miniatura| Adam Smith despre corupție: „Înclinația de a-i admira și aproape de a-i venera pe bogați și puternici și de a-i disprețui sau, cel puțin, de a-i neglija pe persoanele sărace și de condiție joasă este marea și cea mai universală cauză a coruperii sentimentelor noastre morale.” Etica economică combină economia și etica, unind judecăți de valoare din ambele discipline pentru a prezice, analiza și modela fenomenele economice. Acesta cuprinde premisele etice teoretice și fundamentele sistemelor economice. Școala de gândire datează de la filosoful grec Aristotel, a cărui etică nicomahică descrie legătura dintre principiul economic obiectiv și considerarea dreptății. Literatura academică privind etica economică este extinsă, citând autorități precum legea naturală și legea religioasă ca influențe asupra regulilor normative din economie. Considerarea filozofiei morale sau ideea unei economii morale, de exemplu, este un punct de plecare în evaluarea modelelor economice comportamentale. Etica prezintă o trilemă pentru economie, și anume în crearea standard, aplicarea standard și cine ar trebui să fie beneficiarii bunului, conform acestor standarde.  Acest lucru, coroborat cu presupunerea fundamentală a raționalității în economie, creează legătura dintre sine și etică, deoarece etica este cea care, în parte, studiază conceptele de bine și rău.  

Istorie

Gândirea economică antică Gândirea economică indiană antică se concentra pe relația dintre conceptele de fericire, etică și valori economice, conexiunile dintre ele constituind descrierea existenței umane. Ideea fundamentală de unitate, identitate și stabilitate transcedentală a Upanișadelor este o deducere a acestei relații. Filozofia și metafizica indiană antică indică înțelegerea mai multor concepte economice moderne. De exemplu, reglementarea cererii lor atunci când depășea oferta ca mijloc de evitare a anarhiei, realizată la acea vreme prin sublinierea faptului că bunurile nemateriale reprezentau sursa fericirii, este o reflectare a dictatului lui Marshall privind insatabilitatea dorințelor. Rig Veda ilustrează o înțelegere a inegalității economice în capitolul X, 117, 1-6, care afirmă că „bogățiile liberalului nu se risipesc niciodată, în timp ce cel care nu va da nu găsește niciun confort în ele”, indicând faptul că generarea de bogăție personală nu a fost considerată imorală, deși păstrarea acestei bogății pentru sine este un păcat. Arthasastra a formulat legi care promovează eficiența economică în contextul unei societăți etice. Autorul, Kautilya, afirmă că construirea infrastructurii este un factor determinant al creșterii economice atunci când este creată într-un mediu etic, care este responsabilitatea regelui. 

Filozofii greci antici combinau adesea învățăturile economice cu sistemele etice. Socrate, Platon și Aristotel au subscris ideea că fericirea este cel mai valoros lucru pentru care oamenii buni pot lupta. Credința că fericirea nu ar putea fi obținută fără plăcere a complicat relația dintre etică și economie la momentul respectiv. Callicles, de exemplu, a susținut că cel care trăiește cinstit ar trebui să-și satisfacă toate dorințele prin curajul și practicalitea lor, ceea ce a prezentat o anomalie pentru problema deficitului și, prin urmare, reglementarea consumului. Acest lucru a fost ameliorat prin împărțirea muncii, unde necesitățile umane de bază, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea și adăpostul, au fost fabricate în mod eficient, dat fiind că fiecare individ își limitează producția la cea mai productivă funcție, maximizând astfel utilitatea. Oeconomicus al lui Xenophon, inspirat de conceptul lui Socrate despre eudaimonie, necesită faptul că, întrucât virtutea este cunoaștere, ar trebui să înțelegem cum să folosim banii și proprietatea, mai degrabă decât să le dobândim doar pentru câștig personal.

Evul Mediu Religia se afla în centrul vieții economice în Evul Mediu și, prin urmare, teologii vremii au folosit deducerea din învățăturile lor etice respective pentru a răspunde la întrebări economice și pentru a atinge obiectivele economice. Aceasta a fost abordarea adoptată și de filosofi în timpul Iluminismului . Biserica Romano-Catolică și-a modificat interpretarea doctrinară a validității unei căsătorii pentru a împiedica, printre motivații alternative, concurența să-și amenințe poziția monopolistă pe piață. Uzura a fost văzută ca o problemă etică în Biserică, justiția având mai multă valoare în comparație cu eficiența economică . Trecerea de la un stil de viață agrar la comerțul bazat pe bani în Israel a dus la adoptarea interesului pentru creditare și împrumuturi, dat fiind că nu era direct interzis în Tora, sub idealul „ca fratele tău să locuiască cu tine”. Dezvoltarea economică în Evul Mediu a fost condiționată de practicile etice ale comercianților, fondate de transformarea modului în care societatea medievală a înțeles economia proprietății și a deținerii. Islamul a susținut această etică anti- ascetică în rolul negustorilor, având în vedere învățătura sa că mântuirea derivă mai degrabă din moderație decât din abstinență în astfel de afaceri.

Economia clasică Teoria valorii muncii susține că munca este sursa oricărei valori economice, care a fost punctul de vedere al lui David Ricardo, Adam Smith și alți economiști clasici. Distincția dintre „sclaviă salariați” și „sclavii adevărați” în această teorie, ambii fiind văzuți ca mărfuri, se bazează pe principiul moral că „sclavii salariați” oferă în mod voluntar puterea lor de muncă privată unui cumpărător pentru un preț negociat, în timp ce „sclavii adevărați”, potrivit lui Karl Marx, nu au astfel de drepturi. Mercantilismul, deși susținut de economia clasică, este considerat ca fiind ambigu din punct de vedere etic în literatura academică. Adam Smith a menționat că politica economică națională a favorizat interesele producătorilor în detrimentul consumatorilor, dat fiind că bunurile produse pe plan intern au fost supuse unei inflații ridicate. Concurența dintre gospodăriile și speculatorii străini a dus, de asemenea, la balanța comercială nefavorabilă, adică la creșterea deficitului de cont curent al balanței de plăți. Scriitorii și comentatorii timpului au folosit sfatul etic al lui Aristotel pentru a rezolva această dilemă economică.

Economia neoclasică Filosofia morală a lui Adam Smith a fondat viziunea neoclasică asupra lumii în economie conform căreia căutarea fericirii este scopul final al vieții, iar conceptul de homo oeconomicus descrie comportamentul fundamental al agentului economic . O astfel de ipoteză, conform căreia indivizii sunt interesați de sine și raționali, a implicat scutirea eticii colective. Sub alegerea rațională și adoptarea de către economia neoclasică a atomismului newtonian, multe comportamente ale consumatorilor sunt ignorate, ceea ce înseamnă că adesea nu poate explica sursa preferințelor consumatorilor atunci când nu este constrâns de individ. Rolul eticii colective în preferința consumatorului nu poate fi explicat prin economia neoclasică. Aceasta degradează aplicabilitatea funcției de cerere a pieței, instrumentul său cheie de analiză, la fenomenele economice reale ca urmare. În principiu, economiștii au evitat astfel și continuă să evite ipotezele modelelor economice de la abstractizarea aspectelor unice ale problemelor economice. 

Istoria contemporană Potrivit lui John Maynard Keynes, fuziunea completă a eticii și a economiei este condiționată de rata dezvoltării economice. În acest sens, economiștii au reușit să cumuleze preferințele agenților sub prezumția conceptului de homo economicus, prin corelaționarea noțiunilor de etică utilitară și instituționalism. Keynes s-a îndepărtat de curentul filosofic atomist al economiei neoclasice, bazată pe perspectiva sa de ansamblu asupra economiei globale, dat fiind faptul că „un întreg nu este egal cu suma părților sale ... iar ipotezele privind existența unui continuum uniform și omogen nu sunt satisfăcute”. Acest lucru a indus ideea că în multe state, o stare socio-economică lipsită de etică devine evidentă atunci când economia constă în ocuparea integrală a forței de muncă, la care Keynes a propus utilizarea acestor invenții productive drept un mecanism de a păstra starea de ocupare deplină a forței de muncă, dar și crearea unui stat care include o societate etică și rațională.

Influențe

Religie Filosofii din tradiția elenistică sunt cei care au promovat gnosticismul (curent filosofic-religios, care caută să îmbine teologia creștină cu filosofia elenistică târzie și cu unele religii orientale, susținând posibilitatea unei cunoașteri mistice), ceea ce înseamnă izbăvirea spiritului prin asceză și care, de altfel, a dus la apariția discuțiilor controversate din politică, pornind de la principiul că, în lume, răul e prilejuit aproape întotdeauna de neștiință, iar ignoranța în sine, nu înseamnă numai a nu ști, ci și a dori să nu știi. Fuziunea filosofiei Greciei Antice, a logosului și a filosofiei creștine timpurii din secolele al II - lea și al III-lea d.Hr. a dus la apariția unei derive morale în rândul credincioșilor, promovându-se ideea că aceștia ar fi trebuit să acționeze pentru satisfacerea propriilor interese, luându-se în considerare apariția unui motiv oportun pentru prevenirea ignoranței. Vechiul Testament al Bibliei a servit ca sursă de etică în practicile economice antice. Scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei a fost interzisă, ținându-se cont de caracterul său fraudulos și consecințele economice negative, care erau criticate în Biblie: Ezekiel 22: 18 – 22, Isaiah 1:25 și Proverbe 25: 4-5. Raportul dintre literatura economică și cea religioasă a fost întemeiat pe baza Noului Testament. Un exemplu în acest sens apare și în Iacov 1:27 care afirmă că „ forma de închinare care este curată și nepătată din punctul de vedere al Dumnezeului și al Tatălui nostru este următoarea: să avem grijă de orfani și de văduve în necazul lor și să ne păstrăm nepătați de lume”, dar reflectă și raționamentul academic conform căruia, obiectivul procesului economic este cel de a perfecționa personalitatea cuiva.

Conceptul de evaluare a capitalului uman este valorificat în textul ce constituie temelia iudaismului rabinic, intitulat Talmud. De exemplu, un muncitor rănit în timpul efectuării anumitor lucrări era considerat sclav pe piața muncii în timp ce, cu scopul de a-l despăgubi, era apreciată adevărata lui valoare înainte și după vătămare, precum și scăderea potențială a venitului și a consumului. Ideea de costul oportunității se constituie în jurul conceptului de „S'kbar B'telio” (ceea ce ar însemna, „timp pierdut”) din literatura talmudică. În Israelul Antic, un rabin nu trebuia plătit pentru munca pe care o efectua, deoarece însemna că în acest mod cineva profită din propovăduirea și interpretarea cuvântului lui Dumnezeu, dar era compensat, oarecum, pentru munca îndeplinită, întrucât era văzut ca un mijloc de supraviețuire, dat fiind faptul că acesta nu era implicat în practicarea altui tip de meserie.

Coranul și Sunna au ghidat practica economică islamică de-a lungul secolelor. Coranul interzice conceptul de ribā care se centrează mai mult pe desființarea intereselor cu scopul de a împiedica instituțiile financiare care acționează sub îndrumarea economiei islamice să producă rentabilități monopoliste. Zakat este în sine un sistem ce constă în redistribuirea bogăției. Coranul specifică faptul că acesta este destinat exclusiv: săracilor, nevoiașilor, administratorilor taxelor pe avere, celor ale căror inimi urmează să fie împăcate, cei aflați în robie, cei îndepărtați de datorii, cei care se străduiesc pentru cauza lui Dumnezeu și a drumețului. Această învățătură este exercitată prin utilizarea schemelor de împrumut de pensii (PLS) și a altor tipuri de microfinanțare, inclusiv programul Hodeibah din Yemen și inițiativele Murabahah ale PNUD la Jabal al-Hoss din Siria.

Cultură