stanga|miniatura|Steagul persoanelor transgender Persoanele transgen (adaptat din ), sau în forma prescurtată „trans”, au o identitate de gen care diferă de cea tipic asociată sexului biologic înnăscut , numită în limbaj medical incongruență (disforie) de gen.
Genul este considerat un construct social, format din norme de imbrăcaminte, stil, manierism, și calitați de personalitate atribuite persoanelor în fucție de genul acesotra. Identitatea de gen este subiectivă, unele persoane identificându-se cu genul atribuit la naștere , acestea se numesc persoane cisgen (din engleză: "cisgender", uneori prescurtat "cis"), altele identificându-se cu alt gen, acestea se numesc persoane transgen. Unele persoane care nu se identifică cu genul lor atribuit la naștere se identifică ca genul opus acestuia, acestea fiind numite și "persoane transgen binare". Alții se identifică ca un alt gen, un amestec de genuri sau o absență a acestuia, din aceștia unii se identifică și ca transgen, și majoritatea se identifică ca și persoane nonbinare. Totuși, unele din acestea nu se identifică ca, și nu sunt transgen și/sau nonbinari, aceștia preferând alți termeni pentru a-și descrie identitatea de gen.. Se estimează că 0,2-3,5%referință bibliografica necesara din populația globului se identifică drept transgen sau non-binar.
Transgen nu are legătură cu orientarea sexuală. Identitatea de gen, sexul, exprimarea de gen si orientarea sexuală și romantică sunt distincte, însă pot exista combinații între acestea la un individ. Transgen nu are legătură cu persoanele care practică travesti (care e o exprimare de gen, nu o identitate de gen). Termenul este de asemenea distins de intersex, un termen care descrie oameni născuți cu caracteristici sexuale fizice "care nu intră în tiparul obișnuit al noțiunilor binare ale corpurilor masculine și feminine".
Tranziția se referă la procesul de afirmare a identității de gen a persoanei în plan social, medical și/sau legal. Este un proces complex și lung, ce variază de la persoană la persoană. Poate include:
Tranziție socială: comunicarea identității de gen către familie, prieteni și colegi, folosirea unui nume diferit și/sau pronume noi; îmbrăcăminte diferită. Tranziție legală: schimbarea numelui și/sau a genului în documentele legale precum cartea de identitate. Tranziție medicală: terapie hormonală; și posibil (deși nu întotdeauna) unul sau mai multe tipuri de intervenții chirurgicale
Este important de reținut că a fi trans nu depinde de aspectul fizic sau de procedurile medicale. O persoană se poate numi transgender în momentul în care realizează că identitatea sa de gen este diferită de sexul care i-a fost atribuit la naștere. Este posibil ca unele persoane trans să nu simtă nevoia de a lua nicio măsură de tranziție, în timp ce altele ar putea dori să facă tranziția, dar nu o pot face din cauza costurilor, a afecțiunilor medicale subiacente și/sau a temerii de consecințe din partea familiei, angajatorilor transfobi etc. Este recomandată evitarea expresiei „schimbare de sex” și a folosirea în loc a „procedură de afirmare a genului”.
Tendințe observate
În Statele Unite, unele sondaje recente pe tineri (Gen Z și studenți universitari) indică o scădere a identificărilor transgender și non-binare începând din 2023. De exemplu, un raport din 2025 bazat pe date de la peste 60.000 de studenți arată că proporția celor care se identifică altfel decât bărbat sau femeie a scăzut de la 6,8% în 2022-2023 la 3,6% în 2025. Această tendință este confirmată și de alte analize, sugerând posibile influențe culturale sau sociale asupra prevalenței raportate, deși cauzele exacte rămân în dezbatere.
În unele țări europene, numărul trimiterilor la servicii specializate de identitate de gen pentru minori a scăzut semnificativ după introducerea unor restricții și revizuiri ale evidențelor medicale. De exemplu, în Suedia și Finlanda, după recomandările din 2020-2022 de a limita intervențiile hormonale la cazuri excepționale sau studii clinice, trimiterile au înregistrat scăderi notabile. Similar, în Anglia, după publicarea raportului Cass (2024), care a evidențiat lipsa dovezilor solide pe termen lung pentru intervențiile medicale la minori, serviciile au fost reorganizate, iar utilizarea blocanților de pubertate a fost limitată. Aceste tendințe ridică întrebări privind factorii sociali și culturali care influențează prevalența raportată a disforiei de gen la tineri.
Disforie/Incongruență de gen Incongruența de gen este definită conform ICD 11 drept o incongruență marcantă și persistentă între identitatea de gen interioară a unei persoane și sexul atribuit la naștere, în timp ce Disforia de gen, conform DSM-5, este disconfortul produs de Incongruența de gen, fiind un efect nu o cauză. Disforia de gen adesea se diminuează odată cu parcurgerea tranziției. Termenii sunt adesea folosiți intercalat.
Identitatea de transgen nu este considerată o boală mintală. Însă, disforia de gen apare și din cauza invalidării identității de transgen de către familie și/sau societate. Psihologii consideră că tranziționarea e o nevoie psiho-emoțională. Disforia de gen nu e sinonimă cu incongruența de gen. Exprimarea de gen începe după vârsta de 3 ani.
Gradul în care indivizii se simt autentici și confortabili cu aspectul lor exterior și își acceptă identitatea lor autentică se numește congruență transgenică sau congruență de gen. Multe persoane trans suferă din cauza disforiei de gen, și unele caută tratamente medicale cum ar fi terapia de înlocuire a hormonilor, operații pentru confirmarea(afirmarea) genului, sau psihoterapie. Nu toate persoanele trans își doresc aceste tratamente, iar unele nu le pot urma din motive financiare sau medicale.
Dezbateri privind tranziția medicală la minori
Tranziția medicală la minori, incluzând utilizarea blocanților de pubertate și a hormonilor încrucișați, reprezintă un domeniu controversat în medicina contemporană. Majoritatea organizațiilor medicale internaționale majore, precum Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgender (WPATH), Asociația Americană de Pediatrie (AAP) și Asociația Americană de Psihologie (APA), susțin modelul de îngrijire afirmativă, considerând că aceste intervenții pot fi benefice pentru reducerea disforiei de gen în cazuri selectate, cu evaluare multidisciplinară și consimțământ informat.
Revizuiri ale evidenței științifice Unele revizuiri sistematice independente au evidențiat limitări în calitatea evidenței disponibile. Raportul Cass (2024), comandat de NHS England, a analizat studiile existente și a concluzionat că evidența pentru beneficiile și siguranța pe termen lung a blocanților de pubertate și hormonilor încrucișați la minori este insuficientă sau de calitate scăzută, recomandând utilizarea lor doar în cadrul studiilor clinice și o abordare mai prudentă.
Riscuri și efecte adverse cunoscute Intervențiile hormonale pot avea efecte secundare, inclusiv scăderea densității osoase, impact asupra fertilității și posibile riscuri cardiovasculare, mai ales când sunt inițiate în perioada pubertății sub formă de blocanți hormonali. Aceste riscuri sunt recunoscute în literatura medicală și sunt luate în considerare în procesul de evaluare, și în timpul tratamentului.
Considerații etice Dezbaterile includ și aspecte etice legate de capacitatea minorilor de a oferi consimțământ informat pentru intervenții cu efecte potențial ireversibile, având în vedere că maturizarea cognitivă completă are loc în jurul vârstei de 25 de ani.
Evoluții recente în unele țări europene În urma raportului Cass, în Regatul Unit s-au introdus restricții asupra prescripției blocanților de pubertate în afara studiilor clinice (măsură făcută indefinită în decembrie 2024). Ca urmare, numărul de trimiteri către servicii specializate pentru minori a scăzut semnificativ, de la mii anual la aproximativ 20–30 lunar în 2025. Îngreunarea accesului la astfel de servici medicale pentru minorii transgen este criticat pentru impactul negativ pe care aceste masuri le au asupra sănătații mintale ale unui individ transgen.
Politici similare mai prudente au fost adoptate și în Suedia, Finlanda și Norvegia, unde intervențiile hormonale la minori sunt limitate la cazuri excepționale sau studii clinice.
Aceste evoluții reflectă preocupări privind riscurile pe termen lung (ex: impact asupra densității osoase sau fertilității) și capacitatea minorilor de a oferi consimțământ informat, dar rămân controversate, cu opinii divizate în literatura medicală.
Transsexual sau transgender Unele dintre persoanele transgender care își doresc să tranziționeze prin mijloace medicale se identifică ca transexuale. Termenul transexual este mai vechi provenind din comunitățile medicale și psihologice și poate avea sens peiorativ. Este recomandată folosirea termenului doar ca adjectiv (de exemplu: persoană transsexuală) și doar dacă o persoană îl preferă.
Transgender, deseori prescurtat trans, este de asemenea un termen umbrelă ce, pe lângă oameni a căror identitate de gen este opusă sexului atribuit la naștere (bărbați trans și femei trans), mai poate include persoane care nu sunt exclusiv masculine sau feminine (persoane care sunt nonbinare sau genderqueer, incluzând identități bigender, pangender, genderfluid, sau agender), neexistând o singură definiție. Alte definiții ale cuvântului transgender includ oameni care aparțin unui al treilea gen, sau altfel conceptualizează persoanele trans ca pe un al treilea gen.
Identitatea de gen nu are legătură cu reproducerea sexuată. O persoană cisgen, transgen sau non-binară poate avea sau nu copii biologici. Sexul reproducător nu necesită o identitate de gen specifică, în timp ce reproducerea necesită doar un singur act de copulare pentru a fertiliza ovulul prin spermatozoizi. Unele persoane transgen își criogenează gameții (spermatozoizi sau ovule) pentru crearea de progenituri ulterior în decursul vieții, altele au făcut progenituri înainte de tranziție, altele nu doresc sau adoptă.