Mihaela Miroiu (n. 10 martie 1955, Sâncrăi, Hunedoara) este o teoreticiană feministă română și activistă pentru drepturile omului. Este profesoară universitară de științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. Interesele sale de cercetare cuprind teoriile politice feministe, etica politică, ideologiile politice actuale și politicile de gen.
Biografie Mihaela Miroiu s-a născut la Hunedoara (România) și a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității București, unde a fost licențiată în Filosofie în 1978 și a obținut titlul de doctor în Filosofie în 1994. Este căsătorită cu Adrian Miroiu, profesor universitar Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, București.
Activitate academică A fost profesoară de filosofie la Liceul ”Nichita Stănescu” din București, între 1978-1985 și la Liceul ”Alexandru Ioan Cuza” din București între 1985-1993. Din 1994 a devenit lector la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, București în domeniul Filosofie politică și profesor asociat la Facultatea de Filosofie a Universității din București, predând Filosofie feministă. Din 1996, când a devenit conferențiară, a predat Etică politică și Teorii politice feministe Facultatea de Științe Politice din SNSPA, București. În 1997 a devenit decană a Facultății de Științe Politice, mandat exercitat până în 2001.
Ea s-a implicat, prin diverse contribuții instituționale, civice și mediatice în dezvoltarea filosofiei, științelor politice și a democratizării în România. A fost decană a Facultății de Științe Politice din SNSPA între anii 1997 și 2001 și a inițiat primul program doctoral de Științe Politice din România în anul 2000. A inițiat primele cursuri de teorii feministe: în 1994, cursul de filosofie feministă la Universitatea București, Facultatea de Filosofie și a primului masterat de Studii de gen din România în 1998. În 2001 a inițiat și a coordonat prima colecție de Studii de gen din țară, la Editura Polirom. De asemenea, a contribuit la transformarea națională a curriculum-ului de Științe Politice conform cerințelor Bologna (CNEAA) și la evaluarea și dezvoltarea instituțională a Științelor politice în calitate de expertă a comisiei de specialitate din CNEAA în 1997. A fost membră a comisiei de specialitate din CNATDCU între 1999-2003 și vicepreședintă a Comisiei de Științe sociale, președintă a Comisiei de Științe Politice, Juridice, Economice și Administrative, CNATDCU, 2011-2012. A contribuit la inițierea organizațiilor nonguvernamentale: Societatea de Studii Feministe AnA și Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen, FILIA. A colaborat alături de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și cu politicieni, parlamentari, comisii parlamentare și a oferit consiliere pentru politici de egalitate de șanse și politici de educație pentru partidele politice.
Mihaela Miroiu a câștigat granturi personale de cercetare la universități internaționale: la Cornell University, SUA în 1994; la Central European University, Budapesta, Ungaria în 1994, 1995, 1996; la Warwick University în 1997; la New Europe College, București între 1998 și 1999; la St. Hilda’s College, Oxford University, Marea Britanie în 2002; și în 2003-2004 un grant de cercetare Fulbright la Departamentul de Științe Politice, Indiana University, Bloomington, SUA.
A coordonat granturi de cercetare în parteneriat european și american: 200-2001, cu Institute for Advanced Studies, Viena, The Gender Dimension of Education in Romania, 2000-2002, UNESCO, Global Monitoring Report, Case Study on Gender-sensitive Educational policy and Practice, 2003-2004: New Europe College, Etică aplicată: SNSPA, Universitatea Babeș- Bolyai, 2004-2005: Fundația Konrad Adenauer, Etica în universitățile romanești; ERSTE Foundation: Comparative research: Gender in Central and Eastern Europe: Feminism and Poverty, 2009-2012: FRAGEN IIAV, International Information Centre and Archives for the Women’s Movement, 2009-2012: The Everyday Experience of Women’s Emancipation in the U.S. and Romania in the Twentieth Century and Beyond: A Transnational Study in parteneriat cu Indiana University, Bloomington, (Maria Bucur, 2009-2010).
A susținut conferințe sau cursuri ca profesor invitat la Cornell University, Central European University din Budapesta, universitățile din Manchester și Warwick, Indiana University, University of Santander, Universitatea din Viena, Universitatea din Stockholm și Goteborg.
A fost și este membră a European Consortium of Political Science (ECPR), International Association of Political Sciences (IAPS), Association for Women in Slavic Studies Eurasian and East-European Studies (AWSS), International Association of Women Philosophers (IAWP), International Association for Philosophy Teachers (IAPhT), Societatea de Analize Feministe AnA, Societatea Română de Științe Politice, Centrul de Studii de Gen FILIA.
Implicare politică
S-a implicat, ca intelectuală publică, în scrierea de articole și luări de poziție, pentru democratizare și statul de drept și împotriva discriminării și pentru egalitate de șanse în publicațiile: Dilema, Revista 22, Observatorul Cultural, Adevărul, Gândul, Avantaje. S-a implicat în analiza critică a politicii românești și emisiuni culturale și de dezbatere politică la televiziune: TVR, Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 și la televiziuni locale.
Contribuții teoretice
Filosofie feministă
Este autoarea primei lucrări românești de filosofie feministă și de critică a postmodernismului filosofic din perspectiva feministă în 1995 - Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană În această lucrare, Mihaela Miroiu analizează „alianța și mezalianța” între feminism și filosofie, inclusiv în filosofia românească, argumentând în favoarea reevaluării filosofice a femininului și femeiescului (inclusiv prin experiența epistemic privilegiată a nașterii, perspectivă pe care ea o numește “esențialism local”), în contextul unei culturi încă dominate de dihotomii și de ideea că femeile sunt mai degrabă tratate ca „umbre ale gândului filosofic”. Miroiu analizează limitele distincției sex-gen, natural-cultural și ale umanismului ca andromorfism și argumentează necesitatea ginomorfismului pentru întregirea umanismului. În ultima parte a cărții: „Stăpânire, mediere, sacrificiu”, completează tabloul cauzelor care conduc la păstrarea femeilor ca umbre ale gândului filosofic și nu ca “gânduri ale umbrei”, prin analiza relației canonice între „gânditori/creatori” și femei ca mijloace pentru scopurile creatorilor, sistematic împiedicate să aibă acces direct la producerea de weltanschauung. Exemplul paradigmatic pe care îl dezvoltă, pentru cazul culturii române, este cel al Anei lui Manole, din legenda Mănăstirea Argeșului și a interpretărilor acestuia astfel încât să denatureze sacrificarea involuntară a Anei, considerând zidirea ei un sacrificiu voluntar pentru scopurile creatorului.
A scris cartea de etică feministă Convenio, despre natură, femei și morală în 1996 (reed. 2002 și tradusă în Macedonia, la ed. Pro Litera, în 2002) și a dezvoltat o perspectivă teoretică proprie în etică prin teoria convenabilității. Această perspectivă filosofică asupra moralei se înscrie ”ca abordare particulară în contextul eticilor feministe, dar, prin tipul de argumentare, se apropie de multe alte perspective teoretice asupra moralei: kantianism, utilitarism, etica drepturilor, teoria rawlsiană a dreptății și criticile feministe ale acesteia, etica grijii. Convenio provine din limba latină (convenio, -veni, -ventum, -venire) și înseamnă a veni împreună, a veni din toate părțile, a se întruni, a fi de acord, a se potrivi, a se înțelege; însă conceptul se sprijină pe componenta identificării subiectului moral – ”noi” – ”care trebuie bine definit – fiindcă în abordările tradiționale, ascuns, și profund disimulat ”noi” era un construct cultural, care ascundea în sine hegemonie – în particular dominarea modelelor bărbătești ale normativității”. În primul capitol din Convenio, Miroiu pleacă de la abordări teologice feministe, cu insistență asupra interpretărilor care conduc la inferiorizarea femeilor și corporalității, în opoziție cu spiritul și litera Evangheliilor, lipsite major de mesaje misogine, ba dimpotrivă, încărcate cu mesaje egalitare și cu o insistență semnificativă asupra atitudinii femeilor din preajma lui Hristos și a lui Hristos față de femei. Miroiu utilizează acest filon de inspirație ca să argumenteze valențele feministe și eco-feministe ale creștinismului (îndeosebi a celui răsăritean, în virtutea perihorezei.Plecând din acest loc, ea reia discuția în contextul eticilor seculare, amintite la început, critică parțial perspectivele raționaliste și etica grijii și oferă o interpretare „convenabilistă”, avantajoasă față de celelalte fiindcă poate să fie aplicată nu doar între oameni, ci și între oameni și ființe non-umane, în virtutea faptului că alegerea rațională și empatia permit să ne situăm moral atât ca membri ai comunității umane, cât și ca membri ai comunității biotice (înțelegere prin nevoi și experiențe comun împărtășite).
Teorie și analiză politică
A editat, împreună cu Adrian Miroiu, primului ghid de termeni politici specifici democrației în 1990 - Ghid de idei politice. În 1997 publică, împreună cu Vladimir Pasti și Cornel Codiță cartea România. Starea de fapt: Societatea, o diagnoză a evoluției societății românești (pe care o caracterizează ca “societate de supraviețuire” cu „democrație de vitrină”.
În 1999 publică Societatea retro, o lucrare în care autoarea analizează tendințele ideologice și politice ale perioadei postcomuniste ca pe un „cocktail de conservatorisme”, anume o combinație dominantă între conservatorismul de stânga, reprezentat de socialiști, bine susținuți de majoritatea electoratului în condițiile dezindustrializării, pierderii status-ului și locului de muncă și de dreapta, reprezentat politic de PNȚ și PNL și dominant de asemenea în oferta mainstream a intelectualilor publici. Ea argumentează faptul că politica românească postcomunistă a oscilat între două conservatorisme: cel de stânga și cel de dreapta, ambele atipice și diferite față de tradiția conservatoare occidentală. Conservatorismul de stânga, urmărește creșterea organică a economiei de piață din cea centralizată, de stat, nașterea descentralizării din centralism și a democrației din totalitarism. Conservatorismul de dreapta, are mai multe fețe: liberal, tradiționalist, paternalist sau al noii drepte - cripto-conservatorismul. Aceste tipuri de conservatorisme au ca elemente principale menținerea status-quo-ului și hrănirea ”tendințelor de excludere sau marginalizare socială a unor categorii de oameni”.În anul 2000 ea inițiază teoretizarea și analizarea conservatorismului de stânga și pe plan internațional, în contextul celui de-al XVIII-lea Congres Internațional al Political Science Association (IPSA), desfășurat la Quebec: “Poverty, Authority and Leftist Conservatism”.