Charles Hyppolite Laugier () a fost un medic din România de origine franceză care, s-a remarcat în domeniul educației sanitare, al igienei, precum și al profilaxiei și combaterii unor epidemii din zona Olteniei, la începutul secolului al XX-lea. A avut, de asemenea, contribuții notabile în ce privește organizarea asistenței sanitare în Oltenia.

Printre preocupările sale s-au aflat atât etnografia regiunii în care a profesat, cât și dezvoltarea culturală a locurilor, precum și educația științifică a tinerelor generații și a adulților.

Activitatea sa prodigioasă, din domeniul promovării sănătății și a eradicării diverselor epidemii, a făcut să fie supranumit „Carol Davila al Olteniei”.

Primii ani și formarea profesională

Charles Laugier s-a născut la 21 ianuarie 1875 la Cernele, în familia inginerului constructor și urbanistului Victor Laugier, venită din Franța și naturalizată în Regatul României.Laugier, Charles, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” – Dolj, p. 1 Conform unei alte surse, Victor Laugier a fost însă specialist în poduri și șosele. Acesta a contribuit la edificarea a numeroase lucrări publice în România, drept care a fost decorat și la cererea sa, a primit cetățenia română. Niță, Dodo; Charles Laugier, le Carol Davila de l’Olténie; Les Nouvelles de Roumanie, Numéro 102 Juillet-Août 2017 ; p. 32

Născut lângă Craiova, viitorul medic a absolvit în același oraș Dinu, Elena Steluța; The Biography of Doctor Charles Laugier (1875–1830); Clujul Medical, 2014; 87(4): 293–295; accesat la 16 ianuarie 2021 Institutul privat Gustav Arnold (1882-1885), precum și în anul 1892 liceul Carol I (ale cărui cursuri le-a frecventat începând cu anul 1887).

În 1898, a devenit licențiat în medicină și chirurgie la universitatea de profil din București. Ulterior, a intrat inițial ca extern și ulterior ca intern, la catedra de Chirurgie Infantilă a profesorului Râmniceanu, pentru o perioadă de trei ani, la Spitalul de Copii din București. Timp de un an și jumătate a lucrat apoi la Ospiciul Mărcuța. Atras de medicina socială, Dr. Laugier a hotărât să devină igienist.

Cariera

În perioada modernizării organizării serviciilor sanitare rurale A profesat în anul 1900 ca medic în Romanați în plășileSuișuri medicale ..., Bușoi, 2012, p. 7 Oltețu de Sus și Oltețu de Jos până la 27 septembrie, când a fost transferat pe aceeași funcție la plasa Ocolu din Dolj, unde a profesat până la sfârșitul anului 1902. De aici, a plecat în luna ianuarie 1903 ca medic generalist în Gorj, pentru ca, ulterior, să fie numit inspector sanitar adjunct în luna aprilie a anului următor. În anul 1905, a promovat examene prin care a fost confirmat ca medic generalist în Gorj. În toată această perioadă, s-a făcut remarcat atât prin preocupările sale legate de aplicarea pe teren a metodelor de igienă, cât și prin activitatea de instruire a agenților sanitari (auxiliari ai medicilor districtuali din mediul rural), foarte puțini în acele timpuri. Activitatea sa a avut ca țintă depistarea timpurie a bolilor infecto-contagioase cu potențial epidemic și Laugier a impus ca, dezinfectarea locuințelor din satele contaminate să se facă în prezența sa. În anul 1904, datorită ministrului de interne Vasile Lascăr, s-a realizeazatModernizarea lumii rurale...,Bărbulescu & Popovici, 2005, p. 96 prin „Legea pentru organizarea comunelor rurale” și prin „Regulamentul pentru serviciul sanitar rural”Modernizarea lumii rurale...,Bărbulescu & Popovici, 2005, p. 97 o reformă a serviciilor sanitare din mediul rural, care urma să fie completată patru ani mai târziu printr-o altă lege. Reforma din 1904 a impus înființarea unor cercuri rurale, care erau asociații de comune cu un venit anual mai mare de 8.000 de lei. Acestea au avut obligația de a întreține minim o moașă, un agent sanitar și o infirmerie, ultima, cu adevărat o instutuție nouă, devind echivalent al pavilionului spitalicesc de izolare a cazurilor de boli contagioase. Deși teoretic ar fi trebuit să fie înființat un anumit număr de infirmerii rurale, lipsa de medici, de agenți sanitari cu suficiente cunoștințe și lipsa de fonduri au limitat semnificativ apariția acestora. Cel mai important factor a fost reprezentat de lipsa medicilor, al căror număr a rămas același, ei fiind obligați să asigure asistența medicală a unor circumscripțiii sanitare imense ca suprafață și ca populație (de exemplu în 1905, în județul Mehedinți existau doar trei circumscripții cu peste 35.000 de locuitori, sediul circumscripției și respectiv locuința medicului aflându-se la 38-43 km de cea mai îndepăratată localitate și numărul de localități într-o circumscripție variind între 24 comune și 53 cătune și 29 comune și 79 cătune.Modernizarea lumii rurale...,Bărbulescu & Popovici, 2005, p. 98Spre diferență de numărul personalului medical superior, a crescut totuși masa personalului medical inferior, agenții sanitari ocupând al doilea loc ca și importanță în serviciile sanitare rurale și în ce privește igienizarea lumii țărănești. Pentru a crește numărul acestora, s-au deschis școli speciale pentru instruirea lor, mai întâi pe lângă Institutul de Bacteriologie și apoi la CraiovaModernizarea lumii rurale...,Bărbulescu & Popovici, 2005, p. 98 în 1908, la Galați în 1909 și la Iași în 1914. În contrast cu agenții sanitari apăruți în preajma anului 1904 însă, antecesorii acestora, respectiv subchirurgii care puteau funcționa și ca agenți sanitari și ca agenți vaccinatori conform regulamentului din anul 1894, au fost bine apreciați de medici. Subchirurgii fuseseră selecționați doar dintre tinerii care urmaseră patru clase și-și satisfăcuseră serviciul militar, pregătirea lor, care dura timp un an, fiind realizată pe lângă spitalele civile și militare. Spre diferență de aceștia, agenții sanitari au beneficiat în anul 1904 de o pregătire de trei luni, care a crescut la șase luni în perioada 1905-1906 și de abia în perioada 1906-1907, la un an. Din luna aprilie 1908, Laugier a revenit în Dolj, tot ca medic generalist. În același an a fost numit medic primar al județului Dolj și subinspector. În această calitate a colaborat, de regulă, cu medicii coordonați și supravegheați de el. Determinat în acțiuni, inteligent și dotat cu o minte sintetică, a urmărit un plan bine conceput de organizare a luptei cu epidemiile și cu bolile asociate acestora, la baza cărora stăteau cauze sociale. A avut de altfel avantajul familiarizării anterioare cu starea generală a județului, precum și pe cel al dispuneri de o colecție de date statistice semnificative. În contextul în care în anul 1908 Ion Cantacuzino a preluat poziția de director al Serviciului Sanitar civil, acesta a reușit să promoveze o nouă lege sanitară,Considerente istorice privind ..., Cosmescu, 2009, p. 48 asociată ulterior cu numele său, doi ani mai târziu. „Legea Cantacuzino”,Considerente istorice privind ..., Cosmescu, 2009, p. 49 care a reglementat activitatea sanitară din România,Neculau, Andrea-Elena; Evoluția istorică a organizării sanitare românești - repere istorice analizate prin prisma determinismului social și politic din perioada de la începutul secolului al XIX-lea și până la jumătatea secolului XX – Rezumat Teză de doctorat; Universitatea Transilvania din Brașov – Școala Doctorală Interdisciplinară – Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice și Clinice; 2014; p. 13 (PDF); accesat la 19 ianuarie 2021 Conform acesteia, selecționarea medicilor se făcea prin concurs, numirea definitivă a lor făcându-se doar după efectuarea unui stagiu de la post.Gonțea, Ioana; Trei pioneri ai medicinei românești; Historia; accesat la 19 ianuarie 2021 Aceeași lege a impus preluarea personalului sanitar de la autoritățile locale și transferarea sa sub jurisdicția statului, precum și centralizarea tuturor fondurilor de sănătate publică, înființarea unor laboratoare de diagnostic bacteriologic regionale și de spitale, pavilioane de izolare și infirmerii rurale. Din poziția deținută, Cantacuzino a organizat în opt județe servicii sanitare conforme cu dispozițiile din anul 1904,Modernizarea lumii rurale...,Bărbulescu & Popovici, 2005, p. 104 precum și laboratoare de bacteriologie în principalele orașe ale țării, în timpul mandatului său. De asemenea, la 1 octombrie 1908 a fost înființată la Craiova o școală pentru agenții sanitari. Aplicarea modelului respectiv de organizare a serviciilor sanitare rurale se va generaliza începând din anul 1910, treptat, accelerarea modernizării organizării sanitare a lumii rurale fiind totuși, consemnată, în primul deceniu al secolului al XX-lea. De numele lui Charles Laugier este legată înființarea școlii de agenți sanitari de la Craiova, căreia i-a redactat un regulament preluat ulterior de celelalte școli similare din țară și pe care a condus-o. A publicat manuale, pentru elevii săi. Beneficiind de un nivel superior de educație și instruire, absolvenții școlii craiovene pentru agenți sanitari s-au răspândit în toată România, printre ei aflându-se și Nicolae Popescu, agent sanitar din Gorj și discipol al doctorului Charles Laugier. Colaborator competent al lui Laugier în zona Gorjului, acesta și-a urmat șeful la Craiova, unde a ajuns profesor la școala de agenți sanitari și funcționar civil al Inspectoratului Școlar Sanitar din Oltenia.

Din poziția sa, în anul 1911 Laugier a avut succes în combaterea epidemiei de holeră din județul Dolj, de la Sadova.

Anii de război

În 1913, în timpul celui de-Al Doilea Război Balcanic, s-a confruntat din nou cu holera, încadrat fiind ca medic în cadrul armatei.

În timpul participării României la Primul Război Mondial, Laugier a profesat tot în cadrul armatei, în perioada de început conducând unul dintre serviciile de ambulanță pe frontul din Transilvania. În a doua parte a războiului, a înființat și a condus activitatea unui pavilion dedicat bolnavilor de tifos exantematic, la Spitalul „Socola” din Iași. S-a ocupat, de asemenea, de repatrierea răniților de război.

Epoca interbelică La 1 ianuarie 1919, a fost numit cu delegație ca Inspector sanitar general al Olteniei. A fost confirmat în funcție în luna iulie 1919, devenind și director al Regiunii I Sanitare Oltenia. Numit într-o perioadă de recurență a tifosului exantematic, atenția sa s-a îndreptat către dezvoltarea rețelei de spitalele rurale și de boli contagioase, precum și către Spitalul Filantropia din Craiova, care s-a dezvoltat astfel într-o unitate medicală modernă, cu șase secții: Chirurgie, Maternitate, Medicină internă, Dermatologie și Boli venerice, Radiologie, Pediatrie. Printre demersurile sale s-a numărat, de asemenea, cel de schimbare a medicului de plasă cu cel rural, numit oficial pe loc.

În 1923, a fost primul din România care a emis teoria unei avitaminoze, episod legat de consemnarea distribuției pelagrei în Oltenia.Suișuri medicale ..., Bușoi, 2012, p. 8

Datorită unei campanii derulate împotriva malariei, concepută după un plan propriu, în 1924 s-a constatat scăderea ratei mortalității bolnavilor de la 28 % la 2,3 %. Tot sub administrația sa, a progresat și asistența oferită bolnavilor de sifilis. În ce privește tuberculoza, ca și președinte al filialei locale a Societății pentru tratarea tuberculozei, a transformat spitalul din Cărbunești într-un spital de profil, a pus lângă Craiova bazele sanatoriului din Leamna, a închis la Olănești sanatoriul doctorului Puțureanu, divedind ineficiența serului antituberculos folosit de acesta și a organizat o campanie de vaccinare a nou-născuților cu vaccin BCG. Printre bolile combătute de el s-au numărat și cele venerice, precum și prostituția. De numele său este legată astfel apariția spitalelor de la Strehaia și Dăbuleni, ridicarea Sanatoriului Leamna și dotarea Sanatoriului Geoagiu, modernizarea Spitalului de Boli Contagioase Craiova, precum și reorganizarea Spitalului Filantropia Craiova, alături de construcția de noi pavilioane ale acestuia.