Grecia

Grecia (în , ), oficial, Republica Elenă (în ) și cunoscută încă din Antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud. Conform recensământului din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și capitala țării este Atena.

Grecia se află amplasată strategic la intersecția între Europa, Asia de Vest și Africa, și se învecinează la nord-vest cu Albania, la nord cu Macedonia de Nord și cu Bulgaria, și la nord-est cu Turcia. Țara este formată din nouă regiuni istorico-geografice: Macedonia, Grecia Centrală, Pelopones, Tesalia, Epir, Insulele din Marea Egee (inclusiv Dodecanezele și Cicladele), Tracia de Vest, Creta și Insulele din Marea Ionică. Marea Egee se află la est de partea continentală, Marea Ionică se află la vest, iar Marea Mediterană la sud. Grecia are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei și a 11-a ca lungime din lume, cu lungime, deținând și un mare număr de insule (aproximativ 1.400, dintre care 227 sunt locuite). Optzeci la sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp cu .

Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu din Epoca Bronzului (incluzând civilizația cicladică, civilizația minoică și pe cea a micenienilor), și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al democrației ca formă de guvernare, (1985). Democracy Ancient and Modern. 2d ed. Londra: . al ,. History of Philosophy, Volume 1. al Jocurilor Olimpice, al și al istoriografiei, științelor politice, al marilor principii științifice și matematice, și al dramaturgiei occidentale,Brockett, Oscar G. (1991) History of the Theatre (sixth edition). Boston; Londra: . incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin intermediul Imperiului Roman. Această bogată moștenire este parțial reflectată de cele 18 situri din patrimoniul mondial UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al treisprezecelea în lume. Statul grec modern, care cuprinde mare parte din miezul istoric al civilizației grecești, a fost înființat în 1830 după Războiul Grec de Independență față de Imperiul Otoman.

Grecia este o țară democratică și dezvoltată, cu o economie de venit mare avansată, un nivel de trai ridicat și un Indice al Dezvoltării Umane foarte ridicat. Grecia este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite, și membru al Uniunii Europene de la aderarea la o structură precursoare a acesteia în 1981 (precum și membră a zonei euro din 2001), și este și membră a mai multor instituții internaționale, inclusiv Consiliul Europei, NATO,La 14 august 1974, forțele grecești s-au retras din structura militară integrată a NATO în semn de protest față de ocuparea de către Turcia a Ciprului de Nord; Grecia a revenit în NATO în 1980. OECD, OSCE și OMC. Economia Greciei este cea mai mare din Balcani, în care țara este un important investitor regional.

Etimologia Numele poporului și al țării diferă față de cele utilizate în alte limbi, locuri sau culturi. Deși grecii își denumesc țara Hellas sau Ellada (în ) și numele oficial este Republica Elenă, în română ea este denumită Grecia, termen latin utilizat de către romani (în scrierea Graecia), ceea ce înseamnă literal „țara grecilor”, și care derivă de la numele grecesc Γραικός (transliterat Graikos). Și în română se utilizează uneori numele Elada.

Istoria

De la primele prezențe umane până în secolul al III-lea î.Hr.

Cea mai veche urmă de prezență umană în Balcani, datând de circa 270.000 de ani, se găsește în peștera Petralona, din provincia grecească actuală Macedonia. Așezările neolitice din Grecia, datând din mileniul al VII-lea î.Hr., sunt printre cele mai vechi din Europa, țara aflându-se pe ruta pe care s-a răspândit revoluția agrară din Orientul Apropiat în Europa.

Grecia este leagănul primelor civilizații europene avansate și locul unde s-a născut civilizația occidentală, începând cu civilizația cicladică din insulele din Marea Egee pe la 3200 î.Hr., civilizația minoică din Creta (2700–1500 î.Hr.), și apoi civilizația miceniană pe continent (1900–1100 î.Hr.). Aceste civilizații cunoșteau scrisul, forma indescifrabilă de scriere a civilizației minoice fiind denumită Linear A, iar cea a micenienilor, Linear B, o veche formă a limbii grecești. Micenienii i-au asimilat și absorbit treptat pe minoici, dar și civilizația lor s-a prăbușit violent prin preajma lui 1200 î.Hr., într-o vreme de agitație regională denumită Colapsul din Epoca Bronzului. Aceasta a adus o perioadă denumită Epoca Întunecată, din care lipsesc mărturiile scrise.

Sfârșitul Epocii Întunecate este datat prin tradiție la anul 776 î.Hr., anul primelor Jocuri Olimpice. Iliada și Odiseea, textele fundamentale ale literaturii occidentale, sunt considerate a fi fost compuse de Homer în secolele al VIII-lea–al VII-lea î.Hr..Vidal-Naquet, Pierre. Le monde d’Homère (The World of Homer), Perrin (2000), p. 19.'s introduction to The Odyssey (Penguin, 2003), p. xi. Odată cu sfârșitul Epocii Întunecate, au apărut diferite regate și orașe-stat în toată peninsula greacă, care s-au răspândit până la țărmurile Mării Negre, Italia de Sud (în , sau Grecia Mare) și Asia Mică. Aceste state și coloniile lor au atins niveluri înalte de prosperitate, care au avut ca efect o explozie culturală fără precedent, cea a Greciei clasice, exprimată prin arhitectură, teatru, știință, matematică și filosofie. În 508 î.Hr., Clistene a instituit primul sistem democratic de guvernare în Atena.

Până în 500 î.Hr., Imperiul Persan controla teritorii ce se întindeau din zona lor de origine din Iran până în Grecia și Turcia actuale, și a devenit o amenințare pentru orașele-stat grecești. Tentativele orașelor-stat din Asia Mică de a răsturna dominația persană au eșuat, iar Persia a invadat statele Greciei continentale în 492 î.Hr., dar a fost obligată să se retragă după o înfrângere în bătălia de la Maraton din 490 î.Hr. O a doua invazie a urmat în 480 î.Hr. În ciuda rezistenței eroice din bătălia de la Termopile, opusă de greci din mai multe orașe, în frunte cu spartanii, forțele persane au prădat Atena. După mai multe victorii grecești în 480 și 479 î.Hr. la Salamina, Plateea și Mycale, perșii au fost obligați din nou să se retragă. Conflictele militare, denumite Războaiele Medice, au fost purtate mai ales de Atena și de Sparta. Faptul că Grecia nu era o țară unificată a făcut ca adesea să apară conflicte între diferitele orașe-stat.

thumb|Partenonul de pe Acropola din Atena este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Greciei clasice.

Cel mai devastator război inter-grec din antichitatea clasică a fost Războiul Peloponesiac (431–404 î.Hr.), care a marcat decăderea Imperiului Atenian din statutul de principală putere a Greciei Antice. Atât Atena, cât și Sparta au fost ulterior depășite de Teba și apoi de Macedonia, ultima unificând lumea greacă în Liga de la Corint, sub conducerea lui Filip al II-lea, care a fost ales conducător al primului stat grec unificat din istorie.

După asasinarea lui Filip al II-lea, fiul său, Alexandru al III-lea cel Mare a preluat conducerea Ligii de la Corint și a declanșat o invazie a Imperiului Persan cu forțele combinate ale tuturor orașelor-stat grecești în 334 î.Hr. După victoriile grecilor în bătăliile de la Granicus, Issus și Gaugamela, grecii au ocupat Susa și Persepolis, capitala ceremonială a Persiei, în 330 î.Hr. Imperiul lui Alexandru cel Mare se întindea din Grecia în vest până în actualul Pakistan în est, și până în Egipt în sud.

Înainte de moartea sa subită în 323 î.Hr., Alexandru plănuia și o invazie a Arabiei. Moartea sa a cauzat prăbușirea vastului său imperiu, care a fost divizat în mai multe regate, cele mai cunoscute fiind Imperiul Seleucid și Egiptul Ptolemaic. Printre alte stat fondate de greci se numără Regatul Greco-Bactrian și Regatul Greco-Indian în India. Numeroși greci au migrat către Alexandria, Antiohia, Seleucia și în numeroase alte orașe elenistice din Asia și din Africa. Deși unitatea politică a imperiului lui Alexandru nu a putut fi conservată, ea a dus la o dominație a civilizației elenistice și a limbii grece în teritoriile cucerite de Alexandru, ce a durat cel puțin două secole, și, în cazul unor părți din țărmul estic al Mediteranei, considerabil mai mult.

Perioadele elenistică și romană (323 î.Hr.–secolul al IV-lea d.Hr.)

thumb|left|Mecanismul de la Antikythera (c. 100 î.Hr.) este considerat a fi cel mai vechi calculator analog mecanic (). thumb|Detaliu din , ce îl prezintă pe Alexandru cel Mare pe calul său, Bucephalus. thumb| romană din Salonic.

După o perioadă de derută ce a urmat morții lui Alexandru, , inițiată de unul dintre generalii lui Alexandru, a preluat controlul asupra Macedoniei până în 276 î.Hr., precum și hegemonia asupra majorității orașelor-stat grecești. Începând cu circa anul 200 î.Hr., Republica Romană a devenit din ce în ce mai implicată în chestiunile grecești și s-a implicat într-o . Înfrângerea Macedoniei în din 168 î.e.n. a fost începutul sfârșitului puterii Antigonizilor în Grecia. În 146 î.Hr., Macedonia a fost anexată ca provincie a Romei, restul Greciei devenind protectorat roman.

Cucerirea romană a fost deplină la 27 î.Hr., când împăratul roman Augustus a anexat restul Greciei și a organizat-o sub forma provinciei senatoriale Achaea. În ciuda superiorității militare, romanii admirau realizările culturii grecești și s-au lăsat de ele, de unde și celebra afirmație a lui Horațiu: Graecia capta ferum victorem cepit („Grecia, deși cucerită, și-a luat cuceritorul prizonier”). Știința, tehnologia și matematica grecești sunt în general considerate a fi ajuns la un apogeu în timpul perioadei elenistice., 538 pp.

Comunitățile vorbitoare de greacă din estul elenizat au contribuit la răspândirea creștinismului timpuriu în secolele al II-lea și al III-lea, și primii lideri și autori creștini (cel mai cunoscut fiind apostolul Pavel) erau în general vorbitori de greacă, deși niciunul nu era originar din Grecia. Grecia însăși avea o tendință de a rămâne la păgânism și nu a fost un centru influent al creștinismului timpuriu: de fapt, unele practici religioase ale Greciei Antice au rămas utilizate până la sfârșitul secolului al IV-lea, iar unele zone, cum ar fi Peloponezul de sud-est, au rămas păgâne până în secolul al X-lea.

Perioada medievală (secolul al IV-lea–1453)

thumb|Imperiul Bizantin la maxima sa întindere în timpul lui Iustinian I, în anul 555

După căderea Imperiului Roman de Apus în secolul al V-lea, Imperiul Roman de Răsărit este denumit prin convenție Imperiul Bizantin (deși la acea vreme, era denumit simplu „Imperiul Roman”) și a continuat să existe până în 1453. Cu capitala la Constantinopol, limba și literatura sa erau grecești, iar religia predominant creștină ortodoxă.

Începând cu secolul al IV-lea, teritoriile balcanice ale imperiului, inclusiv Grecia, au suferit de pe urma dislocărilor de populație cauzate de Invaziile Barbare. Raidurile și expedițiile de jaf ale goților și hunilor din secolele al IV-lea–al V-lea, împreună cu invazia slavă a Greciei din secolul al VII-lea, au avut ca rezultat o prăbușire dramatică a autorității imperiale în peninsula greacă. După invazia slavilor, guvernul imperial mai păstra control doar asupra insulelor și zonelor de coastă, anume asupra orașelor Atena, Corint și Salonic, în timp ce unele zone montane din interior rezistau invaziei și continuau să recunoască autoritatea imperială, fără însă a fi ajutate. În afara acestor zone, se consideră în general că a avut loc și o așezare a slavilor, deși pe o scară foarte redusă.

Grecia

Źródło i licencja