Misiunea Crucii Roșii Americane din Regatul României (1917-1920)

Misiunea Crucii Roșii Americane din Regatul României în perioada 1917-1920 a făcut parte alături de Misiunea Sanitară Franceză și Misiunea Crucii Roșii Britanice, din misiunile sanitare aliate care au sprijinit din punct de vedere medical statul român, în perioada Primului Război Mondial.Petrescu-Muscel, Radu; Comunicat de presă - AUPRCR și Centrul de Cercetări Istorice „"Preotul Gheorghe I. Cotenescu” ; Agerpres, 26 mai 2018; accesat la 15 iunie 2020

Din timpul perioadei de neutralitate a SUA, dintre voluntarii trimiși de Crucea Roșie din SUA, în România s-a remarcat în această perioada medicul Joseph Breckinridge Bayne, care a activat în București și în alte zone ale Munteniei în perioada 1916-1918, chiar și după ce teritoriul a fost ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Acesta și-a povestit în anul 1944 experiențele din România în cartea „Bugs and Bullets”[Gloanțe și păduchi]. Alături de Bayne, a ieșit în evidență asistenta anestezistă Pauline Jordan. A cunoscut întreaga tragedie a campaniei din 1916, astfel că scrisorile sale au descris foamea, frigul și suferința răniților din cursul evacuării spre Iași.

Au existat două misiuni oficiale. Prima, formată din 39 de persoane a acționat în perioada iulie 1917-martie 1918 sub autoritatea misiunii similare din Imperiul Rus, părăsind România în contextul plecării tuturor misiunile militare ale adversarilor Puterilor Centrale și a fost condusă de avocatul Henry Watkins Anderson din Richmond. Aceasta a susținut două spitale, unul militar la Roman și altul civil (alături de un dispensar) la Iași, contribuind de asemenea și la ajutorarea populației cu alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte. A doua, formată din 55-61 de persoane, a funcționat în perioada 1919-septembrie 1920 sub umbrela unei misiuni coordonatoare similare pentru toată Peninsula Balcanică și a fost condusă de Dr. Harry Gideon Wells. Aceasta a susținut spitale mobile, unul situat la Voinești (Ialomița), care a deservit populația și altul de campanie în timpul Războiului româno-ungar din 1919. De asemenea, a doua misiune a beneficiat de mijloace semnificativ mai consistente în ce privește ajutorarea directă a populației afectate de război. Plecarea americanilor s-a produs în contextul divergențelor diplomatice dintre Regatul României și SUA, asociate politicii de rechiziții duse de România în Ungaria.

Preambulul Primele ajutoare În decembrie 1916, Casa de Cliring pentru Ajutoarele Americane a trimis trimis medicamente și materiale sanitare în valoare de 19.000 franci, preluate la Arhangelsk de un curier trimis de Regina Maria. Costul transportului a fost suportat de către guvernul Franței.Prieteni la nevoie...., Petrescu-Muscel, 2017, p. 49 O misiune oficială însă, ajuns în Regatul României de abia în 1917.Prieteni la nevoie...., Petrescu-Muscel, 2017, p. 50

Voluntarii În timpul perioadei de neutralitate a SUA, Crucea Roșie a SUA a trimis voluntari pentru ajutorarea ambelor tabere beligerante, respectiv inițial în Franța, Serbia, Rusia, Germania și Austro-Ungaria, ulterior în Italia și Bulgaria și în toamna anului 1916 în România. Astfel, venirea propriuzisă a unei misiuni a fost precedată de sosirea în anul 1916, a medicului Joseph Breckinridge Bayne și a asistentei Pauline Jordan, voluntari americani.Prieteni la nevoie...., Petrescu-Muscel, 2017, p. 48

Joseph Breckinridge Bayne

Recrutat în Anglia, Dr. Bayne a fost încadrat Misiunea Crucii Roșii Britanice din București. A activat în București și în alte zone ale Munteniei în perioada 1916-1918, chiar și după ce teritoriul a fost ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Rămas după retragerea trupelor române la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”, acesta a făcut eforturi deosebite pentru a-l menține în funcțiune până în anul 1917.Lupu, Valeriu; Marele Război de Reântregire a Neamului si Martirii săi (IV); Monitorul de Vaslui, 13 iulie 2018; accedsat la 15 iunie 2020 Devotat față de răniți, indiferent de tabăra căreia i-au aparținut, Bayne a primit acceptul germanilor de a profesa în continuare.

După intrarea SUA în război, a devenit prizonierul trupelor germane și a activat ca medic rural la un dispensar din Bilciurești (Dâmbovița) S-a îmbolnăvit de holeră, dar a supraviețuit. În anul 1918, autoritățile de ocupație i-au permis să plece și acesta a ajuns pe ruta Austro-Ungaria – Elveția – Franța, în Anglia.

Plecat ulterior în America, a revenit în 1919cu gradul de maior Glimpsing Modernity:..., Craig & Smith, 2015, p. 228 în România cu Misiunea Crucii Roșii Americane și cu ajutorul acesteia a ridicat un spital mobil la Voinești (Ialomița), care deservea 42 de sate. Inclus celei de-a doua Misiuni americane, Bayne, în calitate de coordonator al unui spital mobil, a ajuns alături de trupele române până la Budapesta.

Breckinridge Bayne a lăsat un jurnal de circa 400 de pagini în care și-a povestit experiențele din România, publicat cu titlul „Bugs and Bullets” Bugs and Bullets; books.google.ro; accesat al 17 iunie 2020 [Gloanțe și păduchi], pentru prima dată în 1944 la New York. Materialul respectiv a servit drept bază pentru o nouă carte scrisă de diplomatul Ernest H. Latham Jr. și publicată ca ediție bilingvă (engleză–română), sub titlul „Un destin ciudat. J. Breckinridge Bayne. Un doctor american pe frontul românesc. 1916-1919.”, în anul 2017Un destin ciudat, J. Breckinridge Bayne. Un doctor american pe frontul romanesc 1916-1919. de Ernest H. Latham; Librăria Humanitas, libhumanitas.ro; accesat la 17 iunie 2020

Dr. Bayne a publicat descrieri extensive ale procesului de îngrijire al victimelor de război din România, fie ele ale românilor și rușilor sau ale germanilor și austriecilor. A descris întârzierile în transportul acestora, infestarea cu viermi a rănilor și drenajul fecal al plăgilor abdominale. A scos în evidență proporția redusă a rănilor produse de baionete și a descris epidemia de tifos exantematic, precum și problemele provocate de holeră. De asemenea, a descris adițional complicații psihiatrice ale traumelor, în rândul soldaților români și a publicat fotografii ale unor răni de război produse soldaților și civililor români, precum și fotografii care au documentat proceduri ortopedice sau neurochirurgicale. Unor descrieri extensive le-a fost rezervată suferința civililor în timpul războiului.

A fost decorat de către Regele Ferdinand cu „Steaua României” cu spade, precum și cu Crucea Regine Maria clasa I.

Pauline Jordan O voluntară americană atașată Misiunii Sanitare Franceze a fost asistenta medicală anestezistă Pauline Jordan. Absolventă a cursurilor de la , aceasta a servit în 1914 în cadrul în Franța, la Neuilly. Ajunsă în septembrie 1916 în România, aceasta a activat în București și în alte zone ale Munteniei. A cunoscut întreaga tragedie a campaniei din 1916, scrisorile ei descriind foamea, frigul și suferința răniților din cursul evacuării spre Iași. A scris de asemenea despre marea epidemie de tifos exantematic ce a lovit România.

Deși era cetățeană a unei țări pe atunci neutre, a fost încarcerată și înfometată de germani. După ce în luna aprilie 1917 a făcut cunoscute șefei Diviziei de Asistente Medicale a Crucii Roșii Americane, Jane Delano, realitățile dure din România, în luna august a aceluiași ani a reușit să ajungă în Franța, de unde a fost trimisă în Italia în decembrie 1917. A fost decorată atât pe Frontul de Vest cât și pe Frontul de Est, cu și respectiv Crucea Regine Maria clasa a II-a. Glimpsing Modernity:..., Craig & Smith, 2015, p. 229

Prima Misiune oficială După ce America a intrat în război la 6 aprilie 1917, misiunile Crucii Roșii din Germania și Austro-Ungaria au fost retrase și eforturile au fost reorientate spre aliați, astfel că la sfârșitul lunii iulie 1917, avocatul Henry Watkins Anderson, care conducea filiala Crucii Roșii din Richmond și era membru al organizației din Virginia a Partidului Republican,Ciupală, Alin; Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial; Ed. Polirom; Iași; 2017; ISBN 978-973-46-6577-8; Nota 206; accesat la 15 iunie 2020 a preluat conducerea unei viitoare misiuni oficiale pentru România. Membri acesteia, ca și cei ai altor misiuni similare urmau să aibă grade militare, precum și dreptul de a purta uniforme ale Corpului Medical Militar.

Prin campaniile inițiate de către Crucea Roșie din SUA, statul român a beneficiat în acea epocă de ajutoare evaluate la 3 milioane de dolari.

Structura

Misiunea, formată din 39 de persoane, s-a deplasat pe ruta Canada – Japonia – China - Rusia în perioada iulie-septembrie 1917 pe ruta Chicago – Vancouver – Yokohama – Vladivostok – Harbin – Moscova – Iași și a acționat pe teritoriul Moldovei în perioada septembrie 1917- Martie 1918, fiind condusă așadar de către Henry W. Anderson, care avea gradul de locotenent-colonel asimilat. În structura sa se aflau: Comisia propriu-zisă (cu excepția secretarului, toți membrii săi având gradul de maior): inginerul chimist din Richmond (și frate al logodnicei lui Anderson) Arthur Graham Glasgow, prim-comisar adjunct (anterior cu activitate la Londra): medicii Robert C. Bryan (din Richmond)Prieteni la nevoie...., Petrescu-Muscel, 2017, p. 51 Francisc W. Peabody (cu stagiu anterior în China, trimis de ), Harry Gideon Wells și Roger Griswold Perkins, precum și avocatul și sociologul Bernard Flexner (care avea amândoi frații în cadrul și a devenit mai târziu co-fondator al Consiliului pentru Relații Externe). Toți aceștia erau comisarii adjuncți. C. T. Williams, secretar și trezorier al Comisiei, cu gradul de căpitan. Funcționari și personal auxiliar: maiorul Tom Doyle, căpitanul George W. Backman, locotenenții Frank Connes, Clyde Talley Earnest, James A. Mills (ziarist) și Harper D. Topping (detașat de la Institutul Rockefeller), sergentul Wilfrid D. Day, contele polonez Vladimir Ledochowski (cetățean al fostului Imperiu Rus, căsătorit cu o americancă) și dl. Mayer. Alături de aceștia a sosit în noiembrie 1917 la Iași via Odesa, artistul George Twose. Unitatea medicală, constituită la început de 12 medici și 12 asistente medicale și aflată sub conducerea maiorului William D. Kirpatrick și a asistentei medicale Florence M. Patterson (aceasta a fost prima femeie din SUA decorată după război, cu ): medici, cu grade de la sublocotenent la maior asimilat, au fost: Richard Penn Smith, Daniel J. McCarthy, George Y. Massenburg, Ray H. Rulison, Burke C. Hamilton, Benjamin Earl Le Master, Emerson F. Hird, William T. Lowe, Joseph P. Gruener, George Duro Guca, William G. Kucera, Morris Davidson și Gerhard B. Schribman (ultimul era originar din România și a devenit ulterior voluntar în Palestina aflată sub mandat britanic). asistente medicale: Rachel C. Torrance (cu activitatea anterioară în Rusia și Serbia), Katherine Olmstead, Alma Forester, Alice Gilbourne, Beatrice M. Gosling, Mary A. Brownell, Jennie B. Donald, Mary McIntyre, Adeline H. Rowland, Linda K. Meirs și Anna T. Pederson (ultima, deși inclusă în iulie 1917 în lotul anunțat public, a ajuns până la urmă pe Frontul de Vest). Ofițer român de legătură: Constantin Laptew (devenit ulterior diplomat).

Exceptându-l pe Anderson, colectivul a fost format din 16 medici, din care un dentist, 11 asistente, un specialist în medicină preventivă, un inginer, un sociolog și 8 membri cu funcții administrative. Pe plan ierarhic, Misiunea din România urma să depindă de instituția similară americană din Rusia.Prieteni la nevoie...., Petrescu-Muscel, 2017, p. 52

Activitatea Obiectivele inițiale ale misiunii au fost înființarea unui spital militar, dotat cu echipamente și materiale sanitare aduse de la Vladivostok în două vagoane, odată cu membrii misiunii, precum și elaborarea unui raport referitor la nevoie României, care să aibă la bază un chestionar înaintat guvernului și autorităților locale.