Fenilbutazona este un antiinflamator nesteroidian din clasa derivaților de pirazolidindionă, utilizat ca analgezic, antiinflamator și antipiretic. Printre principalele indicații se numără: durerea (din reumatism, gută, spondilartrită ankilopoietică) și febra. Căile de administrare disponibile sunt orală și topică (cutanată). Este aprobat și pentru uz veterinar.

Reacții adverse Ca toate AINS, fenilbutazona poate produce iritație gastrică cu risc de apariție a unor ulcerații și a unor hemoragii gastro-intestinale. Utilizarea anumitor AINS poate fi asociată cu un risc de apariție a evenimentelor trombotice arteriale (infarct miocardic, accident vascular cerebral).

Note

Vezi și Aminofenazonă Propifenazonă

Categorie:Antiinflamatoare nesteroidiene Categorie:Pirazolone Categorie:Cetone Categorie:Pirazolidine