Hera (în , Hēra) este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este identificată cu Iunona.
Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general, a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și de putere, Hera este adesea prezentată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.
Etimologie Una dintre primele instanțe ale numelui zeiței apare pe tablele din Pylos, scrise în Linearul B, un sistem de scriere care a fost găsit și pe datând încă din 1450 î.Hr. folosit de civilizațiile miceniene până la colapsul acestora în secolul XII î.Hr. Aici apare ca Qo-wi-ja (Guōwiā „cea asemenea vacilor” un cunoscut epitet homeric).
Numele Herei poate avea mai multe etimologii se exclud reciproc; o explicație leagă numele de ὥρα transliterat hōra, însemnând sezon, interpretându-l ca o vreme propice pentru căsătorie. Pe de altă parte, Platon consideră că e legat de ἐρατή transliterat eratē, adică „preiubit”, deoarece se spune că Zeus s-a căsătorit cu ea din dragoste, sau că numele zeiței este anagramă a aēr (ἀήρ, „aer“). Plutarh susține a doua variantă sugerând că este un nume alegoric pentru poziția înălțată a acesteia.Plutarh, Despre Isis și Osiris
Caracteristici Hera împărtășește multe atribute cu o zeitate feminină dominantă al cărui cult apare răspândit în multe forme în continentul European. Cultul aceleia s-a diversificat în perioada neolitică, fiind probabil la rădăcina multor zeități din diverse panteonuri. Hera, alături de restul zeităților feminine grecești, prin poziția lor în orașele lor, cultul lor, atributele lor și epitetele lor reprezintă funcții similare ca divinități protectoare și dominante asupra sacrificiilor și ale animalelor. Cultul Herei, cel puțin la Olimpia, este mai vechi decât cel al lui Zeus. Se știe că a fost o zeitate importantă în Grecia antică, posibil o variantă a acelei zeități materne supreme a lumii Egee.
O teorie susține că miturile și cultul Herei își au rădăcina într-o civilizație pre-elenistică matriarhală, așadar Hera are un sistem de valori mai vechi bazat pe loialitate între femei, de aceea prigonește consoartele lui Zeus. Burkert consideră teoria ingenioasă, dar fantezistă, și dezminte această teorie, afirmând că un matriarhat n-ar fi fost posibil nici în societățile de vânători-culegători din Paleoliticul târziu nici în civilizațiile neolitice de fermieri. Mai degrabă, acea „Mare Zeiță” este întruchiparea datoriei și necesității vânătorului de a ucide pentru femeile pentru care e responsabil.
Relația Herei cu soțul ei este ambivalentă. Zeus apare adesea cu epitetul Heraios „lit. al Herei”, dar Homer face adesea referire la episoadele de gelozie și răzbunările acesteia pe consoartele lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl și preamărește, precum fraza:„Chiar de m-oi pune-mpotrivă [...] / N-aș izbuti eu de fel, că tu ești mult mai tare ca mine. / Dar se cuvine și mie să nu-mi faci zadarnică truda, / Neam de zeiță și eu sunt, ba chiar din același părinte; / Tată mi-e Cronos mintosul și sunt cea mai mare din toate / Fiicele lui, înălțată prin naștere-ntâi și fiindcă / Eu ți-s nevastă, iar tu ești mai mare-ntre zei și-mpăratul.”
Epitete Epitetele în mitologia greacă sunt determinante folosite pentru a evita pronunțarea numelui, precum în cazul lui Hades, pentru a poziționa geografic zeul relativ la lăcașul de cult, pentru a preciza aspectul zeului căruia i se adresează invocația, etc. De exemplu, un călător va dori să ceară ajutorul lui Poseidon Soter („salvatorul”) când este prins de o furtună pe mare, dar s-ar ruga fără rost la Poseidon Hippios („al cailor”) dacă nu are probleme cu calul său.
Epitetele apar des în epoca elenistică, dar sunt considerate aproape imposibil de definit și categorisit stricto sensu. Acestea diferă de asemenea în funcție de sursă, fiind rar întâlnite în narațiune, spre deosebire de poezii și cult, ultimele două grupuri de asemenea diferite între ele. Conform teoriei lui Hermann Usener, e posibil ca fiecare epitet să fi fost un zeu vechi cu o funcție simplă, asimilat ulterior în cultul divinităților vremii, numele lor devenind epitete, ceea ce ar putea explica de ce în scrieri de-a cursul istoriei unele astfel de epitete devin entități divine independente și, respectiv, numele unor entități divine ajung să fie folosite și ca epitete (Illythia, zeița nașterilor, fiica Herei, epitet al lui Artemis). Epitetele de cult mai apar și în perechi, de exemplu Athena Potnia „stăpâna Atenei”.
După cum se vede în lista de epitete de mai jos, aceste descrieri ale zeiței percepții care creează o reprezentare multifațetată a acesteia din perspectiva celor care o venerau:
miniatura|Iunona și cucul, lampă cu ulei teracotă, c sec II-sec. III î.Hr.
Atribute Sceptru regal Animale sacre: junca, leul, cucul și păunul Planta sacră, rodia Din alaiul său adesea fac parte Hebe, Ilitia, Iris și Grațiile În imagistica elenistică, Hera călătorea într-un car tras de păuni, păsări de care grecii n-au aflat până la victoriile lui Alexandru cel Mare. Învățătorul lui Alexandru, Aristotel, se referă la ei ca „păsările persane”. Motivul păunului a reapărut în iconografia Renașterii, care le unise pe Hera și pe Iunona, pe care s-au concentrat pictorii europeni.Seznec, Jean, The Survival of the Pagan Gods : Mythological Tradition in Renaissance Humanism and Art, 1953 Pasărea care fusese asociată cu zeița în perioada arhaică, când toate zeițele elene din Epoca Bronzului aveau pasărea proprie, era cucul, care apare în fragmente despre curtarea Herei de către Zeus.
În perioada arhaică era preponderent asociată cu bovine, ca o zeiță a vacilor, venerată în special în Euboea, care era faimoasă pentru numeroasele lor cirezi. În Cipru, situri arheologice foarte vechi conțin cranii de taur care par să fi fost folosite ca măști. Epitetul ei Homeric Boôpis, apare tradus ca „(cea) cu ochi de vacă”.
Din acest punct de vedere, Hera se aseamănă cu divinitatea Egiptului antic Hathor, o zeiță maternă asociată bovinelor.
Romanii au identificat-o în mitologia lor cu zeița Iunona, regina oamenilor și a zeilor.
Mitologie În Teogonia, Cronos îl detronă pe tatăl său, Uranus și se căsători cu Rhea, având șase copii. Hera a fost al treilea copil și cea mai mică fată. Gaia și Uranus îi împărtășiseră lui Cronos că va fi la rândul său detronat de fiul său, așa că acesta își înghițea copii pe măsură ce se nășteau. Rhea reuși să-l scape pe mezin, Zeus, cu ajutorul Gaiei și acesta crescu și-l forță pe Cronos să-i dea afară pe ceilalți cinci.Hesiod, v. 450-470, 490-500
În unele surse Rhea o trimite la marginile lumii să fie crescută de titanii Ocean și Tetis în timpul luptei dintre zei și titani. Când cei doi se certară, aceasta îi împăcă. Alte surse atribuie creșterea Herei Horelor, zeițe ale anotimpurilor, Pausanias, Călătorie în Grecia „Cartea II” Capitolul 13 §3; eroului peloponezian Temenos, Pausanias, Călătorie în Grecia „Cartea VIII” Capitolul 22 §2; fiicelor râului Asterion din Argolida, Pausanias, Călătorie în Grecia „Cartea II” Capitolul 17 §1 sau unei nimfe pe nume Macris. Eusebiu din Cezareea, Pregătirea pentru Evanghelie „Cartea III” capitolul 1 §3
Hera și Zeus Conform Teogoniei lui Hesiod, Hera este a șaptea parteneră a lui Zeus și ultima sa soție. Hesiod, Teogonia v. 921 Pe de altă parte, o relație mult mai timpurie dintre cei doi zei este sugerată în Iliada, unde se spune că Zeus și Hera au avut prima lor uniune sexuală în secret, fără ca părinții lor să știe. Homer, Iliada, „Cântul XIV” v. 293–6 Această idee a fost preluată de comentatorii din Antichitate ai Iliadei care adaugă diverse detalii, precum faptul că relația lor secretă a durat 300 de ani, că a avut loc pe insula Samos sau că Hefaistos a fost conceput în această perioadă. Potrivit unui anume Aristocles citat într-un comentariu din Antichitate a Idilelelor lui Teocrit, Zeus, văzând-o într-o zi pe Hera plimbându-se singură, a decis să întrețină relații sexuale cu aceasta. Dorind să fie neobservat de ea, s-a transformat într-un cuc, a cauzat o furtună teribilă și s-a așezat pe muntele care atunci se numea Thornax, dar ulterior a fost numit Kokkyx. Hera a ajuns la munte și s-a oprit acolo, unde mai târziu s-a construit sanctuarul Herei Teleia. Ea a văzut cucul și acesta i s-a așeză în poală, tremurând și înghețat de furtună, iar Hera, compătimindu-l, l-a acoperit cu mantia sa. În acel moment Zeus și-a reluat adevărata înfățișare și când ea a refuzat să aibă relații sexuale cu el din cauza mamei lor, acesta a promis că o va lua de soție. Pausanias relatează și el legenda despre transformarea lui Zeus într-un cuc pe care Hera l-a capturat pentru a se juca cu el, susținând că acesta este motivul pentru care statuia criselefantină a Herei creată de Policlet are în mână un sceptru pe care este așezat un cuc. Pausanias, Călătorie în Grecia „Cartea II” Capitolul 17 §5 Conform unei versiuni atribuite lui Plutarh și atestată de către Eusebiu din Cezareea în Pregătirea pentru Evanghelie, Hera se afla în grija unei nimfe pe nume Macris pe insula Evia când Zeus a răpit-o și a dus-o pe Muntele Cithaeron unde o grotă le-a servit drept cameră nupțială. Când Macris a venit să o caute pe Hera, Cithaeron, zeitatea tutelară a muntelui, a oprit-o, spunându-i că Zeus este acolo în compania zeiței Leto. În recunoștință pentru că uniunea sa cu Zeus a rămas nedescoperită, Hera a adoptat-o pe Leto ca parteneră de cult. Pregătirea pentru Evanghelie cartea 3, capitolul 1, secțiunea 3
Fotie, în Bibliotheca spune că în Noua istorie a lui Ptolemeu Hephaestion, Hera a refuzat inițial o uniune cu Zeus și s-a ascuns într-o peșteră pentru a-l evita, dar un fiu al pământului pe nume Ahile a convins-o să se răzgândească. Din acest motiv Zeus, în semn de recunoștință, a garantat faimă pentru orice purtător al numelui Ahile. Photius, Bibliotheca 190.47
Locul nunții variază, dar cel mai des apare grădina Hesperidelor. În altă versiune, merele de aur sunt un dar de nuntă de la Gaia; Herei îi plăcură atât de mult că le plantă în grădina ei, la marginea oceanului.
Din această uniune se născură patru copii: Hefaistos, Ares, Hebe și Ilitia, ocrotitoarea femeilor care nășteau. În Teogonia, Hefaistos este doar fiul Herei, nu și al lui Zeus, pe care-l naște cu propriile puteri.Hesiod, v. 920-930
Hefaistos Hefaistos s-a născut urât, astfel Hera l-a apucat de un picior și l-a aruncat în mare. Acesta, lovindu-se de pietre, a rămas astfel schilod. Zeița Thetis l-a găsit și l-a îngrijit împreună cu Eurynome, timp de nouă ani, până când acesta a crescut, după cum povestește Homer în Iliada.Homer, „Cântul XVIII” v. 394-405 În altă versiune, Hefaistos încearcă să o dezlege pe Hera după ce Zeus o înlănțuise și acesta îl aruncă din ceruri.Platon, Republica 378d în El căzuse în Lemnos și fusese îngrijit de un neam de traci.Homer, „Cântul I” v. 589-594 Când crescu, Hefaistos se întoarse în Olimp. Prefăcându-se că o iartă pe Hera, îi dărui acesteia un jilț maiestuos. Zeița se așeză pe jilț, dar nu se mai putu ridica. Când își dădu seama, trimise după Hefaistos, dar acesta se încuiase în atelier și niciunul dintre Olimpieni nu reuși să-l scoată afară. Până la urmă Dionis îl îmbie cu băutură, îl îmbătă și îl aduse în Olimp. Ajuns înapoi, Hefaistos se învoi să-i dea drumul Herei, cu condiția ca el să se căsătorească cu Afrodita. Zeus se împotrivi, dar până la urmă nu avu de ales și i-o dădu pe Afrodita de soție.
Hera și Heracle