Deportarea coreenilor în Uniunea Sovietică (, ) a fost deportarea a aproape 172.000 coreeni sovietici din Orientul Îndepărtat Rus către zone nepopulate din RSS Kazahă și RSS Uzbekă în 1937 executat de NKVD la ordinele Secretarului CC al PCUS I. V. Stalin și Președintele Sovietului Comisarilor Poporului al URSS Viaceslav Molotov. Au fost folosite 124 de trenuri pentru mutarea forțată a coreenilor în zone din Asia Centrală aflate la 4.000 km depărtare de locurile de baștină. Motivul oficial al deportării a fost oprirea „infiltrării spionajului japonez în Ținutul Orientului Îndepătat”, dat fiind că, în acea perioadă, coreenii erau supușii Imperiului Japonez, care era rivalul Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, istoricii consideră că această operațiune a fost parte a politicii lui Stalin de „curățare a frontierei”. Estimări bazate pe statistici ale populației sugerează că între 16.500 și 50.000 de coreeni deportați au murit de foame, extenuare sau din cauza incapacității de adaptare la noul mediu din exil.

După ce Nikita Sergheevici Hrușciov a devenit premier în 1953 și a declanșat procesul de destalinizare, el a condamnat deportările etnice staliniste, dar nu i-a menționat pe coreenii sovietici printre naționalitățile exilate. Coreenii deportați au rămas să locuiască în Asia Centrală, s-au integrat în societățile kazahe și uzbece, iar tinerii născuți în exil și-a pierdut treptat cultura și limba.

Deportarea coreenilor a fost prima deportare sovietică a unei întregi naționalități, experiența căpătată acum de autoritățile sovietice fiind folosită pentru executarea transferurilor de populație în Uniunea Sovietică din timpul și după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, când milioane de oameni aparținând altor grupuri etnice au fost colonizați forțat. Istoricii și cercetătorii contemporani consideră această deportare drept un exemplu de politici rasiste și de purificare etnică în Uniunea Sovietică, și în același timp o crimă împotriva umanității.

Contextul istoric Primii imigranții care au fugit de administrația tiranică din Coreea în Orientul Îndepărtat Rus au fost înregistrați la mijlocul secolului al XIX-lea În penultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în satele căzăcești din regiune trăiau 5.300 de coreeni, membri ai 761 de familii. În conformitate cu condițiile unui tratat ruso-coreean semnat la 25 iunie 1884, tuturor coreenilor care trăiau în Extremul Orient până la acea dată li s-a acordat cetățenia și pământ în Imperiul Rus, dar toți ceilalți care aveau să ajungă după 1884 puteau să locuiască aici cel mult doi ani. După anul 1917, un numeroși coreeni au fugit ca să scape de ocupația japoneză. Ei s-au așezat în diferite localități din Ținutul Primorie. Imigranții coreeni care s-au mutat în Rusia își spuneau „Koryo Saram”. Prin deceniul al treilea al secolului al XX-lea, în Ținutul Primorie trăiau peste 100.000 de coreeni. Țăranii ruși încurajau această imigrație, închirierea terenurilor agricole de către coreeni fiind profitabilă pentru localnici. În acea perioadă, 45.000 de coreeni (30%) au primit cetățenia sovietică. În 1922, 83,4% din totalul familiilor coreenilor sovietici nu dețineau nicio suprafață de teren agricol. Iosif Vissarionovici Stalin a devenit noul Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 3 aprilie 1922. Venirea la putere a lui Stalin a inaugurat o epocă pe care istoricul american Ben Kiernan a caracterizat-o ca fiind „de departe cea mai sângeroasă din istoria sovietică sau chiar rusă”.

Pe 22 noiembrie 1922, Uniunea Sovietică a anexat așa-numita Republica Cita și a acordat tuturor locuitorilor republicii, inclusiv coreenilor, cetățenia sovietică. Odată cu noua guvernare sovietică, condițiile din regiune au început să se schimbe. Pentru a descuraja continuarea imigrării, între 700 și 800 de coreeni au fost deportați din Ohotsk în Imperiul Japonez în 1925. În același an, autoritățile sovietice au respins propunerea pentru înființarea unei republici autonome coreene în regiune. Rezultatele recensământului sovietic din 1926 au arătat că în regiunea Orientului Îndepărtat locuiau 169.000 de coreeni, 77.000 de chinezi și 1.000 de japonezi. În timpul campaniilor de colectivizare a agriculturii și deschiaburire a satelor (deculacizare) din anii 1930, anumiți coreeni au fost deportați din Orientul Îndepărtat Sovietic.

Suspiciunile oficialilor sovietici față de coreenii sovietici au crescut după ocuparea Coreei de către japonezi. Sovieticii s-au temut ca nu cumva coreenii să fie folosiți de japonezi pentru spionaj sau pentru propagandă contrarevoluționară. De asemenea, sovieticii se temeau că mai mulți imigranți coreeni ar putea fi folosiți de Japonia ca scuză pentru extinderea granițelor Coreei.

Între 1928 și 1938, violențele antichineze și anticoreene s-au înmulțit în Orientul Îndepărtat Sovietic, rezultatul fiind fuga a aproximativ 50.000 de emigranți coreeni înapoi în Coreea. La 13 aprilie 1928, a fost adoptat un decret sovietic, care prevedea îndepărtarea coreenilor de la granița sovieto-coreeană, de la Vladivostok până în oblastia Habarovsk și colonizarea în locul lor a slavilor, în majoritate soldați demobilizați ai Armatei Roșii. Un plan oficial prevedea mutarea a 88.000 de coreeni fără cetățenie sovietică de la nord de Habarovsk, cu excepția celor care „au făcut dovada loialității și devotamentului complete față de puterea sovietică”.

Decretul nr. 1428-326ss – planificarea mutării forțate Pe 17 iulie 1937, Comitetul Central Executiv al URSS a emis o hotărâre prin care toate zonele de frontieră erau declarate „zone speciale defensive”, iar mai multe minorități etnice din aceste regiuni de graniță erau etichetate ca amenințări la adresa securității Uniunii Sovietice. Printre etniile care erau considerate o amenințare se numărau germanii, polonezii și coreenii. Într-un articol din ziarul Pravda, coreenii erau acuzați că acționează ca agenți ai Japoniei. Guvernul sovietic a acționat pentru închiderea granițelor și a inițiat acțiunea de „curățarea a zonei de frontieră”.

Pe 21 august 1937, Sovietul Comisarilor Poporului al Uniunii Sovietice a adoptat decretul nr. 1428-326ssNota „ss” (în rusă „cc”) este indicativul pentru „strict secret”. prin care ordona deportarea coreenilor sovietici din Orientul Îndepărtat și hotăra că procesul trebuie încheiat până pe 1 ianuarie 1938. Decretul era semnat de Președintele Sovietului Comisarilor Poporului al URSS, Veaceslav Molotov, și Secretarul General al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Iosif Vissarionovici Stalin. În decret se stabilea:

Sovietul Comisarilor Poporului și CC al PCUS (b) decid:

Pentru a preveni pătrunderea spionajului japonez în teritoriul Orientului Îndepărtat, efectuați următoarele măsuri:

Să propună Partidului Comunist (Bolșevici), Comitetului Executiv al deputaților poporului și NKVD din Teritoriul Orientului Îndepărtat să evacueze întreaga populație coreeană din regiunile de frontieră ale Teritoriului Orientului Îndepărtat ... și să o reinstaleze în regiunea Kazahstanului de Sud, în regiunile Mării Aral și Lacului Balhaș și RSS Uzbece. Să înceapă evacuarea imediată și să o termine până la 1 ianuarie 1938. Să li se permită coreenilor supuși reinstalării să își ia cu ei în timpul mutării averea, bunurile de uz casnic și animalele. Să plătească compensații celor mutați pentru valoarea bunurilor mobile și imobile și a culturilor lăsate de aceștia. Să nu împiedice coreenii relocați să plece, dacă asta doresc, în străinătate, permițând o procedură simplificată de trecere a frontierei. Comisariatul poporului pentru afaceri interne al URSS să ia măsuri împotriva posibilelor excese și revolte ale coreenilor, în legătură cu evacuarea. Să oblige Sovietul Comisarilor Poporului din RSS Kazahă și RSS Uzbecă să determine imediat zonele și punctele de relocare și să contureze măsurile pentru asigurarea bunăstării economice a relocaților în noile locuri, oferindu-le asistența necesară. Să oblige Comisariatul Poporului al Căilor Ferate să asigure livrarea în timp util a vagoanelor la cererea Comitetului executiv din Orientului Îndepărtat pentru transportul coreenilor relocați și a proprietățile acestora din Teritoriul Orientului Îndepărtat în RSS Kazahă și RSS Uzbecă. Să oblige Comitetul Executiv al Partidului Comunist și Comitetul Executiv al Sovietului Deputaților Poporului din Orientul Îndepărtat să raporteze în termen de trei zile numărul fermelor și al persoanelor care vor fi evacuate. Să crească efectivele trupelor de frontieră cu 3.000 de oameni pentru a întări protecția frontierei în raioane din care migrează coreenii. Să permită Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS să plaseze polițiști de frontieră în spațiile eliberate de coreeni.

Justificarea oficială a decretului 1428-326ss a fost că planificarea deportării a fost făcută cu scopul de „prevenire a infiltrării spionilor japonezi în Orientul Îndepărtat”, fără să încerce să stabilească cum să fie făcută distincția dintre cei care erau spioni și cei care erau loiali statului, dat fiind faptul că Stalin considera numeroase minorități sovietice posibile „coloane a cincea”.

Începând cu 29 august 1937, toți polițiștii de frontieră coreeni au fost trecuți în rezervă. La 5 septembrie 1937, au fost trimise urgent Comitetului Executiv pentru Orientul Îndepărtat 12 milioane de ruble pentru finanțarea acestei operațiuni.

Deportarea

Chiar dacă decretul a fost emis în august, oficialii sovietici au întârziat punerea acestuia în practica timp de 20 de zile, așteptând să fie finalizată strângerea recoltelor de către coreeni. Primul grup de coreeni format din 11.807 persoane a fost deportat pe 1 septembrie 1937. Coreenii au trebuit să-și părăsească bunurile mobile, primind pentru acestea „chitanțe de schimb”. Aceste chitanțe au fost completate în mare grabă și într-o asemenea manieră încât să nu fie considerate un document legal obligatoriu. Autoritățile sovietice au taxat coreenii deportați cu 5 ruble pentru fiecare zi a călătoriei lor. Acei coreeni care nu s-au opus relocării, au primit 370 de ruble. Ofițerii poliției secrete sovietice, NKVD, au mers din casă în casă și i-au informat pe locatari că trebuie să își adune bunurile și documentele personale, toate alimentele pe care le au în locuință și, în cel mult o jumătate de oră, să fie gata de plecare. Nici o persoană din cele vizate nu a primit un preaviz cu privire la deportare.

Până la sfârșitul lunii septembrie, 74.500 de coreeni au fost evacuați din Spassk, Posiet, Grodekovo, Birobidjan și altele. În a doua fază a deportării, începând cu 27 septembrie 1937, autoritățile sovietice și-au extins căutarea pentru deportarea coreenilor din Vladivostok, Bureatia, Regiunea Cita și Ținutul Habarovsk. Deportații au fost transportați pe calea ferată în 124 de trenuri. În timpul acestei operațiuni, 7.000 de chinezi au fost de asemenea deportați împreună cu coreenii sovietici. În cazul căsătoriilor mixte, dacă soțul era coreean, întreaga familie era supusă deportării. În cazul în care doar soția era coreeană, familia era scutită de deportare. Ofițerii NKVD au primit dreptul să locuiască în casele abandonate ale coreenilor. În fiecare vagon de marfă au fost încărcați împreună cu bagajele lor între 25 și 30 de persoane, adică 5-6 familii. Călătoria deportaților a durat între 30 și 40 de zile. Condițiile de igienă din aceste trenuri au fost foarte proaste. Coreeni au trebuit să gătească, mănânce, doarmă și să își facă nevoile în aceste vagoane de marfă improprii pentru transportul oamenilor.