Atlassian Williams F1 Team este o echipă britanică de curse auto ce participă în Campionatul Mondial de Formula 1. A fost fondată de Frank Williams și de inginerul auto Patrick Head. Echipa a fost formată în după operațiunea anterioară nereușită a lui Frank Williams din F1: Frank Williams Racing Cars (care mai târziu a devenit Wolf–Williams Racing în 1976). Toate șasiurile Williams F1 se numesc „FW”, urmate de un număr, FW fiind inițialele cofondatorului echipei și proprietarului original, Frank Williams.
Prima cursă a echipei a fost Marele Premiu al Spaniei din , unde a rulat un șasiu March pentru Patrick Nève. Williams a început să-și construiască propriile mașini în anul următor, iar Clay Regazzoni a câștigat prima cursă a lui Williams la Marele Premiu al Marii Britanii din . La Marele Premiu al Marii Britanii din , Jacques Villeneuve a obținut cea de-a 100-a victorie a echipei, făcând-o pe Williams una dintre cele patru echipe din Formula 1, alături de Ferrari, McLaren și Mercedes, care a câștigat cel puțin 100 de curse. Williams a câștigat nouă campionate la constructori între și . Acesta a fost un record, până când Ferrari a câștigat al zecelea ei campionat în .
Piloții notabili pentru Williams îi includ pe: Alan Jones, Keke Rosberg, Nigel Mansell, Damon Hill, David Coulthard, Jenson Button, Juan Pablo Montoya, Alain Prost, Nelson Piquet, Ayrton Senna, Riccardo Patrese și Jacques Villeneuve. Dintre acești piloți, Jones, Rosberg, Mansell, Hill, Piquet și Villeneuve au câștigat titlul la piloți cu echipa. Dintre cei care au câștigat campionatul cu Williams, doar Jones, Rosberg și Villeneuve și-au apărat titlul în timp ce erau încă la echipă; întrucât Piquet s-a mutat la Lotus după ce a câștigat campionatul din , Mansell a părăsit F1 pentru a concura în seria CART după ce a câștigat campionatul din , Prost s-a retras după ce a câștigat campionatul din , iar Hill s-a mutat la Arrows după ce a câștigat campionatul din . Niciunul dintre campionii piloti ai lui Williams nu a câștigat vreun campionat cu o altă echipă.
Williams a lucrat cu mulți producători de motoare, cel mai de succes cu Renault, câștigând cinci dintre cele nouă titluri la constructori cu compania. Alături de Ferrari, McLaren, Benetton și Renault, Williams face parte dintr-un grup de cinci echipe care au câștigat fiecare Campionat al Constructorilor între și și fiecare Campionat al Piloților din până în .
În mai 2020, Williams a anunțat că este în căutare de cumpărători pentru o parte a echipei din cauza performanței financiare slabe din și că a reziliat contractul sponsorului de titlu ROKiT. Pe 21 august 2020, Williams a fost achiziționată de Dorilton Capital. Frank și Claire Williams au renunțat la funcția de manager și director adjunct al echipei pe 6 septembrie 2020, Marele Premiu al Italiei din fiind ultima cursă cu ei în pozițiile lor respective.
Istoric 1977: Fondarea ca echipă privată left|thumbnail|Frank Williams, fondatorul echipei. Frank Williams a fondat Williams în , după ce echipa sa anterioară, Frank Williams Racing Cars, nu a reușit să obțină succesul dorit. În ciuda promisiunii unui nou proprietar, milionarul canadian Walter Wolf, și a rebranding-ului echipei ca Wolf–Williams Racing în , mașinile încă nu erau competitive. În cele din urmă, Williams a părăsit Walter Wolf Racing și s-a mutat la Didcot pentru a-și reconstrui echipa ca Williams Grand Prix Engineering. Frank l-a recrutat pe Patrick Head pentru a lucra la proiect, creând parteneriatul Williams-Head.
Williams a concurat în sezonul cu un March 761. Singurul pilot al echipei a fost Patrick Nève, participând în 11 curse în acel an, începând cu Marele Premiu al Spaniei. Noua echipă nu a reușit să marcheze vreun punct, cea mai bună clasare fiind locul 7 la Marele Premiu al Italiei.Williams Grand Prix Engineering – 1977 results www.f1db.com. Retrieved 22 August 2006.
1978-1983: Williams surprinde lumea Formulei 1 right|thumbnail|Monopostul FW06, prima mașină construită de echipă pentru sezonul din . Pentru sezonul , Patrick Head a proiectat prima mașină Williams: FW06. Williams l-a semnat pe Alan Jones, care câștigase Marele Premiu al Austriei în sezonul precedent pentru o echipă Shadow devastată după moartea pilotului principal, Tom Pryce. Prima cursă a lui Jones pentru echipă a fost Marele Premiu al Argentinei, unde s-a calificat pe locul 14, dar s-a retras după 36 de tururi din cauza unei defecțiuni a sistemului de combustibil. Echipa a marcat primele puncte în campionat două curse mai târziu, la Marele Premiu al Africii de Sud, când Jones a terminat pe locul patru. Williams a obținut primul lor podium la Marele Premiu al Statelor Unite, unde Jones a ajuns pe locul al doilea, la 20 de secunde în spatele Ferrari-ului lui Carlos Reutemann. Williams a terminat sezonul pe locul nouă în Campionatul Constructorilor, cu 11 puncte acumulate, în timp ce Alan Jones a terminat pe locul 11 în Campionatul Piloților. Spre sfârșitul anului 1978, Frank Williams l-a recrutat pe Frank Dernie pentru a se alătura lui Patrick Head în biroul de proiectare. left|thumbnail|Alan Jones în timpul antrenamentelor pentru din . Pentru sezonul , Williams a obținut calitatea de membru al Asociației Constructorilor de Formula 1 (FOCA), care și-a exprimat preferința ca echipele să ruleze două mașini, așa că lui Jones i s-a alăturat Clay Regazzoni. Abia în runda a șaptea a campionatului, Marele Premiu al Principatului Monaco, au obținut puncte. Regazzoni a fost aproape de a obține prima victorie a echipei, dar a terminat pe locul doi, la mai puțin de o secundă în spatele câștigătorului cursei, Jody Scheckter. Prima victorie a echipei a venit la Marele Premiu al Marii Britanii (cursa de acasă), când Regazzoni a terminat cu 25 de secunde înaintea locului doi. Un succes mai mare a urmat atunci când Williams a terminat cu o clasare 1-2 în runda următoare din Germania, Jones pe primul loc, iar Regazzoni la două secunde în urmă. Jones a obținut apoi trei victorii la rând până la Marele Premiu al Țărilor de Jos, terminând cu o marjă confortabilă față de Ferrari-ul lui Jody Scheckter. Scheckter a pus capăt seriei de victorii a lui Williams când a câștigat Marele Premiu al Italiei; cu Regazzoni terminând pe locul al treilea în spatele lui Scheckter și Gilles Villeneuve. Alan Jones a reușit o nouă victorie la penultima a anului, în Canada, pentru a încheia un sezon grozav. Williams și-a îmbunătățit foarte mult poziția în Campionatul Constructorilor, terminând cu opt locuri mai sus decât anul precedent și obținând 59 de puncte în plus. Alan Jones a fost cel mai apropiat pilot de duo-ul Ferrari format din Villeneuve și campionul din 1979, Jody Scheckter. Jones a marcat 43 de puncte, la 17 puncte în spatele lui Scheckter, în timp ce Regazzoni a fost la două locuri în spatele lui, cu 32 de puncte. right|thumbnail|Frank discutând cu Carlos Reutemann la din . Înainte de începerea sezonului , Regazzoni a părăsit echipa, Carlos Reutemann luându-i locul. Williams a început puternic în campionat, Jones câștigând prima cursă a sezonului, . Jones a mai câștigat patru curse: Marele Premiu al Franței, Marele Premiu al Marii Britanii, Marele Premiu al Canadei și, ultima cursă a sezonului, Marele Premiu al Statelor Unite. Jones a devenit primul dintre cei șapte piloți Williams care a câștigat campionatul la piloți, cu 17 puncte în fața lui Nelson Piquet de la Brabham. Williams a câștigat și primul ei Campionat al Constructorilor, înscriind 120 de puncte, aproape de două ori mai multe decât Ligier, locul doi. Williams a câștigat patru curse în . Alan Jones a câștigat prima cursă a sezonului, Marele Premiu al Vestului Statelor Unite și ultima cursă a sezonului, Marele Premiu al Las Vegasului. Între timp, Carlos Reutemann a câștigat Marele Premiu al Braziliei și Marele Premiu al Belgiei. Williams a câștigat titlul la Constructori pentru al doilea an consecutiv, obținând 95 de puncte, cu 34 de puncte mai mult decât Brabham, locul doi. left|thumbnail|Keke Rosberg în din . El a câștigat titlul mondial din acel sezon. Alan Jones s-a retras din Formula 1 înainte de sezonul (deși avea să revină un an mai târziu pentru o singură cursă cu echipa Arrows). Australianul a fost înlocuit de Keke Rosberg, tatăl campionului mondial , Nico Rosberg. În ciuda faptului că nu marcase niciun punct în sezonul precedent, el a câștigat titlul la piloți în acel an. A câștigat o singură cursă pe tot parcursul sezonului, Marele Premiu al Elveției. Coechipierul lui Rosberg, Reutemann, a terminat pe locul 15, renunțând la Formula 1 după doar două curse din noul sezon. Locul lui a fost ocupat de Mario Andretti pentru Marele Premiu al Vestului Statelor Unite; înainte ca Derek Daly să-i preia locul pentru restul anului. Williams a terminat pe locul patru în Campionatul Constructorilor în acel an, la 16 puncte în spatelei campioanei Ferrari. Frank Williams se uită către Honda, care dezvolta un motor V6 turbo cu Spirit. O înțelegere între Honda și Williams a fost încheiată la începutul anului 1983, iar echipa a folosit motoarele pentru sezonul . Cu toate acestea, pentru sezonul , Williams a continuat să folosească motorul Ford, cu excepția ultimei curse a anului, cea din Africa de Sud, unde Keke Rosberg a terminat pe un impresionant loc al cincilea. Echipa a terminat sezonul pe locul patru în Campionatul Constructorilor, înscriind 36 de puncte. De asemenea, Rosberg a câștigat Marele Premiu al Principatului Monaco din acel an.
1984-1987: Motoarele Honda right|thumbnail|Rosberg a câștigat din , prima victorie cu motorul Honda. Pentru sezonul , echipa a rulat cu monopostul FW09, propulsat de motorul Honda. Keke Rosberg a câștigat Marele Premiu de la Dallas și a terminat pe locul al doilea la cursa de deschidere a sezonului, . Noul coechipier al lui Rosberg, Jacques Laffite, a terminat pe locul 14 în Campionatul Piloților, cu cinci puncte acumulate. Echipa a terminat pe locul șase în Campionatul Constructorilor cu 25,5 puncte, Rosberg clasându-se pe locul opt în Campionatul piloților. În , Head a proiectat FW10, primul șasiu al echipei care a folosit tehnologia compozitelor din fibră de carbon inițiată de McLaren. Britanicul Nigel Mansell l-a înlocuit pe Laffite pentru a face parteneriat cu Rosberg. Echipa a obținut patru victorii, Rosberg câștigând Marele Premiu de la Detroit și cel al Australiei, iar Mansell a câștigat Marele Premiu al Europei și cel al Africii de Sud. Williams a terminat pe locul trei în Campionatul Constructorilor, înscriind 71 de puncte. În timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Marii Britanii din acel an, Rosberg a parcurs un tur al circuitului în 1:05,591. Viteza medie a turului a fost de 259,005 km/h. Acesta a fost cel mai rapid tur înregistrat din istoria Formulei 1 până în acel moment. left|thumbnail|Monopostul FW11B al lui Nelson Piquet cu care a câștigat titlul la piloți din .