Palatul Culturii, cunoscut și ca Opera sau Teatrul Național, este o clădire din Timișoara în care activează mai multe instituții de cultură: Opera Națională Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, iar din anii '50 și Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.
În această clădire, la 31 octombrie 1918 în sala restaurantului Kronprinz Rudolf s-a ținut adunarea în care Aurel Cosma a susținut unirea Banatului cu România. Tot aici, la 20 decembrie 1989 s-a înființat Frontul Democratic Român, iar din balconul spre piață Timișoara a fost declarată liberă de comunism.
Clasificată în lista monumentelor istorice cu codul LMI TM-II-m-A-06118, clădirea formează capul de perspectivă de la nord al Pieței Victoriei. Alături de Domul Romano-Catolic și Catedrala Mitropolitană este unul dintre simbolurile Timișoarei.
Începuturile teatrului în Timișoara Începuturile teatrului în Timișoara datează din 1753. Din 1761 reprezentațiile s-au ținut la sediul magistratului rascian, aflată pe locul unde astăzi este clădirea din bd. Gheorghe Lazăr a Liceului „Nikolaus Lenau”, director al teatrului fiind Joseph Hasenhut. Localul avea 155 de locuri la parter, 26 de loji la etajul I, 21 de loji la etajul II și balcon. În 1766 localul a ars și a trebuit refăcut. În urma contopirii în 1781 a instituției magistratului rascian cu cea a magistratului german clădirea a rămas exclusiv teatrului.Ilieșiu, Timișoara…, p. 228Mariana Voicu, Istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara 1945-2005: Date cronologice, repere artistice, material iconografic, aparat critic, evaluări și comentarii critice], Timișoara: Ed. BrumaR, 2006, , p. 18
Istoricul clădirii Înainte de Primul Război Mondial Teatrul a fost distrus în urma asediului Timișoarei din 1849 și a fost refăcut în 1852.Ilieșiu, Timișoara…, p. 228 Deoarece solicitările depășeau capacitatea teatrului, s-a pus problema unui local nou. În acest scop, la inițiativa primarului Károly Küttel, în 1860 s-a înființat Societatea pe Acțiuni pentru Construirea Teatrului, Redoutei și a Hotelului din Timișoara care a început strângerea fondurilor prin vinderea lojilor (cu drept de moștenire) și un împrumut bancar. Noul teatru urma să fie clădit tot în zona intra muros, în actuala locație a Palatului Culturii.Elena Miklósik, Contribuții…, pp. 215–216 Anterior acolo se afla Cazarma Porții Petrovaradinului, numită apoi și Cazarma Grenadierilor.Mihai Botescu, Mihai Opriș, "Palatul Culturii" din Timișoara , Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara, 30 iulie 2010, accesat 2020-06-22Palatul Culturii , timisoara-info.ro, accesat 2020-06-20 Proiectul pentru teatru a fost întocmit în 1871, de către firma arhitectului din Viena. Opriș, Botescu, Arhitectura…, pp.180–181Gabriel Székely, Enciclopedia arhitecților din Banat 1700 - 1990, Timișoara: Ed. Eurostampa, 2018, , pp. 220–224Delesega Temesvári…, pp. 56–58Getta Neumann, Pe urmele Timișoarei evreiești, Timișoara: Ed. BrumaR, 2019, , p. 99 Construirea teatrului a început în 1872. În 1873 arh. Ferdinand Fellner s-a asociat cu arh. Hermann Helmer, firma lor supraveghind construcția, efectuată de firma Színház-, Hotel- és Vigadóépítő Rt (), care a fost terminată în 1875. Titus Bălan, Timișoara ieri și azi: clădirea Operei, simbol al Revoluției, banatulazi.ro, 12 iunie 2016, accesat 2020-06-23 Sára Balázs (regizor, operator), Fellner és Helmer – Színházépítők ), documentar din 1999 Cu ocazia vizitei din 7 mai 1872, Franz Iosif a aprobat ca teatrul să poarte numele său.A temesvári Ferenc József Színház épülete (imagine), oszk.hu, accesat 2020-06-20 Sala de spectacole avea 900 de locuri, iar în clădire urma să funcționeze și hotelul Kronprinz Rudolf, și sala de dans și festivități Redoute.Elena Miklósik, Contribuții…, pp. 219–220 Tot pe partea străzii Rudolf (azi Alba Iulia) în clădire exista o cafenea, o sală de lectură, o popicărie și un mic club unde se puteau juca cărți. Costul clădirii a fost de 1 440 000 de forinți. Inaugurarea s-a făcut la 22 septembrie 1875 cu piesa Dominația femeilor de Ede Szigligeti.Ilieșiu, Timișoara…, p. 230
thumb|Clădirea teatrului în 1880 În seara zilei de 30 aprilie 1880 a izbucnit un incendiu care a distrus sala de spectacole. S-a putut salva o parte din garderobă, un pian și biblioteca. Societatea pe acțiuni care deținea clădirea era falimentară încă din 1878. Ca urmare, orașul a cumpărat clădirea cu suma de 150 000 de florini și a mai investit 120 000 de florini pentru refacerea teatrului. Acesta a fost refăcut după planurile originale. Redeschiderea teatrului s-a făcut la 12 decembrie 1882. Cu timpul, orașul a răscumpărat și lojile de la proprietari.
thumb|Aspectul teatrului la începutul secolului al XX-lea Fațada teatrului urma să fie decorată cu patru statui, reprezentând pe Thalia (muza comediei), Melpomene (muza tragediei), Euterpe (muza poeziei lirice) și Terpsihora (muza dansului și a muzicii de cor). Având fiecare c. 900 kg, aproape 3 m înălțime, și trebuind amplasate în nișele aflate la peste 10 m înălțime, n-au mai apucat a fi instalate la inaugurare. Se afirmă că într-un târziu ar fi fost vândute toate patru pentru 200 guldeni lui Mathias Stein, care le-a folosit la decorarea casei sale din Elisabetin,Loredana Rovența, Teatrul maghiar de stat, merg.in, 15 mai 2015, accesat 2020-06-20 dar două dintre statui apar pe fotografiile ulterioare din 1891. Oskar Beran, Temesvár és vidéke irásban és képben / Temesvár mit Umgebung in Wort und Bild, Timișoara: 1891, pp. 48–66
În 1890 a avut loc o restaurare masivă. S-a refăcut mobilierul interior de către tâmplarul Ferenc Gungl, sala de spectacole a fost aurită de Jenő Sprang iar sculpturile recondiționate de Alajos Heine. S-a schimbat sistemul de încălzire, s-au făcut toalete noi, s-a procurat alt motor electric pentru cortina de fier (parafoc între scenă — care era sursa obișnuită a incendiilor — și sala de spectacole, o inovație în epocă), s-au instalat două bazine de apă noi și s-a reparat acoperișul.Elena Miklósik, Contribuții…, pp. 223–224
După Primul Război Mondial Primul spectacol în limba română pe scena teatrului a avut loc la 7 august 1919, cu piesa „Institutorii” de , jucată de artiști de la Craiova.Otilia Halunga, Teatrul Național din Timișoara a renăscut mereu din propria-i cenușă, asemenea păsării Phoenix , agerpres.ro, 9 februarie 2018, accesat 2020-06-23
La 31 octombrie 1920 a avut loc un alt incendiu, mai puternic decât cel din 1880. Focul a continuat câteva zile înainte de a putea fi stins. Cortina de fier n-a putut fi lăsată, ceea ce a alimentat speculațiile privind un sabotaj. S-au putut salva doar garderoba, biblioteca, două decoruri și, dintre instrumentele muzicale doar două violoncele. Incendiul a distrus corpul central.Ilieșiu, Timișoara…, p. 233
Datorită dificultățile de după Primul Război Mondial refacerea clădirii a trenat. Refacerea a început la 15 iulie 1923, când arhitectului Duiliu Marcu i-a fost încredințată întocmirea planurilor.Ilieșiu, Timișoara…, p. 234 Cu ocazia vizitei din 12 noiembrie 1923 regele Ferdinand a pus piatra de temelie a reconstrucției. Pentru refacere, în acel moment Duiliu Marcu nu a modificat esențial fațada clădirii. A fost lărgită intrarea principală prin renunțarea la cele trei uși separate și demolarea stâlpilor dintre ele. Deasupra intrării s-a prevăzut o copertină în consolă. Lateral, pe rezalite, s-au amenajat două vitrine de afișaj. Pe acoperiș s-a prevăzut o semicupolă care acoperea un bazin de beton care conținea apă pentru stingerea incendiilor. Bazinul era separat de sala de spectacole printr-un puternic zid de beton. Pentru sporirea capacității sălii de spectacole, din fostul hotel Kronprinz Rudolf (în acel moment Hotel Ferdinand) s-au luat 23 de camere. În urma reorganizării, numărul de locuri în sala de spectacole a ajuns la 982. Redeschiderea a avut loc la 15 ianuarie 1928 cu spectacolul Trandafirii Roșii de Zaharia Bârsan. Denumirea curentă era Teatrul comunal.Ilieșiu, Timișoara…, p. 231 Denumirea de Palatul Culturii datează din anii 1930 deoarece clădirea adăpostea în epocă — în afară de teatru — și Muzeul Banatului (între 1937–1951), Academia de Arte Frumoase și Institutul Social Banat-Crișana.Opriș, Botescu, Arhitectura…, p.184
thumb|Aspectul fațadei între 1936–2003 La începutul secolului al XX-lea în zonă s-au construit Palatul Lloyd (1910), Palatul Löffler (1912), palatele de pe „Corso”Opriș, Botescu, Arhitectura…, pp.186–193 și în special, imediat în dreapta sa, Palatul Băncilor Bănățene (1932)Fostul Palat al Băncilor Bănățene , timisoara-info.ro, accesat 2020-06-22. Toate aceste clădiri erau mai înalte decât clădirea teatrului, care era cap de perspectivă al bulevardului Ferdinand, astfel că s-a simțit nevoia actualizării fațadei sale. Sarcina a fost încredințată tot lui Duiliu Marcu, care a înălțat fațada prin plasarea în jurul intrării și a balconului de la etajul I a unui „arc de triumf” placat cu travertin.Opriș, Botescu, Arhitectura…, pp.182–183Stefan Both, Imagini rare din interiorul clădirii Teatrului „Franz Josef” din Timișoara, înainte și după marele incendiu, adevarul.ro, 27 august 2015, accesat 2020-06-24Stefan Both, Istoria neștiută a Timișoarei. Fațada operei, inspirată de arhitectul preferat al lui Mussolini. Presa interbelică: „Un arc de triumf al prostiei“, adevarul.ro, 5 septembrie 2015, accesat 2020-06-22 Pentru a uniformiza stilul fațadei ferestrele de pe părțile laterale ale arcului au fost obturate. Costul modificării a fost de 2,66 milioane de lei.
În anii 1970 pe colțul dintre străzile Mărășești și Victor Vlad Delamarina s-a construit după proiectul arh. Tiberiu Selegian o clădire în stil modern postbelic destinată depozitelor teatrului.Cartarea monumentelor istorice din Situl urban "Cetatea Timișoara" – Cvartal 36 , primariatm.ro, accesat 2018-05-27
În 2003 suprafețele laterale ale fațadei principale și-au recăpătat aspectul original, proiectul de refacere aparținând arh. Marcela Titz.
În mai 2012 s-a dat în funcțiune în clădire Fabrica de decoruri, cu un spațiu util de 2500 m2.Strategia…, pp.84–85
Descriere Stilul în care Fellner și Helmer au conceput clădirea era unul eclectic istoricist, cu elemente clasiciste și neobaroce, stil cunoscut în epocă drept „Renașterea italiană”. Versiunea inițială a fațadei era caracterizată prin intrarea cu trei deschideri cu arce în plin cintru și acoperiș cu pantă redusă. În interior, sala de spectacole oferea circa 900 de locuri și era ornamentată cu cariatide. Plafonul era ornamentat cu patru picturi înscrise fiecare în câte un cerc, realizate de Heinrich Schwemminger din Viena, reprezentând muzele Melpomene, Thalia, Eutherpe și Terpsichora.Elena Miklósik, Contribuții…, p. 222
După incendiul din 1920, cu excepția ușilor de la intrare fațada a fost refăcută în stilul original. Sala de spectacole a fost lărgită prin recuperarea spațiului celor 23 de camere care aparținuseră Hotelului Ferdinand, oferind 982 de locuri. Interiorul teatrului a fost refăcut integral în stil neoromânesc eclectic cu ornamente neobizantine și Art Déco. Plafonul a fost decorat cu fresce realizate în 1926 de Theodor Kiriakoff-Suruceanu care reproduc personaje din istoria și basmele poporului român.