miniatura|Calendar solar circular. miniatura|250x250px| Roata anului în emisfera nordică . Păgânii din emisfera sudică celebrează aceste date cu șase luni in avans pentru a coincide cu anotimpurile proprii. Roata anului este un ciclu anual al festivalurilor sezoniere, observate de mulți păgâni moderni, constând din principalele evenimente solare ale anului ( solstiții și echinocții ) și punctele medii dintre acestea. În timp ce numele fiecărui festival variază între diversele tradiții păgâne, practicile sincretice se referă adesea la cele patru evenimente solare ca la „sferturi de zile” și la cele patru evenimente punctuale ca „zile de la sferturi”, în special în Wicca . Diferitele secte din păgânismul modern diferă, de asemenea, în ceea ce privește calendarul precis al fiecărei sărbători, bazate pe distincții precum faza lunară și emisfera geografică .
Respectarea ciclului anotimpurilor a fost importantă pentru multe persoane, atât din Antichitate cât și din Modernitate. Festivalurile păgâne contemporane care se bazează pe Roata Anului se bazează în diferite grade și pe tradițiile populare, indiferent de practicile istorice reale păgâne. Printre Wiccani, fiecare festival este, de asemenea, menționată ca un Sabbat ( ), bazat pe credința răspândită de Gerald Gardner, termen ce pretinde acesta că lui i-a fost transmis termenul din Evul Mediu, când terminologia evreiască Șabat a fost combinate cu cea a altor sărbători eretice . Concepțiile contemporane ale calendarului Roții Anului au fost influențate în mare măsură de păgânismul britanic de la mijlocul secolului XX.
Originile dreapta|miniatura| Ilustrația unui sabat al vrăjitoarelor, „Darstellung des Hexensabbats” din Wickiana, circa 1570. Dovezile istorice și arheologice sugerează că popoarele păgâne și politeiste antice au variat în observațiile lor culturale; Anglo-saxonii au sărbătorit solstițiile și echinocții, în timp ce celții au sărbătorit diviziile sezoniere cu diverse festivaluri de foc. În secolul al X-lea Cormac Mac Cárthaigh scris despre „patru mari focuri ... aprinse la cele patru mari festivaluri ale druizilor ... în februarie, mai, august și noiembrie”. Murray, Margaret. 1931. The God of the Witches.
Ciclul festivalului contemporan Neopagan, înainte de a fi cunoscut sub numele de Roata anului, a fost influențat de lucrări precum The Golden Bough de James George Frazer (1890) și The Witch-Cult in Western Europe (1921) de Margaret Murray . Frazer a susținut că Beltane (începutul verii) și Samhain (începutul iernii) au fost cele mai importante dintre cele patru festivaluri galice menționate de Cormac. Murray a folosit înregistrări ale unor procese de vrăjitoare moderne, precum și folclorul din jurul vrăjitoriei europene, în încercarea de a identifica festivalurile sărbătorite de o religie păgână presupusă răspândită subterană care a supraviețuit în perioada modernă timpurie . Murray raportează un proces-verbal din 1661 din Forfar, Scoția, unde vrăjitoarea acuzată (Issobell Smyth) este legată de ședințele organizate „în fiecare trimestru la Candlemas, Rud-day, Lambemas și Hallomas ”. Kinloch, George Ritchie. Reliquiae Antiquae Scoticae. Edinburgh, 1848. În Zeița Albă (1948) Robert Graves susținea că, în ciuda creștinării Angliei, importanța ciclurilor agricole și sociale păstrase „continuitatea sistemului antic de festival britanic” constând din opt sărbători: „Viața socială engleză se baza pe agricultură, pe pășunat și vânătoare.” Celebrarea populară a festivalurilor a continuat în sărbătorile cunoscute acum sub numele de Întâmpinarea Domnului, Buna Vestire, Paști, Johnmas, Lammas, Michaelmas (Sfântul Mihail), All-Hallowe'en și Crăciun. Robert Graves, The White Goddess, New York: Creative Age Press, 1948. Published in London by Faber & Faber. stanga|miniatura| Cabana Vrăjitoarelor, unde legământul Bricket Wood își sărbătorea sabatele. Primele scrieri publicate de Gardner omit orice mențiune despre solstiții și echinocții, concentrându-se exclusiv pe festivalurile de foc. Gardner s-a referit inițial la acestea ca „ajunul mai, ajunul august, ajunul noiembrie (Hallowe'en) și ajunul februarie”. Gardner a identificat aceste festivaluri de vrăjitoare moderne cu festivalurile de foc galice Beltene, Lugnasadh, Samhuin și Brigid. Până la mijlocul anilor '60, sintagma Roata Anului fusese inventată pentru a descrie ciclul anual al sărbătorilor vrăjitoarelor.
Aidan Kelly a dat nume vacanței solstițiului de vară (Litha) și echinocțiului (Ostara și Mabon) din Wicca în 1974, iar acestea au fost popularizate de Timothy Zell prin revista sa Green Egg . Kelly, Aidan. About Naming Ostara, Litha, and Mabon. Including Paganism. Patheos. Accessed 8 May 2019. Popularizarea acestor nume s-a întâmplat treptat; în cartea ei din 1978, Wiccraft For Tomorrow, influentul Wiccan, Doreen Valiente, nu a folosit numele lui Kelly, ci a identificat pur și simplu solstițiile și echinocțiile („Sabatele mai mici”) după anotimpurile lor. Beckett, John. Enough With the Mabon Hate! Under the Ancient Oaks. Patheos. 11 Sep 2018. Valiente a identificat cele patru "Sabate mai mari", sau festivaluri de foc, cu numele Candlemas, Eve Eve, Lammas și Hallowe'en, deși și-a identificat omologii irlandezi cu nume ca Imbolc, Beltane, Lughnassadh și Samhain. Valiente, Doreen. 1978. Witchcraft For Tomorrow. London: Robert Hale Limited.
Datorită influenței timpurii a Wicca asupra păgânismului modern și a adoptării sincretice a motivelor anglo-saxone și celtice, cele mai utilizate nume de festival englez pentru Roata Anului tind să fie cele celtice introduse de Gardner și numele mai ales germanice derivate de Kelly, chiar și atunci când sărbătorile nu se bazează pe acele culturi. Mișcarea americană Ásatrú a adoptat, de-a lungul timpului, un calendar în care sărbătorile majore ale orașului Heathen figurează alături de numeroase Zile de amintire care sărbătoresc eroii din Edda și Sagas, figuri ale istoriei germanice și Viking Leif Ericson, care au explorat și așezat Vinland (America de Nord). Totuși, aceste festivaluri nu sunt distribuite în mod uniform pe parcursul anului, precum în Wicca și în alte culte păgâne Heathen. dreapta|miniatura| Crucea solară cu opt brațe este adesea folosită pentru a reprezenta Roata Păgână a Anului. În multe tradiții ale cosmologiei păgâne moderne, toate lucrurile sunt considerate ciclice, cu timpul asemeni unui ciclu perpetuu de creștere și retragere legat de moartea și renașterea anuală a Soarelui . Acest ciclu este de asemenea privit ca un microcosmos și un macrocosmos al altor cicluri de viață într-o serie incomensurabilă de cicluri ce compun Universul. Zilele care se încadrează pe reperele ciclului anual marchează în mod tradițional începuturile și mijlocul celor patru anotimpuri. Sunt priviți cu semnificație și găzduiesc festivaluri majore în comun. Aceste opt festivaluri sunt cele mai frecvente perioade pentru sărbătorile comunității.
În timp ce festivalurile „majore” sunt de obicei zilele de sfert, alte festivaluri sunt, de asemenea, sărbătorite pe tot parcursul anului, în special în rândul tradițiilor non- wiccane, precum și cele ale reconstrucționismului politeist și a altor tradiții etnice .
În tradițiile influențate de Wicca, festivalurile, fiind sunt legate de mișcări solare, și au fost, în general, înrădăcinate în mitologia și simbolismul solar, centrate pe ciclurile de viață ale soarelui . În mod similar, esabatele wiccane sunt legate în mod tradițional de ciclurile lunare . Împreună, ele reprezintă cele mai comune sărbători în formele neopaganismului influențate de Wicca, în special în grupurile de vrăjitorie contemporane.
Solstițiul de iarnă (Yule) Mijlocul Iernii, cunoscut în mod obișnuit ca Yule sau în cadrul tradițiilor moderne druide sub denumirea de Alban Arthan, a fost recunoscut ca un moment de cotitură semnificativ în ciclul anual de la sfârșitul epocii de piatră . Siturile megalitice antice din Newgrange și Stonehenge, aliniate cu atenție la răsăritul și apusul solstițiului, exemplifică acest lucru. Inversarea prezenței stârnitoare a Soarelui pe cer simbolizează renașterea zeului solar și prezice întoarcerea anotimpurilor fertile. De la tradiția germanică la cea romană, acesta este cel mai important moment de sărbătoare.
Practicile variază, dar ofrandele de sacrificiu, sărbătoarea și dăruirea de cadouri sunt elemente comune ale festivităților de Yule. Aducerea crengilor și a coroanelor de perenă (cum ar fi creștetul, iedera, vâscul, țesutul și pinul ) sunt de asemenea frecvente în această perioadă.
În tradițiile romane, festivitățile suplimentare au loc în cele șase zile care merg pănâ la celebrarea de Yule.
Imbolc (Lumânări) Ziua de sărbătoare de după Yule se încadrează în prima zi din februarie și marchează în mod tradițional primele agitații ale primăverii . Se aliniază cu respectarea contemporană a Zilei de cămin . Este timpul pentru purificarea și curățarea de primăvară, în așteptarea noii vieți a anului. În Roma, a fost o zi istorică de sărbătoare a ciobanului, timp ce celții o asociau cu debutul alăptării oilor, înainte de nașterea mieilor de primăvară.
Pentru păgânii celtici, festivalul este dedicat zeiței Brigid, fiica The Dagda și una dintre cele din Tuatha Dé Danann .
Printre tradițiile politeiste reconstrucționiste sau etnice, acesta este timpul tradițional pentru promisiuni și rededicări pentru anul care vine și pentru inițierea în rândul Wiccanilor Dianici .
Echinocțiul de primăvară (Ostara) dreapta|miniatura| Ciclul anual de insolare (energia Soarelui, afișată în albastru) cu puncte cheie pentru anotimpuri (mijloc), sferturi zile (sus) și sferturi (jos), împreună cu luni (inferior) și case Zodiac (superior). Ciclul temperaturii (indicat în roz) este întârziat de întârzierea sezonieră . Derivat dintr-o reconstrucție produsă de lingvistul Jacob Grimm, cu o formă veche de înaltă germană a vechii zeițe englezești nume Ēostre, Ostara marchează echinocțiul vernal în unele tradiții moderne din Păgânism.
Cunoscută sub numele de Alban Eilir, care înseamnă Lumina Pământului, in tradițiile moderne ale druizilor, această sărbătoare este a doua dintre cele trei sărbători de primăvară (punctul mijlociu dintre Imbolc și Beltane), în timpul cărora lumina și întunericul sunt din nou în echilibru, cu lumină în creștere. Este o perioadă a noilor începuturi și a vieții care se dezvoltă mai departe din anotimpul iernos.
Beltane (Ajunul lunii mai) În mod tradițional, în prima zi de vară în Irlanda, la Roma cele mai vechi sărbători au apărut în vremea precreștină cu festivalul Floralia, zeița romană a florilor și cu sărbătorile de la Walpurgisnacht din țările germanice .
De la creștinarea Europei, o versiune mai seculară a festivalului a continuat în Europa și America, denumită în mod obișnuit Ziua de Mai sau Ziua Muncii. În această formă, este binecunoscut pentru dansul maypole și încoronarea reginei mai .
Sărbătorit de multe tradiții păgâne, printre druizi moderni, acest festival recunoaște puterea vieții în plinătatea sa, înverzirea lumii, tinerețea și înflorirea.
Solstițiul de vară (Litha) Mijlocul verii (Litha) este una dintre cele patru sărbători solare și este considerată punctul de cotitură in care vara atinge înălțimea și soarele strălucește cel mai mult. Dintre sabatele din Wicca, "Mijlocul verii" este precedată de Beltane, urmată de Lammas sau Lughnasadh .
Unele tradiții wiccane numesc festivalul Litha, un nume care apare în Bede 's un text din secolul al VIII-lea, care păstrează o listă a numelor anglo-saxone, pe atunci învechite pentru cele douăsprezece luni. ( prima sau precedenta ) corespunde aproximativ iunie din calendarul gregorian și ( urmând ) până în iulie. Bede scrie că „Litha înseamnă blând sau navigabil, deoarece în ambele luni briza calmă este blândă și nu trebuia să navigheze pe marea lină”.