thumb|right|Boris Elțîn a fost președintele federației Ruse în perioada în care s-a desfășurat criza
Criza constituțională rusă este un eveniment istoric început pe 21 septembrie, când președintele Rusiei, Boris Elțîn, a dizolvat legislativul federal, Congresul Deputaților Poporului și Sovietul Suprem, care se opunea tendinței de consolidare a puterii prezidențiale și reformelor economice neoliberale nepopulare. Decretul prezidențial din 21 septembrie contravenea prevederilor Constituției în vigoare de pe vremea sovietică. Pe 15 octombrie, după încheierea crizei constituționale, Elțîn a dispus organizarea unui referendum asupra proiectului noii constituții.
Congresul a respins decretul și a vota în favoarea îndepărtării lui Elțîn din funcția de președinte prin procedura punerii sub acuzare. Fostul său colaborator, acum devenit inamic politic, vicepreședintele Alexandr Ruțkoi, a fost investit de Congres în conformitate cu prevederile constituției în vigore, în funcția de președinte interimar. Pe 28 septembrie, au izbucnit proteste violente anti-Elțîn pe străzile capitalei Moscova, având loc confruntări dintre demonstranți și forțele de ordine. Armata a rămas fidelă lui Elțîn, această atitudine a militarilor fiind cea care a determinat rezolvarea crizei. Deputații s-au baricadat în interiorul Casei Albe – sediul parlamentului rus. În săptămâna care a urmat, protestele anti-prezidențiale au crescut în intensitate, până când, pe 2 octombrie, a izbucnit o mare revoltă de masă pe străzile capitalei. Rusia era pe marginea prăpastiei războiului civil. În acest moment, armata și forțele de securitate au trecut în mod deschis de partea lui Elțîn și au executat toate ordinele acestuia. Sediul parlamentului a fost asediat. Folosindu-se tunurile de pe tancuri, militarii au distrus o bună parte a clădirii. Forțele speciale au luat cu asalt clădirea și au evacuat toți deputații răzvrătiți. Până pe 5 octombrie, orice formă de rezistență armată împotriva lui Elțîn încetase. Conflictul de 10 zile au fost cel mai sângeros de la revoluția bolșevică din octombrie 1917. Conform cifrelor oficiale, 187 de persoane au fost ucise, iar 437 au fost rănite.
Originile crizei Intensificarea luptei pentru putere dintre legislativ și executiv Programul de reformă al lui Elțîn a intrat în vigoare pe 2 ianuarie 1992.(Pentru amănunte asupra acestui subiect vedeți și: Economia Rusiei#Reformele economice din anii 1990) În scurtă vreme, prețurile au început să crească necontrolat, cheltuielile guvernamentale au fost reduse drastic și au fost introduse noi impozite. A izbucnit o criză gravă a creditului, ceea ce a falimentat numeroase întreprinderi industriale și agricole și a dus la instalarea unei crize economice de durată. Unii dintre politicienii ruși au început să se distanțeze de programul de reformă, iar confruntarea politică dintre Elțîn, pe de-o parte, și oponenții la reforme, pe de alta, a devenit nota dominantă a vieții politice din Rusia.
De-a lungul anului 1992, opoziția la reformele lui Elțîn a început să devină din ce în ce mai puternică și mai fățișă în rândurile celor care se arătau îngrijorați de situația industriei, dar și în rândul liderilor regionali, care doreau mai multă independență față de guvernul central. Vicepreședintele rus Alexandr Ruțkoi a denunțat programul economic al președintelui ca fiind "genocid economic."Celestine Bohlen, "Yeltsin Deputy Calls Reforms 'Economic Genocide,'" New York Times, 9 februarie 1992. Liderii republicilor bogate în petrol, așa cum sunt Tatarstanul și Bașkiria militau pentru independența totală față de Rusia.
În tot anul 1992, Elțîn s-a luptat cu Sovietul Suprem și cu Congresul Deputaților Poporului (camera legislativă din rândul căreia proveneau deputații din Sovietul Suprem) pentru controlul asupra guvernului și politicii guvernamentale. În 1992, președintele parlamentului rus, Ruslan Hasbulatov, și-a manifestat în mod deschis opoziția față de programul de reforme, în ciuda sprijinului general arătat politicii lui Elțîn.
Președintele era îngrijorat de soarta prevederile amendamentelor constituționale propuse de el la sfârșitul anului 1991, care, neadoptate, ar fi făcut ca puterile speciale ale președintelui să expire la sfârșitul lui 1992. (Elțîn își lărgise puterile speciale dincolo de limitele constituționale în scopul ducerii la îndeplinire a reformelor). Dar deputații Congresului Deputaților Poporului și Sovietului Suprem refuzau să adopte o nouă constituție care ar fi legiferat setul de puteri speciale cerute de Elțîn.
A șaptea sesiune a Congresului Deputaților Poporului În timpul sesiunii din decembrie, parlamentarii s-au opus lui Elțîn în cazul a mai multor inițiative prezidențiale. Conflictul a ajuns într-un punct culminant pe 9 decembrie, când parlamentul a refuzat să-l confirme pe Egor Gaidar, arhitectul reformelor neoliberale a "terapiei de șoc" de liberalizare a piețelor, foarte nepopulare în rândul rușilor, în funcția de prim-ministru. Parlamentul a refuzat să-l confirme pe Gaidar, cerând modificarea programului economic și, pe de altă parte, împuternicind Banca Centrală a Rusiei, (aflată sub control parlamentar), să continue acordarea de credite întreprinderilor aflate în pericol de faliment.Banca Centrală s-a opus eforturilor de transformare economică neoliberală a economiei ruse prin subminarea regimului guvernamental de austeritate fiscală. Vedeți și Thomas F. Remington, Politics in Russia (New York: Addison-Wesley Educational Publishers Inc., 2002), p. 50.
În timpul uni discurs plin de iritare ținut pe 10 decembrie, Elțîn a declarat că Congressul este o "fortăreață a forțelor conservatoare și reacționare". Ca răspuns, deputații au votat în favoarea trecerii armatei sub controlul parlamentar.
Pe 12 decembrie, Elțîn și Hasbulatov au căzut de acord asupra unui compromis care includea prevederi precum: organizarea în aprilie 1993 a unui referendum asupra noii constituții; extinderea celor mai multe puteri excepționale prezidențiale până la data organizării referendumului; dreptul Parlamentului de a-și propune și vota propriul candidat la funcția de prim-ministru; dreptul Parlamentului de a respinge numirea candidaților propuși de președinte pentru funcțiile de miniștri ai apărării, afacerilor interne, afacerilor externe și securității.
Elțîn la propus pe Victor Cernomîrdin pentru funcția de prim ministru, iar parlamentarii au acceptat numirea.
Compromisul din decembrie 1992 a stins pentru ceva vreme conflictul dintre Elțîn și Parlament. La începutul anului următor, conflictul a reizbucnit însă, de data aceasta fiind vorba de data la care ar fi trebuit organizat referendumul asupra căruia se convenise și de natura puterilor prezidențiale. În timpul ședințelor parlamentare, deputații au reușit reducerea constantă a puterilor excepționale care ar fi trebuit asigurate președintelui conform înțelegerilor de până atunci. Legislativul condus de Ruslan Hasbulatov a început să creadă că poate să încetinească sau chiar să blocheze inițiativele prezidențiale. Tactica adoptată viza erodarea treptată a controlului lui Elțîn asupra guvernului rus. Ca răspuns la acțiunile parlamentarilor, Elțîn a hotărât organizarea referendumului constituțional pe 11 aprilie.
A opta sesiune a Congresului Deputaților Poporului A opta sesiune a Congresului Deputaților Poporului s-a deschis pe 10 martie 1993 printr-un atac dur al lui Hasbulatov la adresa lui Eltin, pe care îl acuza de acțiuni neconstituționale. La mijlocul lunii martie, în cadrul unei sesiuni extraordinare, deputații au votat în favoarea lipsirii președintelui de cele mai multe puteri speciale și a anulării referendumului programat în aprilie, într-o încercare să încline din nou balanța puterii în favoarea Congresului Deputaților. Elțîn și sprijinitorii săi au refuzat în schimb să recunoască inițiativele parlamentare, vice prim-ministrul Vladimir Șumeico declarând că referendumul avea să aibă loc, e adevărat cu o amânare de două săptămâni, pe 25 aprilie.
Parlamentul și-a extins treptat controlul asupra guvernului. Pe 6 martie, președintele a semnat un decret prin care acorda rangul de ministru președintelui Băncii Centrale, Victor Gherașcenko, și altor trei oficiali ai băncii, în conformitate cu deciziile parlamentului. Conducătorii parlamentului au declarat de altfel că, deși cei patru erau membri ai cabinetului, rămâneau în continuare subordonați Congresului Deputaților.
"Regimul special" Răspunsul președintelui a fost violent. Pe 20 martie, Elțîn s-a adresat direct națiunii, declarând că va institui "regimul special", ceea ce însemna că își asuma puteri executive excepționale în ceea ce privește rezultatele referendumului cu privire la termenul pentru noile alegeri legislative, cu noua constituție și în legătură cu votul de încredere acordat cuplului președinte – vice-președinte. Elțîn își declara publică opoziția față de parlament, pe care îl acuza de încercare de restaurare a stărilor de fapt din epoca sovietică.
Vice-președintele Ruțkoi, unul dintre adversarii cei mai importanți ai lui Elțîn, a condamnat declarațiile președintelui ca pe o tentativa nedemocratică de acaparare a unor puteri discreționare. După ce Curtea Constituțională a hotărât că Elțîn a acționat într-un mod neconstituțional, președintele s-a văzut nevoit să cedeze.
A noua sesiune a Congresului Deputaților Poporului În cadrul celei de-a noua sesiuni, care s-a deschis pe 26 martie, s-au luat în discuție adoptarea unor măsuri de urgență pentru apărarea constituției, inclusiv demiterea lui Elțîn după punerea sa sub acuzare. Elțîn a admis că a făcut greșeli și a reușit să câștige un număr de sprijinitori dintre deputați, reușind să supraviețuiască din punct de vedere politic votului pentru punerea sub acuzare în parlament pe 28 martie, adversarilor săi lipsindu-le 72 de voturi.
Referendumul național Referendumul urmă să aibă loc, dar de timp ce punerea sub acuzație a președintelui căzuse la vot, deputații au încercat să amâne data la care avea să se desfășoare consultarea populară. Versiunea de referendum a legislativului urma să chestioneze populația asupra chestiunilor privind încrederea în președinte, aprobarea reformelor inițiate de el și convocarea de alegeri prezidențiale și legislative anticipate. Parlamentul a hotărât că, pentru ca Elțîn să obțină câștig de cauză în problema alegerilor prezidențiale anticipate, el trebuia să obțină aprobarea a 50 % din numărul persoanelor cu drept de vot, iar nu a jumătate a celor care se prezintă la urne.
De acestă dată, Curtea Constituțională a dat câștig de cauză președintelui, hotărând că Elțîn are nevoie doar de 50 % dintre voturile celor care se prezintă la urne în următoarele probleme: încrederea în președinte și politica socială. În schimb, el ar fi avut nevoie de aprobarea a 50 % dintre cei cu drept de vot pentru convocarea de noi alegeri parlamentare sau prezidențiale.
Elțîn a reușit să iasă câștigător în cadrul consultării populare de pe 25 aprilie. Majoritatea celor care au votat și-a exprimat încrederea în președinte și a cerut noi alegeri legislative. Deși Elțîn a putut afirmă că populația Rusiei îl sprijină, lui îi lipseau mecanismele constituționale ca să-și folosească victoria. Ca și până atunci, el s-a văzut nevoit să ceară sprijinul populației pentru a ocoli deciziile deputaților, aceeași populație care votaseră și pe membrii legislativului.
Convenția constituțională