miniatura| Mulțime la New York American Union Bank în timpul unei afaceri bancare din timpul Marii Crize Economice. Marx a argumentat că devalorizarea bogăției în timpul crizelor financiare periodice ale capitalismului a fost un rezultat inevitabil al proceselor de creare ale averii. Distrugerea creativă (termenul german: schöpferische Zerstörung), uneori cunoscut sub numele de furtuna lui Schumpeter, este un concept în economie care, începând cu anii 1950, s-a identificat cel mai ușor cu economistul austriac Joseph Schumpeter care l-a derivat din opera lui Karl Marx și l-a popularizat ca teoria inovației economice și a ciclului de afaceri .

Potrivit lui Schumpeter, „furtuna distrugerii creative” descrie „procesul de mutație industrială care revoluționează constant structura economică din interior, distrugând-o neîncetat pe cea veche, creând neîncetat una nouă”. În teoria economică marxistă, conceptul se referă mai pe larg la procesele legate de acumularea și anihilarea averii aflate sub influența capitalismului.

Prima utilizarea acestor termeni a fost acreditată sociologului marxist german Werner Sombart în lucrarea sa ”Krieg und Kapitalismus” (Război și capitalism, 1913). Describing the way in which the destruction of forests in Europe laid the foundations for nineteenth-century capitalism, Sombart writes: "Wiederum aber steigt aus der Zerstörung neuer schöpferischer Geist empor" ("Again, however, from destruction a new spirit of creation arises"). Însă, în lucrarea anterioară a lui Marx, ideea distrugerii sau anihilării creatoare (germană: Vernichtung) implică ideea că, nu doar capitalismul distruge și reconfigurează ordinele economice anterioare, ci și că acesta trebuie să devalorizeze constant averea existentă (fie prin război, orientare sau crize economice regulate și periodice) cu scopul de a elibera terenul pentru creare a noilor bogății.

În Capitalism, socialism și democrație (1942), Joseph Schumpeter a dezvoltat conceptul pornind de la o lectură atentă a gândirii lui Marx (căreia îi este dedicată întreaga parte a primei cărți), argumentând (în partea a II-a) că forțele creator-distructive dezlănțuite de capitalism ar duce într-un final la dispariția sa ca sistem (a se vedea mai jos). În ciuda acestui fapt, termenul a câștigat ulterior popularitate în economia de masă ca o descriere a proceselor precum reducerea dimensiunii, în vederea creșterii eficienței și dinamismului unei companii. Totuși, utilizarea marxistă a fost păstrată și dezvoltată în continuare în activitatea oamenilor științelor sociale precum David Harvey, Marshall Berman, Manuel Castells . și Daniele Archibugi. .

Istorie

În gândirea lui Marx Deși termenul modern „distrugere creativă“ nu este folosit în mod explicit de către Marx, acesta este derivat în mare parte din analizele sale, în special înscrierile științifice ale lui Werner Sombart (pe care Engels l-a descris ca fiind singurul profesor german care a înțeles ”Capitalul” lui Marx) și Joseph Schumpeter, care a discutat îndelung despre originea ideii înscrierilor științifice ale lui Marx (vezi mai jos).

În Manifestul comunist din 1848, Karl Marx și Friedrich Engels au descris tendințele de criză ale capitalismului în ceea ce privește „distrugerea forțată a unei mase de forțe productive”: Societatea burgheză modernă, cu relațiile sale de producție, de schimb și de proprietăți, o societate care a asigurat astfel de mijloace gigantice de producție și de schimb, este ca magicianul care nu mai este capabil să controleze puterile lumii de jos, incantate prin vrăjile sale. . . . Este suficient să menționăm crizele comerciale care, prin revenirea lor periodică, au pus în încercare existența întregii societăți burgheze, de fiecare dată într-un mod mai amenințător. Pe parcursul acestor crize, nu doar o mare parte a producției existente, ci și o parte a forțelor productive create precedent, sunt distruse periodic. În aceste crize, izbucnește o epidemie care, în toate epocile anterioare, ar fi părut o absurditate - epidemia de supraproducție. Brusc, societatea se află pusă, din nou, într-o stare de barbarie efemeră; pare ca o foamete, un război universal al devastării, întrerupând aprovizionarea cu orice mijloc de subzistență; industria și comerțul par a fi distruse; și de ce? Pentru că există prea multă civilizație, prea multe mijloace de subzistență, prea multă industrie, prea mult comerț. Forțele de producție aflate la dispoziția societății nu mai tind să continue dezvoltarea condițiilor proprietății burgheze; dimpotrivă, au devenit prea puternice pentru astfel de condiții. ... Și cum trece burghezia peste aceste crize? Pe de o parte, prin distrugerea forțată a unei mase de forțe de producție; pe de altă parte, prin acapararea noilor piețe și prin exploatarea mai meticuloasă a celor vechi. Mai precis, deschizând calea către crize mai extinse și mai distructive și diminuând mijloacele prin care sunt prevenite acestea. Câțiva ani mai târziu, în Grundrisse, Marx scria despre „distrugerea violentă a capitalului nu se realizează prin relațiile externe ale cestuia, ci mai degrabă prin condiția autoconservării acestuia”. Cu alte cuvinte, el stabilește o legătură elementară între forțele generative sau creative ale producției în capitalism șidistrugerea valorii de capital ca unul dintre modalitățile cheie prin care capitalismul încearcă să-și depășească contradicțiile interne: Aceste contradicții duc la explozi, cataclisme, crize, în care ... suspendarea momentană a muncii și anihilarea unei mari porțiuni de capital ... o conduc violent înapoi în punctul în care este permis [să continue] să-și folosească pe deplin puterile de productivitate fără a ajunge la extincție. For further discussion of the concept of creative discussion in the Grundrisse, see În ”Theories of Surplus Value” (”Volumul IV” din Das Kapital, 1863), Marx detalia această teorie pentru a distinge între scenarii în care distrugerea valorilor (mărfurilor) afectează fie valorile de utilizare, fie valorile de schimb, fie ambele tipuri de valori. Distrugerea valorii de schimb combinată cu păstrarea valorii de utilizare prezintă oportunități clare pentru noi investiții de capital și, prin urmare, pentru repetarea ciclului de devalorizare a producției: distrugerea capitalului prin crize înseamnă deprecierea valorilor care împiedică reînoirea ulterioră a procesului de reproducere reprezentat drept capital al aceleași scale. Acesta este efectul devastator al scăderii prețurilor mărfurilor. Nu provoacă distrugerea valorilor de utilizare. Ceea ce pierde unul, câștigă celălalt. Valorile folosite drept capital sunt împiedicate să acționeze din nou ca un capital în mâinile aceleiași persoane. Vechii capitaliști dau faliment. ... O mare parte a capitalului nominal al societății, mai exact a valorii de schimb a capitalului existent, este distrusă o dată pentru totdeauna, deși însă această distrugere fiind prezentă, nu afectează valoarea de utilizare, având posibilitatea de a accelera foarte mult noua reproducere. Aceasta este, de asemenea, perioada în care dobânda obținută din surse financiare se dezvoltă prin costul interesului industrial. For further explanation of these quotations see Sociolog-geograful David Harvey rezumă diferențele dintre utilizarea acestor concepte de către Marx și Schumpeter: „Atât Karl Marx cât și Joseph Schumpeter au scris pe lung despre tendințele „creativ-distructive” inerente capitalismului. În timp ce Marx admira clar creativitatea capitalismului, el ... a subliniat cu fermitate autodistructivitatea sa. Schumpeterienii s-au lăudat pe tot parcursul creativității nesfârșite a capitalismului, tratând distructivitatea, în cea mai mare parte, ca o problemă a costurilor normale ale activității".

Alte utilizări anterioare ale termenlui miniatura| În hinduism, zeul Shiva este în același timp distrugător și creator, portretizat ca Shiva Nataraja (Lordul Dansului), care este propus ca fiind sursa de inspirație a noțiunii vestice de ”distrugere creativă”. În „ Origin of Species”, care a fost publicat în 1859, Charles Darwin a susținut că ”extinția formelor vechi este consecința aproape inevitabilă a producerii de noi forme”. O excepție definitorie de la această regulă este modul în care extincția dinozaurilor a facilitat radiația de adaptare a mamiferelor. În cazul acesta, crearea a fost consecința, mai degrabă decât cauza distrugerii.

În termeni filosofici, conceptul de „distrugere creativă” este apropiat de conceptul de păstrare al lui Hegel. În discursul economic german a fost preluat din scrierile lui Marx de Werner Sombart, în special în textul său din 1913, Krieg und Kapitalismus: Din nou, însă, din distrugere apare un nou spirit de creație; lipsa lemnului și nevoile vieții de zi cu zi... au forțat descoperirea sau inventarea înlocuitorilor lemnului, au forțat utilizarea cărbunelui pentru încălzire, au forțat invenția cocsului pentru producerea fierului. Hugo Reinet a susținut că formularea conceptului lui Sombart a fost influențată de misticismul estic, în special de imaginea zeului hindus Shiva, care este prezentat în aspectul paradoxal al distrugătorului și creatorului. Teoretic, această influență a fost transmisă de la Johann Gottfried Herder, care a adus gândirea hindusă la filosofia germană în cartea sa ”Philosophy of Human History” (Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit) (Herder 1790–92), în special în volumul al treilea, p. 41-64, inspirându-se din ideile scrierilor lui Arthur Schopenhauer și ale orientalistului Friedrich Maier prin scrierile lui Friedrich Nietzsche. Nietzsche a reprezentat distrugerea creativă a modernității prin intermediul figurii mitice a lui Dionisos, o figură pe care a văzut-o în același timp „distructiv creativă” și „creativ distructivă”. În următorul pasaj din „On the Genealogy of Morality” (1887), Nietzsche pledează pentru un principiu universal al unui ciclu de creație și distrugere, astfel încât fiecare act creator are propriile lui consecințe distructive: Însă, v-ați întrebat vreodată suficient de mult cât a costat înălțarea fiecărui ideal de pe pământ? Câtă realitate a trebuit să fie înțeleasă eronat și calomniată greșit, câte minciuni au trebuit să fie sanctificate, câte conștiințe tulburate, cât de mult „Dumnezeu” a sacrificat de fiecare dată? Dacă este ridicat un templu, trebuie să fie distrus alt templu: aceasta este legea - arătați-mi un caz în care acestă regulă nu este îndeplinită! - Friedrich Nietzsche, On the Genealogy of Morality Alte formulări ale acesteiidei din a secolului al XIX-lea le include pe cele ale anarhistului rus Mikhail Bakunin, care a scris în 1842, „Pasiunea pentru distrugere este, de asemenea, o pasiune creatoare!” The Reaction in Germany, From the Notebooks of a Frenchman, October 1842 Este de reținut, însă, că această formulare anterioară ar putea fi denumită mai exact „distructiva creație ", și se diferențiază brusc de formulările lui Marx și Schumpeter, focusându-se pe distrugerea activă a ordinii sociale și politice existente de către factorii umani (spre deosebire de forțele sistemice sau contradicțiile întâlnite atât în cazul lui Marx, cât și al lui Schumpeter) .

Asocierea cu Joseph Schumpeter