Regina mamă Elena a României (la naștere „Principesă a Elenilor și de Danemarca”, ) a fost soția viitorului Rege Carol al II-lea al României și mama Regelui Mihai I al României.
Născută în familia regală a Greciei, s-a căsătorit cu principele Carol al II-lea în anul 1921, dând în același an naștere Principelui Mihai I. După ce la sfârșitul anului 1925 Carol al II-lea a rămas în străinătate cu amanta sa, Principesa Elena a divorțat și s-a ocupat de educația fiului ei, devenit moștenitorul tronului. În timpul primei domnii a Regelui Mihai (1927-1930), Carol al II-lea. s-a reîntors în România uzurpând tronului fiului său (la 8 iunie 1930) și, Elena a pierdut controlul legal asupra copilului său, fiind supusă unei campanii de șicane din partea lui Carol, drept la care ea a părăsit România stabilindu-se la Vila Sparta din Florența (1932), cu permisiunea să își vadă fiul 2 luni pe an.
După ce l-a eliminat pe Regele Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu i-a cerut Elenei să se întoarcă în țară, unde i-a acordat, în septembrie 1940, titlul de Regină mamă și apelativul Majestate. Elena a devenit cel mai apropiat consilier și confident al Regelui Mihai. Puterea în stat era deținută în totalitate de dictatorul Ion Antonescu, care a dezlănțuit un genocid împotriva minorității evreiești. Regina Elena a reușit, prin intervenții pe lângă acesta, să salveze și să amelioreze soarta multor persoane, meritul fiindu-i recunoscut mai târziu de Israel care i-a conferit Cetățenia de Onoare și titlul de „Drept între popoare”. În anul 2021 primăria orașului israelian Petah Tikva a inaugurat o piațetă în memoria reginei-mamă Elena a Românieihttp://www.romania-actualitati.ro/piateta-in-memoria-reginei-mama-elena-a-romaniei-intr-un-oras-din-israel-153897 (Accesat în 5 aprilie 2021).
În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, dictatura antonesciană a fost înlocuită (după trei scurte guverne constituționale) de dictatura Partidului Comunist din România, monarhia fiind tot mai izolată. Regelui Mihai i s-a pretins să abdice și să-și părăsească țara și Elena a împărtășit soarta fiului ei, trăindu-și restul vieții în exil, la Florența de unde, din cauza sănătății precare s-a mutat la Lausanne, apoi la Versoix. Regina Elena a ținut un jurnal, care nu a fost publicat până în prezent ().
La 18 octombrie 2019, rămășițele ei au fost aduse din Elveția în România, unde, a doua zi, pe 19 octombrie, a fost reînhumată la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. miniatura|Pavilionul regal al Reginei-mamă Elena (1940-1982)
Genealogie
Principesa Elena a Elenilor era fiica principelui Constantin (viitorul rege Constantin I al Elenilor) și a principesei Sofia a Prusiei. Constantin era fiul lui George I al Greciei și al marii ducese Olga a Rusiei. Sofia a Prusiei era fiica împăratului german Frederic al III-lea, căsătorit cu principesa Victoria, fiica reginei Victoria a Marii Britanii.
Copilărie
Elena s-a născut la 3 mai 1896 la Atena, iar la naștere a avut titlul de prințesă a Greciei și a Danemarcei. A avut trei frați, George, Alexandru și Paul și două surori, Irina și Ecaterina. Ea a fost fiica cea mai mare a lui Constantin I și Sofia. În copilărie a fost crescută de o guvernantă englezoaică (Miss Nicholls) și a avut drept servitoare pe o țărancă Rosa, care avea să îi rămână în serviciu decenii întregi. Din copilărie a purtat porecla Sitta, consecință a încercărilor fratelui ei mai mic Alexandru de a pronunța cuvântul englezesc „sister” (). Copilăria și-a petrecut-o în Atena, vlăstarele familiei regale a Greciei părăsind arareori împrejurimile capitalei din cauza condițiilor proaste din Grecia cu excepția călătoriilor pe iahtul regal Amphitriti și a vizitelor în Germania, la văduva împăratului Frederic al III-lea . În copilărie, Elena a fost foarte apropiată de fratele ei Alexandru, care era de vârstă apropiată. Începând cu vârsta de 8 ani, a frecventat școli de vară în Marea Britanie, inițial la Seaford și mai apoi la Eastbourne.
Deși a avut o copilărie pe care în biografie o descrie ca fiind de basm, a avut neșansa de a trăi într-un moment istoric în care marile dinastii regale se prăbușeau sub presiunea nazismului sau a comunismului. A fost martoră la abdicarea forțată a tatălui, a soțului, a fratelui și a fiului ei.
Primul exil și Primul Război Mondial
La vârsta de 14 ani, Elena a ajuns pentru prima dată în exil, după o tentativă de lovitură militară menită a-l pune pe tron pe tatăl ei în dauna bunicului; s-a hotărât ca principele Constantin să petreacă un an cu familia sa în exil. După ce a luat capăt această perioadă și familia s-a întors la Atena, capitala s-a preschimbat într-un centru de activități militare, odată cu războiul cu Turcia: principele Constantin s-a remarcat în calitatea de conducător victorios, însă în cursul evenimentelor a avut loc asasinarea regelui George, la Salonic.
După încoronarea tatălui ei, Elena a vizitat pentru prima dată țara, din care până atunci cunoscuse doar Atena, Corfu și câteva orașe mai mari. Împreună cu regele și principele Alexandru a vizitat câmpurile de luptă macedonene.
În mai 1915, regele Constantin s-a îmbolnăvit foarte grav, fiind pentru mult timp în stare septică și inconștient; la insistențele poporului, icoana făcătoare de minuni de pe insula Tinos a fost adusă la palat, Elenei revenindu-i să o țină în apropierea bolnavului; într-adevăr tatăl ei și-a revenit la conștiință, evenimentul lăsând o amprentă puternică asupra principesei, a cărei credință avusese până atunci în relatarea biografului ei Gould Lee un caracter mai degrabă formal decât profund.
De la începutul Primului Război Mondial, regele Constantin se poziționase împotriva ideii ca Grecia să pornească într-o întreprindere aventurieră, cum dorise premierul Eleftherios Venizelos. Cu sănătatea slăbită de boala recentă, regele a intrat pe mâna propagandei de război a englezilor și francezilor, care puneau ținuta sa pe așa-zisa lui simpatie pro-germană, dorind cu orice preț atragerea Greciei de partea lor în război. Această campaniei a avut un efect dublu asupra principesei, punând-o în primul rând în fața adevărului că viața nu este ordonată după concepții etice despre bine și rău, iar în al doilea rând prin faptul că a întărit solidaritatea în sânul familiei. Familia regală primea adesea scrisori de amenințare, care s-au materializat în incendiul care a distrus reședința de la Tatoi, produs de mână umană; Elena și Alexandru nu au fost de față, întorcându-se de pe insula Spetzai.
În august 1916 Venizelos a început cu ajutor francez războiul civil, ocupând orașul Salonic și punându-se în fruntea unui guvern provizoriu. La 1 decembrie 1916, un contingent francez de cca. 3000 de soldați a debarcat la Pireu, cu scopul de a prelua controlul Atenei. Într-un incident care a avut loc în Parcul Zappeion din fața palatului, principesa Elena a fost în primejdie de moarte: în fața palatului avusese loc o bătălie între trupele loiale regelui și francezi; aceștia din urmă înconjurați, regele a dat ordinul ca focul să înceteze. Ieșind să verifice ce se întâmpla, au izbucnit din nou focurile, iar principesa a deschis ușa către grădină, speriată că tatăl ei este în pericol, însă în jurul ei zburau gloanțe, ea fiind salvată de garda personală de corp a regelui, care a luat-o pe sus înapoi în clădire.
Al doilea exil
Atena a fost bombardată de flota franceză, familia regală aflându-se în pericol de moarte când obuzele au început să lovească în palat și în curtea palatului. S-a impus un embargou economic, care deși a înfometat populația, nu a reușit să diminueze simpatia populației față de familia regală. În cele din urmă, la 11 iunie 1917, regele Constantin a fost forțat să abdice sub presiunea unui nou bombardament asupra Atenei, rege fiind numit fiul său Alexandru. Astfel a început al doilea exil al principesei Elena, familia regală a Greciei stabilindu-se în Elveția, Lucerna
În exil, viața Elenei și a familiei regale grecești a fost marcată de atitudinea rece față de fostul rege, pe de o parte, și de lipsurile financiare, pe de alta. În 1918, în timp ce regele Alexandru era în Paris în legătură cu negocierile de pace, Elena a încercat să îi telefoneze, însă a fost refuzată de unul din ofițerii din anturaj.
Întâlnirea cu principele moștenitor Carol al II-lea al României (1920) Anul 1920 a fost bogat în evenimente, principele George, fratele Elenei, avea să se căsătorească cu principesa Elisabeta a României. Principele moștenitor Carol, care se întorcea dintr-o călătorie în jurul lumii, aranjată de mama lui după anularea mariajului său morganatic cu Zizi Lambrino, urma să îl însoțească pe George în România, iar Elena și Irina au fost invitate de regina Maria a României să viziteze Bucureștiul, întrezărindu-se posibilitatea unui mariaj cu Carol. Deși Elena nu și-ar fi dorit de fapt să răspundă invitației: „Exilul ne silise să trăim foarte izolați și nu ne era ușor să ieșim în lume și să ne facem prieteni”, regele Constantin a hotărât ca fiica lui să accepte: „Vreau să te duci ca să vadă lumea că, deși eu sunt tratat ca un paria, copiii mei sunt bine văzuți.” În timpul călătoriei, Carol a fost discret, rezervat, nu arăta vreun interes special față de principesă.
Într-o scrisoare de la Marea Ducesă Maria Alexandrovna, bunica lui Carol și mama reginei Maria, va scrie de la Zürich: „Pare foarte fericit aici (cu referire la Carol), s-a împrietenit cu George, care a petrecut câteva zile cu noi și este foarte fericit că va merge la tine. Ai avut o idee foarte bună să le înviți și pe surorile lui, dar sunt uimită că li s-a permis să meargă, căci îmi imaginam că vor întâmpina opoziție. Dar faptul că se plictiseau de moarte la Lucerna și își doreau să scape de acolo a fost, cred un bun pretext să le lase să călătorească după aproximativ trei ani în care au fost închise în Elveția. Dacă pe Carol l-ar interesa fermecătoarea Sitta, ar fi un adevărat noroc, dar nu trebuie să îndrăznim prea mult.”De asemenea momentul întâlnirii cu principele moștenitor va fi consemnat în jurnalul politicianului Constantin Argetoianu: "Debarcat în Europa, prințul s-a oprit la Lucerna să facă o vizită Familiei Regale Grecești- vizită pusă la cale de Regina Maria în scop de <vedere> căci fetele Regelui Tino (apelativul regelui Constantin I) erau una mai frumoasă ca alta și așa de bine crescute și așa de bine înrudite cu toate casele domnitoare. Stătut cum era, Carol s-a aruncat pe Elena și după trei zile a <carambolat-o>." De altfel politicianul mai adaugă că prințul o uitase pe Zizi Lambrino și că de la Lucerna îi va scrie într-o scrisoare de adio: "Întorc o pagină nouă în cartea vieții mele".
În toamna anului 1920 a fost pentru prima oară când principesa Elena a vizitat România împreună cu sora ei, unde au fost foarte bine primite de către regele Ferdinand și regina Maria. Elena era prezentabilă, înaltă, brunetă, cu o fire plăcută, cu gropițe în obraji și un zâmbet fermecător care îi atrăgea pe cei din jur. A stârnit imaginația artistică a prințesei Martha Bibescu care, după ce le-a întâlnit pe ea și pe sora ei, a scris că: "fețele și trupurile lor aminteau întocmai de statuile celui mai frumos muzeu din lume, cel de pe Acropole." alt=|stanga|miniatura|393x393px|Principesa Elena și principele moștenitor Carol Pe 25 octombrie, în timpul vizitei în România, Elena primește vestea morții fratelui său Alexandru la Atena, și este forțată să scurteze călătoria. În aceeași perioadă Marea Ducesă Maria Alexandrovna se stinge din viață la Zürich. Maria pleacă la înmormântare cu trenul regal și îi ia împreună cu ea pe George, Elena, Carol și Irina. Aici Carol începe să își arate adevăratele sentimente față de principesă.