Federația Rusă este cea mai întinsă țară din lume și una dintre cele mai populate și este împărțită în mai multe tipuri de subdiviziuni, de diferite niveluri de subordonare administrativă.

Subiectele federale

Rusia este o federație fomată din 88 de subiecte (în limba rusă: субъе́кт(ы) - subiekt(î)). Aceste subiecte au drepturi federale egale, în sensul că au reprezentare egală – câte doi delegați fiecare – în Sovietul Federației Ruse (camera superioară a parlamentului rus). Totuși, subiectele se bucură de grade diferite de autonomie. Okrugurile (districtele) autonome, deși sunt subiecte federale de drept, sunt de asemenea parte a altor subiecte federale. Okrugul Autonom Ciukotka este singura excepție a acestei reguli.

Subdiviziuni de rang superior Districtele federale (subdiviziune de rangul întâi)

Toate subiectele sunt grupate în șapte districte federale (în limba rusă: федера́льные округа́, federalnîe okruga), fiecare administrat de un funcționar numit direct de președintele Rusiei.

Raioanele economice (subdiviziune de rangul al doilea)

În scopuri economice și statistice, subiectele federale sunt grupate în 11 raioane economice (экономи́ческие райо́ны - ekonomiceskie raionî).

Subdiviziunile de rang inferior

Subiectele federale sunt în continuare subîmpărțite în: Subdiviziuni de rangul al treilea

Raioane (райо́н(ы) – raion(î)). Orașe (города́ - goroda) și așezări de tip urban (посёлки городско́го ти́па, posiolki gorodskogo tipa) sub jurisdicția subiectelor federale. Okruguri autonome (автоно́мные округа́ - avtonomnîe okruga) sub jurisdicția altor subiecte federale. Deși sunt considerate subdiviziuni de rang inferior, ele au statut federal, fiind la rândul lor subîmpărțite în etnități mai mici.

Subdiviziuni de rangul al patrulea

Selsoviet (сельсове́т(ы) – selsovet(î), soviete (sfaturi) rurale). Orașe și așezări de tip urban sub jurisdicție raională. Raioane orășenești.

Subdiviziunile administrative În limba rusă În limba română Echivalente la alte popoare Observații Губерния Gubernie Governorat denumire istorică Край Kraină Teritoriu Область Oblast Provincie Автономная область Oblast autonom Provincie autonomă Округ Okrug District Автономный округ Okrug autonom District autonom Федеральный округ Okrug federal District federal Сельский округ Okrug sătesc District rural Военный округ Okrug militar District militar Район Raion District (regiune, sector) Внутригородской район Raion orășenesc District orășenesc Экономический район Raion economic Regiune economică Национальный район Raion național District național Республика Republică Republică Автономная республика Republică autonomă Republică autonomă denumire istorică Совет Soviet Consiliu local denumire istorică Сельсовет Selsoviet Consiliu rural, District rural

Vezi și

Istoria împărțirii administrative a Rusiei Tipuri de așezări în Rusia

Categorie:Diviziuni teritoriale ale Rusiei