Biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din Islaz, județul Teleorman, este o biserică ortodoxă ridicată între 1853-1857 de Măria Sa Doamna Zoe Brâncoveanu, proprietara moșiei.

Este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice cu .

Istorie Această Sfântă și Dumnezeiască Biserică unde se prăznuiește hramul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost ctitorită de către Doamna Zoe Brâncoveanu (26 febr. 1805, Iași - † 23 mai 1892, București). Ctitora este fiică biologică a hatmanului Alexandru Mavrocordat și a Catincăi Mavrocordat (născută Balș), fiica adoptivă a lui Grigore Brâncoveanu și a Saftei Brâncoveanu (sora Catincăi; din 2026 trecută în calendarul Bisericii Ortodoxe Române ca Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Mănăstirea Văratec), prima soție a Domnitorului Gheorghe Bibescu al Țării Românești și proprietară a moșiei Islaz din fostul județ Romanați. Biserica a fost ridicată ca semn de recunoștință pentru părinții săi, motiv pentru care găsim în catapeteasmă icoana Sfântului Grigorie Bogoslovul (Teologul).

Privind construcția bisericii, în 1851 s-au făcut licitațiile, în 1853 s-a pus temelia, finalizându-se în 1856 și s-a sfințit la 20 aprilie 1857. O istorisire spune cum pe parcursul zidirii s-au schimbat trei sau cinci arhitecți, din care unul, din disperarea că nu va putea termina biserica, s-a sinucis, fiind cunoscut numele doar a celui care a dus-o la bun sfârșit, un anume Nedelcu. Pictura s-a realizat de Dionisie Zugravul din București, iar icoanele de Ioan Zugravul.

Biserica are lungimea de 27.59 m, lățimea de 12.61 m, înălțimea turlei de pe pridvor de 20.62 m, iar a turlei de pe naos de 16.99 m, având în totalitate 242 m2, situată într-o curte de formă pătrată de 3156 m2. Se încadrează arhitectural în stilul romantic, cu mici influențe neoclasice, neogotice și bizantine. Este construită în formă de cruce, din cărămidă arsă, tencuită, acoperită cu tablă, având două turle octogonale, și compusă din pridvor închis, o cameră (oficiu), o casă a scării pentru accesul în turla clopotniță, pronaos, naos cu abside semicirculare, altar cu proscomidiar și diaconicon.

S-a reparat întâia oară între 15 septembrie 1896 și 26 februarie 1897, lucrările fiind întreprinse de maistorul și antreprenorul Gheorghe Hristu, antreprenorul J. Tendler, inginerul conductor Ernest Ghessner și pictorul Iosif Mihail, având lucrări de tencuire cu mortar, ipsos și var, reparare de tâmplărie, feronerie, tinichigerie, vopsitorie și s-a repictat turla naosului, chipuri de proroci, baza pereților interiori și icoana hramului de pe frontispiciu.

În 1894 clopotele s-au spart de la uzul abuziv, iar în 1898 s-au turnat cu materialul celor vechi două clopote la fabrica din București a domnilor Tănase Nicolae și Constantin Spireanu, jumătate din sumă fiind dată de Principele Alexandru Bibescu și soția sa, Principesa Elena Bibescu.

La 10 și 11 noiembrie 1916 satul Islaz a fost bombardat de trupele germano-bulgare, fiind atacat cu artilerie de pe malul bulgăresc și din monitoarele de pe Dunăre. Obuzele au lovit turla clopotniță și acoperișul ei, prima fereastră din partea de sud, ricoșând la apus deasupra ușii de intrare, acoperișul clopotniței mici din curte distrus cu desăvârșire, iar în urma luptelor s-au spart 55 de geamuri. Armata germană a luat cele două clopote din turlă, de 232 și 24 kg, mai multe obiecte de metal, veșminte, icoane și s-a constatat lipsa mai multor cărți și documente din arhivă. Părintele Pantelimon Procopiescu s-a refugiat la Iași cu familia, părintele Vasile Procopiescu a fost prins de armatele inamice și s-a înapoiat în localitate, iar grija bisericii a purtat-o îndeosebi epitropul Ion Cone.

S-a reparat a doua oară între 2 și 5 aprilie 1922, lucrările fiind întreprinse de domnul Domenic Leroni, constructor din Corabia, iar domnul Radu Ivănescu din Corabia a ușurat sarcina prin oferirea a 10.000 lei, pe lângă cei 4.000 strânși de enoriași. S-a reparat turla clopotniță, s-au pus ferestrele și jaluzelele, s-a așezat crucea pe turlă, s-a reparat zidul de jur împrejur, turla de pe naos și s-au pus geamurile lipsă.

Din dania credincioșilor s-au cumpărat două clopote, de 320 și 180 kg, care răsună și astăzi, purtând datarea de 15 martie 1925. Un al treilea clopot de 56 kg a fost cumpărat de comerciantul Gheorghe A. Marioara. Pe 25 mai 1925 locuitorul și maistrul șef de atelier Vasile G. Spireanu a dăruit bisericii ușile de intrare care s-au aflat până în 2020.

În 1926 s-a reparat turla clopotniță, dezvelită din cauza unei furturi. Acoperișul s-a reparat prin dania comerciantului Gheorghe A. Marioara.

În 1928-1929 s-a tencuit soclul, s-au reparat și completat jgheaburile, burlanele, acoperișul de tablă și vopsitul cu minium de fier.

La 15 mai 1933 s-a frânt în mod neașteptat grinda acoperișului bisericii, căpriorii și astereala fiind putrede. În noiembrie 1933 s-a finalizat refacerea cu totul a acoperișului și scurgerilor, prin grija antreprenorului Iancu Ștefănescu din Corabia, sub stăruința preoților Pantelimon Procopiescu și Petre Florescu.

În 1973 s-a introdus iluminatul electric în biserică.

În 1980 se pun 120 m gard din plăci prefabricate, se repară ferestrele. În 1981 se schimbă acoperișul, se repară turlele, se schimbă burlanele, jgheaburile, se face un soclu și trotuarul din jurul bisericii, după planurile întocmite de constructorul N. Dumitrescu.

În 1985 se aprobă devizul și planul iconografic de către pictorul bisericesc autorizat Elena Vasilescu. Pictura în ulei s-a realizat între 10 octombrie 1985 și 14 decembrie 1986 de pictorul Voicu Pascu din Alexandria, alături de ucenicii lui, Teodorescu Alexandru și Voievoseanu Vasile.

În 1985 s-a realizat ușa exterioară de acces în altar. În 1986 s-a confecționat al doilea rând de ferestre, montate la exterior, turnarea pardoselii de mozaic și montarea de parchet în altar.

La 28 decembrie 1986 s-a resfințit de către PS Roman Ialomițeanul, episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, alături de un sobor compus din preoții Ștefan Fișcuci (paroh Islaz II), Marian Ciulei (protoiereu Turnu Măgurele), Emilian Băldescu (pensionar și fost protoiereu), Nicolae Popescu (Moldoveni), Niculin Chițoran (Gârcov), Petre Mirancea (Islaz I), diaconul profesor Emilian Cornițescu (Institutul Teologic de Grad Universitar din București), ierodiaconul Teofan Milia (Mănăstirea Cernica), înconjurați de mulțimea credincioșilor.

În 1990 s-a zidit clopotnița din fața bisericii, înlocuind-o pe cea veche pe patru stâlpi de lemn, fiind folosită cărămidă de la demolarea fostei case a protoiereului Emilian Băldescu din Turnu Măgurele, ce s-a aflat lângă Liceul Teoretic „Marin Preda”, victimă a sistematizării orașului. În 1996-1997 s-au reparat turlele bisericii. La 30 ianuarie 1997 clopotnița a fost sfințită de PS Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului, alături fiind un sobor de preoți și diaconi. Noua clopotniță se află exact lângă poziția vechii clopotnițe mici.

Vechiul cimitir al bisericii „Sf. Gheorghe” ctitorită de Radu Măglașu, aflat pe malul Dunării, fiind mâncat de ape, a dus la înființarea în 1877 a actualului cimitir parohial, atunci de 3.1154 ha. La intrarea acestuia se află o casă de paznic construită în 1935 de Florea D. Ghigeanu ca amintire pentru tatăl său, Dumitru Ghigeanu (†1934), executată după planurile arhitectului Carol Wiener din Corabia, dar perioada comunistă a distrus aspectul inițial al porticului boltit, având și o inscripție comemorativă, iar în 2020 a fost revonată radical, astfel fiind șters orice element istoric (ferestrele, ușile, tencuiala, acoperișul).

În curtea bisericii se află o fântână ridicată în 1934 de soții Marin A. Gruia și Ioana, mormintele comerciantului Gheorghe Mihail (†1869), a soției sale, comercianta Rada Mihail, a preotului Gheorghe sin popa Gheorghe (†1877), a preotului Procopie Popescu (†1879), a preotesei Rodica Fișcuci (†1996), placa tombală a vechiului mormânt al arendașului Ștefan Ceatalopol (†1878), o cruce votivă cu text pe locul vechii clopotnițe de lemn și o cruce fără text, aflată inițial lângă biserică și mutată nemotivat în 2020 în fața bisericii.

Slujitorii

Preoții Preotul Gheorghe sin Popa Gheorghe, născut undeva între 1798 și 1810, a slujit între 1834-1877, a participat la sfințirea apei și a drapelelor revoluționare la 9 iunie 1848 în evenimentul Proclamației de la Islaz alături de preoții Radu Șapcă din Celei și Oprea sin Dumitru din Islaz. A fost căsătorit cu Neaga și a trecut la cele veșnice la 30 august 1877. Este înmormântat lângă peretele de nord al altarului, păstrându-se doar baza crucii.

Preotul Pantelimon sin Tănasie Zărafu, s-a născut undeva între 1822 și 1828, și a slujit începând din 1853. A fost căsătorit cu Maria și a trecut la cele veșnice undeva între 1870-1878. A fost primul preot special hirotonit pe seama acestei biserici.

Preotul Procopie Popescu s-a născut în jurul anului 1834 și a fost căsătorit cu Stana. A slujit între 1864-1879. A trecut la cele veșnice la 27 octombrie 1879 și este înmormântat lângă peretele de nord al altarului. De la acesta vine numele de familie Procopiescu.

Preotul Pantelimon Procopiescu s-a născut la 20 aprilie 1857, primul copil al preotului Procopie. S-a căsăsorit în 1878 cu Ana Popescu din Craiova, fiica preotului Andrei de la biserica „Sfinții Apostoli” și a Elenei. A slujit între 1879-1942, fiind paroh între 1879-1935 și preot pensionar din 1935. A trecut la cele veșnice la 6 august 1948 și este înmormântat în cimitirul parohial.

Preotul Vasile Procopiescu s-a născut la 5 octombrie 1859, al doilea copil al preotului Procopie. S-a căsătorit în 1880 cu Paraschiva, fiica preotului Nicolae și a Floarei din satul Celei, jud. Romanați. A slujit între 1881-1918 drept coslujitor la biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, iar între 1918-1928 ca paroh la biserica „Sfântul Nicolae” din Islaz (Parohia I). A trecut la cele veșnice la 29 august 1928 și este înmormântat în cimitirul parohial.

Preotul Petre Florescu s-a născut la 13 ianuarie 1907, fiu biologic al lui Costea M. Iancu și Anica, fiica preotului Procopie, respectivul fiul adoptiv al învățătorului Nestor Florescu și Gherghina (soră cu Anica). S-a căsătorit în 1932 cu Stela-Ioana Florescu, fiica protoiereului Ioan Florescu și a Anei din orașul Caracal. A slujit între 1933-1979, fiind coslujitor între 1933-1935 și paroh între 1935-1979. A trecut la cele veșnice la 10 septembrie 1979 și este înmormântat în cimitirul parohial.

Preotul Ion P. Florea s-a născut la 10 septembrie 1916, fiul lui Paraschiv și Floarea Căcărează. S-a căsătorit în 1942 cu Lavinia Procopiescu, nepoata preotului Pantelimon Procopiescu. A slujit între 1943-1972 pe seama parohiei înființate pentru el, Islaz III, desființată după trecerea sa la cele veșnice din 17 ianuarie 1972. Este înmormântat în cimitirul parohial.

Preotul Trofim Păstoru (Pastuhov) s-a născut la 2 februarie 1906 în satul Braicova (Braicău), jud. Soroca din Basarabia, fiul lui Pantelimon și Maria. A fost căsătorit cu Elena, a slujit în Rediu Mare, jud. Soroca, iar în timpul celui De-al Doilea Război Mondial s-a refugiat în România, ajungând în Islaz. A trecut la cele veșnice la 17 iulie 1944 și este înmormântat în cimitirul parohial, dar nu se mai cunoaște locul mormântului. Pe aleea principală a cimitirului este amplasată o cruce cenotaf, ridicată de soția sa în anii 1980.

Preotul Ștefan Fișcuci s-a născut la 29 noiembrie 1953, fiul lui Constantin și Floarea. A slujit între 1979-1980 drept coslujitor la biserica „Sfinții Apostoli” din cartierul Odaia al orașului Turnu Măgurele, iar între 1980-2018 ca paroh la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Islaz, pensionându-se pentru limită de vârstă.

Cântăreții Nicolae Preotul Gheorghe (1831-†?), până în 1862.

Mitran Preotul Matei, la 1865.

Stancu Anghel Nițu, între 1856-1883.

Alexandru Preotul Gheorghe (1836-†?), între 1873-1903, cel care dă numele familiei Alexandrescu din Islaz.

Gheorghe Dincă Popa (1848-†?), între 1883-1896.