este un film japonez din 1970 regizat de Akira Kurosawa, inspirat dintr-un volum de povestiri al lui Shūgorō Yamamoto. Este primul film color al lui Kurosawa. Donald Richie, Japanese Cinema: Film Style and National Character, Doubleday, Garden City – New York, 1971, p. 215. Jasper Sharp, Historical dictionary of Japanese cinema, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2011, p. 146.
Filmul este o antologie de secvențe combinate care explorează viața mai multor personaje ce trăiesc în niște cocioabe aflate în vârful unei gropi de gunoi. Nu există un conflict central și nici măcar un personaj central. Sunt prezentate mai multe povești care dezvăluie fragilitatea condiției umane, necesitatea interacțiunilor între oameni, suferințele și micile bucurii ale vieții și captivitatea într-un ciclu al existenței care se repetă zi de zi.
Apariția filmului a reprezentat un șoc pentru criticii care urmăreau îndeaproape cariera lui Kurosawa, pentru că nu semăna cu filmele sale anterioare și părea creația unui cineast diferit. Din acest motiv, Dodes'ka-den a fost primit cu indiferență și chiar cu răceală în Japonia, nereușind să-și acopere cheltuielile de producție, dar în ciuda eșecului comercial și critic a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și a câștigat premii în Australia, Uniunea Sovietică, Iugoslavia și Belgia. Producătorii filmului (printre care și Kurosawa) au înregistrat pierderi financiare substanțiale și au trecut zece ani până când Kurosawa a realizat un alt film în Japonia.
Primirea nefavorabilă a filmului în Japonia l-a împins pe Kurosawa într-o depresie profundă: cineastul își ipotecase casa pentru a finanța realizarea filmului și a rămas, la vârsta de 61 de ani, cu mari datorii și cu perspective artistice tot mai sumbre și, de aceea, a încercat să se sinucidă în dimineața zilei de 22 decembrie 1971. A urmat o altă pauză de cinci ani în cariera artistică a lui Kurosawa până când a fost solicitat de studioul sovietic Mosfilm să regizeze filmul Vânătorul din taiga (1975), despre un vânător indigen din pădurile siberiene.
Criticii de film actuali consideră că Dodes'ka-den marchează o schimbare estetică radicală în creația lui Kurosawa către un ton profund pesimist, care va marca toate filmele sale ulterioare. Potrivit istoricului de film Stuart Galbraith IV, Kurosawa simțea nevoia să experimenteze în mod constant, precum Picasso, iar criticii vremii au confundat eronat evoluția continuă a cineastului cu declinul său artistic.
Rezumat
Lângă o groapă de gunoi de la marginea unui oraș industrializat modern se află un cartier de cocioabe, care alcătuiește un peisaj lipsit de viață și fantomatic. Aici locuiesc mai mulți dezmoșteniți ai sorții: oameni săraci, cerșetori, alcoolici, bandiți sau nebuni, care luptă cu greutățile vieții și cu propriile lor patimi. Primul care apare este băiatul Roku-chan, care trăiește într-o lume fantezistă în care el este vatmanul unui tramvai (sau, după altă sursă, șofer de troleibuz). În lumea sa fantezistă, el este atât tramvaiul, cât și vatmanul tramvaiului și străbate zilnic, după un program prestabilit, un traseu fix pe potecile din groapa de gunoi, rostind permanent refrenul „Dodes'ka-den” („taca-taca”), o imitație a sunetului scos de vehiculul pe care își imaginează că-l conduce. Devotamentul lui față de lumea fantezistă este fanatic. Roku-chan este denumit „țăcănitul cu tramvaiul” (densha baka) de către localnici și de copiii care trec zilnic pe lângă groapa de gunoi. Mama lui se arată a fi preocupată de faptul că Roku-chan este într-adevăr dereglat mintal. (Roku-chan a fost catalogat astfel în mai multe scrieri pe teme cinematografice.) Deplasarea zilnică a lui Roku-chan pe potecile mahalalei permite prezentarea mai multor personaje care duc o viață mizeră și leagă între ele diferite episoade.
Ryotaro, un meșter de perii de păr, este întristat de faptul că soția sa infidelă, Misao, are mai mulți copii din diferite relații adultere, dar îi iubește pe aceștia din toată inima ca și cum ar fi ai lui. Apar, de asemenea, doi muncitori bețivi (Masuda și Kawaguchi) care, fără să-și dea seama, fac uneori noaptea schimb de soții, pentru a reveni a doua zi la propriile soții ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Un om stoic și sumbru, numit Hei, este vizitat frecvent de Ochō, care pare a fi fosta lui soție, ce-l înșelase cu mulți ani în urmă, iar el privește în gol în timp ce ea are grijă de treburile casnice. La capătul opus al spectrului se află domnul Shima, bărbatul cu un tic nervos, care își apără întotdeauna nevasta cu un comportament dezagreabil și brutal și se înfurie atunci când prietenii lui o critică. Un cerșetor și fiul său locuiesc în caroseria unei mașini abandonate (Citroën 2CV):Romulus Rusan, „Festivaluri: Moscova VII”, în Cinema, anul IX, nr. 8 (104), august 1971, pp. 10–12. în timp ce tatăl visează să devină cândva proprietarul unei case luxoase, băiatul moare în mod tragic în urma unei toxiinfecții alimentare. O fată (Katsuko) este violată de unchiul ei alcoolic, rămâne însărcinată și, într-un moment de nebunie, îl înjunghie pe un tânăr de la magazinul de băuturi alcoolice, care o place, deoarece nu are niciun alt mod de a-și manifesta propriile trăiri emoționale. Când este considerat suspect de viol, unchiul ei decide să-și strângă mărunțișurile și să fugă din oraș pentru a nu fi arestat. Domnul Tamba, meșterul argintar, este un personaj înțelept, care încearcă să facă lucruri bune în acest spațiu mizer: îl calmează pe un tânăr ce agită o sabie katana, îi lasă pe spărgători să-l jefuiască de bani și îl convinge pe un bătrân să nu se sinucidă. Donald Richie, Japanese Cinema: Film Style and National Character, Doubleday, Garden City – New York, 1971, p. 216.
După ce explorează mediul social și angoasa care înconjoară pe multe dintre familiile din această comunitate, precum și visele de evadare pe care multe personaje le întrețin pentru a-și menține cel puțin un nivel aparent de liniște interioară, filmul încheie complet cercul prin revenirea la rutina zilnică a lui Roku-chan. La sfârșitul filmului, odată cu apariția întunericului, Roku-chan este văzut coborând din tramvaiul său imaginar și întorcându-se la mama sa, obosit și mulțumit, ca un muncitor după o lungă zi de muncă.
Distribuție
Yoshitaka Zushi — Roku-chan (Rokkuchan), băiatul care se visează vatman de tramvai Kin Sugai — Okuni, mama lui Roku-chan Stuart Galbraith, IV, The Toho Studios Story: A History and Complete Filmography, The Scarecrow Press Inc., Lanham, Maryland–Toronto–Plymouth, Marea Britanie, 2008, p. 271. Junzaburō Ban — Yukichi Shima, bărbatul cu un tic nervos Kiyoko Tange — dna Shima, soția lui Michio Hino — dl Ikawa, coleg de serviciu al dlui Shima Keiji Furuyama — dl Matsui, coleg de serviciu al dlui Shima Tappie Shimokawa — dl Nomoto, coleg de serviciu al dlui Shima Hisashi Igawa — Masuo Masuda, un muncitor bețiv îmbrăcat în galben Hideko Okiyama — Tatsu Masuda, soția lui Masuo Kunie Tanaka — Hatsutaro Kawaguchi, muncitor bețiv îmbrăcat în roșu, prietenul de pahar al lui Masuda Jitsuko Yoshimura — Yoshie Kawaguchi, soția lui Hatsutaro Shinsuke Minami — Ryotaro Sawagami, meșterul de perii de păr Yokō Kusunoki — Misao Sawagami, soția lui Ryotaro Toshiyuki Tonomura — Taro Sawagami, fiul cel mare al lui Ryotaro Hiroshi Akutagawa — sumbrul Hei Tomoko Naraoka — Ochō, soția lui Hei Tatsuo Matsumura — Kyota Watanaba, unchiul alcoolic al lui Katsuko Mari Tsuji — Otane Watanaba, soția lui Kyota Tomoko Yamazaki — Katsuko Watanaba, nepoata lui Kyota Masahiko Kametani — Okabe, angajatul de la magazinul de produse alcoolice Noboru Mitani — cerșetorul Hiroyuki Kawase — fiul cerșetorului Atsushi Watanabe — meșterul argintar Tanba Kazuo Katō — pictorul din ghetou Kamatari Fujiwara — bătrânul sinucigaș Sanji Kojima — hoțul Akemi Negishi — frumoasa mahalalei Jerry Fujio — Kumamba Kōji Mitsui — proprietarul standului de mâncare Masahiko Tanimura — vânzătorul de verdețuri Kazuo Kato — pictorul Shoichi Kuwayama — bucătarul Michiko Araki — fata de la bar
Titlul filmului Titlul filmului „Dodes'ka-den” reprezintă „cuvintele” teatrale rostite de băiatul Roku-chan care au scopul de a imita sunetul tramvaiului (sau troleibuzului) său imaginar, aflat în mișcare. Nu este un cuvânt onomatopeic real din vocabularul japonez, ci a fost inventat de scriitorul Shūgorō Yamamoto în volumul de povestiri („Orașul fără anotimpuri”), care a stat la baza filmului.
În limba japoneză standard, acest sunet poate fi descris ca gatan goton, fiind echivalent cu „clickity-clack” din limba engleză și cu „taca-taca” în limba română. Virgil Vintilescu, Documente literare, vol. 1, Universitatea din Timișoara, Facultatea de Filologie, 1971, p. 209.
Producție Proiecte anterioare Cinci ani separă lansarea filmelor Barbă Roșie (1965) și Dodes'ka-den (1970). Problemele lui Kurosawa cu Toho, principala companie de producție a filmelor sale, începuseră la momentul realizării filmului Barbă Roșie (1965): cele 50 de zile de filmare planificate s-au lungit până la 2 ani, făcând ca acel film să devină cea mai lungă producție japoneză de până atunci și una dintre cele mai scumpe. John Berra (ed.), Directory of World Cinema: Japan 2, Intellect Ltd., Bristol–Chicago, 2012, p. 245. Reputația lui Kurosawa a ieșit șifonată: a fost acuzat că are un comportament „tiranic” și că nu respectă programele și bugetele de producție, ignorându-se perfecționismul său.
Cineastul a avut dificultăți să găsească finanțare pentru proiectele sale nu numai din cauza acuzațiilor de nerespectare a termenelor și bugetelor, ci și din cauza tinerilor regizori japonezi care-l considerau un regizor depășit, o relicvă a trecutului. Filmele lui Kurosawa, cu acțiunea extrasă din trecut și cu elemente artistice specifice teatrului nō, aveau un aspect tradiționalist, respins de cineaștii tineri care experimentau forme cinematografice radicale inspirate din Noul Val Francez. Tinerii cineaști japonezi începuseră să-l evite pe Kurosawa, care a observat că avea dificultăți de comunicare cu noua generație de regizori: „Mi-ar plăcea să fiu prieten cu ei, dar din anumite motive mă evită. Unii spun că stilul meu este de modă veche, iar alții spun că sunt doar un om bătrân și nu merită să-mi acorde atenție. În ceea ce mă privește, îmbătrânirea nu este o chestiune de vârstă cronologică, ci de talent și de modul în care ești capabil să-l folosești”. William Wolf, „Wisdom from Kurosawa”, în New York Magazine, nr. 13 (20 octombrie 1980), p. 91.
Industria cinematografică japoneză intrase într-o perioadă de declin: tânăra generație de spectatori prefera filmele americane, în timp ce spectatorii mai în vârstă nu mai mergeau la cinematograf și vizionau filmele prezentate la televizor. În aceste condiții, pe măsură televiziunile acaparau o tot mai mare influență, companiile de producție japoneze începeau să-și restrângă activitatea: Daiei (compania care a produs Rashomon) a intrat în faliment și și-a închis studioul, Nikkatsu a renunțat la filmele chambara și cu gangsteri și s-a orientat către filmele porno, Shochiku a efectuat restructurări masive și a rezistat ca urmare a succeselor înregistrate de seria de filme Tora-san a regizorului Yōji Yamada, în timp ce Toho a rezistat doar datorită filmelor cu buget redus care au acoperit pierderile produse de filmele scumpe ale companiei și s-a asociat cu Nikkatsu în producerea filmelor porno. Din această cauză, carierele unor regizori ca Hiroshi Inagaki, Senkichi Taniguchi, Shirō Toyoda și Ishirō Honda s-au încheiat.