Bastionul Curelarilor din Brașov (în , în ) a fost bastionul de colț din partea de nord-vest a fortificațiilor medievale ale orașului Brașov. A fost construit în secolul al XV-lea și demolat în 1887, pe locul său aflându-se astăzi Vila Baiulescu și Biblioteca Județeană „George Barițiu”.

Istoric

Prima mențiune concretă a bastionului datează din anul 1525, dar este probabil ca acesta să fi existat deja la sfârșitul secolului al XV-lea. În 1537 a fost menționată o reconstrucție a acestuia. În 1570 au fost renovate secțiunile de zid din nord-est, situate lângă bastion, iar în 1607, cele din nord-vest. Incendiul din 1689 nu a provocat pagube bastionului. În anul 1691 a izbucnit un incendiu minor în clădire, dar care a fost stins la timp.

Cu timpul, dezvoltarea armelor și apariția tunurilor a făcut inutile zidurile cetăților. Afectat puternic în urma cutremurului din 1738, având în vedere și faptul că bastionul nu mai îndeplinea un rol defensiv încă din secolul al XVIII-lea, renovarea și consolidarea acestuia au fost neglijate. Astfel, starea bastionului s-a deteriorat considerabil și a constituit un obstacol în calea extinderii orașului. În 1887, municipalitatea l-a vândut comerciantului român Manole Diamandi, cu condiția ca acesta să demoleze bastionul. În 1888, Diamandi a construit o casă pe terenul respectiv, care a fost locuită ulterior de Gheorghe Baiulescu, primul primar român al orașului.Pușcariu, Sextil; Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p.64

Descriere

Bastionul Curelarilor a fost o fortificație în formă de potcoavă, de peste 40 m lungime și 14 până la 17 m lățime. Perimetrul exterior măsura 102 m, suprafața de bază era de 303 m², iar înălțimea zidurilor era de 15 m. Zidurile măsurau la bază peste 4 m în grosime, care se reduceau apoi până la doi metri spre partea superioară a zidului. Acoperișul proeminent era acoperit cu țigle.

Bastionul era alcătuit din patru niveluri și un turn de observație. Acesta se extindea mult în afara zidului cetății, astfel încât apărătorii puteau supraveghea cea mai mare parte a zidurilor de nord-vest (până la Bastionul Graft) și de nord-est (până la Poarta Vămii). Lângă bastion se afla și un poligon de tragere.

În partea interioară a zidului erau patru galerii de lemn suprapuse, pe care stăteau apărătorii în fața crenelurilor, a gurilor de tragere, sau a deschiderilor pentru aruncarea smoalei. Potrivit inventarului armamentului orășenesc din anul 1562, în Bastionul Curelarilor existau la acea dată 31 de puști grele (bombarde), 5 puști de mână și un tun de dimensiuni mai mici; în depozit se păstrau 1½ chintale de praf de pușcă.

Bastionul împărțea zona dintre zidurile interioare și exterioare ale cetății (în nord-est, între zidul de mijloc și cel exterior) în zwingereleZwinger = spațiu liber între incintele de ziduri ale cetății, necesar mișcării libere a oamenilor aflați în apărare în cazul unui atac, în acest scop existând o legislație care interzicea construirea pe această suprafață. curelarilor și blănarilor. După demolarea bastionului și a zidurilor, pe locul zwingerului curelarilor a fost construit Liceul Romano-Catolic, iar pe locul zwingerului blănarilor a fost construit Palatul Oficiului de Pensii (astăzi Rectoratul Universității Transilvania).

Note

Referințe

Legături externe

Bastionul Curelarilor Bastionul Curelarilor