Lumea tăcerii (în ) este un film documentar francez din 1956 regizat de faimosul oceanograf Jacques-Yves Cousteau și de tânărul cineast Louis Malle. Ian Aitken (ed.), Encyclopedia of the Documentary Film, vol. 3, Routledge, New York - Londra, 2006, p. 1224. El a obținut premiul Palme d'or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1956 și premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar în 1957.
Cu o durată de o oră și douăzeci și șase de minute, Lumea tăcerii a fost unul dintre primele filme care a folosit filmarea subacvatică pentru a arăta adâncimile oceanului în culori.Sesto Continente, regizat de Folco Quilici și lansat în 1954, a fost primul film documentar subacvatic de lungmetraj în culori. Vezi John Watson, Oliver Zielinski, Subsea optics and imaging, Woodhead Publishing, Cambridge, UK, 2013, p. 21. Primul film subacvatic în culori a fost filmul italian Sesto Continente (1954), regizat de Folco Quilici. John Watson, Oliver Zielinski, Subsea optics and imaging, Woodhead Publishing, Cambridge, UK, 2013, p. 21. Rômulo Romeu Nóbrega Alves, Ulysses Paulino de Albuquerque, Ethnozoology : animals in our lives, Academic Press, Londra, 2018, p. 374. Titlul filmului provine din titlul cărții Lumea tăcerii (1953) scrisă de Jacques-Yves Cousteau și Frédéric Dumas, dar filmul nu reia conținutul cărții, ci prezintă explorările subacvatice efectuate la bordul navei Calypso în 1954 și 1955 în Marea Mediterană, Golful Persic, Marea Roșie și Oceanul Indian. Călătoria de cercetare a echipajului navei Calypso a fost finanțată de organizația publică franceză Centre national de la recherche scientifique și de organizația științifică americană National Geographic Society. ***, „Silent World Due at Beverly”, în Los Angeles Times, 10 octombrie 1956, p. 19.
Scafandrii de pe Calypso filmează viața submarină, străpungând adâncurile mării cu costume de scafandru alimentate cu butelii de oxigen și înaintând uneori cu scutere subacvatice alimentate cu baterii. Au fost filmate de aproape bancuri de pești de diferite forme și culori, grupuri de broaște țestoase gigantice, recife de corali și epave scufundate. Există uneori momente șocante precum dinamitarea unui recif de corali pentru a identifica speciile de pești și crustacee ce trăiesc acolo, Ian Aitken (ed.), Encyclopedia of the Documentary Film, vol. 3, Routledge, New York – Londra, 2006, p. 1225. sfâșierea de rechini a unui cașalot rănit de palele elicei, masacrarea rechinilor de către marinari sau călărirea unor broaște țestoase gigantice pe o insulă tropicală nelocuită. Franck Machu, Cousteau, 20000 rêves sous les mers, Éditions du Rocher, Paris, 2010, p. 90. Echipa de scafandri a explorat, de asemenea, timp de două zile, epava navei britanice SS Thistlegorm, scufundată de un bombardier german la 6 octombrie 1941 în Marea Roșie. Kimberley Peters, Jon Anderson, Water Worlds: Human Geographies of the Ocean, Routledge, Londra – New York, 2016, pp. 120–121. Cei 25 de kilometri de peliculă au fost reduși la 2.500 de metri în cursul montajului final.
În anul 2004 criticii de film ai ziarului american The New York Times au inclus Lumea tăcerii în lista celor mai bune 1.000 de filme realizate pe plan mondial, listă care a fost publicată în ediția a II-a a cărții The New York Times Guide to the Best 1,000 Movies Ever Made (St. Martin's Griffin, 2004), editate de Peter M. Nichols.
Rezumat
Filmul începe cu un grup de scafandri care coboară în adâncurile mării cu torțe pentru a explora un recif de corali la o adâncime de 50 de metri, în timp ce se aude o voce din off care recită următorul text: „La cincizeci de metri adâncime acești oameni fac un film. Având costume de scafandru cu aer comprimat de sine stătătoare, ei nu depind de presiune. Se mișcă cu toată libertatea”.Textul original în limba franceză este următorul: „À cinquante mètres de la surface, des hommes tournent un film. Munis de scaphandres autonomes à air comprimé, ils sont délivrés de la pesanteur. Ils évoluent librement”. Nathan Southern, Jacques Weissgerber, The Films of Louis Malle: A Critical Analysis, McFarland & Company, 2006, p. 23.
Deplasându-se la bordul navei Calypso, echipa de scafandri a filmat câteva sute de ore în Marea Mediterană, Golful Persic, Marea Roșie și Oceanul Indian. Ian Aitken (ed.), Encyclopedia of the Documentary Film, Routledge, New York – Londra, 2006, p. 841. Actorii și figuranții din film au fost marinarii care formau echipajul navei Calypso: Jacques-Yves Cousteau (comandantul navei, scafandru, regizor, operator), Louis Malle (asistent de regie, operator), François Saout (comandant secund),„François Saout, mon second depuis dix ans, met en route le pilote automatique” (menționat în vocea din off a comandantului Cousteau la minutul 4:54 al filmului Lumea tăcerii). Frédéric Dumas (scafandru, operator), Albert Falco (scafandru, operator), Ian Aitken (ed.), Encyclopedia of the Documentary Film, vol. 3, Routledge, New York – Londra, 2006, p. 1226. André Laban (scafandru, inginer chimist), Denis Martin-Laval (medicul navei) și Henri Plé (șef de cart). Ceilalți membri ai echipajului au fost Étienne Puig, Albert Raud, Emile Robert, René Robino, André Bourne-Chastel, Marcel Colomb, Simone Cousteau, Jean Delmas, Jacques Ertaud, Norbert Goldblech, Fernand Hanae, Maurice Leandri, Paul Martin și Jean-Louis Teicher. Pe parcursul celor aproape doi ani de filmare au fost realizate mai mult de 1.000 de scufundări în apele mărilor.
thumb|right|250 px|Nava Calypso la Montreal în 1980 La începutul călătoriei, echipajul navei Calypso întâlnește scafandri greci care se scufundă în apele Mării Mediterane pentru a culege spongieri. Inginerul André Laban se scufundă la mai mult de 50 de metri în căutarea de languste și suferă o intoxicație profundă din cauza presiunii, fiind nevoit să intre în camera de decompresie în timp ce colegii său consumă crustaceele aduse din mare.
Echipajul întâlnește apoi un grup de delfini care fac numeroase sărituri din apă și însoțesc nava în apele tropicale. În plină noapte, Frédéric Dumas și Albert Falco se scufundă cu torțe într-un recif de corali până la adâncimea de 75 de metri și dezvăluie culori marine care nu au mai fost observate până atunci de oameni. Membrii echipajului amplasează dinamită în recif pentru a ucide vietățile marine în scopul de a cerceta speciile care trăiesc acolo. Anumite exemplare mai rare sunt conservate în formaldehidă. Cu ajutorul radarului, echipajul a urmărit și a explorat nava engleză SS Thistlegorm, scufundată de un bombardier german la 6 octombrie 1941 în Marea Roșie.
Nava este surprinsă de un muson în apele ecuatoriale ale Oceanului Indian, unde întâlnește un grup de pești zburători și câteva balene. Membrii echipajului pornesc în urmărirea balenelor și ciocnesc accidental un cașalot, iar ulterior un pui de cașalot este rănit grav de elicea navei. Animalul sângerează puternic și rămâne în urmă, iar chinurile îi sunt curmate cu un glonț de carabină tras de Dumas. Sângele cașalotului atrage circa 30 de rechini, care sunt filmați de doi scafandri aflați într-o cușcă în timp ce mănâncă. Dezgustați de acest spectacol, marinarii de pe Calypso trag cu tije de pescuit pe punte numeroși rechini, pe care îi omoară cu ciocane mari din lemn.
Echipajul găsește apoi broaște țestoase gigantice pe o insulă tropicală nelocuită. Unii marinari „se joacă” cu animalele: stau așezați sau în picioare pe carapacele țestoaselor. Sunt prezentate imagini cu încercări de împerechere, depunerea ouălor unei țestoase uriașe și eclozarea urmașilor. În reciful insulei scafandrii hrănesc mai multe săptămâni un grup de pești, printre care și un epinefel de 25 kg, căruia îi dau numele „Jojo”. Jacques Cousteau, Philippe Diolé, Life and Death in a Coral Sea, Doubleday, 1971, p. 156. Daniel Behrman, The New World of the Oceans: Men and Oceanography, Little, Brown, 1969, p. 13. Peștele îi însoțește pe scafandri până aproape de suprafața apei și este închis temporar în cușca de rechini din cauza voracității sale. Nava Calypso pleacă în cele din urmă. Vocea din off a lui Cousteau anunță că până acum a fost explorat doar o mică parte a mării, „stratul superior”. În viitorul apropiat, oamenii vor coborî mai adânc acolo unde îi așteaptă multe descoperiri „în lumea tăcerii”.
Producție Inițierea proiectului thumb|left|180 px|Comandantul Jacques-Yves Cousteau în 1972 În anii 1940, în timpul ocupației germane a Franței, ofițerul de marină Jacques-Yves Cousteau a realizat câteva scurtmetraje documentare pe teme acvatice. Ian Aitken (ed.), Encyclopedia of the Documentary Film, Routledge, New York – Londra, 2006, p. 254. El nu a folosit aparat autonom de respirat sub apă în primul său documentar intitulat Par dix-huit mètres de fond (1942), ci a filmat ținându-și respirația sub apă. Jacques-Yves Cousteau, Susan Schiefelbein, Der Mensch, die Orchidee und der Oktopus. Mein Leben für die Erforschung und Bewahrung unserer Umwelt, Campus-Verlag, Frankfurt/New York, 2008, pp. 26–27. Întâlnirea în 1944 a comandantului Cousteau cu reporterul american James Thomas Dugan a fost evenimentul care l-a determinat pe Dugan să popularizeze explorarea oceanografică. Dugan l-a ajutat pe comandant să publice în limba engleză nu numai cărțile intitulate Le Monde du silence (două cărți diferite care au același titlu, una din 1953 și cealaltă din 1957), ci și Le Monde sans soleil (1964), cartea și filmul documentar (ambele ale lui Cousteau) care prezintă experimentele științifice Précontinent I și Précontinent II. Emily J. McMurray, Jane Kelly Kosek, Roger M. Valade, Notable Twentieth-century Scientists: A–E, Gale Research, 1995, p. 416.
Exploratorul maritim francez a publicat în 1953 o carte despre aventurile sale subacvatice intitulată Lumea tăcerii (în ), care a avut succes, a fost tradusă în 22 de limbi și s-a vândut în peste cinci milioane de exemplare. Cousteau nu a fost interesat să ecranizeze cartea, ci a plănuit în schimb să realizeze un prim lungmetraj documentar despre lumea subacvatică. Potrivit propriilor afirmații, a considerat că ar fi greșit să redea „conținutul adevărat” al cărții. Jacques-Yves Cousteau, „«Studio» Under the Sea”, în The New York Times, 16 septembrie 1956, p. X7.
Pregătiri Jacques-Yves Cousteau a demarat proiectul efectuării unei călătorii de explorare marină și de realizare a unui film în iulie 1953. Potrivit lui Louis Malle, comandantul a dorit inițial să realizeze filmul împreună cu Jacques Ertaud ca „singurul membru al echipei de filmare”. Louis Malle, Philip French (ed.), Malle über Malle, Alexander-Verlag, Berlin, 1998, pp. 25–30. În acea vreme, Ertaud plănuia să se căsătorească, iar Cousteau a fost nevoit să caute un înlocuitor. În ciuda faptului că mai lucrase cu alți doi cameramani, Cousteau s-a adresat directorului Institut des hautes études cinématographiques (IDHEC) din Paris pentru a găsi un student care să-l asiste la realizarea filmărilor în vara anului 1953. Conducerea școlii l-a propus pe Louis Malle, în vârstă de 21 de ani, care era un înotător priceput și putea fi instruit mai ușor în realizarea scufundărilor cu un aparat autonom de respirat sub apă. Louis Malle considera că pregătirea profesională oferită de IDHEC era prea teoretică și, spre deosebire de colegii săi care erau mai interesați să lucreze la un film de ficțiune, a fost interesat de oferta comandantului. Tânărul student, care mai filmase anterior doar cu camera de filmat pe peliculă de 8 mm a tatălui său, s-a întâlnit cu Cousteau, a pretins că are cunoștințe de filmare și montaj, după care a călătorit la Marsilia. Cousteau a fost impresionat de inteligența lui Malle.