thumb|290px|Zonele din Croația în care sârba este limbă minoritară recunoscută (cu verde închis)

Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în același timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroată” și, printr-un termen neutru, diasistemul slav de centru-sud, dar și o limbă ausbau cu propriul său standard. Este limbă oficială în Serbia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru, fiind vorbită și de minoritățile naționale sârbe din țările vecine cu Serbia, precum și de un mare număr de emigranți sârbi în Europa Occidentală, America de Nord și Australia.

Distribuție geografică și statut

Numărul vorbitorilor de limba sârbă este de circa 8–9 milioane. Datele de mai jos reflectă numărul vorbitorilor de limba sârbă numai dacă acest lucru este precizat, deoarece majoritatea statisticilor se referă la persoanele de naționalitate sârbă sau care provin din Serbia. Nu se știe câți dintre aceștia vorbesc efectiv sârbește. În plus, în unele țări, statisticile nu disting sârba de sârbocroată.

Distribuția populației sârbe în lume este următoarea:

+ Țară Număr de persoane Statutul persoanelor An Serbia 6.330.919 cu limba maternă sârbă 2011Republički Zavod za Statistiku, Вероисповест, матерњи језик и национална припадност (Religie, limba maternă și apartenența naționalită), p. 16 (accesat la 5 septembrie 2018). Bosnia și Herțegovina 1.187.703Cf. The World Factbook, CIA, 2018, unde data apare sub forma 30,8% din populația totală de 3.856.181 de locuitori în iulie 2017 (accesat la 4 februarie 2023). cu limba maternă sârbă 2018 Muntenegru 265.895 cu limba maternă sârbă 2011Zavod za Statistiku, Population of Montenegro by sex, type of settlement, etnicity, religion and mother tongue, per municipalities (Populația din Muntenegru după sex, tipul de localitate, naționalitate, religie și limba maternă, pe localități), p. 6 (accesat la 5 septembrie 2018). Germania 155.306 cetățeni sârbi înscriși în Registrul central al străinilor 2011Statistisches Bundesamt Deutschland , p. 4 (accesat la 4 februarie 2023). Croația 186.633 de naționalitate sârbă, Ljiljana Ostroški (coord.), Popis 2011. Popis stanovništva, kućanstava i stanova 2011. Stanovništvo prema državljanstvu, narodnosti, vjeri i materinskom jeziku (Recensământul din 2011. Recensământul populației, gospodăriilor și locuințelor 2011. Populația după cetățenie, naționalitate, religie și limba maternă), Zagreb, Državni zavod za statistiku, 2013, ISSN 1332-0297, p. 12 (accesat la 4 februarie 2023). 2011 52.879 cu limba maternă sârbă Austria 137.057 născuți în Serbia 2016Statistik Austria, Documentul Bevölkerung am 1.1.2015 nach detailliertem Geburtsland und Bundesland (accesat la 5 septembrie 2018). Statele Unite ale Americii 70.260 vorbitoare de limba sârbă în familie 2013 U.S. Census Bureau, documentul Detailed Languages Spoken at Home and Ability to Speak English for the Population 5 Years and Over for United States: 2009-2013. Alte 144.675 de persoane se declară vorbitoare de limba sârbocroată (accesat la 5 septembrie 2018). Australia 57.301 vorbitoare de limba sârbă acasă 2021 Australian Bureau of Statistics, Language Spoken at Home (Limbi vorbite acasă) (accesat la 4 februarie 2023). Italia 31.342 cetățeni sârbi 2022ISTAT, Stranieri residenti al 1° gennaio – Cittadinanza (Străini rezidenți la 1 ianuarie – Cetățenie) (accesat la 4 februarie 2023). Canada 58.470 cu limba maternă sârbă 2011Statistique Canada, Langue maternelle détaillée (Limba maternă detaliată). Alte 10.445 de persoane declară ca limbă maternă sârbocroata (accesat la 4 februarie 2023). Slovenia 38.964 de naționalitate sârbă 2002Statistični urad Republike Slovenije (accesat la 5 septembrie 2018). Republica Macedonia 35.939 de naționalitate sârbă 2002Државен завод за статистика, p. 34 (accesat la 5 septembrie 2018). România 16.085 cu limba maternă sârbă 2011 Institutul Național de Statistică, Tab10. Populația stabilă după limba maternă – județe, municipii, orașe, comune (accesat la 5 septembrie 2018). Ungaria 5.713 vorbitoare de sârbă în familie, cu prietenii 2011 Csordás, Gábor, 2011. Népszámlálás. 9. Nemzetiségi adatok (Recensământul din 2011. 9. Date despre naționalități), Budapesta, Központi Statisztikai Hivatal, 2014, p. 34 (accesat la 4 februarie 2023). Slovacia 698 de naționalitate sârbă 2011Štatistický úrad Slovenskej Republiky (accesat la 5 septembrie 2018).

Limba sârbă este oficială în Serbia, în Kosovo, în Bosnia și Herțegovina și în MuntenegruCorform articolului 13 din Constituția Muntenegrului (accesat la 5 septembrie 2018)., și are statut de limbă minoritară recunoscută, adică folosibilă oficial în condiții diferite de la țară la țară, în: CroațiaCf. Legea privind folosirea limbilor și scrierilor minorităților naționale (accesat la 5 septembrie 2018)., Republica Macedonia, RomâniaCf. Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administrației publice locale (accesat la 14 octombrie 2009)., Ungaria, SlovaciaCf. Legea privind folosirea limbilor minorităților naționale din 1999 (accesat la 5 septembrie 2018). și Republica Cehă.

Varietăți regionale

Limba sârbă standard se bazează pe dialectul štokavian (štokavski) din cadrul diasistemului slav de centru-sud, vorbit în cea mai mare parte a Serbiei, de către sârbii din Bosnia și Herțegovina, și din Muntenegru. Același dialect este vorbit și de croați în cea mai mare parte a Croației, de către bosniaci și de către muntenegreniSecțiune după Klajn 2005, pp. 13–14, în afara informațiilor din sursele indicate separat..

Unii lingviștiDe exemplu Kacziba 2006, p. 21. consideră sârbesc și un dialect numit torlački „torlakian”, vorbit în Serbia de sud-est, apropiat de limbile bulgară și macedoneană, în principal prin pierderea declinării substantivelor și adjectivelor.

Una din subîmpărțirile dialectului štokavian se face după felul în care a evoluat în diasistemului slav de centru-sud sunetul din limba slavă veche ĕ transcris prin litera ѣ „iat”, în trei grupuri de graiuri:

Grupul de graiuri ekaviene (ekavski), în care „iat” a devenit e, de exemplu în cuvintele čovek „om” și reka „râu”. Se vorbesc în Serbia centrală, de est și de sud. Grupul de graiuri (i)jekaviene ((i)jekavski), în care „iat” a evoluat în je, în unele cuvinte (čovjek) și în ije, în alte cuvinte (rijeka). Se vorbesc în Serbia de vest, în regiunea Sandžak din Serbia, în Muntenegru și în Bosnia și Herțegovina. Grupul de graiuri ikaviene (ikavski), în care „iat” a evoluat în i (čovik, rika), în câteva zone restrânse, limitrofe celor care prezintă același fenomen pe teritoriul limbii croate.

Varianta torlakiană este inclusă într-o împărțire a limbii sârbe în cinci grupuri de graiuri: din Vojvodina-Šumadija, din Herțegovina de est, din Zeta-Lovćen, din Kosovo-Resava și din Prizren-Timoc. Acesta din urmă este cel care corespunde cu varietatea torlakianăKacziba 2006, p. 21..

Standardul admite pronunțarea ekaviană și (i)jekaviană, precum și transcrierea acestora, dar nu și pronunțarea ikaviană, și nici varianta torlakiană. Marea majoritate a mijloacelor de informare în masă folosește pronunțarea ekaviană.

Istorie externă

thumb|Evanghelia lui Miroslav (secolul al XII-lea)

Istoria limbii sârbe este strâns legată de începuturile și evoluția literaturii în această limbăSecțiune după Marinković 1994 și Krecimer 2005, pp. 141–143..

Primele documente ce se pot considera ca fiind în limba sârbă sunt scrise cu alfabetul chirilic și datează din secolele al XI-lea și al XII-lea. Cel mai important este Miroslavljevo jevanđelje (Evanghelia lui MiroslavCneaz de Zahumlje, fratele marelui jupan Stefan Nemanja.). Atunci încep două procese simultane: pe de o parte, limba vorbită evoluează în modul ei firesc și se formează graiuri, pe de altă parte, cărturarii se străduiesc să standardizeze limba. De fapt, limba sârbă a cunoscut mai multe standardizări în cursul istoriei.

Primele standardizări

thumb|right|Pravila lui Dušan

Prima stadardizare are loc la începutul secolului al XIII-lea, sub domnia primului rege sârb, Stefan I Nemanjić. Este efectuată de fratele acestuia, Rastko Nemanjić, mai cunoscut ca Sfântul Sava, întemeietorul bisericii ortodoxe sârbe autocefale, în jurul anului 1220. În acea vreme, scrierea limbii sârbe începe să se îndepărteze de cea a limbii slavone, în sensul că se adaptează bine la schimbările fonetice ce au avut loc până atunci. Limba astfel rezultată se numește sârbo-slavă, iar scrierea sa, scriere din RaškaRegiune din sud-vestul Serbiei, astăzi cunoscută mai mult sub numele de Sandžak. Aici a fost centrul Serbiei medievale.. Din punct de vedere lingvistic, opera cea mai semnificativă a Sfântului Sava este Karejski tipik (Tipicul din Karyes). Dušanov zakonik (Pravila lui Dušan), scrisă în anii 1349-1354, folosește aceeași limbă.

Următoarea reformă a limbii are loc după ce Serbia devine vasala Imperiului Otoman, sub domnia lui Stefan Lazarević, în jurul anului 1400. Este efectuată în școala condusă de cărturarul bulgar Constantin Filosoful, în mânăstirea Manasija, așezată pe malul râului Resava. Reforma școlii de la Resava este arhaizantă și influențată de limba greacă, apropiind standardul limbii sârbe de cel al limbii bulgare. În această variantă sunt scrise, de exemplu, Slovo Ljubve (Cuvântul iubirii) (1409) al lui Stefan Lazarević și Žitija despota Stefana Lazarevića (Viața despotului Stefan Lazarević) (1433), a lui Constantin Filosoful.

Între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, literatura sârbă decade foarte mult. Singurul vestigiu de seamă al culturii sârbe medievale supraviețuiește în mânăstirea Beočin din Bačka. A fost adus aici de călugării copiști de manuscrise de la mânăstirea Rača, refugiați din calea cuceririi otomane. Reprezentatul cel mai de seamă al celor din Rača este Gavril Stefanović Venclović (1680-1749), caracterizat printr-un bilingvism aparte. El scrie cărțile religioase după normele școlii de la Resava, dar predicile în limba poporului.

Între 1680 și 1690, în urma privilegiilor acordate de împăratul Leopold I, ca. 60-70.000 de sârbi s-au refugiat pe teritoriul Imperiului Austriac, mai ales în Voivodina de astăzi și în Banat, sub conducerea patriarhului Arsenije al III-lea Čarnojević. În contextul conviețuirii în Imperiul Austriac a existat un curent favorabil introducerii alfabetului latin, folosit cu succes și de alte popoare sud-slave, în primul rând de croați. În școlile publice din Imperiul Austriac, învățarea scrierii latine era obligatorie. Aceste curente au fost privite de conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe drept atacuri împotriva ființei religioase și naționale sârbești, de aceea clerul sârb a cerut ajutorul țarului Petru I al Rusiei, care le-a trimis cărți și învățători. În credința greșită că varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât varianta ei sârbă, preoțimea a adoptat-o pe prima. Aceasta este și astăzi limba liturgică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale variantei ruse a limbii slavone și ale limbii ruse literare laice.

Reforma lui Vuk Karadžić

thumb|right|Vuk Karadžić, Dicționar sârbesc, 1818