Vasile Georgescu Paleolog () a fost critic de artă și agricultor de seamă român.
Biografie Vasile Georgescu Paleolog s-a născut la 23 septembrie 1890, în satul Teiu, comuna Cornu, județul Dolj, și nu în 1891, la Craiova, cum este înscris în acte.V. G. Paleolog - Trepte din spectacolul prieteniei
Prieten cu Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Ezra Pound, Constantin Brâncuși și alte personaje ilustre, va străbate Europa timp de 20 de ani înainte de a se stabili pe meleagurile natale in județul Dolj.
Căsătorit cu Cecile Henriette Lauru, absolventă a conservatorului din Paris, au avut trei copii: Tretie Stan Dragoses, Preda Varlam Calomfir si Dyspré Henry Theodore.
Vasile Georgescu Paleolog s-a stins la Craiova în 1979 și este înmormantat în biserica familiei din 'Cimitirul Sineasca'.
Distincții Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a (1968) „pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 640 din 1968 privind conferirea de ordine și medalii unor membri ai Uniunii artiștilor plastici din Republica Socialistă România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 140, Partea I, luni 4 noiembrie 1968, p. 1264.
Despre V. G. Paleolog
Traiectoria lui V. G. Paleolog de la Corlate ...
(Petre Pandrea, dintr-o Epistolă (netrimisă) lui V. G. Paleolog)
Viața lui V. G. Paleolog pare a fi rezultatul unui arunc de zaruri, un spectacol miraculos al întâmplărilor și întâmplării, numai că sub acest rostogol al zarurilor se află necesitatea ca poveste a omului și operei acestuia. Numai că ceea ce vedem este partea dramatică, scandalul rațiunii în confruntarea cu realul și cu sine, iar dedesubt se află "narativul" inconștientului, cel care generează întâmplările și le leagă între ele, surprinzând astfel mișcările rațiunii. Surprinsă și, în cele din urmă, obligată să le recunoască, rațiunea trufașă încearcă să se definească prin despărțire de abstractul intelect și prin viclenie dialectică. Viața lui V. G. Paleolog se desfășoară între întâmplare și inconștient; de prima, minunându-se și încercând să-i ordoneze chipurile; de celălalt, dorind să se apropie și stând continuu de veghe și pândă, precum vânătorul din basme – lui atât de revelatorii – să surprindă hoțul merelor de aur. Acest "hoț" îl stăpânește pe omul plecat în căutarea de sine și ca întreg; fiindcă el cunoaște, mai mult decât omul în ipostaza de veghe și "vânător", arta disimulării. După o hărțuire de-o viață, sau după o luptă de o noapte, omul se trezește sub stăpânirea aceleiași dorinți care îl pusese pe calea căutării de sine. "Aș vrea ca în momentul trecerii dincolo – îmi spunea V. G. Paleolog – să fiu lucid, cel puțin o clipă, ca să pot face o zgârietură în inconștient." Continuă veghe și luptă, statornică și chinuitoare dorință! Un om mai norocos și fericit, pe această cale de încercare de noapte, primise în zori, odată cu lovitura în coapsă, răspunsul la întrebarea: "Cine ești?", "Sunt cel ce sunt!" Dar până la acel "noroc", chip poate tot al unei preafericite întâmplări, el trebuie să se confrunte cu primejdiosul sunt cel ce sunt și nu sunt. Stăpânitorul de jos al omului!
Prima călătorie
Vasile Georgescu Paleolog s-a născut la 23 septembrie 1890, în satul Teiu, comuna Cornu, județul Dolj, și nu în 1891, la Craiova, cum este înscris în acte. S-a născut "într-o casă strămoșească și acolo nu era primărie și s-a neglijat ca să se facă formalitățile de înscriere", acestea s-au făcut, după un an, la Craiova, "când a venit moașa să mă vaccineze – îi povestește lui Victor Crăciun, într-un documentar-artistic, scenariu al unui film despre Brâncuși, pentru TVR - a cerut actul de naștere și mama a spus că se află la tatăl meu care era atunci secretarul primăriei din Craiova și pentru că se aflau deja în anul 1891 au întocmit actul trecând acest an și localitatea Craiova". Asemenea lucruri se întâmplau des. Din cartea sa, Tinerețea lui Brâncuși (Ed. Tineretului, Buc., 1967), aflăm că în actul de naștere, înregistrat la 21 februarie 1876, Brâncuși s-a născut "alaltăieri".
Fără să știe, încă înainte de a împlini un an și de a gânguri primele cuvinte, a avut parte de o schimbare a locului, de prima călătorie. Dar mutând anul, chiar și ziua cu vreo două săptămâni, după litera noului calendar, venirea pe lume rămâne tot în aceeași lună, a "strugurilor", mult dragă lui și cumpătat cinstită de licoarea sacră. În actul de naștere, întocmit astfel cu întârziere, numele său este Basilie Gheorghescu. Cap de an și de amintire a Basileilor din Constantinopol și, mai înapoi, al Sfîntului Vasile cel Mare, unul din Sfinții Părinți ai creștinismului, care a luminat taina și principiul Treimii. Basilie, micuțul Vasile, este al șaselea dintre cei unsprezece frați, din care doar șapte au ajuns la maturitate. Paleolog, i s-a adăugat mult mai târziu pe "cotorul actului", când a plecat din țară, aflăm din spusele sale lui Ilarie Hinoveanu (interviul V. G. Paleolog, publicat în Ramuri, din martie 1972), nume pe care, prescurtat, îl purta mama sa, Maria Paleo. Ea era "fiica mazilului Mită din comuna Cornu-Dolj", iar tatăl, Badea Georgescu, "al lui Mâniosu, din neamul lui Grozavu din Galiciuica", așezare încă din vremea romanilor.
Așa începe viața lui V. G. Paleolog, cu o greșeală de înregistrare, ca și cum s-ar fi vrut să fie scos din lumea aparențelor, a relelor eventualități, cum se făcea pe timpuri cu cei bântuiți de demon, schimbându-li-se numele, ba chiar și părinții, ca răul să nu-i mai poată urmări și atinge. Viața sa începe cu o invitație la metamorfozări: an și loc de naștere schimbate, nume preschimbat și adăugat, ca, în cele din urmă, să devină pentru cei mai mulți un patriarh, descendent al împăraților bizantini.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Georgeștii se aflau în Bănie, tatăl Badea Georgescu (1844-1902), ocupând anumite funcții administrative. Este prefect al plășii Balta, secretar general al Primăriei Craiova și secretar al Consiliului județean Dolj, adică, așa cum i se spunea, "director al Prefecturii". El s-a remarcat și prin diverse scrieri juridice: Una parte din ticăloșiile administrației colectiviste (1888), Mișcarea funcționarilor județeni și comunali din toată țara pentru revendicarea drepturilor la pensiuni (1893), sau Legea de expropiație pentru cauza de utilitate publică cu câteva explicații practice (1899). Familia Georgeștilor își interferează relațiile zilnice și în timp cu mai toate familiile de vază ale Craiovei. Dacă nu ar fi fost astfel, engramate în memoria afectivă a copilului Vasile, cum ar fi putut mult mai târziu, peste șapte decenii, în cartea Tinerețea lui Brâncuși, să le descifreze și să le evoce în preocupările lor diurne și culturale, întinse în istorie și peste margini, îndeosebi de la Craiova la București și pe calea Viena-Paris! Memoria criticului, fabuloasă, pare a trage după ea un veac, cu români și francezi, înviind cele mai tulburătoare destine, fie de o clipă, fie strălucitoare pe cerul eternității, într-un spectacol al prieteniei și al ideii.
La întrebarea lui Ilarie Hinoveanu despre primele imagini din Craiova copilăriei, V. G. Paleolog evocă "lumea internațională" din Obedeanu, din acel colț al Craiovei, unde a copilărit: "Între acei oameni ajunși Craiovei erau armenii scăpați măcelului din 1896, poruncit de Abdul Hamid, o noapte a Sfântului Bartolemeu la puterea a zecea, în care au fost asasinați 300.000 de oameni (cel mai uriaș genocid până la lagărele fasciste). De la Anton Șamoradian, halvițar în hanul zis al lui Rusoiu (colțul străzii Primăverii), și de la prietenul lui, Apolitis (pe care l-am surprins în fundul grădinii lui, vecină cu a noastră, îngenuncheat cu palmele spre soare, închinându-i-se, spre spaima mea, neînțelegându-i bolboroseala), am păstrat două zaruri rătăcite de Apolitis în prăvălia lui Șamoradian. Am conservat aceste zaruri cu o tainică sfințenie, nepricepând decât 14 ani mai târziu ce semnificație aveau simbolurile incizate în fildeșul lor. (…) În aceeași ambianță "internațională" de care vorbeam, am copilărit în brutăria lui Traicu, care nu era altceva decât o tainiță de comitagii (adică rezistenți macedoneni împotriva lui Abdul Hamid), spaima jandarmeriei otomane, a căror faimă fusese de-a răpi pe Miss Stone, o celebră ziaristă americană, răscumpărată cu dolari grei, dar care a păstrat cele mai duioase amintiri ale captivității ei, făcând din acești comitagii eroi moderni ai luptei pentru libertate. În brutăria lui Traicu, acești comitagii erau frământători de cocă pentru lipiile care deveneau "prăjituri" pentru cei ce asudau pe ogoare, bieții țărani veniți la oraș după treburi. Mai toți purtau cicatrice pe corpul lor gol până la brâu, semne ale împușcăturilor ori tăișurilor de sabie din luptele cu urmăritorii lor, jandarmii otomani. În climatul acelui cerc "internațional" (îmi mai amintesc de blânzii austrieci cismari sau mecanici la întreprinderea de mașini agricole Clayton și Shutleworth, de caretașii cehi, de florarii unguri, de sculptorul neamț Gossler, de doctorul rus Roskowsky, de ale cărui îngrijiri ne bucuram când eram bolnavi) mi s-a format o personalitate doritoare de necunoscut."