Victor C. Papilian () a fost un anatomist, scriitor și profesor universitar român.

Biografie S-a născut la Galați, în familia medicului militar Constantin Papilian, viitor general, doctor în medicină de la Paris. Studiile secundare le-a început la Turnu Severin, le-a continuat la Craiova, apoi la liceul Sf. Sava din București. Aici a frecventat în paralel „Conservatorul” de muzică, la secția de vioară. După ce a absolvit Conservatorul, a fost angajat ca violonist în orchestra „Ministerului Instrucțiunii Publice”.

În urma insistențelor tatălui său, a abandonat cariera muzicală și s-a înscris la Facultatea de Medicină din București în 1907. În calitate de președintele al Societății Studenților în Medicină din București a organizat în 1915 aniversarea a 40 de ani de la înființarea societății.

La 31 martie 1916, Victor Papilian și-a susținut doctoratul în medicină și chirurgie cu teza Anatomia scoarței lobului frontal, elaborată sub îndrumarea profesorului Gheorghe Marinescu. Teza, care dezvolta cercetări începute prin studiul Citoarhitectonica scoarței lobului frontal din 1914, a primit calificativul maxim, magna cum laude.

În perioada 16 august 1916 – 31 mai 1918, Victor Papilian a participat la Primul Război Mondial ca medic militar, cu gradul de căpitan. A activat ca chirurg în mai multe spitale militare și, datorită experienței dobândite, a ajuns medic șef de secție.

După încheierea serviciului militar, Papilian a lucrat ca medic secundar provizoriu al Eforiei Spitalelor Civile din București, mai întâi la Serviciul Medical de Copii, între 16 octombrie și 16 noiembrie 1918, apoi la Serviciul Medical II al Ospiciului Mărcuța, până la 1 august 1919. La Mărcuța, instituție condusă de profesorul Alexandru Obregia, a desfășurat cercetări clinice și anatomice și a început în 1918 studii craniometrice comparative asupra pacienților cu afecțiuni psihice și a unor subiecți sănătoși.

La 8 mai 1919 s-a căsătorit cu Ecaterina Iorga. Au avut doi copii, Victor V. Papilian și Mihaela Papilian. Fiica sa, Mihaela Papilian, de profesie medic și cercetător, a fost premiată pentru volumul Coagularea sângelui de către Academia Română. Victor Papilian este bunicul criticului și istoricului de artă Victor Ieronim Stoichiță și al romancierului Alexandru Papilian (pseudonimul lui Alexandru Stoichiță).

La recomandarea profesorilor Gheorghe Marinescu și Victor Babeș, Victor Papilian a venit la Cluj în 1919, la nou-înființata Universitate românească din Cluj. La 1 septembrie 1919 a fost numit profesor agregat de anatomie descriptivă și topografică, iar ulterior a devenit director al Institutului de Anatomie. De la 1 ianuarie 1923 a fost profesor titular al catedrei de anatomie descriptivă și topografică. A fost decan al Facultății de Medicină din Cluj între 1930-1931 și între 1940-1944, pe când universitatea se afla în exil la Sibiu.

În paralel cu activitatea de la Facultatea de Medicină, Victor Papilian a predat anatomia artistică la Școala de Arte Frumoase din Cluj, instituție deschisă în 1926.

În perioada refugiului universitar la Sibiu, Victor Papilian a condus seria nouă a revistei Luceafărul, apărută între 1941 și 1945. În numerele revistei din 1944 figurează în comitetul de redacție alături de D. D. Roșca, Mihai Beniuc și Grigore Popa.

În 1933, Victor Papilian s-a implicat în constituirea secției eparhiale Cluj a Asociației „Frăția Ortodoxă Română”, fiind președinte al comitetului de inițiativă și ulterior vicepreședinte al consiliului secției.

Victor Papilian a avut un rol important în organizarea cercetării antropologice la Cluj. În 1933, prin eforturile sale și ale lui Constantin Velluda și cu sprijinul lui Emil Racoviță, a fost înființată la Cluj Societatea de Antropologie. În paralel cu activitatea universitară, Papilian s-a implicat în viața muzicală a Clujului, fiind unul dintre fondatorii Filarmonicii „Gheorghe Dima” și fondatorul unui cvartet de muzică de cameră, care se reunea săptămânal în locuința sa. A fost directorul Operei Române din Cluj (1934) și al Teatrului Național din Cluj (1936-1940).

În 1934, Victor Papilian a primit de la profesorul Dimitrie Gerota un exemplar al ecorșeului realizat de Constantin Brâncuși, păstrat în prezent în muzeul Disciplinei de Anatomie și Embriologie din Cluj.

Victor Papilian s-a implicat și în viața politică locală, fiind membru fondator al organizației liberale din Cluj. În 1935 a fost ales în Delegația permanentă a Comitetului județean al organizației.

În primăvara anului 1945, Victor Papilian a fost înlocuit din funcția de decan al Facultății de Medicină din Cluj de Mihail Kernbach, în contextul schimbărilor intervenite în conducerea universității și al creșterii controlului politic asupra acesteia.

În 1946, Victor Papilian era membru al Partidului Social Democrat Independent, condus de Constantin Titel Petrescu. La alegerile parlamentare din toamna acelui an a ocupat primul loc pe lista partidului la Cluj și a contribuit la mobilizarea personalului medical în campania electorală. Implicarea sa politică nu a fost agreată de autoritățile comuniste, care l-au catalogat drept „titelist” și „nedemocrat”.

În 1947, a fost pensionat forțat, fiind astfel îndepărtat din învățământul universitar la vârsta de 59 de ani.

În anul 1948 a semnat în fața pronotarului apostolic Vladimir Ghika profesiunea de credință catolică, specificând că dorește să aparțină Bisericii Române Unite cu Roma.

Victor Papilian a fost arestat în mai multe rânduri, în 1946, 1947 și în perioada 1952–1954. Fișa sa matricolă penală consemnează internarea începând cu 16 august 1952 și eliberarea la 30 iunie 1954. Din cauza vârstei și a stării de sănătate, în această perioadă a fost deținut la penitenciarul Văcărești. După eliberarea din închisoare a frecventat serviciile religioase clandestine săvârșite de preotul Vasile Chindriș. S-a stins din viață în 1956 din cauza unei stări de sănătate șubrede care s-a înrăutățit în timpul detenției.

Puține amintiri despre el din anii dinaintea arestării au rămas de la un fost deținut politic, Ion Cârja, publicate în Canalul morții, Acțiunea românească, New York, 1972. La împlinirea a 125 de ani de la nașterea sa, s-a editat un volum omagial.

Caracterizarea generală a operei thumb|Victor Papilian Pe plan literar s-a remarcat la început cu pseudonimul Sylvius Rolando. O parte din manuscrisele sale au ajuns, după arestarea sa, în arhiva Securității din Bistrița. De acolo au ajuns pe căi ocolite în mâinile unor persoane care au intenționat să le vândă în Franța. În data de 19 septembrie 1996 Serviciul de Combatere a Criminalității Economico-Financiare din cadrul poliției Bistrița a efectuat o descindere în biroul unde erau păstrate manuscrisele și a ridicat arhiva în vederea expertizării și înregistrării ei în documentele de patrimoniu. După efectuarea expertizei, manuscrisele au fost luate în evidență și înregistrate la Oficiul Județean al Patrimoniului Național Cultural Bistrița-Năsăud. În prezent, ele așteaptă lumina tiparului și interesul cititorilor.

Profesorul și șeful Catedrei de Anatomie Umană de la Universitatea de Medicina și Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti din București Viorel Ranga în cartea sa Tratat de Anatomia a scris următoarele despre Victor Papilian:

Înainte de 1989 s-a reeditat puțin din opera sa literară, dar Atlasul de anatomie s-a reeditat și folosit la facultațile de profil. Dicționarele de literatură apărute după 1989 se ocupă de opera sa.

Distincții și premii

Medalia „Răsplata Muncii pentru învățământ”, clasa I.

Ordinul Steaua României în grad de Comandor.

Ordinul Meritul Cultural în gradul de Cavaler clasa I, pentru știință (23 septembrie 1942).Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593. Premiul Academiei Române pentru romanul Ne leagă pământul (1927).

Opera științifică La Cluj, Victor Papilian a reorganizat Institutul de Anatomie, extinzând spațiile de învățământ și cercetare și dezvoltând sălile de disecție, laboratoarele, colecțiile osteologice, biblioteca de specialitate și Muzeul de Anatomie. Activitatea sa științifică a cuprins peste 250 de lucrări publicate în țară și în străinătate, consacrate anatomiei descriptive și topografice, anatomiei funcționale, embriologiei, sistemului nervos, circulației limfatice și antropologiei.

După venirea la Cluj, Victor Papilian a inițiat cercetări antropometrice asupra populației din Transilvania. În 1921 a publicat un studiu realizat pe 100 de soldați români internați în spitalul militar din Cluj, iar în 1923 și-a continuat cercetările prin măsurători craniene efectuate asupra a 230 de militari români din garnizoana Cluj.

În 1920 a publicat Manual practic de disecție, în două volume, considerat primul manual românesc de acest tip. Începând din 1923 a publicat tratatul său de anatomie, dezvoltat ulterior sub titlul Tratat elementar de anatomie descriptivă și topografică cu aplicații medico-chirurgicale. Lucrarea, primul tratat de anatomie redactat în limba română, a integrat datele de anatomie descriptivă și topografică cu aplicațiile medicale și chirurgicale și a fost distinsă cu Premiul Academiei Române.

În 1937, Victor Papilian a participat la manifestările antropologice organizate la Cluj și București. Împreună cu Constantin Velluda, a prezentat, între alte contribuții, studiul privind istoria antropologiei din România, publicat ulterior în 1941 în Memoriile Academiei Române, precum și cercetări antropologice asupra populației din Munții Apuseni.

Victor Papilian a făcut parte din colegiul de redacție al revistei Clujul Medical, al cărei prim număr a apărut la 1 februarie 1920. Anatomia scoarței lobului frontal, teză, București, 1916 Manual practic de disecție, Cluj, 1920 Tratat de anatomie umană, 1923 Tratat elementar de anatomie descriptivă și topografică, Cluj, 1928 Embriologie, în colaborare cu Victor Preda, Sibiu, Editura H. Welther, 1946. Anatomia Omului, vol. I: Aparatul locomotor, Ediția a XII-a. 2006 Anatomia Omului, vol. II: Splanhnologia, Ediția a XII-a. 2006 Manual practic de disecție și descoperiri anatomice, Editura Dacia, Cluj, 1994 După pensionarea din 1947, Papilian și-a continuat cercetările experimentale asupra sistemului neurovegetativ în laboratoarele de zoologie ale Universității din Cluj, ca colaborator extern al Institutului de Fiziologie Normală și Patologică din București, condus de Daniel Danielopolu. În 1952, împreună cu profesorul Manta, a obținut din ganglionul stelat un principiu activ pe care l-a denumit „stelerine”.

Opera artistică În opera sa literară, Victor Papilian a abordat societatea românească interbelică, mediile ardelene și teme religioase și mistice. Criticul Paul Cernat caracterizează proza sa printr-un „realism social amplu”, în care se regăsesc problematica alienării moderne și o dimensiune mistico-religioasă. Romanul În credința celor șapte sfeșnice (1933) prezintă societatea ardeleană de după 1918 prin prisma confruntărilor confesionale, iar Bogdan infidelul, publicat postum în 1982, este un roman de inspirație istorică.

Generalul Frangulea, nuvele, Cluj, 1925 Ne leagă pământul, București, 1926 (Premiul Academiei Române) Sufletul lui Faust, nuvele, Cluj, 1928 Celui ce n-are i se va lua, teatru, 1928 Un optimist incorigibil, Cluj, 1934 În credința celor șapte sfeșnice, I-II, Cluj, 1933 Cerurile spun, Sibiu, 1934 Nocturnă, Cluj, 1934 Alt glas, Oradea, 1936 Fără limită, București, 1936 Vecinul, nuvele, București, 1938 De dincolo de râu, nuvele ardelenești, Colectia „Universul Literar”, București, 1938 A trecut..., Oradea, 1939 Cu steagul înfășurat. Amintiri de la evacuarea Clujului, Sibiu, 1941 Manechinul lui Igor și alte povestiri de iubire, nuvele, București, 1943 Teatru (Cerurile spun, Nocturnă, Moartea vanităților), Sibiu, 1945 Nuvele oltenești, nuvele, Craiova, 1946