The Campbell Playhouse a fost un serial-antologie difuzat în perioada 1938-1940 de postul de radio CBS și care a fost regizat și interpretat de Orson Welles. Produs de Welles și John Houseman, el a fost o continuare sponsorizată a serialului The Mercury Theatre on the Air. Serialul conținea adaptări cu o durată de oră a unor piese clasice și romane, precum și adaptări ale unor filme populare.

Când Welles a părăsit serialul la sfârșitul celui de-al doilea sezon, The Campbell Playhouse și-a schimbat formatul într-un serial săptămânal cu episoade de 30 minute care a mai fost difuzat încă un sezon (1940-1941).

Producție stanga|miniatura|Orson Welles în timpul unei repetiții pentru The Campbell Playhouse (decembrie 1938) Ca un rezultat direct al titlurilor de primă pagină generate de dramatizarea radiofonică a romanului The War of the Worlds realizată în 1938 de Orson Welles, compania Campbell Soup a acceptat să devină sponsor. Serialul Mercury Theatre on the Air a fost difuzat pentru ultima oară în 4 decembrie 1938, iar The Campbell Playhouse a început pe 9 decembrie 1938.

Serialul a debutat cu adaptarea realizată de Welles a romanului Rebecca (1938), cu Margaret Sullavan și Mildred Natwick în rolurile principale. Această dramatizare radiofonică a fost prima adaptare a romanului lui Daphne du Maurier; autoarea a fost intervievată în direct de la Londra la încheierea emisiunii.Callow, Simon, Orson Welles: The Road to Xanadu. London: Jonathan Cape, 1995; New York: Viking Books, pp. 417–422

Bernard Herrmann a avut timp să compună o coloană sonoră completă pentru „Rebecca”. „A fost ceva absolut frumos”, a spus producătorul asociat Paul Stewart, „și a fost prima dată când am înțeles că Benny era ceva mai mult decât un tip care putea scrie piese muzicale”. Herrmann a folosit ulterior tema principală a filmului ca bază a muzicii sale pentru filmul Jane Eyre.

Deși personalul artistic a rămas același, spectacolul a avut un aspect diferit ca urmare a implicării sponsorului. Actorii serialului Mercury au fost eliberați de obligația de a juca roluri secundare în noul serial. A apărut, de asemenea, o ruptură artistică din ce în ce mai mare între Welles, care profita de avantajele notorietății sale dobândite în urma spectacolului din seara de Halloween, și Houseman, care a devenit mai degrabă un angajat decât un partener. Houseman a lucrat în principal ca redactor supervizor al spectacolelor radiofonice.

Howard E. Koch a lucrat ca scenarist al serialului până la episodul „The Glass Key” (10 martie 1939), când a plecat la Hollywood. El a fost urmat de Howard Teichmann, care a scris scenariile dramatizărilor timp de doi ani.France, Richard, The Theatre of Orson Welles. Lewisburg, Pennsylvania: Bucknell University Press, 1977.

După semnarea unui contract de film cu RKO în august 1939, Welles a făcut naveta de la Hollywood la New York pentru două episoade duminicale ale serialului The Campbell Playhouse. În noiembrie 1939 producția serialului s-a mutat de la New York la Los Angeles.

Scenaristul Herman J. Mankiewicz a fost angajat de compania teatrală Mercury și a scris cinci episoadeA script titled "Rip Van Winkle" did not reach the air. ale serialului Campbell Playhouse, care au fost difuzate în perioada 12 noiembrie 1939 - 17 martie 1940. Mankiewicz s-a dovedit a fi util și a colaborat cu Houseman. Episodul „Mr. Deeds Goes to Town” include o glumă: medicul vienez căruia i s-a cerut să-l declare nebun pe Deeds este numit dr. Herman Mankiewicz.Maltin, Leonard, The Great American Broadcast: A Celebration of Radio's Golden Age. New York: Dutton, 1997.

După o ceartă cu privire la bani la 16 decembrie 1939, John Houseman a demisionat de la compania teatrală Mercury Theatre și s-a întors la New York. Două luni mai târziu Welles l-a angajat înapoi pentru a lucra cu Mankiewicz la primul proiect cinematografic al lui Welles, Cetățeanul Kane.

După 20 de spectacole Campbell a început să exercite un control creativ mai strict asupra serialului The Campbell Playhouse și a avut control deplin asupra selecției poveștilor. Diana Bourbon, o funcționară cu rang executiv în cadrul agenției Ward Wheelock, a fost numită ca persoană de legătură între Welles și Campbell. Bourbon a acționat ca producător de facto și a avut frecvent dispute cu Welles cu privire la povestea dramatizată și la distribuție. O dispută notabilă a apărut după difuzarea episodului „Algiers”, care a folosit un ansamblu de sunete elaborate atent pentru a recrea atmosfera din Casbah. Întrebat de ce sunetele de pe fundal erau atât de puternice, Welles a răspuns: „Cine ți-a spus că este fundalul?”

Au fost alese opere literare clasice în locul mai multor opere sugerate de Welles, inclusiv Of Human Hearts; drepturile de adaptare a mai multor opere literare precum Rogue Male, La răscruce de vânturi și The Little Foxes nu au putut fi obținute. Când contractul său cu Campbell s-a încheiat, Welles a decis să nu mai continue într-un alt sezon. „M-am săturat să am inima sfâșiată din cauza unui scenariu masacrat de cenzura radiofonică”, a spus el. După difuzarea episodului din 31 martie 1940 - o readaptare a romanului Jane Eyre, după ce dramatizarea romanului Alice Adams sugerată de Welles nu a fost acceptată — Welles și Campbell s-au despărțit în condiții amiabile.

The Campbell Playhouse a revenit la radio în 29 noiembrie 1940 ca un serial săptămânal CBS de 30 de minute care a fost difuzat pentru ultima dată pe 13 iunie 1941.Hickerson, Jay, The Ultimate History of Network Radio Programming and Guide to All Circulating Shows. Hamden, Connecticut, second edition December 1992, p. 62 Serialul a fost produs de Diana Bourbon. Accentul serialului a fost deplasat de la adaptarea romanelor și pieselor de teatru clasice către povestiri mai populare și mai ușurele, cu roluri interpretate în continuare de actori de film.

Episoade