miniatura| Blazonul lui Richard de Cornwall ca rege romano-german Richard de Cornwall, de asemenea numit Richard de Cornwallis, (n. 5 ianuarie 1209 în Castelul Winchester – d. 2 aprilie 1272 în Castelul Berkhamsted) a fost conte de Cornwall, conte de Poitou și din 1257, rege romano-german. El se trăgea din familia regală anglo-normandă Plantagenet și a devenit prin favorurile acordate de fratele său, regele Henric al III-lea, cel mai bogat latifundiar din Anglia. Relația dintre cei doi frați nu a fost întotdeauna foarte bună însă după certurile inițiale, Richard a devenit unul dintre cei mai importanți susținători ai fratelui său, pe care l-a slujit cu loialitate în conflictul său cu opoziția aristocratică în Al doilea Război al Baronilor. Rezultatul ambiției sale a fost obținerea coroanei romano-germane în 1257 (în perioada denumită Interregn). Deși Richard s-a aflat de mai multe ori în Sfântul Imperiu Roman, el nu a putut totuși să-și impună stăpânirea.
Originea și copilăria Richard a fost al doilea fiu al regelui englez Ioan fără Țară și a celei de-a doua soții Isabella de Angoulême. A fost botezat după unchiul său Richard Inima de Leu, care fusese rege al Angliei înaintea tatălui lui Richard. Prima parte a copilăriei sale a petrecut-o în Castelul Marlborough lângă mama sa. În 1213 l-a însoțit pe tatăl său într-o călătorie în nordul Angliei și în 1214 în campania militară din Franța, la Poitou. În 1215 când nobilii s-au revoltat împotriva regelui, Richard a fost adus la Castelul Corfe și pus sub protecția lui Peter de Maulay. Educația sa a fost preluată pe Roger de Acaster, care provenea probabil din Mulgrave, aflat pe teritoriul deținut de Maulay în Yorkshire. Când Richard a ajuns la vârsta maturității, i-a dăruit lui Roger un domeniu în Cornwall. În octombrie 1216, tatăl lui Richard a murit, iar fratele mai mare al lui Richard a devenit rege ca Henry al III-lea. Henric era încă minor, motiv pentru care un consiliu de regență a preluat conducerea țării. Câteva luni mai târziu, mama lui Richard, Isabella, s-a întors în țara ei natală Franța, unde s-a căsătorit în 1220 cu contele francez Hugo al X-lea de Lusignan. Richard a rămas în grija lui Maulay până când a fost adus la Londra în mai 1220 cu ocazia încoronării fratelui său. Spre nemulțumirea lui Maulay, Richard nu a mai fost readus în grija sa, ci a rămas la curtea regală.
Tinerețea Pe 2 februarie 1225, la scurt timp după ce a împlinit 16 ani, fratele său i-a acordat titlul de Cavaler și câteva zile mai târziu, i-a dat administrația comitatului Cornwall. În martie 1225, în timpul războiului franco-englez, a fost numit oficial comandant al unei armate expediționare engleze care urma să recucerească posesiunile engleze din sud-vestul Franței însă comanda efectivă a aparținut generalului William Longespée (un unchi al lui Richard) și lui Philip d'Aubigny. Campania a reușit să consolideze cu succes stăpânirea engleză în Gasconia. Deși Richard fusese numit și conte de Poitou încă din august 1225, această regiune nu a putut fi recâștigată pentru Anglia. Cronicarul Matthew Paris (1200-1259) a susținut că Henric al III-lea i-ar fi dat fratelui său conducerea întregii Gasconii însă acest fapt e foarte puțin probabil. Negocieri pentru o căsătorie între Richard și o fiică a regelui Alfonso al IX-lea al Leonului au fost în cele din urmă anulate de Consiliul Regenței engleze. După ce generalul William Longespée s-a întors în Anglia în octombrie 1225, trupele engleze rămase în Franța nu au reușit să impună cârmuirea engleză. Când regele francez Ludovic al VIII-lea a murit în noiembrie 1226, lăsând în urmă un singur moștenitor minor, o parte a nobililor francezi au hotărât să se supună din nou regelui englez. În februarie 1227, Richard a încercat la Thouars să formeze o alianță cu conții francezi Theobald al IV-lea al Navarei și Henric al II-lea de Bar. Negocierile nu au avut succes, iar în aprilie 1227 Richard s-a întors în Anglia după ce petrecuse mai mult de doi ani în Franța.
Revolta împotriva fratelui său Când Richard a revenita din Franța, Henric al III-lea i-a permis să își exercite în cele din urmă puterea. Pe 30 mai 1227 Richard a devenit oficial conte de Cornwall și a primit efectiv posesiunile sale, care anterior îi fuseseră date doar pentru administrare temporară, ca feudă ereditară. În iulie 1227, Richard a încercat să-l evacueze pe Waleran germanul, fost mercenar în serviciul regelui și adept al mamei lui, de pe un domeniu care aparținea comitatului Cornwall. Waleran s-a plâns imediat regelui, care i-a ordonat lui Richard să-i returneze proprietatea. Richard, supărat, a părăsit curtea regală și a încheiat o alianță împotriva regelui, la Reading cu cumnatul său, William Marshal, al 2-lea conte de Pembroke. Acestei alianțe i s-au alăturat curând conții de Chester, Gloucester, Warenne, Hereford, Derby și Warwick. Rebelii s-au adunat la Stamford, de unde au trimis revendicările lor regelui și lui Hubert de Burgh (ministrul șef - Justiciar). Principalele lor plângeri priveau revizuirea și corectarea granițelor pădurilor regale. În plus ei cereau limitarea influenței puternicului Hubert de Burgh. Richard însuși era în dispută cu acesta datorită Privilegiului din Berkhamstead, pe care îl cedase forțat în iulie 1227 nepotului lui de Burgh, Raymond. Abia după ce regele i-a promis fratelui său stăpânirea, Richard a plecat pentru negocieri la Northampton pe 11 august 1227. Acolo regele i-a dat domeniile care aparținuseră anterior mamei lor văduve. În plus, Richard urma să primească domeniile ce fuseseră confiscate de la baronii de Saint-Valéry-sur-Somme. După aceste promisiuni, Richard s-a împăcat cu fratele său și conflictul cu nobilii s-a închis rapid. După revolta împotriva fratelui său, Richard s-a ocupat inițial de administrarea proprietăților sale aflate în creștere. În noiembrie 1229, Henric al III-lea i-a predat administrația din Wallingford și cam în același timp i-a fost returnată administrația domeniului Berkhamstead. Când Richard a împlinit oficial vârsta majoratului în 1230, a fost numit tutore al moștenitorilor lui Theobald de Botiller și administrator al proprietăților lor din Anglia și Irlanda. În mai 1230 a participat la campania lui Henric al III-lea în Franța, în urma căreia Richard a sperat în zadar să-și restabilească stăpânirea în Poitou. După eșecul militar al campaniei, el a negociat încheierea unui nou armistițiu cu Franța. La fel ca fratele său, s-a îmbolnăvit la Redon și s-a întors în cele din urmă în Anglia în octombrie 1230. Pentru eșecul campaniei din Franța, Richard l-a învinuit pe Hubert de Burgh care nu dorise lupta cu francezii în Poitou sau în Normandia. miniatura| Richard de Cornwall (reprezentare din secolul al XIII-lea)
Căsătoria cu Isabella (1231–1240) Pe 30 martie 1231 Richard s-a căsătorit cu Isabella Marshal, bogata văduvă a contelui de Gloucester, mai vârstnică decât el cu nouă ani, stârnind nemulțumirea fratelui său. Regele Henric se temea de familia Marshal deoarece aceștia erau bogați, influenți și adesea i se opuneau. Richard a devenit tatăl vitreg al celor șase copii ai Isabellei de la primul ei soț. În același an el a achiziționat reședința sa principală, Castelul Wallingford din Berkshire (astăzi Oxfordshire), cheltuind mulți bani pentru extinderea lui.
Richard și Isabel au avut patru copii, dintre care doar fiul lor, Henric de Almain, a supraviețuit până la maturitate. Richard a intrat în conflict cu Simon de Montfort, datorită căsătoriei acestuia cu sora lui, Eleonor, și ca protest a provocat o rebeliune în 1238. Încă o dată el a fost calmat cu daruri bogate. În 1240 soția sa, Isabel, aflată pe patul de moarte, a cerut să fie înmormântată lângă primul ei soț la Tewkesbury, dar Richard a înmormântat-o la Mânăstirea Beaulieu. Totuși el a admis ca inima ei să fie trimisă la Tewkesbury.
Cruciada și căsătoria cu Sancha (1240–1243) Mai târziu în același an, Richard a plecat în Țara Sfântă, conducând a doua Cruciadă numită și Cruciada baronilor. El însuși nu a purtat nicio bătălie, dar a reușit să negocieze eliberarea prizonierilor și înmormântarea cruciaților uciși în Bătălia din Gaza în noiembrie 1239. De asemenea, el a refăcut fortificația Ascalon, care fusese demolată de Saladin. La întoarcerea din Țara Sfântă, Richard a vizitat-o pe sora sa, împărăteasa Isabella, soția lui Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.
După nașterea prințului moștenitor Eduard în 1239, s-au stabilit noi dispoziții în cazul morții regelui, prin care era favorizată regina și rudele ei din Savoya, Richard fiind exclus de la o posibilă regență. Pentru a evita eventuala lui nemulțumire, regele Henric și regina Eleonora i-au propus căsătoria cu Sancha, sora lui Eleonora, la scurt timp după întoarcerea lui din cruciadă pe 28 ianuarie 1242. În călătoria sa în Țara Sfântă, Richard o cunoscuse pe Sanchia în Provența, unde a fost primit cu căldură de tatăl ei, Raymond Berenger al IV-lea. Richard și Sanchia s-au căsătorit la Westminster Abbey în noiembrie 1243. Căsătoria cu Sanchia a avut avantajul de a-l lega strâns pe Richard de cuplul regal și de interesele lor.
Beatrice, sora mai tânără a Eleonorei și a Sanchei, s-a căsătorit apoi cu Carol I al Neapolelui, în timp ce sora lor cea mare, Margaret, s-a căsătorit cu Ludovic al IX-lea al Franței. Căsătoriile celor patru surori din Provența au îmbunătățit relația dintre Franța și Anglia având ca rezultat încheierea Tratatului de la Paris. miniatura| Reprezentare simbolică a căsătoriei lui Richard cu Isabel Marshal. Iluminarea din 13 secol
Poitou și Sicilia Richard a fost numit conte de Poitou cu ceva timp înainte de august 1225. Pretențiile lui Richard față de Gasconia și Poitou nu au fost niciodată mai mult decât nominale, iar în 1241 regele Ludovic al IX-lea al Franței a dat provincia Poitou propriului său frate, Alfons. Mama lui Richard și a lui Henric, Isabella de Angoulême, a susținut că a fost insultată de regina franceză, iar cei doi frați au fost încurajați de tatăl lor vitreg, Hugh al X-lea de Lusignan, să recupereze Poitou. Expediția s-a transformat într-un fiasco militar după ce Lusignan i-a trădat. Richard a cedat total provincia Poitou în decembrie 1243.
Papa i-a oferit lui Richard coroana Regatului Siciliei, însă acesta, potrivit cronicarului Matthew Paris, auzind prețul exorbitant ar fi răspuns: „Ați fi putut la fel de bine să spuneți: „Vă fac cadou Luna - urcați pe cer și luați-o”.Craik, George L., & Macfarlane, Charles, The Pictorial History of England, p. 657. Însuși regele Henric, fratele lui Richard a încercat să cumpere acest regat pentru fiul său, Edmund.
miniatura|274x274px| Situația teritorială din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord în jurul anului 1250
Regent al Angliei în absența regelui