miniatura| Codexul Aleppo de aproape, Iosua 1:1 uē·iî·iâhīi eēĥărëi mot Mōșęh—ʿovēd YHWH uē·iō·mer YHWH el Yəhōšuaʿ bin Nun məšāret Mōșęh lēʾmōr | וַיְהִי אַחֲרֵי מֹות מֹשֶׁה עֶבֶד יְהוָה וַיֹּאמֶר יְהוָה אֶל יְהֹושֻׁעַ בִּן נוּן מְשָׁרֵת מֹשֶׁה לֵאמֹֽר׃ miniatura|Pagină din Codexul Aleppo, cartea Deuteronomul Codexul Aleppo (în , romanizat: , lit. „Coroana din Aram Țova”) este un manuscris medieval legat al Bibliei ebraice. Codexul a fost scris în orașul Tiberia în secolul al X-lea d.Hr. (circa anul 920), sub conducerea Califatului Abbasid, iar, datorită acurateții cu care este redactat, a fost preferat de Maimonide. Împreună cu Codexul Leningrad (Codex Leningradensis), conține textul tradițional masoretic asociat școlii lui Ben Asher.
Codexul a fost păstrat timp de aproximativ cinci secole în Sinagoga Centrală din Alep, până când aceasta a fost incendiată în timpul revoltelor anti-evreiești din 1947. Soarta codexului în deceniul următor rămâne neclară: când a reapărut în Israel în 1958, aproximativ 40% din manuscris, inclusiv cea mai mare parte a secțiunii Torei, lipsea, iar de atunci au fost recuperate doar două file suplimentare. Ipoteza inițială, potrivit căreia paginile lipsă ar fi fost distruse în incendiul sinagogii, a fost tot mai contestată, alimentând speculațiile că acestea s-ar afla în colecții private.
Porțiunea păstrată a codexului este găzduită în Altarul Cărții de la Muzeul Israel din Ierusalim.
Nume Numele ebraic este , tradus drept „Coroana din Aleppo”, unde Keter înseamnă „coroană”, iar Aram Țova este un toponim biblic, încă neidentificat cu certitudine în Siria modernă, al cărui nume a fost folosit din secolul al XI-lea, înainte de Prima Cruciadă, potrivit unor surse rabinice și de către evreii sirieni din zona Alepului.
Istoric
Prezentare generală thumb|Fragmente din Ieșayahu (Isaia), capitolele III–V, pe cele șase coloane dispuse de la dreapta la stânga. Comunitatea evreiască karaită din Ierusalim a achiziționat codexul la aproximativ un secol după realizarea sa.M. Nehmad, Keter Aram Tzova, Aleppo 1933 Când cruciații au cucerit Ierusalimul în 1099, sinagoga a fost jefuită, iar codexul a fost reținut pentru o răscumpărare considerabilă, plătită cu fonduri provenite din Egipt, ceea ce a dus la transferul manuscrisului acolo. A fost păstrat mai întâi de karaiți, apoi la sinagoga rabinică din vechiul Cairo, unde a fost consultat de Maimonide, care l-a descris ca pe un text de referință pentru erudiții evrei. Se presupune că, în 1375, unul dintre descendenții lui Maimonide l-a adus la Aleppo, Siria, fapt care a dus la denumirea sa actuală.
Codexul a rămas în Siria timp de aproape șase secole. În 1947, revoltele declanșate în urma Planului de împărțire a Națiunilor Unite pentru Palestina au dus la incendierea sinagogii în care era păstrat manuscrisul. Codexul a dispărut, apoi a reapărut în 1958, când a fost introdus clandestin în Israel de evreul sirian Murad Faham și prezentat președintelui statului, Yitzhak Ben-Zvi. La scurt timp după sosire s-a constatat că părți din codex lipseau. Codexul Aleppo a fost încredințat Institutului Ben-Zvi și Universității Ebraice din Ierusalim. În prezent, este expus în Altarul Cărții de la Muzeul Israel din Ierusalim.
Codexul Aleppo a fost propus de Israel pentru includerea în Registrul Memoria Lumii al UNESCO și, din 2015, figurează în acest registru al patrimoniului documentar.
Răscumpărarea de la cruciați (c. 1100) Comunitatea evreiască karaită din Ierusalim a primit manuscrisul de la Israel ben Simha din Basra cândva între 1040 și 1050. A fost îngrijit de frații Hizkiyahu și Joshya, lideri religioși karaiți care s-au mutat ulterior la Fustat (astăzi parte a vechiului Cairo), în jurul anului 1050. Cu toate acestea, codexul a rămas la Ierusalim până în ultima parte a secolului al XI-lea.Olszowy-Schlanger, Judith. Karaite marriage documents from the Cairo Geniza: legal tradition and community life in mediaeval Egypt and Palestine. Leiden: Brill, 1998 (), p. 148 După asediul Ierusalimului din timpul Primei Cruciade, cruciații au păstrat codexul și alte manuscrise sacre pentru răscumpărare, împreună cu supraviețuitorii evrei.Olszowy: pp. 54–55 and footnote #86The Vicissitudes of the Aleppo Codex – vezi 4.4 The Crusades and the Ransoming of Books. Retrieved on 2008–03–04. Site-ul Aleppo Codex citează două scrisori din Cairo Geniza care descriu modul în care locuitorii din Ashkelon au împrumutat bani din Egipt pentru a răscumpăra cărțile. Aceste scrisori iudeo-arabe au fost descoperite de istoricul Shelomo Dov Goitein în 1952.Kedar, Benjamin Z. „The Jerusalem Massacre of July 1099 in the Western Historiography of the Crusades.” in The Crusades (Vol. 3). Ashgate, 2004, p. 59 Scrisoarea bătrânilor karaiți din Ascalon, cea mai detaliată dintre ele, afirmă că fondurile împrumutate din Alexandria au fost folosite pentru „răscumpărarea a două sute treizeci de codexuri biblice, alte sute de volume și opt suluri ale Torei”.Goitein, S.D. A Mediterranean Society, vol. V. University of California Press, 1988, p. 376 Documentele au fost transportate în Egipt printr-o caravană finanțată de oficialul alexandrin Abu'l-Fadl Sahl b. Yūshaʿ b. Shaʿyā, aflat la Ascalon pentru propria nuntă, la începutul anului 1100.Goitein: pp. 375–376 and footnote #81 on p. 612 Inscripțiile iudeo-arabe de pe prima pagină a codexului menționează că acesta a fost „transferat la Sinagoga Ierusalimului din Fustat”. Site-ul dedicat Codexului Aleppo descrie, de asemenea, schimbările succesive de proprietate.
În Aleppo Comunitatea din Aleppo a păstrat cu devotament codexul timp de aproximativ 600 de ani, împreună cu alte trei manuscrise biblice, într-un dulap special (ulterior un seif de fier), într-o capelă din subsolul Sinagogii Centrale din Aleppo, presupusă a fi fosta Peșteră a lui Ilie. Manuscrisul era considerat cea mai sacră posesie a comunității: cei aflați în necazuri se rugau înaintea lui, iar jurămintele erau depuse pe acesta. Comunitatea primea solicitări din partea evreilor din întreaga lume pentru verificarea detaliilor textuale, prin corespondență, ceea ce a permis ulterior reconstituirea unor părți din secțiunile pierdute. În anii 1850, Shalom Shachne Yellin și-a trimis ginerele, Moses Joshua Kimchi, la Alep pentru a copia informații despre codex; Kimchi a rămas câteva săptămâni și a transcris mii de detalii pe marginile unei biblii manuscrise de mici dimensiuni. Existența acestei biblii era cunoscută cercetătorilor din secolul al XX-lea prin lucrarea Ammudé Shesh a lui Shemuel Shelomo Boyarski, iar manuscrisul a fost redescoperit de Yosef Ofer în 1989.
Totuși, comunitatea a limitat accesul direct la manuscris pentru străini, în special pentru cercetătorii moderni. Paul E. Kahle, în timpul revizuirii textului Biblia Hebraica în anii 1920, a încercat fără succes să obțină o copie fotografică, fiind nevoit să utilizeze în schimb Codexul Leningrad pentru a treia ediție, apărută în 1937.
miniatura|Umberto Cassuto (Moșe David Cassuto), unul dintre cei mai importanți cercetători ai codexului Singurul savant modern căruia i s-a permis să compare codexul cu o ediție tipărită standard a Bibliei ebraice și să noteze diferențele a fost Umberto Cassuto, care l-a examinat în 1943. Această restricționare a accesului a făcut dificilă confirmarea deplină a autenticității codexului și, de fapt, Cassuto a pus sub semnul întrebării identificarea sa cu „Codexul lui Maimonide”, deși a acceptat datarea sa în secolul al X-lea.
Pierderea paginilor (1947–1958) miniatura|250x250px|Fotografie a unei pagini lipsăPhoto taken in 1910 by Joseph Segall and published in Travels through Northern Syria (London, 1910), p. 99. Reprinted and analyzed in Moshe H. Goshen-Gottstein, "A Recovered Part of the Aleppo Codex," Textus 5 (1966): 53–59 (Plate I) În timpul revoltelor anti-evreiești din Aleppo din 1947, vechea sinagogă a comunității a fost incendiată. Ulterior, când codexul se afla deja în Israel, s-a constatat că nu au supraviețuit decât 294 din cele aproximativ 487 de pagini originale (estimate).Hayim Tawil & Bernard Schneider, Crown of Aleppo (Philadelphia, Jewish Publication Soc., 2010), p. 110; au existat diverse rapoarte și estimări privind numărul inițial de pagini; Izhak Ben-Zvi, „The Codex of Ben Asher”, Textus, vol. 1 (1960), p. 2, reprodus în Sid Z. Leiman (ed.), The Canon and Masorah of the Hebrew Bible, an Introductory Reader (NY, KTAV Publishing House, 1974), p. 758 (estimând un număr inițial de 380 de pagini).
Foile lipsă constituie un subiect de controversă intensă. Inițial, s-a presupus că acestea au fost distruse de incendiu, însă analizele științifice nu au găsit dovezi că focul ar fi afectat direct codexul (petele întunecate de pe pagini fiind atribuite, mai degrabă, acțiunii fungilor). Unii cercetători au sugerat, în schimb, că membri ai comunității evreiești ar fi desprins foile lipsă și le-ar fi păstrat în mod privat. Două fragmente provenite din porțiunile dispărute — o filă completă din Cartea Cronicilor și un fragment din Cartea Exodului — au fost prezentate din astfel de surse în anii 1980, lăsând deschisă posibilitatea ca și alte pagini să fi supraviețuit revoltelor din 1947. În special, volumul din 2012, The Aleppo Codex, de Matti Friedman, subliniază că martorii oculari din Aleppo, care au văzut codexul la scurt timp după incendiu, au afirmat în mod constant că acesta era complet sau aproape complet; în aceste condiții, rămâne neclar ce s-a întâmplat în deceniul care a precedat sosirea sa în Israel, în 1958, când a fost predat Institutului Ben-Zvi în starea în care este cunoscut astăzi. Autorul sugerează mai multe ipoteze privind dispariția paginilor, inclusiv posibilitatea unui furt după transferul în Israel.Friedman (2012), cap. 24 și passim.
Documentaristul Avi Dabach, strănepotul lui Chacham Ezra Dabach (unul dintre ultimii îngrijitori ai codexului în perioada în care se afla încă în Siria), a anunțat în decembrie 2015 realizarea unui film dedicat istoriei manuscrisului, care ar putea clarifica și soarta paginilor dispărute.
În Israel dreapta|miniatura|Vedere exterioară a Altarului Cărții În ianuarie 1958, Codexul Aleppo a fost scos clandestin din Siria și transportat la Ierusalim, pentru a fi pus în grija rabinului-șef al comunității evreilor originari din Aleppo. Inițial, a fost încredințat lui Shlomo Zalman Shragai, din cadrul Agenției Evreiești, care a declarat ulterior că manuscrisul era complet sau aproape complet la momentul respectiv. Mai târziu, în același an, a fost predat Institutului Ben-Zvi. Tot în 1958, comunitatea evreiască din Aleppo a intentat un proces împotriva Institutului Ben-Zvi pentru restituirea codexului, însă instanța a respins cererea și a interzis publicarea procedurilor judiciare.
La sfârșitul anilor 1980, codexul a fost plasat în Altarul Cărții din cadrul Muzeului Israel. Acest lucru a permis, în cele din urmă, cercetătorilor să îl examineze direct și să evalueze afirmația că este manuscrisul la care se referea Maimonide. Studiile lui Moshe Goshen-Gottstein asupra paginilor supraviețuitoare ale Torei par să fi confirmat această identificare fără îndoieli rezonabile. Goshen-Gottstein a sugerat, în introducerea ediției facsimilate a codexului, că acesta nu este doar cea mai veche biblie masoretică cunoscută într-un singur volum, ci și unul dintre primele cazuri în care un Tanakh complet a fost realizat ca o unitate coerentă de una sau două persoane, într-un stil uniform.
Încercări de reconstrucție