Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei a reprezentat un memoriu remis în anul 1915 de către Iancu Flondor, considerat liderul românilor bucovineni, lui Ion I.C. Brătianu, prim-ministrul de atunci al Regatului României, Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 120 cu scopul de a demonstra drepturile românilor asupra teritoriului bucovinean situat între râurile Prut și SiretUnirea Bucovinei cu România în 1918, Ungureanu, p. 32.

Conform istoricului Constantin Ungureanu, Flondor a anticipat prin memoriul său faptul că viitoarea graniță a Bucovinei va fi stabilită la Prut, cu un an și jumătate înainte de a fi fost încheiat Tratatul de alianță dintre România și Antanta. Conform istoricilor Daniel HrenciucBucovina în Anul 1917. ..., Hrenciuc, 2017, p. 2 (PDF) și Cezar Ciorteanu, Flondor a anticipat în același memoriu și elementele esențiale, care, urmau să servească la determinarea granițelor Bucovinei la viitoarea Conferință de Pace, de după sfârșitul Marelui Război. Conform lui Cezar Ciorteanu textul a și folosit, de altfel mai târziu, delegației României la Conferința de Pace de la Paris.

Origine

Aflat la Storojineț (, , ) în perioada primei ocupații ruse a Cernăuțiului () și a unei părți importante a nordului Bucovinei în timpul Primului Război Mondial, Iancu Flondor a aflat despre constituirea la Cernăuți a unui comitet rutean, care, sprijinind revendicările Imperiului Rus privitoare la Bucovina, intenționa să solicite teritoriul aflat între Prut și Siret ca fiind locuit majoritar de ucraineni.Unirea Bucovinei cu România în 1918, Ungureanu, p. 32 Presat de ipoteza desprinderii nordului Bucovinei prin alipirea acesteia la un ipotetic stat ucrainean, care, urma să inclusă Galiția estică, Flondor a trimis în luna februarie 1915 un memoriu lui Brătianu prin intermediul deputatului Ioan Mavrocordat. Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 121

Documentul a fost însă interceptat de autoritățile austriece și a intrat în posesia contelui Ottokar Czernin, constituindu-se în motivul unui proces de înaltă trădare intentat lui Flondor de către austrieci, în 1916 la Liov (), proces judecat în perioada 1916 – octombrie 1918.Bucovina în Anul 1917. ..., Hrenciuc, 2017, p. 1 (PDF)

Premise thumb|250px|right|Harta zonelor de bătălie ale armatelor ruse în Primul Război Mondial. Transformată treptat la începutul secolului al XX-lea într-o mișcare politică, mișcarea națională ucraineană din Austro-Ungaria a emis pretenția ca, Galiția Orientală și o parte importantă din Bucovina să formeze, în cadrul Cisleithaniei, o provincie cu o largă autonomie administrativă și legislativă, care, să reunească la final în cadrul unei Ucraine habsburgice toate teritoriile locuite de ucraineni.Unirea Bucovinei cu România în 1918, Ungureanu, p. 31

Pe de altă parte, Bucovina a reprezentat o zonă de interes pentru statele aflate în zonă, odată cu izbucnirea Războiului Mondial, Austro-Ungaria dorind păstrarea și chiar extinderea acesteia cu teritorii din nordul Basarabiei (în special din ținutul Hotinului) și din nordul Moldovei. La rândul său, Imperiul Rus a pretins întreaga provincie sau măcar nordul acesteia]], în baza unor interese geostrategice și în contextul prezenței elementului slav. România și ea a dorit obținerea întregii provincii, în baza dreptului istoric și a criteriului etno-demografic.

Agravarea în timpul războiului a contradicțiilor ruso-austro-ungare în ce privește Bucovina, a determinat ofertarea unor importante concesii teritoriale în această regiune din partea beligeranților implicați, în încercarea de a atrage România în conflict.Bucovina în ajunul și în timpul ..., Ungureanu, 2015, p. 138 (PDF)

Intensificarea mișcărilor panucraineană și panrusă Izbucnirea Marelui Război a determinat intensificarea activității politice a rutenilor din Austro-Ungaria, în al căror proiect ucrainean s-a inclus alături de estul Galiției și Rusia subcarpatică, Bucovina de nord-vest până la Siret, inclusiv orașele Cernăuți, Siret (, ) și Storojineț. La rândul ei, mișcarea pan-rusă din Galiția și Bucovina a revendicat în mod practic același teritoriu, pentru a fi unit sub dominația Imperiului Rus, în plus față de Storojineț solicitând și Cosciuia (), Straja (), Putna, Sucevița (), Cacica (), Humor (), Cârlibaba (, ).

Proiecte austriece și ruse de împărțire a Bucovinei din timpul primilor ani de război

Scenarii austriece

Printre scenariile luate în calcul de către diplomația austriacă la începutul războiului, au fost luate în calcul și câteva care implicau o conjunctură nefavorabilă a conflictului, astfel încât aceasta să determine acceptarea cedării către România, a unei părți din sudul Bucovinei. Astfel, în iunie 1915 a fost elaborat în mod secret un document care a conturat trei variante de posibile cedări teritoriale a teritoriului bucovinean, bazate pe rezultatele recensământului din 1910, care, în funcție de conjunctură puteau fi luate ca baze de negociere.Bucovina în ajunul și în timpul ..., Ungureanu, 2015, p. 139 (PDF) În toate cele trei variante, ar fi devenit oportun ca restul de Bucovină rămas Austro-Ungariei să fie alipit administrativ uneia dintre regiunile învecinate.Bucovina în ajunul și în timpul ..., Ungureanu, 2015, p. 140 (PDF) Primele două variante au prevăzut ca limita nordică a teritoriului cedabil să fie cea a râului Suceava, până la hotarul cu bezirkul Suceava (Suczawa). În prima variantă ar fi fost cedate districtele judecătorești Suceava (), Gura Humorului (), Solca () și partea de pe malul drept al râului Suceava din districtul judecătoresc Rădăuți (), iar în a doua ar fi revenit României în plus și districtele judecătorești situate în partea muntoasă din sud-vestul Bucovinei: Stulpicani (), Câmpulung () și Vatra Dornei () – cu excepția comunei Cârlibaba (). Ultima variantă a luat în calcul frontiera Siretului, până la hotarul cu bezirkul Vijnița (Wiznitz), alături de părți din districtele judecătorești Storojineț (), Ciudei () și Siret () și situate pe dreapta Siretului. Această variantă a fost considerată de către experții austrieci cea mai apropiată de criteriul naționalităților, ajungându-se astfel la cedarea întregului teritoriu lingvistic compact românesc (rămâneau cu populație majoritar românească doar districtul judecătoresc Boian () din bezirkul Cernăuți înafara combinației, fiind situat înafara spațiului lingvistic românesc și stânga Prutului, precum și sate din stânga Siretului.

Dacă nici una dintre variante nu ar fi urmat să-și atingă scopul, atunci în extremis ar fi putut să fie pusă în discuție cedarea întreagii provincii. Variantele respective elaborate nu au mai ajuns să fie aplicate în practică, dar au constituit o marcă a faptului că, autoritățile austro-ungare recunoșteau caracterul românesc al Bucovinei și dreptul României de a obține cel puțin partea populată compact de români, din această provincie.Bucovina în ajunul și în timpul ..., Ungureanu, 2015, p. 141 (PDF)

Scenarii ruse

Încercările autorităților țariste de a atrage România în război s-au materializat, încă de la 18 septembrie/1 octombrie 1914, prin semnarea la Petrograd a unui acord secret româno-rus, prin care, României i s-a recunoscut dreptul de a reuni „părțile din Austro-Ungaria, locuite de români”. În ce privește Bucovina, baza privitoare la delimitarea teritoriilor ce ar fi urmat să revină Rusiei și României urma să fie principiul naționalităților (fără ca acordul respectiv să specifice cu exactitate suplimentară, cum urma să fie împărțită provincia).

Ocuparea aproape a întregii Bucovine de către trupele imperiale ruse, la sfârșitul anului 1914, l-a determinat pe generalul-locotenent F. Vebel să propună la mijlocul lunii ianuarie 1915, în baza faptului că trupele proprii și nu cele românești ocupaseră inclusiv sudul Bucovinei și a considerației că, în teritoriul sudic respectiv există „un amestec de etnii”, anexarea la Imperiul Rus a întregii provincii.

Un proiect în care autorul a insistat ca Cernăuțiul cu o parte a Bucovinei să rămână Rusiei, a fost înaintat după semnarea tratatului secret de la București din august 1916, de către unul dintre experții principali în chestiunea Bucovinei și Galiției de la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, D. N. Vergun. În opinia lui Vergun, Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cernăuți urma să servească la atragerea românilor la a altor populații ortodoxe din Balcani în sfera influenței ruse.Bucovina în ajunul și în timpul ..., Ungureanu, 2015, p. 142 (PDF)

Un alt proiect de încorporare la Imperiu a întregii Bucovine a aparținut la sfârșitul anului 1916 lui A. J. Gherovsky și arhiepiscopului , conform acestora Rusia creștină dispunând de dreptul absolut de a obține teritoriul, dat fiind că era protectoarea creștinilor din Peninsula Balcanică. Printre motive se aflau și acelea de putea să controleze întreg spațiul moldo-transilvan, alături de Regatul României și de a putea obține atât Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți ca factor de influență, cât și cea mai mare parte a avuției bucovinene, concentrată în zona care ar fi urmat altfel să revină României (cele mai întinse păduri ale Fondului Bisericesc se aflau în sud, iar zăcămintele de petrol, sare și fier în sud-vest). Mai mult, autorii au menționat că altfel Rusia ar fi urmat să piardă și Basarabia, deoarece succesiv unirii românilor din Austro-Ungaria cu Regatul României, „toate pretențiile românilor se vor referi la Basarabia”, [iar Rusia], „în ochii românilor se va transforma din dușman principal în unicul dușman”.

Ultimele trei proiecte din intervalul 1915–1916, fac demonstrația faptului că în caz de victorie, Rusia nu ar fi respectat condițiile de intrare a României în război de partea Antantei și ar fi anexat anexat cea mai mare parte a Bucovinei cu tot cu orașul Cernăuți.

Zădărnicirea proiectelor de anexare a depins însă, de evoluțiile ulterioare din Imperiul Rus.

Criterii susținute în memoriu În contextul în care mișcările panucraineană și panrusă au revendicat cea mai mare parte din nordul și din vestul Bucovinei, inclusiv teritoriul aflat între râurile Prut și Siret, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret, documentul lui Flondor a apărut succesiv ocupării Cernăuțiului și nordului Bucovinei de către Armata Imperială Rusă. Sub ocupația rusă, în capitala provinciei s-a constituit un comitet rutean, care, să sprijine în ce privește porțiunea de Bucovină dintre Prut și Siret, revendicările Rusiei raportate la acest teritoriu, considerat ca fiind locuit în mod majoritar, de ucraineni. Ideea lui Iancu Flondor a fost aceea de a combate pretențiile ucrainene prin demonstrarea cu argumente istorice, etnografice și culturale a drepturilor românilor asupra teritoriul dintre Prut și Siret.

Din punctul de vedere al lui Flondor, trei elemente principale ar fi urmat să determine viitoarele frontiere ale provinciei: Principiul naționalităților Apărarea viitoare a respectivului principiu Asigurarea prosperității economice a provinciei în noile sale granițe.

Criteriul etnic thumb|350px|left|Harta etnică a Bucovinei conform recensământului austriac din 1910. În ce privește teritoriul care trebuia revendicat de România, liderul bucovinean a considerat că, teritoriul aflat la nord de râul Prut urma să fie pierdut. În ce privește restul provinciei, Flondor a considerat că teritoriul dintre Prut și Siret trebuie privit „ca parte integrantă a revendicărilor noastre”, cu o mențiune referitoare la partea sa estică. Astfel, în baza realității structurii etnice din vestul Bucovinei („Munții Ruteni”), Iancu Flondor a afirmat că, doar in extremis ca ultimă instanță, ar fi fost mai bine să se renunțe la zona montană vestică decât la partea controversată de teritoriu dintre Prut și Siret, dată fiind locuirea părții vestice de către o masă compactă de ucraineni. Sub nici o formă însă, nu ar fi trebuit cedat teritoriul aflat între Prut și Siret, care, cuprindea orașul Cernăuți.