miniatura| Noam Chomsky este de obicei asociat cu termenul de gramatică universală în secolele XX și XXI Gramatica universală (GU) în lingvistica modernă, este teoria componentei genetice a aptitudinii de limbaj, de obicei atribuită lui Noam Chomsky.
Postulatul de bază al GU este că un anumit set de reguli structurale sunt înnăscute pentru oameni, independent de experiența senzorială. Cu mai mulți stimuli lingvistici primiți în cursul dezvoltării psihologice, copiii adoptă reguli sintactice specifice care se conformează GU. Este uneori cunoscută sub numele de „gramatică mentală” și constrastează cu alte „gramatici”, de exemplu, prescriptive, descriptive și pedagogice. Susținătorii acestei teorii subliniază și se bazează parțial pe argumentul sărăciei stimulilor și pe existența unor proprietăți universale ale limbajelor umane naturale. Cu toate acestea, aceasta din urmă nu a fost ferm stabilită, întrucât unii lingviști au susținut că limbile sunt atât de diverse încât o astfel de universalitate este rară.
Este o chestiune de investigare empirică pentru a determina cu exactitate ce proprietăți sunt universale și ce capacități lingvistice sunt înnăscute.
Argument Teoria gramaticii universale propune că, dacă ființele umane sunt aduse în condiții normale (nu cele ale unei privări senzoriale extreme), ele vor dezvolta întotdeauna limbajul cu anumite proprietăți (de ex., distingerea substantivelor de verbe, sau distingerea cuvintelor funcționale de conținutul cuvintelor). Teoria propune că există o capacitate de limbă înnăscută, determinată genetic, care cunoaște aceste reguli, facilitând și accelerând procesul de învățare a vorbirii la copii, ceea ce nu s-ar întâmpla dacă cazul ar fi altfel. Această capacitate nu cunoaște vocabularul unei limbi particulare (deci cuvintele și semnificațiile lor trebuie învățate) și astfel rămân mai mulți parametri care pot varia liber între limbi (cum ar fi dacă adjectivele vin înainte sau după substantive), ce trebuie învățați. Dovezi în favoarea acestei idei pot fi găsite în studii precum Valian (1986), care arată că, copiii de vârste surprinzător de mici înțeleg categoriile sintactice și distribuția lor înainte ca aceste cunoștințe să se manifeste în producție.
După cum afirmă Chomsky: „Evident, dezvoltarea limbajului la individ trebuie să implice trei factori: dotarea genetică, care stabilește limitele pentru limbile realizabile, făcând astfel posibilă achiziția limbii; date externe, convertite în experiența care selectează o limbă sau alta în cadrul unei game restrânse; principii care nu sunt specifice facultății limbajului".
Ocazional, aspecte ale gramaticii universale par descriptibile în termeni de detalii în ceea ce privește cunoaștere. De exemplu, dacă o predispoziție de a clasifica evenimentele și obiectele ca, clase diferite de lucruri, face parte din cogniția umană, și rezultă direct în substantive și verbe care apar în toate limbile, atunci se poate presupune că, în loc ca acest aspect al gramaticii universale să fie specific limbajului, el este, în general, o parte a cogniției umane. GU este termenul folosit adesea de Chomsky pentru acele aspecte ale creierului uman care determină limbajul să fie așa cum este (adică sunt gramatica universală în sensul folosit aici), dar aici pentru discuții, este folosit pentru acele aspecte care sunt, în plus, specifice limbajului (astfel GU, așa cum îl folosește Chomsky, este doar o prescurtare a gramaticii universale, dar GU * este folosit aici ca o subcategorie a gramaticii universale).
În același articol, Chomsky expune tema unui program de cercetare mai amplu în ceea ce privește următoarea întrebare: „Cât de puțin poate fi atribuit GU, ținând încă seama de varietatea de „i limbi” însușite, bazându-ne pe principiile factorului al treilea?" (i-limbi - semnifică limbi interne, stările creierului care corespund cunoașterii modului de a vorbi și a înțelege o anumită limbă; iar principiile celui de-al treilea factor (3) în sensul din citatul anterior).
Chomsky a speculat că GU ar putea fi extrem de simplă și abstractă, de exemplu, doar un mecanism pentru combinarea simbolurilor într-un mod particular, pe care el îl numește „fuziune”. Următorul citat arată că Chomsky nu folosește termenul „GU” în sens restrâns, cum GU * a sugerat mai sus:
„Concluzia conform căreia fuziunea se încadrează în GU, rămâne valabilă indiferent dacă o astfel de producție recursivă este unică pentru facultatea limbajului sau este însușită din alte sisteme.”
Cu alte cuvinte, fuziunea este văzută ca parte a GU, deoarece determină limbajul să fie așa cum este, universal, și nu face parte din mediu sau proprietăți generale independente de genetică și mediu. Fuziunea face parte din gramatica universală indiferent dacă este specific limbajului sau dacă, după cum sugerează Chomsky, este folosită, de asemenea, pentru un exemplu în gândirea matematică.
Distincția este rezultatul unei lungi istorii de argumente despre GU*, în timp ce unii oameni care lucrează în domeniul limbajului sunt de acord că există gramatică universală. Mulți oameni presupun că Chomsky se referă la GU* atunci când scrie GU (și, în unele cazuri, chiar s-ar putea referi la GU* [dar nu în pasajul citat mai sus]).
Unii studenți de gramatică universală studiază o varietate de gramatici pentru a extrage generalizări numite universale lingvistice, adesea sub forma „Dacă X rămâne adevărat, atunci apare Y”. Acestea au fost extinse la o varietate de trăsături, cum ar fi fonemele găsite în limbi, ordinea de cuvinte pe care limbile au ales-o, și motivele pentru care copiii prezintă anumite comportamente lingvistice.
Ulterior, lingviști care au influențat această teorie sunt Chomsky și Richard Montague, dezvoltând versiunea lor a acestei teorii, deoarece au considerat că probleme ale argumentului privind sărăcia stimulului apar din abordarea constructivistă a teoriei lingvistice. Aplicarea ideii de gramatică universală în studiul achiziției limbii a doua este reprezentată în principal în lucrarea lingvistei Lydia White de la Universitatea McGill.
În general, sintacticii afirmă că există puncte parametrice de variație între limbi, dar apar dezbateri aprinse asupra faptului dacă, constrângerile GU sunt esențial universale datorită faptului că sunt „cu fir” ( abordarea principiilor și parametrilor lui Chomsky), o consecință logică a unei arhitecturi sintactice specifice ( abordarea gramaticii sintagmatică generalizată), sau rezultatul constrângerilor funcționale asupra comunicării (abordarea funcționalistă ).
Relația cu evoluția limbajului Într-un articol intitulat: The Faculty of Language: What Is It, Who Has It, and How Did It Evolve? [Facultatea limbajului: Ce este, cine o are și cum a evoluat?] Hauser, Chomsky și Fitch prezintă cele trei ipoteze principale pentru modul în care limbajul a evoluat și a adus oamenii la punctul în care au o gramatică universală.
Prima ipoteză afirmă că facultatea limbajului în sens larg este strict omologă cu comunicarea animală. Aceasta înseamnă că la animalele non-umane există aspecte omologe ale facultății limbajului.
A doua ipoteză afirmă că facultatea limbajului în sens larg este o adaptare derivată, unic umană, pentru limbaj. Această ipoteză susține că trăsăturile individuale au fost supuse selecției naturale și au ajuns să fie specializate pentru oameni.
A treia ipoteză afirmă că numai facultatea limbajului în sens restrâns este unică pentru oameni. Aceasta susține că, în timp ce mecanismele facultății limbajului în sens larg sunt prezente atât la oameni, cât și la animale non-umane; mecanismul de calcul al recurenței a evoluat recent doar la om. Aceasta este ipoteza care se aliniază cel mai mult la teoria tipică a gramaticii universale promovată de Chomsky.
Istorie Termenul „gramatică universală” precedă lui Noam Chomsky, dar ideile de dinaintea lui Chomsky ale gramaticii universale sunt diferite. Pentru Chomsky, GU este „[teoria] facultății limbajului bazate genetic” , ceea ce face din GU o teorie a dobândirii limbajului și parte a ipotezei trăsăturilor înnăscute. Gramaticienii și filozofii timpurii s-au gândit la gramatica universală în sensul unei proprietăți sau a unei gramatici universale a tuturor limbilor. Cele mai apropiate analogii de înțelegerea lor a gramaticii universale la sfârșitul secolului XX sunt universaliile limbajului ale lui Greenberg .
Ideea unei gramatici universale poate fi urmărită din observațiile lui Roger Bacon din Prezentare generală a gramaticii și Gramatica greacă conform căreia toate limbile sunt construite pe baza unei gramatici comune, chiar dacă poate suferi variații incidentale; și în secolul al XIII-lea, gramaticieni speculativi, care au urmat după Bacon, au postulat reguli universale care stau la baza tuturor gramaticilor. Conceptul de gramatică sau limbă universală a stat la baza proiectelor din secolul al XVII-lea pentru limbaje filozofice. O lucrare influentă în acea perioadă a fost Grammaire générale de Claude Lancelot și Antoine Arnauld, care au construit pe baza lucrărilor lui René Descartes. Au încercat să descrie o gramatică generală pentru limbi, ajungând la concluzia că gramatica trebuie să fie universală. Există o școală scoțiană de gramatici universali din secolul al XVIII-lea, deosebită de proiectul de limbaje filozofice, care a inclus autori precum James Beattie, Hugh Blair, James Burnett, James Harris și Adam Smith. Articolul despre gramatică din prima ediție a Encyclopædia Britannica (1771) conține o secțiune extinsă intitulată Of Universal Grammar.
Această tradiție a fost continuată la sfârșitul secolului al XIX-lea de Wilhelm Wundt și la începutul secolului XX de lingvistul Otto Jespersen. Jespersen nu a fost de acord cu gramaticienii timpurii cu privire la formularea lor de „gramatică universală”, susținând că au încercat să derive prea mult din latină și că o GU bazat pe latină era sortită eșuării, având în vedere amploarea variației lingvistice la nivel mondial. El nu se renunță pe deplin ideii de „gramatică universală”, ci o reduce la categorii sintactice universale sau super-categorii, cum ar fi numărul, timpurile etc. Jespersen nu discută dacă aceste proprietăți provin din fapte despre cunoașterea generală a omului sau dintr-o dotare specifică limbajului (care ar fi mai aproape de formularea chomskiană). Deoarece această lucrare precedă genetica moleculară, el nu discută noțiunea de gramatică universală condiționată genetic.
În timpul ascensiunii curentului behaviorismului, ideea unei gramatici universale (în ambele sensuri) a fost eliminată. La începutul secolului XX, limbajul a fost înțeles de obicei dintr-o perspectivă comportamentală, ceea ce sugerează că dobândirea limbajului, ca orice alt tip de învățare, ar putea fi explicată printr-o succesiune de încercări, erori și recompense pentru succes. Cu alte cuvinte, copiii și-au învățat limba maternă prin simplă imitație, prin ascultare și repetarea a ceea ce au spus adulții. De exemplu, când un copil spune „lapte”, iar mama va zâmbi și îi va oferi un pahar cu lapte ca rezultat, copilul va găsi acest rezultat satisfăcător, sporind astfel dezvoltarea limbajului copilului. Ambridge & Lieven, 2011. GU a reapărut ca proeminență și influență în lingvistica modernă cu teoriile lui Chomsky și Montague în anii 1950-1970, ca parte a „războaielor lingvistice”.