dreapta|miniatura|OHAL zonele dn Turcia sub stare de urgență - în roșu, iar provinciile vecine în portocaliu, 1987-2002 Conflictul kurdo-turc este un conflict armat între Republica Turcia și diferite grupuri de insurgenți kurzi, care cereau separarea de Turcia pentru a crea un Kurdistan independent sau pentru a avea autonomie și drepturi politice și culturale mai mari pentru kurzii din Republica Turcia.
Principalul grup rebel este Partidul Muncitorilor din Kurdistan Bloomberg Sex Scandal Shake-Up Reinvigorates Turkish Opposition Party , 23 May 2010 sau PKK (kurdă: Partiya Karkerên Kurdistan).
Deși conflictul kurdo-turc s-a răspândit în multe regiuni, cea mai mare parte a conflictului a avut loc în Kurdistanul de Nord, care corespunde cu sud-estul Turciei. Prezența PKK în Regiunea Kurdistanului Irakului a determinat forțele armate turce să efectueze frecvente incursiuni la sol și atacuri aeriene și de artilerie în regiune. Influența kurzilor în Rojava a dus la activități similare și acolo. Conflictul a costat economia Turciei aproximativ 300 - 450 miliarde USD , majoritatea cheltuieli militare. A afectat și turismul în TurciaPKK: Targets and activities , Ministry of Foreign Affairs (Turkey), Federation of American Scientists."Turkey: The PKK and a Kurdish settlement" , International Crisis Group, 11 September 2012. Fondarea PKK sub Abdullah Öcalan Un grup revoluționar, PKK, a fost fondat în 1978 în satul Fis (lângă Lice) de câțiva studenți kurzi conduși de Abdullah Öcalan. Motivul inițial dat de PKK pentru aceasta a fost oprimarea kurzilor din Turcia . Până atunci, folosirea limbii kurde, a portului, a folclorului și a numelor erau interzise în zonele locuite de kurzi. În încercarea de a nega existența lor, guvernul turc i-a catalogat pe kurzi drept „turci de munte” până în 1991Bartkus, Viva Ona, The Dynamic of Secession, (Cambridge University Press, 1999), 90-91..
Cuvintele „kurzi”, „ Kurdistan ” sau „kurd (adj.)” au fost oficial interzise de guvernul turc. În urma loviturii militare din 1980, limba kurdă a fost interzisă oficial în viața publică și privatăToumani, Meline. Minority Rules, The New York Times, 17 February 2008. Mulți care au vorbit, au publicat sau au cântat în limba kurdă au fost închiși. PKK a fost format ca parte a unei nemulțumiri tot mai mari față de suprimarea etnicilor kurzi din Turcia, în efortul de a stabili drepturi lingvistice, culturale și politice pentru minoritatea etnică kurdă din Turcia.
Cu toate acestea, insurgența la scară mare nu a început decât la 15 august 1984, când PKK a anunțat o revolta kurdă. De la începutul conflictului, peste 40.000 au murit, marea majoritate fiind civili kurzi uciși de forțele armate turce. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru mii de încălcări ale drepturile omului.
Multe hotărâri sunt legate de execuțiile sistematice ale civililor kurzi: tortura, deplasări forțate, arestări arbitrare, și dispariția sau uciderea unor jurnaliști, activiști și politicieni kurzi.
Prima insurgență a durat până la 1 septembrie 1999 când PKK a declarat încetarea unilaterală a focului. Conflictul armat a fost reluat ulterior la 1 iunie 2004, când PKK a declarat încetarea încetării focului său . După vara anului 2011, conflictul a devenit din ce în ce mai violent, odată cu reluarea ostilităților la scară largă.
În 2013, guvernul turc a început discuțiile cu liderul PKK închis, Abdullah Öcalan. În urma negocierilor secrete în principal, statul turc și PKK au instituit o încetare a ostilităților în mare măsură de succes. La 21 martie 2013, Öcalan a anunțat „sfârșitul luptei armate” și încetarea focului urmată de negocieri de pace.
La 25 iulie 2015, PKK a anulat definitiv încetarea focului din 2013, după un an de tensiune din cauza diverselor evenimente, inclusiv turcii care bombardau pozițiile PKK în Irak, în mijlocul conflictului islamic Rojava - (2013 - prezent) din Siria. Odată cu reluarea violenței, sute de civili kurzi au fost uciși și au avut loc numeroase încălcări ale drepturilor omului, inclusiv tortura, violul și distrugerea pe scară largă a proprietății.
Autoritățile turce au distrus părți substanțiale din multe orașe cu majoritate kurdă, printre care Diyarbakır, Șırnak, Mardin, Cizre, Nusaybin și Yüksekova Incetarea focului s-a rupt în vara anului 2015 din cauza tensiunilor politice.
Fundal Rebeliunile kurde împotriva Imperiului Otoman datează de peste două secole, dar conflictul modern datează din timpul Războiului de Independență al Turciei, care a înființat un stat naționalist turc care a reprimat în mod constant minoritățile din Turcia. Printre evenimentele istorice importante se numără Rebeliunea din Bitlis (1914), Rebeliunea din Koçgiri (1920), rebeliunea din Beytussebab (1924), rebeliunea din Sheikh Said (1925), rebeliunea din Ararat (1930) și Rebeliunea din Dersim (1938).
Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a fost fondat în 1974 de Abdullah Öcalan. Inițial o organizație marxist-leninistă, a abandonat comunismul ortodox și a adoptat un program de luptă pentru drepturi politice și pentru autonomie culturală mai mare pentru kurzi. Între 1978 și 1980, PKK s-a angajat într-o război urban limitat cu statul turc în acest scop. Organizația s-a restructurat mutându-și structura organizației în Siria între 1980 și 1984, imediat după lovitura de stat turcă din 1980.
Insurgența rurală a durat între 1984 și 1992. PKK și-a schimbat activitățile pentru a include războiul urban între 1993 și 1995 și între 1996 și 1999. Liderul partidului a fost capturat în Kenya la începutul anului 1999, cu sprijinul CIA. După o inițiativă de pace declarată unilateral, în 1999, PKK a reluat conflictul din cauza unei ofensive militare turcești din 2004. Din 1974 a fost capabil să evolueze, să se adapteze și să treacă printr-o metamorfoză care a devenit principalul factor al supraviețuirii sale. Trecuse treptat de la o mână de studenți politici la o organizație dinamică.
În urma revoltelor eșuate din 1991 în Irak împotriva lui Saddam Hussein, ONU a stabilit zone fără zbor peste zonele kurde din Irak, oferind acestor zone independența de facto. PKK a fost forțat să se retragă din Liban și Siria ca parte a unui acord între Turcia și Statele Unite. PKK și-a mutat taberele de antrenament în Munții Qandil și, în consecință, Turcia a răspuns cu Operația Steel (1995) și Operation Hammer (1997), în încercarea eșuată de a zdrobi PKKJonathan Fox, Kathie Young (March 1999). Kurds in Turkey .
În 1992, colonelul Kemal Yilmaz a declarat că Departamentul special de război (sediul Antigherilei) era încă activ în conflictul cu PKK. Departamentul de Stat al Statelor Unite și-a exprimat îngrijorarea cu privire la implicarea Antigherilei în Raportul său de țară din 1994 privind practicile în domeniul drepturilor omului din Turcia. Unitățile Antigherilă au fost implicate în încălcări grave ale drepturilor omului.
Öcalan a fost capturat în Kenya la 15 februarie 1999, presupunând implicarea agenților CIA cu cooperarea Ambasadei Greciei, rezultând în transferul său către autoritățile turce. După un proces, el a fost condamnat la moarte, dar această sentință a fost comutată pentru închisoare pe tot parcursul vieții, când pedeapsa cu moartea a fost abolită în Turcia în august 2002.
Odată cu invazia Irakului în 2003, o mare parte din armele irakiene au căzut în mâinile miliției kurde irakiene Peshmerga Garrett Lortz, Michael. Willing to face Death: A History of Kurdish Military Forces – the Peshmerga – from the Ottoman Empire to Present-Day Iraq . (Thesis). Peshmerga a devenit armata de facto a Kurdistanului irakian, iar surse turcești susțin că multe dintre armele sale și-au găsit drumul în mâinile altor grupări kurde, precum PKK și PJAK (un PKK offshoot care operează în Kurdistanul iranian). Acesta a fost pretextul pentru numeroase atacuri turcești asupra regiunii Kurdistanului din Irak.
În iunie 2007, Turcia a estimat că erau peste 3.000 de luptători PKK în Kurdistanul IrakianNATO Sec-Gen arrives in Ankara to urge restraint against Iraq-based PKK rebels, DEBKAfile. 15 June 2007..
Istorie
Începuturile În 1977, un grup mic sub conducerea lui Öcalan a lansat o declarație privind identitatea Kurdă din Turcia. Grupul, care se autointitula Revoluționarii din Kurdistan, includea pe Ali Haydar Kaytan, Cemil Bayik, Haki-o pe Karen și Kemal Pir. Grupul a decis în 1974 pentru să înceapă o campanie pentru drepturile kurzilor. Cemil Bayik a fost trimis la Urfa, Kemal Pir la Mus, Haki-o Karen la Batman, și Ali Haydar Kaytan la Tunceli. Apoi au început să militeze organizațiile studențești care au vorbit cu muncitorii și fermieri locali despre drepturile kurzilor.
În 1977, a avut loc o adunare pentru a evalua activitățile politice. Adunarea inclus 100 de persoane, din medii diferite și mai mulți reprezentanți de la alte organizații de stânga. În primăvara anului 1977, Abdullah Öcalan a călătorit la Muntele Ararat, Erzurum, Tunceli, Elazig, Antep, și în alte orașe pentru a face publicul conștient de problema kurdă. Această activitate a fost urmată de represalii guvernamentale împotriva organizației. Pe 18 Martie 1977, Haki-o pe Karen a fost asasinat în Antep. În această perioadă, grupul a fost, de asemenea, vizat de către organizația turceascăultranaționalistă, Lupii cenușii ai Partidului Mișcării Naționaliste. Și latifundiarii kurzi erau împotriva grupului kurd, iar uciderea Halil Çavgun, pe 18 Mai 1978, a dus la mari mitinguri kurde în Erzurum, Dersim, Elazig, și Antep.
Congresul de constituire a PKK a avut loc pe 27 noiembrie 1978 în Fis, un sat de lângă orașul Lice. In cadrul acestui congres, 25 de persoane prezente au decis sa inființeze Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Statul turc, grupurile turcești de dreapta și niște latifundiari kurzi și-au continuat atacurile asupra grupului. În răspuns, PKK a apelat la membri înarmați pentru a se proteja pe sine, și care s-au implicat în lupta dintre grupurile de stânga și de dreapta din Turcia (1978-1980) de partea stângii; miliția Lupilor Cenușii a ucis 109 persoane și a rănit 176 de kurzi aleviți în orașul Kahramanmaraș, pe 25 decembrie 1978, în ceea ce va deveni cunoscut ca Masacrul de la Maraș MasacruA modern history of the Kurds, By David McDowall, page 415, at Google Books, accessed on 1 May 2011. În vara anului 1979, Öcalan a călătorit în Siria și Liban, unde a avut contacte cu lideri sirieni și libanezi. După lovitura militară de stat din 12 septembrie 1980 și represiunea care a fost lansată împotriva tuturor organizațiilor politiceGil, Ata. "La Turquie à marche forcée," Le Monde diplomatique, February 1981., în care cel puțin 191 de oameni au fost ucișiToday's Zaman Fears of suicide prompt Evren family to remove coup leader’s firearms , 19 January 2012 și o jumătate de milion au fost închiși,The Economist Erdogan pulls it off, 13 September 2010 cele mai multe dintre organizațiile PKK s-au retras în Siria și Liban. Öcalan însuși s-a dus în Siria în septembrie 1980 cu Kemal Pir, Mahsum Korkmaz, în timp ce Delil Dogan a fost trimis să înființeze o organizație în Liban. Unii luptători PKK ar fi luat parte la Războiul din Liban din 1982 de partea siriană.
Cel de-al doilea congres al PKK a fost organizat în Daraa, Siria, între 20 și 25 August 1982. Aici s-a decis că organizația să se întoarcă în Turcia pentru a începe războiul de gherilă pentru crearea unui stat kurd independent. Între timp, au pregătit forțele de gherilă în Siria și Liban. Întretimp, mulți lideri PKK au fost arestați în Turcia și trimiși la închisoarea din Diyarbakir. Închisoarea a devenit centrul multor proteste politice.