Viktor Emil Frankl () a fost un psihiatru vienez, părintele logoterapiei, doctor în neurologie și filozofie; Frankl este fondatorul celei de ‘a treia școli vieneze de psihoterapie – Logoterapia’ (după psihanaliza lui Sigmund Freud și psihologia individuală a lui Alfred Adler).
Biografie Austriac, de origine evreu, supraviețuitor a patru lagăre de concentrare naziste; mama sa provenea dintr-o veche familie evreiască de viță nobilă din Praga. printre strămoșii mamei mele se numără Rashi, care a trăit în secolul al XII-lea și Maharal, renumitul mare-rabin al Pragăi. Aproape că m-am născut în renumita cafenea Siller Café din Viena. Acolo a simțit mama mea prima dată durerile nașterii într-o frumoasă după masă de primăvară din Martie 26, 1905. Ziua mea de naștere coincide cu ziua în care a murit Beethoven. (“Recollections” - Frankl Autobiography, 2000)
Considerat „profetul sensului vieții”, Frankl a militat încă din adolescență pentru valoarea sensului pe care viața îl are, considerând că voința de a găsi și de a da un sens vieții sale este forța motrice primordială a omului. A rămas celebră replica pe care a dat-o profesorului său de chimie, deși nu avea decât 13 ani, când acesta a afirmat că „viața nu este altceva decât un proces de ardere”: Am sărit în picioare și i-am spus: „Domnule profesor, dacă viața nu este altceva decât un proces de ardere, atunci care mai este sensul ei?!”' (“Recollections” - Frankl Autobiography, 2000)
După instalarea nazismului în Germania, în timpul celui de Al doilea război mondial, în 1942, Frankl este deportat în lagărele morții împreună cu mama, tatăl și una din cele două surori ale sale.
La intrarea în lagăr Frankl purta cu sine manuscrisul primei sale cărți (care ulterior a fost publicată sub numele de 'The doctor and the soul' = Doctorul și sufletul, n. nst.). și care conținea conceptele fundamentale ale logoterapiei create de Frankl, precum și a experienței sale clinice ca neurolog și psihiatru, care susținea și valida empiric teoria sa. Manuscrisul i-a fost, desigur, confiscat. Frankl a refăcut manuscrisul în timp ce se afla la Auschwitz, pe bucățele de hârtie furate de un camarad din birourile lagărului. "Pot să mărturisesc că, printre alte lucruri, îmi datorez supraviețuirea din lagăr hotărârii mele de a reface manuscrisul confiscat".
Acesta a fost publicat ulterior sub numele de „Doctorul și sufletul” (The doctor and the soul), deși cartea care l-a făcut celebru este „Omul în căutarea sensului” (Man’s search for meaning). Citatul cel mai elocvent al concepției frankliene, care suprinde concepția centrală a lui Frankl despre libertatea de voință a omului, sună astfel:Omului îi poate fi luat totul, dar nu și ultima dintre libertățile omenești: aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul fel de a fi.
Contextul în care face Frankl această afirmație este următorul: Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, își dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar îndeajuns de mulți pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăți - aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul mod de a fi - Viktor Frankl, 'Man's search for meaning')
Cartea sa de căpătâi, care l-a făcut celebru în lumea întreagă - "Man's search for meaning" (Omul în căutarea sensului vieții - trad. în lb. română Silvian Guranda, Editura Meteor Press, 2009 - http://www.meteorpress.ro/carti-830-Omul_in_cautarea_sensului_vietii.php ), rezumă experiența sa din lagărul de concentrare, unde a putut verifica "la cald" principiile Logoterapiei, pe care deja le stabilise în timpul muncii sale ca neurolog la cel mai mare spital policlinic din Viena (Rotschild). Ulterior a adăugat cărții o secțiune teoretică – „Logoterapia pe scurt” și „Pledoarie pentru optimismul tragic”.
Sintetizându-și opera, Viktor Frankl a răspuns unui reporter care l-a întrebat care este sensul vieții sale: Sensul vieții mele este să îi ajut pe alții să îl găsească pe al lor.
În limba română a apărut o sinteză a vieții și operei ilustrului psihiatru vienez sub titlul SENSUL VIEȚII - viața și opera lui Viktor Frankl (Silvian Guranda, Ed. Roprint, Cluj Napoca, 2010,).
Logoterapia
Ideea centrală a lui Frankl este că principiul motivator fundamental din om este voința de sens, de a găsi și a da sens vieții sale. Frustrarea existențială este generată de frustrarea voinței de sens a omului, care nu vede sau nu găsește sens în viața sa. Frankl repetă în toate lucrările sale concluzia, validată empiric (atât în viața omului “de pe stradă”, cât și clinic, în viața bolnavilor sau persoanelor cu handicap, ori a bolnavilor în fază terminală, etc.), că “viața are sens până la ultima suflare… în orice circumstanțe, indiferent cât de mizerabile ar fi acestea”. De îndată ce omul (re)găseșțe un rost în viața sa, el se echilibrează lăuntric și devine capabil să facă față greutăților vieții și suferinței și să își trăiască viața în mod plenar, în pofida adversităților, a ceea ce Frankl numește în logoterapie “triada tragică”: vinovăția, suferința, moartea. Desigur, nu toate tulburările psihice își au cauza în frustrarea voinței de sens a omului, dar indiferent de cauza generatoare a tulburărilor psihice, terapia prin sens are darul de a pune la dispoziția individului resursele interioare, spirituale, care îl fac capabil să se reechilibreze lăuntric și să întâmpine viața cu curaj și bucurie de viață, în ciuda acelor fenomene care însoțesc “triada tragică”.
„Nu aș fi de acord cu fraza aceasta, dintr-o scrisoare pe care Sigmund Freud a scris-o cândva Prințesei Bonaparte: ‘dacă un om se îndoiește cu privire la sau se întreabă care este sensul existenței sale, înseamnă că este bolnav’. Eu nu cred că este într-adevăr bolnav, ci mai degrabă cred că aceasta este o manifestare a faptului că este om! Om cu adevărat! Nici o furnică, nici o albină, nici un animal nu își va pune vreodată întrebarea dacă existența sa are sau nu un rost, dar omul o face! Este privilegiul său să îi pese ca viața lui să aibă sens” (extras din Conferința lui Frankl: "Tineretul în căutarea sensului", Toronto Youth Corps, 1973)
-I wouldn’t subscribe to a sentence included in a letter that Sigmund Freud once wrote to Princess Bonaparte, when he said “at the moment a man doubts or asks the question what is the value of his life, doubts the meaning of his existence, he is sick”. I don’t think that he is really sick. I rather think that this is the manifestation of his state of being human! Truly human! No ant, no bee, no animal will ever raise the question whether or not its existence has a meaning, but man does! It’s his privilege that he cares for a meaning to his existence (Frankl Lecture: “Youth in search of Meaning”, )
Filosofia frankliană Credința într-un nucleu sănătos al ființei umane (nucleul noetic al omului) este baza psihoterapiei frankliene. Scopul principal este de a ajuta persoana să devină conștientă de resursele nucleului ei sănătos și de a o ajuta să folosească aceste resurse, chiar să le dezvolte. Viața nu ne datorează fericirea, dar ne oferă un sens.
Conceptele de bază ale psihologiei frankliene
Viața are sens în orice condiții, chiar și în cele mai grele, mai mizerabile condiții. Motivația noastră principală de a trăi este voința noastră de a găsi un sens în viață, de a da sens vieții. Suntem liberi să găsim un sens în ceea ce facem, în ceea ce experimentăm, sau cel puțin în atitudinea pe care o luăm față de o situație în care ne confruntăm cu o suferință inevitabilă.
Presupuneri ale psihologiei frankliene Făptura umană este o entitate constând din corp (soma), minte (psihe) și spirit (animositas). Avem corp și minte, dar suntem spirit. Viața are sens în orice condiții, chiar și în cele mai grele condiții. Oamenii sunt dotați cu voința de a găsi un sens, de a da sens. Oamenii au în orice împrejurare libertatea de a-și exercita voința de sens. Viața are calitatea de a ne chestiona („a demanding quality”), de a ne cere socoteală, iar noi trebuie să răspundem în mod responsabil pentru propria noastră viață, dacă este ca deciziile noastre să aibă sens. Răspundem vieții, devenind responsabili pentru propria noastră viață. Individul este unic, de aici și rolul său unic în viață. Viața nu ne datorează fericirea, dar ne oferă un sens.
Țelurile psihoterapiei frankliene Să devii conștient de resursele tale spirituale. Să creezi noi resurse spirituale în mod conștient. Să te folosești de "puterea sfidătoare a spiritului omenesc" („the defying power of the human spirit”) și să iei poziție împotriva adversităților vieții.
Întrebări filosofice frankliene 1. Cum găsim sensul vieții? – Frankl enumeră 3 căi: înfăptuind ceva (o faptă), realizând o operă, o misiune, etc. – VALORI CREATOARE trăind o experiență (a binelui, frumosului, adevărulului din natură sau cultură) sau cunoscând pe cineva în intimitatea ființei sale, iubindu-l – VALORI EXPERIENȚIALE prin atitudinea pe care o putem lua în ciuda adversităților sau/și a unei suferințe de neschimbat, făcând apel la puterea sfidătoare a spiritului omenesc, care este capabil să transforme o nenorocire, o suferință, într-o realizare personală – VALORI ATITUDINALE
2. Cum știm că suferința nu poate fi evitată și că nu e lipsită de sens? suferința nu este necesară pentru a găsi un sens în viață, dar când ea este inevitabilă omul poate găsi sens în viața sa în pofida suferinței; dacă este posibil, cauza suferinței trebuie îndepărtată; a suferi fără să fie nevoie nu este un act de eroism, ci unul masochist.
3. Cum găsim sensul momentului în situații caracterizate printr-un conflict în ce privește valorile? "Trăiește ca și cum ai trăi a doua oară, iar prima oară ai fi acționat la fel de greșit pe căt ești acum pe cale să o faci." [individul trebuie să acționeze responsabil, în acord cu conștiința sa morală, să-și imagineze consecințele faptelor pe care e pe cale sa le săvârșească și să acționeze în modul cel mai bun posibil la momentul prezent]
Sensul vieții poate fi găsit pe trei căi: Prin muncă, creație - dedicându-ne unei lucrări, unei activități, unei creații Prin dragoste - dedicându-ne unei persoane, pe care o iubim și care ne împărtășește iubirea ei; sau contemplând frumosul, adevărul și binele din natură sau cultură Alegându-ne atitudinea interioară în situații care nu mai pot fi schimbate – aceasta este libertatea noastră de voință, cu ajutorul căreia putem transforma o încercare sau o nenorocire într-o realizare, într-o victorie personală
Citate celebre
Pledoarie pentru optimismul tragic
"Prin optimism tragic înțeleg că cineva este și rămâne optimist în ciuda 'triadei tragice', așa cum e numită ea în logoterapie, și care este formată din acele evenimente umane care sunt circumscrise de: suferință, vinovăție și moarte." …"trebuie să nu uităm că optimismul nu poate fi comandat sau poruncit. Omul nu se poate forța să fie optimist fără motiv, împotriva vitregiilor sorții, împotriva oricărei speranțe. Ceea ce este adevărat în ceea ce privește speranța, este de asemenea adevărat și pentru celelalte două componente ale triadei (aici este vorba de triada opusă celei tragice - n.nst.), întrucât credința și dragostea nu pot nici ele să fie comandate sau poruncite."... Frankl susține că nevoia de sens a omului este fundamentală și că de îndată ce omul găsește un rost vieții sale, în pofida vitregiilor sorții, el devine capabil să facă față triadei tragice. Sensul are valoare pentru supraviețuirea și sănătatea noastră sufletească și spirituală.
Iată cum definește Frankl disperarea: D = Sf - Ss
unde:
D - Disperarea Sf - Suferința Ss - Sensul
adică:
Disperarea este [o] Suferință lipsită de [fără] Sens.