Biserica Sfântul Ilarie din Poitiers

Biserica Sfântul Ilarie cel Mare (în ) este o biserică din Poitiers.

Istoric

Originile bisericii Ilarie, originar din Poitiers, a devenit episcop la mijlocul secolului al IV-lea. A luptat cu zel împotriva ereziei ariene, în acea vreme triumfătoare, care respingea natura dumnezeiască a lui Hristos. În cimitirul din sudul orașului, a dispus să i se construiască un mormânt, o capelă dedicată sfinților Paul și Ioan, martiri romani morți în anul 362. A fost înmormântat între soția și fiica sa, sfânta Abre.

Săpături arheologice întreprinse în anii 2007 și 2008, pe un teren din apropierea actualei Biserici Sfântul Ilarie cel Mare, au scos la lumina zilei o necropolă paleocreștină. Prin urmare, în jurul mormântului Sfântului Ilarie s-a dezvoltat un complex funerar și religios începând din secolul al IV-lea, care cuprindea o bazilică, edificii anexe și un cimitir. În 412, situl a fost distrus de vandali, iar în 453 de către huni.

A fost construită o nouă bazilică. Dar dimensiunile și amplasamentul și nici chiar existența sa nu sunt atestate. Într-adevăr, poetul creștin, sfântul Venantius Fortunatus (530-609), narează că prin 507, o lumină provenind din bazilică l-ar fi prevenit pe Clovis să meargă să lupte contra trupelor regelui vizigot, de confesiune ariană, Alaric. Întâlnirea dintre franci și vizigoți a avut loc la Vouillé, bătălie în cursul căreia Alaric și-a găsit moartea. De asemenea, în „Histoire ecclésiastique des Francs”În română: „Istoria ecleziastică a francilor”, episcopul Grigore de Tours (538-594) narează, prin 575, despre vederea unei bule de foc venind din bazilică înainte de bătălia de la Vouillé. Pe de altă parte, fragmente de mozaicuri au fost găsite în 1856, în cursul unor săpături practicate sub nava bisericii actuale.

Din secolul al VIII-lea, ansamblul bazilical a devenit o biserică colegială. În această perioadă, situl a fost devastat mai întâi de musulmanii conduși de Abdiraman, în 732, iar apoi, în 863 și în 865, de vikingi. De teama unor noi incursiuni, călugării au dus osemintele Sfântului Ilarie în siguranță la Puy-en-Velay.

În 935, conții de Poitou au devenit abați laici ai bazilicii. Titlul va fi transmis în 1204 regilor Franței.

Decizia de fortificare a fost luată în 939.Georges Duby, Histoire de la France urbaine, la ville médiévale, Seuil,

Anii glorioși ai Evului Mediu În secolul al XI-lea a început construirea actualului edificiu (târnosit la 1 noiembrie 1049.Aristide Mathieu Guilbert, Histoire des Villes de France, 1845) Prin 1022-1028 episcopul Fulbert de Chartres ar fi devenit șeful canonicilor de Saint-Hilaire. Tot Fulbert ar fi construit o mare catedrală în orașul său Chartres, distrusă de un incendiu în 1195. El ar fi comanditarul acestor lucrări.

Construcția a început cu clopotnița-tindă apoi transeptul probabil neboltit și s-a continuat cu nava fără bolți și colaterale. A fost terminată cu partea exterioară a absidei și deambulatoriul. Inaugurarea bisericii s-a făcut în prezența a 15 arhiepiscopi și episcopi, a contesei Agnès de Bourgogne, a treia soție a contelui Guillaume V cel Mare (spre 959-1030), care a participat din plin la finanțarea lucrărilor, și a fiului său, Guillaume VII Aigret, conte de Poitou și duce de Aquitania (mort în 1058).

Prin 1060-1070 șarpanta care acoperea nava a fost înlocuită, potrivit textului Miracles de Saint HilaireTitlul în română: „Miracolele Sfântului Ilarie” scris prin 1115-1130, cu o boltă de piatră pentru a se evita incendiile. Pentru a suporta greutatea acestei bolți, arhitecții au fost nevoiți să construiască stâlpi intermediari pentru a reduce lărgimea navei centrale. În plus, au fost construite arce între stâlpi și ziduri pentru consolidarea ansamblului.

În 1074 papa Grigore al VII-lea a pus abația sub protecția Sfântului Scaun, iar o cartă din 1078 a limitat numărul canonicilor bazilicii la 60.

Portalul flamboaiant a fost construit în 1474. Apoi, protecția regală pentru această biserică a fost din nou confirmată prin scrisorile patente ale lui Ludovic al XI-lea în septembrie 1481.https://books.google.fr/books?id=j3kUAQAAMAAJ&pg=PA697 Lettres patentes de Louis XI, Plessis-du-Parc-lèz-Tours, septembre 1481 (Ordonnances des rois de France de la troisième race, tome XVIII, p.697

Anii întunecați Biserica a suferit din cauza războaielor religioase. În 1562 biserica a fost jefuită de către protestanți și a suferit pagube importante, îndeosebi clopotnița. Aceasta s-a prăbușit câțiva ani mai târziu, în 1590. A fost restaurată identic în 1592.

În perioada revoluționară, în 1793, biserica a fost vandalizată din nou. A servit apoi drept adăpost pentru cai. În 1799, devenită bun național, a fost vândută cetățeanului Roy, zis Cassandre. Acesta nu a plătit suma cerută, iar statul francez a recuperat clădirea în 1800. Nu mai subzistă din acea epocă decât corul, transeptul, clopotnița-tindă și o parte din ultima travee a navei din cele cinci travee inițialele.

În 1808 edificiul a fost restituit cultului, dar nu mai era decât o dărăpănătură. Primele lucrări au fost realizate: șarpantele lipsă au fost înlocuite cu un strat gros de pământ pe bolțile absidelor și colateralelor peste care s-au așezat țigle. Apoi o boltă de cărămidă a fost construită în 1810, peste unica travee care a rămas. O fațadă provizorie a fost amenajată reutilizându-se resturile portalului gotic din secolul al XV-lea.

Restaurarea clădirii în secolul al XIX-lea În 1840, Prosper Mérimée, inspector general al Monumentelor Istorice, a mers la Poitiers. Apropo de Sfântul Ilarie cel Mare, el i-a scris lui Ludovic Vitet, președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, într-o scrisoare datată la 28 iulie 1840: « ... puneți asteriscul cel mai mare la Sfântul Ilarie, mănăstirea Sfântului Ilarie din Poitiers care este o capodoperă. Am găsit-o într-o stare destul de bună, în afară de absidă care ar avea nevoie de câteva piese la împodobirea sa și la contraforți. Nu vă vorbesc de tot ceea ce ar trebui făcut pentru a-i completa restaurarea. Magnificile sale sculpturi au fost foarte alterate de acel soi de carie a pietrei de care vă vorbeam într-una din ultimele mele scrisori: dar mai este destul pentru a fi posibil să restaurezi totul. Cu bani și cu un arhitect zelos care ar supraveghea zidarii din regiune, ar fi foarte ușor să se completeze magnificele arhivolte ale fațadei în care toți bolțarii sunt sculptați într-un fel disgrațios. Biserica Sfântul Ilarie aparține tot acestui zvelt stil bizantin atât de comun în Poitou, care îmbină grația arhitecturii gotice cu bogăția și vanitatea ornamentării din perioada precedentă.»

În 1847, biserica a fost clasată Monument Istoric.

Lucrările de restaurare au continuat cu reconstrucția acoperișurilor și absidiolelor. Arhitectul Charles Joly-Lanterme a început o restaurare sau mai degrabă o reconstrucție completă a clădirii începând cu 1855. S-a ocupat mai întâi de partea exterioară a absidei pentru a-i reda înălțimea sa inițială prin restaurarea confesionalului care a fost transformat în 1762. Cavoul funerar a fost scos la lumină, iar apareiajulMod de așezare a elementelor unei zidării (la fațadă), astfel încât să nu prezinte decât fețe netede. Vd. Florin Marcu și Constant Maneca (1978), Dicționar de neologisme; Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu (2007), Noul dicționar universal al limbii româneromanic al arcului a fost făcut vizibil. Rozeta absidei laterale de nord, străpunsă în 1570, a fost astupată în 1858. Portalul gotic din partea de nord a bisericii a fost înlăturat în același an.

Din 1869 până în 1875, lucrările au fost continuate pentru a se ajunge la forma actuală a clădirii: începutul construcției fațadei care nu va fi finalizat până în 1884, reconstrucția primelor două travee ale navei și edificarea cupolelor preluând desenul cupolei ferestrei traversării transeptului. Nava din secolul al XIX-lea a pierdut, în raport cu nava romanică, două travee, pentru a se permite amenajarea străzii.

În 1881, a fost realizat amvonul. În 1882, au fost puse mozaicurile corului, în timp ce altarul principal și grilele nu au fost instalate până în 1885.

În 1949, etajul inferior al clopotniței a fost redeschis.

La 16 februarie 2007, Primăria din Poitiers a eliberat un permis de construire pentru autorizarea construcției unui imobil de 33 de apartamente pe amplasamentul vechiului refectoriu din secolul al XIII-lea precum și a unui parking subteran între biserică și pivnița-refectoriu, acolo unde se afla o necropolă antică și un cimitir folosit până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. După proteste, proiectul a fost modificat și un nou permis de construire a fost dat la 5 septembrie 2008, cu suprimarea unor locuințe, în schimbul aripii și parcării subterane, care, prin urmare, a fost construită la suprafață, între biserică și refectoriu. Pentru observatorii patrimoniului, acest proiect este „scandalos” și „a distrus definitiv împrejurimile sitului Saint-Hilaire”.Didier Rykner, « Poitiers et son patrimoine (2) : le site de Saint-Hilaire dénaturé », La Tribune de l'art, 3 mai 2012. Citiți on-line

Descriere Exteriorul Biserica actuală este o construcție romanică din secolul al XI-lea. Sunt din secolul al XII-lea corul, transeptul, prima travee a navei și partea de nord a clopotniței. Începând de la a doua travee din partea estică a navei, construcția este diferită. Într-adevăr, ea corespunde reconstrucțiilor din secolul al XIX-lea. Pentru a vă reprezenta biserica în dimensiunea sa inițială, trebuie să adăugați o travee și jumătate la vest.

De-a lungul flancului sudic al bisericii, o nișă funerară romanică este însoțită de inscripții latine.

Clopotnița este situată deasupra brațului nordic al transeptului. Baza sa este un pătrat perfect cu latura de . Odinioară, clopotnița avea o ușă spre interiorul sanctuarului.

Fațada de vest este neoromanică. A fost construită din 1869 până în 1884.

Partea exterioară a absidei se remarcă prin succesiunea de niveluri: nivelul celor patru capele radiante și ale celor două capele ale transeptului, nivelul galeriei de trecere între cor și absidă, nivelul bolții cu semicupolă a absidei și nivelul pătratului transeptului. Privirea se ridică ca sufletul, de la un grad la altul până la cer.

Interiorul Colegiala Sfântul Ilarie se distanțează de schema clasică a școlii din Poitiers și mărturisește influența diferitelor centre artistice. Alternanța stâlpilor și coloanelor este inspirată din edificiile normande. Absidiolele, în număr de patru, sunt un împrumut romanic din Auvergne.

Edificiul care aparținea unei importante comunități de canonici și beneficia de protecții puternice este o clădire cu proporții vaste concepută să primească credincioși și pelerini veniți să se reculeagă în fața relicvelor.

Nava Întreaga boltă a navei și o mare parte din zidurile acestei nave au fost distruse în timpul Revoluției.

La origine, nava era acoperită cu o șarpantă. Apoi, pentru a se diminua pericolul unui incendiu, s-a hotărât să se boltească, și, pentru a reduce lărgimea deschiderii, au fost create două rânduri de suporți, care astfel au determinat două culoare laterale care existau înainte de celelalte nave laterale propriu-zise. Când s-a hotărât, în secolul al XIX-lea, să se reconstruiască nava distrusă în Revoluție, s-a crezut că bolta constase într-un șir de cupole. Potrivit mărturiilor unui călător, Claude Perrault, arhitectul colonadei de la Luvru, în 1669, se știe astăzi că nava era la origine acoperită cu bolți duble.

Pentru a se permite realizarea unei străzi, nava a fost micșorată, la vest, cu o travee și jumătate.

Astăzi, lărgimea totală a navei, inclusiv colateralele, este de . Lărgimea navei centrale este de . Lungimea sa este de , în interior.

Biserica Sfântul Ilarie are particularitatea, unică în Franța, de a avea o navă încadrată de câte trei colaterale, care, pe fiecare latură, se întind de-a lungul navei centrale, oferind astfel un ansamblu de 7 nave cu un aspect măreț. Înălțimea navei este pe două niveluri.