miniatura|Șantier de construcții și echipamente pregătite pentru începerea lucrărilor în Köln, Germania
Construcții este denumirea unei ramuri a tehnicii care se ocupă cu proiectarea, execuția, întreținerea și exploatarea diferitor structuri sau lucrări de infrastructură. Construcția este un termen general care înseamnă arta și știința de a forma obiecte, sisteme sau organizații"Construction" def. 1.a. 1.b. and 1.c. Oxford English Dictionary Second Edition on CD-ROM (v. 4.0) Oxford University Press 2009.
Construcția este procesul de realizare și livrarea a clădirilor, infrastructurii, instalațiilor industriale și a activităților asociate până la sfârșitul duratei lor de viață. De obicei, pentru executarea acesteia se începe cu planificarea lucrării, finanțarea și proiectarea acesteia, se continuă cu execuția acesteia până când se finalizează lucrarea și se dă în funcțiune.
Serviciile tehnice a unei construcții(clădiri de locuit) cuprinde: infrastructura, utilitățile publice, instalațiile de alimentare cu apă, gaz, sanitare, electrice, de încălzire, climatizare, iluminare,securitate contra incendiilor, sistemul de canalizare și eliminarea deșeurilor. În clădirile moderne aceste servicii sunt realizate în mod complet automatizat fiind programate și dirijate prin computer.
La construcție în timp se fac lucrări de reparații și întreținere, pot apare lucrări de extindere și de îmbunătățire a acesteia, precum și de demolare, dezmembrare sau dezafectare a acestuia .
Cerințe esențiale construcții Pentru obținerea unor construcții de calitate trebuie respectate următoarelor cerințe esențiale: rezistenta mecanică și stabilitate; securitate la incendiu; igiena, sănătate și mediu; siguranța în exploatare; protecție împotriva zgomotului; economie de energie și izolare termica Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcții cu modificările ulterioare, Publicat în M. Of. nr. 765 din 30.09.2016, art.5.
Respectarea cerințelor fundamentale pentru verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor, precum și expertizarea tehnică a execuției lucrărilor și a construcțiilor se efectuează de către specialiști cu activitate în construcții (verificatori de proiecte) după caz, atestați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației PubliceOrdinul Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice și Administrației nr. 817 din 23 iunie 2021 pentru aprobarea Procedurii privind atestarea tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, art. 1-3 din anexă respectiv art.1.
Clasificarea construcțiilor Această clasificare se face în funcție de obiectivele urmărite: proiectare, prescripții tehnice, evidență economică sau statistică, planificarea și organizarea lucrărilor, documentare etc. Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin elemente principale comune de proiectare și execuție. În clasificarea funcțională sau după destinație se grupează construcțiile din punct de vedere al cerințelor funcționale și amplasamentului geografic. Din acest punct de vedere construcțiile se împart în clădiri și construcții inginerești. Clădirile sau construcțiile civile, industriale și agricole adăpostesc oameni și alte viețuitoare, activitatea omenească, de intemperiile atmosferice (viscol, ger, vânt, ploaie, arșița soarelui etc.) făcând posibilă adaptarea la mediul geografic atât de variat și cu clime atât de diferite. Construcțiile inginerești sunt toate celelalte construcții, căi de comunicații terestre și pe apă, construcțiile hidrotehnice și subterane, liniile de transport ale energiei electrice etc. Condiții tehnice pentru construcții Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurala, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice, executarea lucrărilor de utilități publice menite să furnizeze bunuri și servicii considerate esențiale: apa , gazul, curentul electric, etc.
Durabilitatea reprezintă durata de funcționare normală în timp a principalelor elemente de construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime și poate fi: ridicată (de gradul I) și este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 și 100 de ani; normală sau obișnuită (de gradul III) între 20 și 50 de ani.
Construcțiile cu durată de funcționare mai mica de 20 de ani sunt considerate construcții cu caracter provizoriu.
Durabilitatea este determinată de materialele folosite, soluția aleasă la proiectare și modul de execuție, condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența materialelor și elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-dezgheț, umiditate, coroziune, acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea mediului înconjurător: agenți atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.
Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistentei și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesiva cu efecte ce pot compromite integritatea și siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este dependenta de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (înglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termică mică, vopsea termospumantă, diverse placări cu elemente incombustibile). În anumite situații se folosesc complementar și mijloace de protecție activa: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.
Cerințe privind rezistența, stabilitatea, ductilitate și rigiditatea elementelor structurale ce se referă la îndeplinirea condițiilor de proiectare privind atât capacitatea lor portantă, menținerea echilibrului și capacitatea de disipare a energiei, necesare menținerii integrității de ansamblu a structurii, cât și limitarea deformaților excesive, a preîntâmpinării vibraților și a altor condiții necesare asigurării unei exploatări normale.
Condițiile fizice și igienice sunt legate de realizarea unui climat interior corespunzător prin considerarea următorilor factori, și anume: temperatură, umiditate, iluminare, viteza și circulația curenților de aer, evacuarea aerului viciat etc.
Condițiile de ordin arhitectural trebuie sa asigure un aspect estetic plăcut, cu compoziție arhitectonică optimă realizând în același timp o funcționare optima conforma destinației construcției
Condițiile economico-organizatorice privesc în general costul construcțiilor, tehnologia de execuție și posibilitățile de industrializare, materiale folosite, soluții tehnice, termenul de execuție și punerea în funcțiune.
Robustețea care sa asigure prin alegerea judicioasa a sistemului structural rezistenta acestuia și evitarea colapsului în cazul unor situații precum atacuri teroriste etc.
Structura de rezistență a unei clădiri Structura sau scheletul de rezistență reprezintă un ansamblu de elemente structurale (stâlpi, grinzi, pereți, planșee etc), aranjate în asa fel încât să asigure preluarea și transmiterea încărcărilor ce acționează asupra ei, fără sa pericliteze siguranța și integritatea clădirii. Conceperea și dimensionarea structurii de rezistență a unei clădiri este un proces complex și trebuie să corespundă unor cerințe de ordin: ingineresc - structura trebuie sa îndeplinească toate cerințele normelor de proiectare impuse, și anume: cerințe privind rezistenta, stabilitatea, ductilitatea, deformabilitatea, siguranța în exploatare; arhitectural - structura trebuie să corespundă funcțional destinației stabilite și să prezinte un aspect estetic agreabil; economic - de-a minimiza costurilor, reducerea consumul de materiale, a cheltuielilor privind execuția, transportul și montajul elementelor structurale, precum și mentenanța în timp, de asemenea soluția trebuie să fie eficientă și sustenabilă; Pentru o constructie este important ca structura acesteia sa fie stabila si rezistenta. Aceste exigente se pot indeplini prin mai multe variante de proiectare, insa foarte putine variante vor oferi si costuri minime de executie.
Optimizarea unui proiect de structură de rezistență face ca proiectul rezultat să poată fi executat cu consumuri minime de resurse materiale, umane și tehnologice, asigurând în același timp stabilitatea și rezistența construcției proiectate.
Fundațiile Fundația este elementul de construcție care se află în contact direct cu terenul bun de fundare și transmite acestuia toate încărcăturile care acționează construcția. Fundația este partea principală a infrastructurii clădirii prin intermediul căreia se realizează rezemarea pe pământ. Deoarece pământul de fundare are caracteristici mecanice inferioare celor ale materialelor de construcții folosite pentru realizarea fundațiilor, forma lor este în general evazată, sugerând o analogie cu rădăcinile arborilor. Capacitatea portantă a terenului este determinata de presiunea maximă pe care o poate suporta terenul de fundare, fără a exista pericolul cedării acestuia sau a unor tasări care să pericliteze construcția. Capacitatea portantă depinde de natura pământurilor în care se amplasează fundația. La calculul și dimensionarea sistemului de fundare pe lângă considerarea solicitărilor aduse de clădire trebuie ținut seama de natura terenului de fundare și implica stabilirea tipului, a dimensiunilor geometrice a tălpii fundației, a adâncimii de fundare (la care se găsește terenul bun), și a caracteristicilor de rezistenta și deformabilitate a materialelor folosite.
Clasificarea fundațiilor După adâncimea de fundare sunt: fundații de suprafață (de mică adâncime) sau fundații directe; fundații de adâncime sau fundații indirecte (fundații pe piloți, chesoane, puțuri, coloane etc.). După modul de execuție față de nivelul apelor subterane sunt: fundații executate deasupra nivelului apei freatice fundații executate sub apă. După materialele folosite sunt: fundații din lemn; fundații din piatră naturală, cărămidă, beton simplu sau ciclopian; fundații din beton armat. După forma lor în plan se deosebesc: fundații izolate; fundații continue sub ziduri sau stâlpi; fundații din rețele de grinzi; fundații pe radier general fundații pe chesoane După tehnologia de execuție, pot fi: fundații monolit executate la fata locului pe șantier, în groapa de fundație; fundații prefabricate executate în ateliere specializate, transportate și montate pe șantier.
Alegerea tipului de fundație Alegerea tipului de fundație se face și pe baza unei analize tehnico-economice a structurii de rezistență în ansamblu și se ține seama de: natura și intensitatea încărcărilor; condiții climatice (adâncimea de îngheț, cantitatea de precipitații etc.); condiții hidrogeologice ale terenului (ape subterane și de suprafață, proprietăților chimice, agresivitate, posibilitatea pătrunderii acestora în fundație); gradul de importanță al clădirii; posibilitățile tehnologice.
Fundațiile de lemn Se execută la construcțiile cu structura de rezistență și închidere din lemn având o durata de exploatare, funcție de specia de lemn și natura terenului, în jurul a 15-20 ani. Fundațiile de zidărie de piatră Se folosesc în zonele în care piatra este material economic și pentru construcții cu regim de înălțime mic.
Fundații din beton Fundațiile din beton se execută în mod obișnuit din beton ciclopian, beton simplu și beton armat.
Pereți