Iulia Ippolitovna Solnțeva (în ), pe numele real Peresvetova (în ; ), a fost o actriță și regizoare de film sovietică. A obținut Premiul Stalin cl. a II-a (1949) și a fost distinsă cu titlul de Artist al poporului din URSS în 1981. Este prima femeie regizor care a obținut Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (1961).Maria Bucur, The Century of Women : how women have transformed the world since 1900, Rowman & Littlefield, Lanham, 2018, p. 172. A fost soția și colega regizorului Oleksandr Dovjenko.Lucia Bogdan, „Cronica filmului: «Povestea anilor înflăcărați»”, în Munca, organ al Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., anul XIX, nr. 4724, sâmbătă 12 ianuarie 1963, p. 3. Alexander Dovzhenko, The Poet as Filmmaker: Selected Writings, MIT Press, Cambridge, Massachusetts – Londra, 1973, p. 303.V. Mîndra, „Cronica cinematografică: «Povestea anilor înflăcărați»”, în Scînteia tineretului, organ central al Uniunii Tineretului Muncitor, anul XIX, seria II, nr. 4248, vineri 11 ianuarie 1963, p. 3.

Biografie S-a născut în 25 iulie/7 august 1901 la Moscova în familia lui Ippolit Peresvetov și a Valentinei Timohina. Tatăl ei lucra la o fabrică de zahăr, iar mama ei era casieră principală la magazinul „Muir & Mirrielees” (în prezent Magazinul Universal Central, abreviat ȚUM). Un accident de muncă a curmat viața tatălui ei, iar mama ei a murit curând din cauza durerii sufletești. Iulia și fratele ei au rămas de mici orfani și au fost crescuți de bunicii lor.

Bunicul ei a fost transferat apoi cu serviciul la Sankt Petersburg, iar Iulia a urmat cursurile gimnaziului din acel oraș. A devenit interesată de teatru și a început să joace într-un mic grup de artiști amatori. S-a înscris apoi la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității din Moscova, dar a abandonat aceste studii, și a urmat cursurile de actorie ale Institutului de Stat de Muzică și Teatru din Moscova (în prezent GITIS). Richard Taylor, The BFI companion to Eastern European and Russian cinema, British Film Institute Pub., Londra, 2000, p. 220.

După ce a absolvit cursurile institutului în anul 1922, a fost angajată ca actriță la Teatrul de Cameră din Moscova, unde și-a început cariera, dar a abandonat curând activitatea teatrală în favoarea cinematografiei. În anul 1924 a jucat roluri principale în două filme: rolul reginei marțiene Aelita în filmul cu același nume al lui Iakov Protazanov și rolul Zina Vesenina în comedia Папиросница от Моссельпрома a lui Iuri Jeleabujski.George O. Liber, Gary D. Libecap, Alexander Dovzhenko: A Life in Soviet Film, British Film Institute, 2002, p. 116. Annette Kuhn, Susannah Radstone, The women's companion to international film, University of California Press, Berkeley, 1994 , pp. 373–374.

Solnțeva a abandonat cariera de actriță după întâlnirea lui Dovjenko (ultimul ei rol a fost în filmul Pământ (1930)), devenind o colaboratoare a cineastului la toate filmele sale viitoare, inclusiv la filmele documentare. Începând din 1929 a lucrat ca asistent regizor la studiourile VUFKU, Fabrica de film din Moscova „Soiuzkino” (mai târziu „Mosfilm”) și Fabrica de film din Kiev (mai târziu Studioul Cinematografic din Kiev). Ea a fost mai întâi regizor asistent la Pământ (1930), Ivan (1932) și Aerograd (1935), iar în 1939 a început să regizeze filme: mai întâi, împreună cu soțul ei, Oleksandr Dovjenko, iar după moartea acestuia din 1956 în mod independent. A fost regizor asociat la Șciors (1939) și coregizor la Eliberarea (1940), Bukovina – zemlea ukrainskaia (1940), Bătălia pentru Ucraina Sovietică (1943), Victorie în Ucraina de pe malul drept (1944) și Miciurin (1948). Richard Taylor, The BFI companion to Eastern European and Russian cinema, British Film Institute Pub., Londra, 2000, p. 221.

În iulie 1941 cei doi soți au fost evacuați în orașul Ufa și mai târziu la Așgabat (RSS Turkmenă), unde au fost mutate echipamentele celor mai mari studiouri de film sovietice, unite în cadrul Studioului Cinematografic Central de Știri. Solnțeva a fost unul dintre regizorii trilogiei documentare despre bătălia de pe fronturile sudice. Începând din 1946 a lucrat la compania de producție Mosfilm. Solnțeva a suferit în plan ideologic o „convertire” la naționalismul ucrainean și a împărtășit, în același timp, sentimentele antievreiești ale soțului ei. Svitlana Frunchak, The Making of Soviet Chernivtsi: National "Reunification," World War II, and the Fate of Jewish Czernowitz in Postwar Ukraine, , teză de doctorat (Doctor of Philosophy) susținută în anul 2014 la Graduate Department of History a University of Toronto, pp. 135–136.

Solnțeva a continuat să regizeze și după moartea lui Dovjenko, realizând mai multe filme după scenariile rămase de la elZeno Fodor, „La Cinematograful «Progresul»: «Povestea anilor înflăcărați»”, în Steaua roșie, organ al Comitetului Regional de Partid Mureș-Autonomă Maghiară și al Sfatului Popular Regional, anul XII, nr. 273 (1769), miercuri 20 noiembrie 1963, p. 2.***, „Alexandra Dovjenko”, în România literară, săptămânal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România, anul VIII, nr. 25, joi 19 iunie 1975, p. 22. în care a reprodus cu talent stilul său regizoral, așa cum a afirmat cu privire la filmul Poemul mării (Poema o morie, 1958): „Trebuie să realizez acest film în conformitate cu concepția artistică a lui Dovjenko, eliminând orice urmă a viziunii individuale proprii”.

În 1961 a obținut Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru activitatea sa la filmul Povestea anilor înflăcărați, devenind prima femeie laureată (a doua a fost Sofia Coppola, care a câștigat acest premiu 56 de ani mai târziu). Solnțeva a fost, de asemenea, membru al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1975.

Iulia Ippolitovna Solnțeva a murit în 29 octombrie 1989 la Moscova și a fost înmormântată în Cimitirul Novodevicii (parcela numărul 3) lângă soțul ei.

Familie

Iulia Solnțeva a fost soția regizorului de film Oleksandr Petrovici Dovjenko (1894–1956). Cei doi s-au întâlnit în 1928 la Odesa și au trăit împreună aproape 30 de ani,Marco Carynnyk, „Alexander Dovzhenko's 1939 Autobiography”, în Journal of Ukrainian Studies, Canadian Institute of Ukrainian Studies, vol. 19, nr. 1, vara 1994, p. 15. dar nu au putut mult timp să se căsătorească deoarece Dovjenko încă nu divorțase de prima sa soție, Varvara Krîlova (1900–1959). Dovjenko și Krîlova se căsătoriseră pe 17 iulie 1923George O. Liber, „«Till Death Do You Part» : Varvara Krylova, Yuliya Solntseva and Oleksandr Dovzhenko's Muse”, p. 95. la PragaGeorge O. Liber, „«Till Death Do You Part» : Varvara Krylova, Yuliya Solntseva and Oleksandr Dovzhenko's Muse”, p. 80. și se separaseră de comun acord după 18 luni de mariaj, fără a divorța, ca urmare a faptului că Varvara dezvoltase o boală gravă a oaselor în urma unui accident suferit în 1925 în timp ce vâslea pe un râu. Divorțul oficial al celor doi a avut loc abia în 1955.George O. Liber, „«Till Death Do You Part» : Varvara Krylova, Yuliya Solntseva and Oleksandr Dovzhenko's Muse”, pp. 93, 94 și 96. Cu toate acestea, Dovjenko și Solnțeva s-au căsătorit pe 7 mai 1950 la Moscova, regizorul pretinzând în cererea întocmită atunci că nu fusese niciodată căsătorit.George O. Liber, „«Till Death Do You Part» : Varvara Krylova, Yuliya Solntseva and Oleksandr Dovzhenko's Muse”, p. 93.

Filmografie

Actriță 1924 — Аelita (Аэлита) — Аelita, regina planetei Marte 1924 — Папиросница от Моссельпрома — Zina Vesenina, vânzătoarea de țigări 1927 — Леон Кутюрье — Bella, care a devenit Margarita Couturier 1928 — Буря — Katia, fiica paznicului farului 1928 — Глаза, которые видели — Roza, sora lui Motele 1928 — Джимми Хиггинс — Ellen Wood, soția lui Higgins 1929 — Две женщины — Krekșina, femeia din zilele noastre 1930 — Pământ (Земля) — fiica lui Opanas 1942 — Александр Пархоменко — Nina, soția lui Parhomenko

Regizoare

Filme de ficțiune 1939 — Șciors (Щорс, împreună cu O. Dovjenko) 1948 — Miciurin (Мичурин, coregizor) 1951 — Прощай, Америка! (împreună cu O. Dovjenko) 1953 — Егор Булычов и другие (film-spectacol) (împreună cu B. E. Zahavoi) 1954 — Родимые пятна (antologie) (segmentul «Ревизоры поневоле») 1958 — Poemul mării (Поэма о море) 1960 — Povestea anilor înflăcărați (Повесть пламенных лет) 1964 — Зачарованная Десна 1967 — Незабываемое 1969 — Золотые ворота 1974 — Ce înalți sunt munții (Такие высокие горы) 1979 — Мир в трёх измерениях

Filme documentare 1940 — Bukovina – zemlea ukrainskaia (Буковина – земля украинская), documentar, împreună cu O. Dovjenko) 1943 — Битва за нашу Советскую Украину (documentar, împreună cu O. Dovjenko și Ia.P. Avdeenko) 1945 — Победа на Правобережной Украине (documentar, împreună cu O. Dovjenko și Ia.P. Avdeenko)

Altele 1935 — Aerograd (Аэроград, asistentă de regie) 1973 — Zvenigora (Звeнигopа, regizoarea versiunii restaurate)

Scenaristă 1969 — Золотые ворота (împreună cu V. F. Karen)

Participare la filme 1961 — Юлия Солнцева („Iulia Solnțeva”, documentar) 1981 — Юлия Солнцева. Последнее интервью („Iulia Solnțeva. Ultimul interviu”, documentar)

Titluri și premii Artist emerit al RSFSR (1935) Artist al poporului din RSFSR (1964) Artist al poporului din URSS (1981) Premiul Stalin cl. a II-a (1949) – pentru filmul Miciurin (1948) Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Insigna de Onoare (1950) Medalia „Pentru merit în muncă în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941–1945” Medalia „Veteran al muncii” Medalia „Aniversarea a 800 de ani a orașului Moscova” Medalia „Pentru merit în muncă. Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Vladimir Ilici Lenin” Festivalul Unional de Film de la Kiev (diplomă specială de onoare, filmul Poemul mării, 1959) Festivalul Internațional de Film de la Cannes (Premiul pentru cel mai bun regizor, filmul Povestea anilor înflăcărați, 1961) Festivalul Internațional de Film de la Londra (Diploma de onoare, filmul Poemul mării, 1962) Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian (Diploma specială a juriului „pentru merite artistice și tehnice în domeniul filmului”, filmul Зачарованная Десна, 1965) Medalia „Leul de aur al Sfântului Marcu” (Expoziția de carte de la Veneția, pentru participarea la proiectarea cărții-film Pământ, 1975) Medalia de aur „A. P. Dovjenko” (pentru filmul Мир в трёх измерениях, 1980).

Note

Bibliografie George O. Liber, „«Till Death Do You Part» : Varvara Krylova, Yuliya Solntseva and Oleksandr Dovzhenko's Muse”, în Australian Slavonic and East European Studies: Journal of the Australian and New Zealand Slavists' Association and of the Australasian Association for Study of the Socialist Countries, Department of Russian and Language Studies, University of Melbourne, vol. 14, nr. 1–2 (2000), pp. 75–97. Н. П. Толчёнова, Юлия Солнцева, Искусство, Moscova, 1979, 120 p. — (Мастера советского театра и кино).

Categorie:Nașteri în 1901 Categorie:Nașteri pe 7 august Categorie:Decese în 1989 Categorie:Decese pe 29 octombrie Categorie:Actrițe din secolul al XX-lea Categorie:Actrițe sovietice Categorie:Actrițe ruse Categorie:Actrițe ucrainene Categorie:Regizori de film sovietici Categorie:Regizori de film ruși Categorie:Realism socialist Categorie:Laureați ai Premiului Stalin Categorie:Regizori de film ucraineni Categorie:Artiști ai poporului din URSS Categorie:Cavaleri ai Ordinului Insigna de Onoare Categorie:Cavaleri ai Ordinului Steagul Roșu al Muncii Categorie:Decorați cu Ordinul Lenin Categorie:Decese în Moscova Categorie:Înmormântări în cimitirul Novodevici Categorie:Artiști emeriți ai RSFS Ruse