Războiul Civil American, deseori denumit Războiul de secesiune (în ), Războiul dintre state (în ) sau Războiul dintre Nord și Sud a fost un conflict politic și militar de patru ani (1861–1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale Americii (care și-a păstrat neschimbată denumirea sa oficială adoptată cu ocazia scrierii Constituției SUA, Statele Unite ale Americii) și Statele din Sud (susținătoare ale sclavagismului) ale acesteia, și anume șapte, mai apoi unsprezece state, care au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861, alcătuind entitatea statală federală denumită Statele Confederate ale Americii (în ).
În timpul alegerilor prezidențiale din anul 1860, Partidul Republican, în frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politică împotriva expansiunii sclaviei în afara statelor în care aceasta exista deja. Victoria republicană în alegeri a avut ca rezultat declarația de secesiune din partea a șapte state din Sud, chiar înainte de învestitura lui Lincoln, care a avut loc la . Atât administrația aflată la finalul mandatului, cea a președintelui James Buchanan, cât și cea nouă, a președintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune.
Ostilitățile au început la , când forțele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a răspuns chemând o armată de voluntari din fiecare stat și ordonând mobilizarea generală, ceea ce a condus la declararea secesiunii a încă patru state sclavagiste din Sud. Ambele părți și-au constituit armate de război, iar Uniunea a preluat controlul statelor de graniță încă din prima perioadă a războiului și a efectuat o severă și eficientă blocadă navală de-a lungul întregului conflict.
În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici să nu intervină. Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863 înaintarea sa spre nord a fost oprită la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlul râului Mississippi după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în două. Avantajele materiale și numerice ale Nordului s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a măcinat armata lui Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orașul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic. Rezistența Confederației s-a prăbușit după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe .
Războiul, care este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldați, a unui număr de peste 325.000 de combatanți dați dispăruți și al unui număr nedeterminat de civili, a pus capăt sclaviei în Statele Unite, a restaurat Uniunea și a întărit rolul guvernului federal în cadrul acesteia. Aspectele sociale, politice, economice și rasiale ale războiului au marcat perioada de reconstrucție care a durat până în 1877 și au continuat să se manifeste și de-a lungul secolului al XX-lea.
Cauzele războiului thumb|right|350px|Statele Unite la 1856, cu puțin timp înaintea izbucnirii războiului civil. Coexistența unui Sud sclavagist cu un Nord din ce în ce mai puternic aboliționist a mărit posibilitatea conflictului. Lincoln nu a propus legi federale împotriva sclaviei acolo unde ea exista deja, dar, în 1858, prin discursul „Casa dezbinată”, și-a exprimat dorința de a „limita răspândirea sa, și a o pune acolo unde conștiința publică va putea păstra credința că este pe calea spre dispariția totală”.Abraham Lincoln, House Divided Speech, Springfield, Illinois, 16 iunie 1858 Mare parte din lupta politică a anilor 1850 s-a concentrat pe extinderea sclaviei în teritoriile nou create.Shelby Foote, The Civil War: Fort Sumter to Perryville, p. 34Let there be no compromise on the question of extending slavery. If there be, all our labor is lost, and, ere long, must be done again. The dangerous ground—that into which some of our friends have a hankering to run—is Pop. Sov. Have none of it. Stand firm. The tug has to come, & better now, than any time hereafter. („Să nu existe compromis în chestiunea extinderii sclaviei. Dacă ar exista, toată munca noastră este pierdută, și de-acum încolo trebuie luată de la început. Terenul periculos-pe care unii dintre prietenii noștri au o dorință spre a alerga-este Pop. Suv. Nu acceptați. Fiți ferm. Înfruntarea trebuie să vină, și mai bine acum decât mai târziu.”)- Abraham Lincoln către Lyman Trumbull, 10 decembrie 1860 Toate teritoriile organizate aveau mari șanse să devină state libere, ceea ce a crescut mișcarea secesionistă din Sud. Atât Nordul cât și Sudul presupuneau că, dacă sclavia nu se putea extinde, ea va dispărea treptat.James McPherson, Battle Cry of Freedom, pp. 241, 253Declarațiile de Cauză pentru: Georgia, adoptată la 29 ianuarie 1861; Mississippi, adoptată în 1861 (nu se știe data exactă); Carolina de Sud, adoptată la 24 decembrie 1860; Texas, adoptată la 2 februarie 1861The New Heresy, Southern Punch, editor John Wilford Overall, 19 septembrie 1864 este una din numeroasele surse care indică faptul că speranța republicanilor de a interzice treptat sclavia era teama Sudului. Se spune acolo, în parte, "doctrina noastră este: NOI LUPTĂM PENTRU INDEPENDENȚA DE A PĂSTRA MĂREAȚA ȘI NECESARA INSTITUȚIE INTERNĂ A SCLAVIEI."
Temerile Sudului de a pierde controlul guvernului federal în fața forțelor antisclavie, și temerile Nordului că forțele sclavagiste controlau guvernul, a adus criza la culme spre sfârșitul anilor 1850. Unele dispute privind moralitatea sclaviei, dimensiunea democrației și meritele economice ale muncii libere în raport cu plantațiile de sclavi au determinat prăbușirea partidului Whig și a mișcării Know Nothing, și apariția unor partide noi, regionale (Partidul Free Soil în 1848, cel Republican în 1854, Uniunea Constituțională în 1860). În 1860, ultimul partid național rămas, Partidul Democrat, s-a rupt pe linii teritoriale.
Atât Nordul, cât și Sudul erau influențate de ideile politice ale lui Thomas Jefferson. Sudiștii puneau accent, în ce privește cu sclavia, pe drepturile statelor în raport cu guvernul federal,David Potter, The Impending Crisis, pp. 33-50. Potter susține că teoria cauzei drepturilor statelor (pagina 33) și diferite „cauze” culturale și economice nu pot fi separate de problema sclaviei.Jefferson Davis' Resolutions on the Relations of States, Senate Chamber, U.S. Capitol, 2 februarie 1860, din The Papers of Jefferson Davis, Volumul 6, pp. 273-276. - argumentul drepturilor statelor invocat de Davis în apărarea sclaviei în teritorii este următorul: Resolved, That the union of these States rests on the equality of rights and privileges among its members, and that it is especially the duty of the Senate, which represents the States in their sovereign capacity, to resist all attempts to discriminate either in relation to person or property, so as, in the Territories -- which are the common possession of the United States -- to give advantages to the citizens of one State which are not equally secured to those of every other State. (Uniunea acestor State se sprijină pe egalitatea în drepturi și privilegii între membrii săi, și este mai ales datoria Senatului, care reprezintă Statele în capacitatea lor suverană, să reziste tuturor tentativelor de discriminare fie în raport cu individul, fie în raport cu proprietatea în Teritorii—care sunt posesiuni comune ale Statelor Unite—și de acordare de avantaje cetățenilor pe baza apartenenței lor la un Stat sau la altul)J.L.M. Curry: The Perils and Duty of the South - discurs în Talladega, Alabama, 26 noiembrie 1860 - Acesta a fost unul din numeroasele argumente sudiste în apărarea sclaviei pe baza drepturilor statelor. idei menționate în Rezoluțiile Kentucky și Virginia ale lui Jefferson. Nordiștii, de la aboliționistul William Lloyd Garrison până la liderul republican moderat Abraham LincolnDiscursul lui Lincoln în Chicago, 10 decembrie 1856 în care spune, "We shall again be able not to declare, that 'all States as States, are equal,' nor yet that 'all citizens as citizens are equal,' but to renew the broader, better declaration, including both these and much more, that 'all men are created equal.'" (Vom putea din nou nu să declarăm că «toate statele, ca state, sunt egale», nici că «toți cetățenii, ca cetățeni, sunt egali», ci să reînnoim declarația mai largă, mai bună, care le include pe acestea două și pe multe altele, aceea că «toți oamenii sunt creați egali»); De asemenea, scrisoarea lui Lincoln către Henry L. Pierce, din 6 aprilie 1859 puneau accent pe declarația lui Jefferson că toți oamenii sunt creați egali. Lincoln a menționat această propoziție în Discursul de la Gettysburg.
Vicepreședintele confederat Alexander Stephens a spus că sclavia este „piatra de hotar a Confederației” după secesiunea statelor din Sud. După înfrângerea Sudului, Stephens a spus că războiul nu a pornit din subiectul sclaviei, ci din drepturile statelor, și a devenit unul din cei mai acerbi apărători ai Cauzei Pierdute.Stampp, The Causes of the Civil War, pp. 63–65 (A Constitutional View of the Late War Between the States) și pp. 152-153 (). Stampp pune în opoziție discursul Cauzei Pierdute cu Discursul Pietrei de Hotar ale lui Stephens pentru a arăta că Stephens și-a schimbat părerea asupra cauzelor războiului. Președintele confederat Jefferson Davis și-a schimbat și el părerile, de la a spune că războiul a fost cauzat de sclavie la a spune că drepturile statelor au reprezentat cauza. În vreme ce sudiștii foloseau adesea argumentele bazate pe drepturile statelor în apărarea sclaviei, uneori rolurile erau inverse, atunci când sudiști cereau legi naționale de apărare a intereselor lor în raport cu Interdicția Discuției și cu Legea Sclavilor Fugari din 1850. În aceste chestiuni, nordiștii erau cei care voiau să apere drepturile statelor lor.James McPherson, This Mighty Scourge, pp. 3-9
thumb|right|200px|Coperta romanului aboliționist Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe, carte care a influențat puternic curentul aboliționist din Nord. Aproape în întregime, criza interregională a implicat sclavia, începând cu dezbaterile privind clauza celor trei cincimi și extinderea pe douăzeci de ani a comerțului cu sclavi africani în Convenția Constituțională din 1787. Controversele privind admiterea statului sclavagist Missouri în Uniune au condus la Compromisul Missouri din 1820, Criza Anulării privind Taxa din 1828 (deși taxa era scăzută după 1846,Allan Nevins, Ordeal of the Union: A House Dividing - 1852-1857, pp. 267–269 chiar problema taxei era legată de sclavieÎncă din 1830, în mijlocul Crizei Anulării, Calhoun a identificat dreptul de a deține sclavi ca fiind principalul drept minoritar al sudiștilor care era amenințat: