Victor Neumann () este un istoric și filosof al culturii române, profesor de istoria modernă a României și istoria modernă a Europei la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.

Este cofondator – împreună cu profesorul Armin Heinen de la RWTH Aachen – și director (2008-2016) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este colaborator periodic al unor prestigioase reviste internaționale și românești, publicând peste 500 de articole. A primit premii și distincții pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică și artistică.

Biografie

Studii gimnaziale și liceale la Ineu. Studii superioare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie, Secția Istorie. Licențiat în istorie și științe sociale (1976) cu o teză despre contribuția periodicelor de limbile română, maghiară și germană la afirmarea istoriografiei din Transilvania în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Coordonatorul tezei: prof. dr. Pompiliu Teodor. Studii doctorale la Universitatea din București, Facultatea de Istorie, finalizate (în 1992) cu teza intitulată Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est (1750-1850), coordonator acad. Răzvan Theodorescu. Studii postdoctorale la universități și institute din București, Berlin, Bonn, Paris, Viena, Budapesta, Amsterdam-Wassenaar, Washington D.C., sub îndrumarea lui Paul Cornea, Scheiber Sándor/Alexander, Domokos Kosáry, Clemens Heller, George McLean, Reinhart Koselleck.

Potrivit CNSAS și deciziei Curții de Apel București, Neumann ar fi colaborat cu Securitatea regimului național-comunist în anii 1977-1989. Constatarea se bazează pe adoptarea necritică și necomentată a înregistrărilor Securității, adică o operațiune de lectură care amintește de reproducerea mecanică a semnelor. Deciziile juridice întemeiate pe acuzele CNSAS privind tema colaborării cu Securitatea ca poliție politică sunt marcate de absența studiilor de specialitate. Problema este că extrasele din sursele CNSAS sunt citite ca declarații factuale, mai ales de către instanțele de judecată, deși, după ce CNSAS eșuează ca instituție de evaluare științifică și din motive de legalitate, justiția română ar trebui să solicite istoricii profesioniști. A apărut și continuă să apară impresia unei jurisdicții în interesul luptei dintre partidele politice. Hotarârea Curții de Apel București se bazează exclusiv pe notele informative ale ofițerilor de securitate întrucât în dosarul lui Neumann nu există „note olografe” despre absolut nimeni, fapt ignorat de CNSAS și de justiție. Faptul că o carieră științifică și o bogată activitate publică precum cea a lui Victor Neumann au început cu adevărat abia după 1989, vorbește mai degrabă de ipostaza de victimă decât de aceea de adept al sistemului comunist. Documentele Securității sunt adesea distorsionate sau pline de minciuni, la fel ca multe altele (exemplul informațiilor privind producția economică), aparținând regimului comunist. Cei care folosesc aceste documente împotriva altora fără nici o referință critică, fără cercetări aprofundate și fără contextualizare, se transformă în slujitorii credincioși de astăzi ai Securității. Aceasta, mai ales în cazul acelora cărora le lipsesc orice fel de abilități critice. Același lucru se aplică fișierelor Stasi și, prin urmare, acestea nu mai au credibilitate în Germania. Ne pot spune dosarele, precum și bărbații și femeile din spatele lor, ceva mai mult despre comunism, Războiul Rece și despre sensul sau nonsensul spionajului? Cine le cercetează în scopul cunoașterii epocii va identifica lesne metodele de intimidare și șantaj, de forță și suprimare a libertăților fundamentale; cine vrea să cunoască particularitățile fiecărui stat, va citi documentele având în vedere comportamentul masei și al elitelor intelectuale. Într-adevăr, lustrația românească nu e altceva decât legiferarea de către urmașii activiștilor a principiului învățat în familie, «cine nu e cu noi e împotriva noastră» și, desigur, «trebuie eliminat».

Activitate profesională

Muzeograf, Muzeul Golești-Pitești (1976-1977), Muzeul Banatului din Timișoara (1977-1980), Muzeul Federației Comunităților Evreiești din România (1980-1981); profesor de liceu la Timișoara (1981-1985); bibliotecar, Biblioteca Județeană Timiș (1986-1988); consilier al ministrului culturii (1990-1992); cercetător științific, Institutul de Teorie Socială al Academiei Române din București (1992-1994), director al Institutului Intercultural Timișoara (1994-1996); cercetător științific, Institutul de Științe ale Educației din București (1996-1998); conferențiar, Universitatea de Vest din Timișoara (1998-2001); profesor, Universitatea de Vest din Timișoara (2001-2018); director al Muzeului Național de Artă Timișoara (2013-2021); cercetător științific principal I, Institutul de Studii de Istorie și Cultură a Banatului, Academia Română, Filiala Timișoara (2008-2023); profesor invitat, Universitatea Națională de Arte București (2023-2024).

Experiență națională/internațională (didactică și de cercetare)

Cercetător științific invitat: Maison des Sciences de l'Homme, Paris, 1991/1999; International Research and Exchanges Board (IREX), Washington, D.C., 1993; Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, 1999; Bursier Elias al Academiei Române, afiliat la Institut für Osteuropaische Geschichte, Universitatea din Viena, 1995; Bursier NATO, 1995-1997; Bursier Fulbright, afiliat la Universitatea Catolica a Americii din Washington, D.C., 2000-2001; Profesor invitat la: Universitatea din Angers, 1999, 2004; Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta, 1999; Ecole Pratique des Hautes Etudes, Universitatea Sorbona din Paris, 2004; Universitatea din Viena (2003-2004) etc.; Proiect CNCSIS, Centrul de Studii Americane a Unversității din București, 2007-2010; Proiect Volkswagen Stiftung, 2008-2012, fondarea - împreună cu prof. Armin Heinen - a Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală «Reinhart Koselleck», cooperare între Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Aachen etc. Director de proiect de cercetare CNCS: Istoria conceptelor și istoria conceptuală - aplicații novatoare în istoriografiile română și est-europeană, Universitatea de Vest din Timișoara - 2011-2014.

Lucrări publicate

Cărți de autor

În limba română Tentația lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est, Editura Științifică, București, 1991, 278p. ISBN 973-44-0008-8; Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura ALL, București, 1998, 240p. ISBN 973-571-212-1; Ediția a III-a revăzută, Polirom, Iași, 2006, 308 p. ISBN (10) 973-46-0347-7; traducerea în limba engleză, în SUA: The Temptation of Homo Europaeus, East European Monographs Boulder, Colorado, Columbia University Press, New-York, 1993, Traducere de Dana Miu, 269 p. ISBN 0-88033-281-6); traducere în limba sârbă: Iskusenja Homo Europaeusa, Pesic i Sinovi, Beograd, 2011. Vasile Maniu – Monografie istorică, Editura Facla, Timișoara, 1984, 210 p. Convergențe spirituale (Studii privind relațiile culturale și politice în Europa Centrală și de Est, 1750-1850), Editura Eminescu, 1986, 214 p. Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Editura Amarcord, Timișoara, 1996, 290 p. ISBN 973-9244-09-2 Identități multiple în Europa regiunilor. Interculturalitatea Banatului/Identités multiples dans l’Éurope des regions. L’Interculturalité du Banat, Hestia, 1997, 145 p. ISBN 973-9192-61-6 Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Oriental-Centrale, Editura Atlas – Du Style, București, 1999, 260 p. ISBN 973-99275-4-8 Ideologie și Fantasmagorie. Perspective comparative asupra gândirii politice în Europa Est-Centrală, Iași, 2001, 224 p. ISBN 973-683-560-X Istorie Individuală vs. Istorie Colectivă. Prim-rabinul Ernest Neumann, O restituire de prof.univ.dr. Victor Neumann, Timișoara, 2002, 111p. ISBN 973-8215-79-X Neam, Popor sau Națiune? Despre Identitățile Politice Europene, București, 2003. Ediția a II-a adăugită, București, 2005, 229p. ISBN 973-669-154-3 Interculturalitatea Banatului, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iași, 2015, 175 p. ISBN 978 606 714 109 2 Die Interkulturalitaet des Banats, Berlin, 2015, 160 p. ISBN 978 3 7329 0116 6 Conceptul de natiune la români si unguri: un studiu despre identitatile politice; Iași, 2013, 64 p. ISBN 978 973 611 951 4 Conceptualizarea istoriei și limitele paradigmei naționale, Editura Rao, 2015, 215 p. ISBN 978 606 776 071 2 Reinhart Koselleck - 100. Istorie, Memorie și Teoria Istoriei, Editura Datagroup, Timișoara, 2023, 90 p. ISBN 978-606-8615-79-0

În limbile engleză, germană, franceză, spaniolă, sârbă The Temptation of Homo Europaeus, East European Monographs Boulder, Colorado, Columbia University Press, New-York, 1993, Translated by Dana Miu, 269 p. ISBN 0-88033-281-6); New edited, revised and updated version: The Temptation of Homo Europaeus. An Intellectual History of Central and Southeastern Europe, Translated by Dana Miu and Neil Titman, Scala Publishers, London, 2020, 320 p. ISBN 978 1 78551 2414 Identités multiples dans l’Europe des Régions L.’Interculturalités du Banat, Traduit du Roumaine par Maria Țenchea, Editions Hestia, Timișoara,1996. 67 p. ISBN 973-9192-61-6 Iskusenja Homo Europaeusa, Pesic i Sinovi, Beograd, 2011, ISBN 978-86-7540-136-0 La Tentacion de Homo Europaeus. La genesis de las ideas modernas en Europa Central y del Sudeste, Traductores Fabianni Belemuski y Javier de la Fuente, Libro distinguo con el Premio A.D. Xenopol de la Academia Rumana, Niram Art, Madrid, 2017, ISBN 978-84-945467-4-7 Between Words and Reality: Studies on the Politics of Recognition and Changes of Regime in Romania, Council for Research of Values and Philosophy – The Catholic University of America, Washington, D.C., 2001, 200 p. ISBN 1-56518-161-1 Conceptually Mystified: East-Central Europe Torn Between Ethnicism and Recognition of Multiple Identities, Enciclopedică Publishing House, Bucharest, 2004, 230 p. ISBN 973-45-0484-3 Die Interkulturalitaet des Banats, Berlin, 2015, 160 p. ISBN 978 3 7329 0116 6 The End of a History: The Jews of Banat from the Beginning to Nowadays, Bucharest, 2006, 243 p. ISBN 973-737-135-6 Essays on Romanian Intellectual History, West University of Timișoara Press, Timișoara, 2008, 227 p. ISBN 978-973-125-141-7; ediția a doua, Institutul European, Iași, 2013 ISBN 978-973-611-950-7 Kin, People or Nation? On European Political Identities, With a Foreword by Hans Erich Boedeker, Translation by Gabi Reigh, Scala Publishers, Londra, 2021, 175 p. ISBN 978-1-78551-374-9

Traduceri

Conceptul de Istorie de Reinhart Koselleck, Traducere din germană în română (împreună cu Patrick Lavrits) și studiu introductiv de Victor Neumann, (Cf. Geschichtliche Grundbegriffe. Historisches Lexikon zur politisch-sozialen Sprache in Deutschland, Band 2, Klett-Cota, 2004, p. 625-717), Editura Universității Al. Ioan Cuza, Iași, 2005, 130 p. ISBN 973-703-082-6

Ediții coordonate

Identitate și Cultură. Studii privind istoria Banatului, Editura Academiei Române, București, 2009.ISBN 978 973 27 1793 6 Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice, (Editor coordonator împreună cu Armin Heinen), Editura Polirom, Iași, 2010.România, prin ochii istoricilor străini, 30 ianuarie 2011, Florin Mihai, Jurnalul Național, accesat la 17 iulie 2012Istoria României va renunța la cuvântul „Satana“ , 21 iunie 2011, Manuela Golea, România liberă, accesat la 30 mai 2013 ISBN 978 973 46 1803 3 Cinci concepte ale gândirii politice românești, (Editor coordonator împreună cu Henriete Richer), Timișoara, 2011. ISBN 978 973 60 26 102