o mare varietate de arme, împărțite în patru categorii principale: revolvere, puști, shotgun-uri și arme de aruncat, precum cuțite, dinamită, cocktailuri de molotov și sticle cu ulei de șarpe. Fiecare personaj jucabil are câte o armă unică și personală, precum o pereche de revolvere modificate numite "Showstoppers" pentru Jack, sau un arc cu săgeți numit "Sacred Bow" pentru Shadow Wolf. Alte arme pot fi cumpărate din meniul care apare la finalul fiecărui nivel. Inamicii din joc folosesc, de regulă, o varietate de arme de foc, aceleași care pot fi cumpărate și de jucător. Totuși, fiecare nivel se termină cu o luptă cu un inamic special, "boși", care au un nivel de viață mai ridicat decât inamicii obișnuiți și folosesc atacuri și arme diferite. Fiecare dintre acești boși are o recompensă pe capul lor, pe care jucătorul o colectează la finalul nivelului. De asemenea, fiecare nivel folosește un sistem de notare care, în funcție de cât de bine jucătorul a urmat diferite obiective, precum timpul în care a terminat nivelul sau acuratețea acestuia, îi oferă diferite recompense, precum noi arme de cumpărat sau hărți și modele noi de personaje pentru modul multiplayer.

O mecanică care se va regăsi în titlurile viitoare ale seriei, deși modificată de la un joc la altul, sunt duelurile, în care jucătorul trebuie să urmeze patru etape pentru a-și învinge inamicul înainte ca acesta să-l învingă pe el: apucatul, în care jucătorul mută mâna personajului pentru a ajunge la armă; scoaterea, în care jucătorul trebuie să-și scoată arma cât mai rapid; punerea țintei, în care jucătorul pune șase ținte în locuri diferite de pe corpul inamicului, ce pot fi galbene, dacă nu vor afecta prea mult inamicul odată nimerite, roșu închis, dacă îl vor răni suficient de tare, sau roșu deschis, dacă îi vor da daune critice; și trasul, în care Red trage automat și într-o succesiune foarte rapide în toate locurile țintite. Dacă inamicul este suficient de rănit, atunci va cădea la pământ, mort. Totuși, dacă inamicul nu a fost rănit suficient sau mai sunt alți inamici rămași pe lângă el, Red va fi cel lovit și va cădea la pământ, dar, dacă rănile nu sunt prea grave, se va ridica rapid și va putea să-și omoare inamicul cu tras normal. Altă mecanică, prezentă în celelalte jocuri din serie și destul de identică în toate, este "Dead Eye", care funcționează destul de asemănător cu duelurile, deoarece, ca și acestea, încetinește timpul pentru câteva secunde și îi permite jucătorului să pună mult mai ușor țintă pe inamici. Odată ce timpul își revine la normal, Red trage automat și într-o succesiune foarte rapidă în toate locurile țintite, făcând astfel omorârea inamicilor mult mai ușoară.

Jocul include și un mod multiplayer local (jucat de pe aceeași consolă, cu mai multe gamepad-uri), care poate fi jucat de unul sau doi jucători, acompaniați de două AI-uri, și constă în simple lupte între patru oponenți, care sunt câștigate de ultimul luptător rămas în viață. Luptele se desfășoară în hărțile din modul singleplayer și atât jucătorii, cât și AI-urile, folosesc diferite modele de personaje, bazate pe cele din modul singleplayer, deși există și câteva modele originale, care nu au legătură cu acesta.

Povestea În anii 1880, în timpul Vestului Sălbatic, Nate Harlow și partnerul său Griff găsesc aur într-o regiune numită Bear Mountain și sărbătoresc creând două revolvere unice. Griff este mai târziu capturat de armata mexicană și aproapte executat, dar îl convinge pe Generalul Diego să-l cruțe după ce îi oferă jumătate din aurul din Bear Mountain. Diego îl trimite mai târziu pe Colonelul Daren, mâna sa dreaptă, să-l omoare pe Nate, singurul care mai știe de Bear Mountain. Daren și oamenii săi îl omoară pe Nate și pe soția sa, Stea Căzătoare, dar fiul acestora, Red, scapă după ce îl împușcă pe Daren în brațul său drept folosind revolverul tatălui său.

Câțiva ani mai târziu, Red lucrează ca un vânător de recompense nemilos. După ce omoară o bandă de nelegiuți conduși de "Bloody Tom", el le duce corpurile în orașul Widows Patch pentru a colecta recompensa de pe capetele lor, dar este atacat de o bandă rivală condusă de "Ugly Chris". Cu ajutorul Șerifului O'Grady, Red îi omoară, dar O'Grady este rănit în timpul luptei, astfel că Red îl duce în Brimstone, cel mai apropiat oraș cu un doctor, dejucând jaful unui tren pe drumul acolo. După ce îl lasă pe O'Grady la doctor, Red este abordat de șeriful din Brimstone, Barlett, care îi cere ajutorul în a se ocupa de câteva bande care terorizează regiunea. Red începe prin a elimina un circ ambulant malefic condus de "Profesorul Perry", cu ajutorul lui Jack Swift, un trăgător englez și fost membru al circului, după care omoară alți lideri de bandă bine-cunoscuți. După ce elimină toate bandele, Red se întoarce la Barlett pentru a colecta recompensa de pe capetele lor, numai pentru a afla că căruța care transportă aurul nu a ajuns încă. La banca din Brimstone, Red află că Guvernatorul Griffon deține parte din Bear Bountain și o întâlnește pe fermierul local Annie Stoakes, care este în pericol să-și piardă ferma din cauza lui Griffon. Amintindu-și că părinții săi au fost uciși din cauza acelei mine, Red se duce să vorbească cu Annie, a cărei fermă tocmai a fost distrusă de oamenii lui Griffon, astfel că Red promite să-i dea ei banii de pe recompensele sale.

La scurt timp, Red sosește la un salon pentru a întreba niște tâlhari locali cu privire la căruța cu aur. Când aceștia refuză să vorbească, începe o luptă iar Red este arestat de Barlett, deși acesta îl eliberează după ce află că Red este fiul lui Nate și îi dezvăluie că Generalul Diego și Colonelul Daren sunt încă în viață. Red distruge apoi căruța cu aur a lui Diego, dar este capturat de Daren și forțat să lucreze ca un sclav în Bear Mountain. Cât timp este închis, Red se împrietenește cu un soldat american cunoscut doar ca "Soldatul Buffalo", înainte ca amândoi să fie salvați de Shadow Wolf, vărul american nativ al lui Red. În timp ce Red și Shadow Wolf atacă fortăreața lui Diego și îl omoară pe Daren, deși Shadow Wolf este rănit mortal de acesta, Buffalo sosește în Brimstone pentru a-l avertiza pe Guvernatorul Griffon cu privire la operațiunile lui Diego, dar Griffon dezvăluie că lucrează alături de Diego și îl închide din nou pe Buffalo. În cele din urmă, Red găsește și distruge trenul cu aur al lui Diego, înainte de-al omorî pe acesta, în ciuda încercărilor lui Diego de a negocia pentru viața sa.

Mai târziu, Red participă la concursul anual de dueluri din Brimstone, unde se reîntâlnește cu Jack și Annie, care participă, de asemenea. După ce Red își învinge toți oponenți, Griffon, furios, îl pune să se lupte cu campionul din ultimii patru ani, Domnul Kelley, și dezvăluie că este de fapt Griff, vechiul partner al lui Nate, care l-a trădat pe acesta. După ce îl omoară pe Kelley, Red se duce să-l confrunte pe Griffon la conacul acestuia, cu ajutorul lui Jack, Annie și Barlett. Deși Jack este omorât în timpul luptei, Annie îl salvează pe Soldatul Buffalo, iar Red se duelează cu Griffon, omorându-l și răzbundându-și în sfârșit familia. După aceasta, Barlett îi mulțumește lui Red pentru tot ajutorul acordat locuitorilor din Brimstone și se oferă să-i plătească aurul pe care i-l datorează, totodată averizându-l să fugă din oraș, întrucât uciderea unui oficial este o crimă severă. Red îi spune lui Berlett să-i dea aurul lui Annie, pentru a-și reconstrui ferma și a-l ajuta pe Buffalo, ținându-și astfel promisiunea pe care i-a făcut-o, și pleacă cu revolverul lui Griffon, spunând că "Nu a fost niciodată vorba de bani".

Personaje

Personaje principale

Red Harlow - este protagonistul principal al jocului. Red a fost cândva un tânăr inocent și un trăgător novice, dar, după moartea părinților săi, a devenit un vânător de recompense nemilos, dorindu-și doar răzbunare. El se luptă ocazional cu diferite bande de nelegiuiți și colectează recompensele de capul lor, dar află în cele din urmă că cei responsabili pentru moartea părinților săi sunt încă în viață, astfel că pleacă într-o misiune de răzbunare, făcându-și tot felul de noi aliați pe parcurs care să-l ajute să-și elimine definitiv dușmanii. Arma lui principală este vechiul revolver al tatălui său, existând doar două exemplare, și are pe mâna dreaptă o cicatrice roșie, care se potrivește cu numele său, de când și-a ars mâna cu revolverul încins, imediat după moartea părinților săi.