chenar|miniatura|371x371px|Producția originală a operei Ce înseamnă să fii onest (1895) cu Allan Aynesworth în rolul lui Algernon (stânga) și George Alexander în rolul lui John (dreapta) +Scris de:Oscar WildeData premierei:1895Locul premierei:Teatrul St James, Londra, AngliaLimba originală:Limba englezăGen:Comedie, farsăSpațiul:Londra și o moșie din Hertfordshire Ce înseamnă să fii onest, O comedie trivială pentru oameni serioși este o piesă de teatru a scriitorului irlandez Oscar Wilde. A fost reprezentată pentru prima dată în ziua de 14 februarie 1895 pe scena Teatrului St James din Londra. Piesa a fost concepută ca o farsă în care personajele principale își neagă propria situație, adoptând o identitate falsă și jucând astfel un rol pentru a scăpa de povara obligațiilor sociale. Luptându-se cu normele sociale londoneze ale epocii victoriene târzii, tema piesei surprinde modul trivial în care sunt tratate lucrurile considerate importante în epoca vremii, precum căsătoria. Deși unii critici contemporani scriitorului au lăudat hazul piesei, considerând că prin aceasta Oscar Wilde a reușit să-și consacre calitatea de dramaturg, alți critici au blamat lipsa mesajelor sociale. Exagerarea caricaturală și vorbele de duh prezente în piesă au transformat-o în cea mai populară și de actualitate piesă scrisă vreodată de Wilde.
Prin succesul consemnat în seara premierii, Wilde a atins cea mai înaltă formă de apreciere a operei sale, dar în mod paradoxal acest succes i-a prevestit declinul. Marchizul de Queensberry, tatăl amantului lui Wilde, Lord Alfred Douglas, a plănuit să se prezinte la premiera piesei cu un buchet de legume stricate, crezând că acest gest va pune capăt reprezentării. Wilde a fost însă avertizat de planul Marchizului și a dat ordin ca acesta să nu poată pătrunde în incintă. Neînțelegerea dintre cei doi și-a atins punctul culminant la tribunal, unde homosexualitatea lui Wilde a și fost dezvăluită publicului larg, fapt care a condus la condamnarea acestuia la închisoare. În ciuda succesului garantat pe care piesa l-a înregistrat, notorietatea pe care scriitorul a căpătat-o în urma scandalului a făcut ca producția piesei să fie oprită după numai 86 de spectacole. După ce a fost eliberat, Wilde a publicat piesa în timp ce se afla în exil la Paris, însă după aceasta a încetat să mai scrie comedii și opere dramatice.
Comedia Ce înseamnă să fii onest a mai fost jucată în neunumărate rânduri din momentul premierii sale și a fost adaptată de trei ori pentru scenarii de film. În Ce înseamnă să fii onest (1952) Dame Edith Evans și-a reluat apreciata interpretare a Doamnei Bracknell; În Ce înseamnă să fii onest (1992), Kurt Baker a avut în vedere o distribuție exclusiv formată din actori de culoare; în varianta din 2002, Oliver Parker a inclus unele dintre aspectele originale ale piesei lui Wilde care au fost eliminate în timpul pregătirii primei reprezentări.
Compoziția miniatura|Oscar Wilde în 1889 După succesul major pe care l-au înregistrat piese precum Lady Windermere’s Fan și A Woman of No Importance, editorii au început să îl preseze pe Wilde să scrie noi piese, astfel că în iulie 1894 acesta i-a sugerat lui George Alexander, manager al Teatrului St James, schițe și idei pentru piesa Ce înseamnă sa fii onest. Wilde și-a petrecut întreaga vară alături de familia lui în Worthing, unde în luna august a și scris întreaga piesă. Aflându-se deja în plină glorie la momentul respectiv, a ales să numească piesa în mod deliberat fals Lady Lancing pentru a evita orice speculații cu privire la conținutul acesteia. Multe dintre numele și ideile folosite de către autor pentru a scrie piesa au fost preluate de la oameni sau locuri care îi erau familiare acestuia; ca exemplu, Lady Queensberry, mama Lordului Alfred Douglas, locuia la Bracknell.„Bunburying” este cuvântul care denumește ideea de viață dublă, ca scuză pentru absența cuiva. Acest cuvânt este, conform unei scrisori a lui Aleister Crowley către RH Bruce Lockhart, o glumă creată de Wilde, după ce s-a urcat în tren la Banbury, unde a întâlnit un școlar. Carolyn Williams, într-un studiu din 2010, scrie că, pentru cuvântul „Bunburying”, Wilde „împletește ochiul rău ”Belvawneying ”din Gilbert's Engaged (1877) cu ” Bunthorne ”din Patience ". .Cercetătorii preocupați de opera lui Wilde sunt de acord că în procesul de creare al acestei piese un rol aparte l-a avut farsa dramaturgului englez W. S. Gilbert, intitulată Engaged (1877)Denisoff (2001:66); Feingold, Michael, "Engaging the Past"; Hudson (1951:101–105); Jackson (1980:xxxvi); Koerble (1952:144); Pearson (1957:63); Raby (1995:28); Stedman (1996:151); Thompson (2006:255); and Williams (2012:156, 411), ale cărei influențe sunt net vizibile în piesa lui Wilde, acesta preluând nu numai numeroase evenimente, dar și „gravitatea tonului impusă de Gilbert actorilor săi”Jackson (1980:xxxvi).
În următoarele luni, Wilde a revăzut textul piesei și l-a corectat de nenumărate oriJackson (1997:163). Nicio replică nu a fost trecută cu vederea, iar corectura a avut consecințe vizibile asupra textului original, versiunea finală fiind diferită față de cea inițială. Sos Eltis, profesoară de engleză în cadrul Colegiului Brasenose din Oxford, aseamănă modul în care Wilde se ocupa de corecturile piesei cu actul șlefuirii unor obiecte de artă. Cele mai vechi și longevive manuscrise ale piesei abundă în farse, cuvinte și fraze cu înțelesuri multiple, dialoguri lipsite de sens și întorsături comice tipice.Eltis (1996:177) Prin corecturi, „Wilde a transformat non-sensul standard în nebunia sistemică și derutantă ce caracterizează dialogul lui Earnest”.Ellmann (1988:398)
Când a sosit momentul să îi predea manuscrisul lui Alexander, Wilde a devenit ezitant, îngrijorându-se că s-ar putea ca piesa să nu se încadreze în repertoriul serios al Teatrului St James, așa că a preferat să îi spună acestuia că piesa a fost scrisă drept răspuns la o cerere pentru o piesă „fără un interes real serios”Jackson (1997:165). Când piesa de teatru Guy Domville a scriitorului Henry James a eșuat să impresioneze publicul și nu a înregistrat succesul așteptat, Alexander a fost de acord să pună în scenă piesa lui Wilde. După ce au lucrat împreună la mișcările scenice pe o machetă a teatrului, acesta i-a cerut scriitorului să scurteze piesaEllmann (1988:406). Autorul a îmbinat elementele celui de-al doilea și de-al treilea act, renunțând chiar și la prezența unuia dintre personaje, și anume Mr. Grisby, un avocat care vine din Londra pentru a-l aresta pe risipitorul „Ernest” (adică Jack) pentru neachitarea unor mese. Astfel, din patru acte au rămas numai trei. Varianta în patru acte a fost pentru prima dată reprezentată pe postul de radio al celor de la BBC și cu toate că ocazional continuă să fie reprezentată și astăzi, unii consideră structura în trei acte mai reușită și mult mai bine privită din punct de vedere teatral față de varianta originală care a fost de altfel și publicată.Raby (1988:121)
Reprezentări miniatura|The Importance of Being Earnest(Ce înseamnă să fii onest) 1895 George Alexander and Rose Leclercq
Premieră Piesa a fost reprezentată pentru prima dată de ziua îndrăgostiților în anul 1895 pe scena Teatrului St James din Londra.Mendelshon, Daniel; The Two Oscar Wildes, New York Review of Books, Volume 49, Number 15, 10 October 2002 Cu toate că era extrem de frig afară, Wilde și-a făcut aparița „modest precum o floare”, purtând o crizantemă verde. Potrivit unei știri, publicul „a inclus o mulțime de membri ai înaltei societăți, foști miniștri de cabinet, consilieri privați, precum și actori, scriitori, academicieni, și entuziaști ai teatrului”.Raby, 1995 in Pablé (2005:301) Allan Aynesworth, actorul care a interpretat personajul lui Algernon Moncrieff, i-a mărturisit lui Hesketh Pearson faptul că „În cei cincizeci și trei de ani ai carierei mele de actor, nu-mi aduc aminte de un succes mai mare decât acela din noapte premierei”.Pearson (1946:257) Aynesworth era el însuși „încrezător și stilat”, pe când Alexander, cel care l-a interpretat pe Jack Worthing, era mai degrabă „modest și rezervat”.Jackson (1997:171)
Distribuția:
John Worthing, J.P. – George Alexander
Algernon Moncrieff – Allan Aynesworth
Rev. Canon Chasuble, D.D. – H. H. Vincent
Merriman – Frank Dyall
Lane – F. Kinsey Peile
Lady Bracknell – Rose Leclercq
Hon. Gwendolen Fairfax – Irene Vanbrugh
Cecily Cardew – Evelyn Millard
Miss Prism – Mrs. George Canninge
Marchizul de Queensberry, tatăl amantului lui Wilde (care se afla în vacanță în Algeria la vremea respectivă), a plănuit să strice momentul în care Wilde ar fi urmat să-și facă plecăciunea la finalul piesei aruncând un buchet de legume stricate pe scenă. Wilde și Alexander au fost preveniți de acest plan, iar cel din urmă a declarat invalid biletul lui Queensberry și a aranjat ca poliția să se asigure că acesta nu va avea acces în clădire. Cu toate acestea, Marchizul a continuat să îl șantajeze pe scriitor, care în cele din urmă a pornit o anchetă împotriva acestuia pentru calomnie penală, declanșând astfel o serie de procese care s-au finalizat cu osândirea lui Wilde la închisoare pentru imoralitate ieșită din comun. Alexander a încercat să salveze producția înlăturând numele lui Wilde de pe scenariu însă nu a avut succesAcest lucru a provocat o breșă între autor și actor care a durat câțiva ani. Ulterior, Alexander i-a plătit lui Wilde mici sume lunare și i-a lăsat fiului autorului, Vyvian Holland, moștenire drepturile.Wearing, J P. "Alexander, Sir George (1858–1918)", Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, 2004, accessed 31 July 2013, iar reprezentările piesei au fost oprite după numai 86 de spectacole.Mason (1917:432)
Piesa a avut premiera pe Broadway la data de 22 aprilie 1895 la Teatrul Empire, dar a fost oprită după 60 de spectacole. În rolurile principale au jucat William Faversham ca Algy, Henry Miller ca Jack, Viola Allen ca Gwendolen, și Ida Vernon ca Doamna BracknellHischak (2009:2527). În Australia premiera a avut loc în Melbourne la 10 august 1895 și a fost prezentată de Dion Boucicault Jr. și Robert Brough, piesa înregistrând un adevărat succes.Fotheringham, Richard. "Exiled to the Colonies – 'Oscar Wilde' in Australia, 1895–1897", Nineteenth Century Theatre and Film, Winter 2003, pp. 53–68 Decăderea lui Wilde în Anglia nu a afectat popularitatea pieselor sale în Australia.Într-un studiu din 2003, Richard Fotheringham scrie că în Australia, spre deosebire de Marea Britanie și SUA, numele lui Wilde nu a fost exclus pentru plată, iar criticii și publicul au avut o viziune mult mai relaxată asupra faptelor lui Wilde. Compania lui Boucicault a dat o interpretare piesei în prezența guvernatorului Victoria.
Receptarea critică