thumb|Biblia Ebraică - Manuscrisul Codex Aleppo 920 d.Hr. - deschisă la Ieșayiahu sau Isaia capitole III, IV, și V, pe cele 6 coloane deschise de la dreapta spre stânga. thumb|Biblia - Prima Ediție Tipărită pe 4 coloane per folie faţă-verso (Gutenberg, 1455) miniatura| Orientul Mijlociu Arheologia Biblică este o ramură a arheologiei levantine și a studiilor biblice care cercetează activități ale unor civilizații prin recuperare și analiză a preistoriei umane, societăților preistorice, culturii preistorice, istoric, bazată pe descoperirea unor materiale conservate ori aduse la lumină din activități de săpături arheologice care sunt direct sau indirect legate de Biblie. Arheologia biblică studiază siturile arheologice din Orientul Apropiat Antic și în special Țara Sfântă (mai cunoscută și ca Palestina, Țara lui Israel și Canaan), din timpurile biblice.
Arheologia biblică a fost ridicată ca ramură științifică la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către arheologi britanici și americani, cu scopul de a confirma istoricitatea Bibliei. Între anii 1920, imediat după Primul Război Mondial, când Palestina a intrat sub dominația britanică și anii 1960, arheologia biblică a devenit școala americană dominantă de arheologie levantină, condusă de figuri precum William F. Albright și G. Ernest Wright. Lucrarea a fost în mare parte finanțată de biserici și condusă de teologi. De la sfârșitul anilor 1960, arheologia biblică a fost influențată de arheologia procesuală („Noua Arheologie”) și s-a confruntat cu probleme care au făcut-o să lase deoparte aspectele religioase ale cercetării. Acest lucru a determinat școlile americane să se îndepărteze de studiile biblice și să se concentreze pe arheologia regiunii și pe relația acesteia cu textul biblic, mai degrabă decât să încerce să dovedească sau să infirme relatarea biblică.
Biblia ebraică este principala sursă de informații despre regiunea Palestinei și acoperă în mare parte perioada Epocii Fierului. Prin urmare, arheologia poate oferi perspective acolo unde istoriografia biblică nu poate. Studiul comparativ al textului biblic și descoperirile arheologice ajută la înțelegerea oamenilor și culturilor antice din Orientul Apropiat. Deși atât Biblia ebraică, cât și Noul Testament sunt luate în considerare, majoritatea studiului se concentrează pe primul.
Termenul de arheologie biblică este folosit de arheologii israelieni pentru mass-media populară sau pentru o audiență vorbitoare de engleză, cu referire la ceea ce este cunoscut în ebraică ca „arheologie israeliană”, și evită folosirea termenului Arheologie Palestiniană.
Istorie Studiul arheologiei biblice a început în același timp cu arheologia generală și, evident, dezvoltarea ei se referă la descoperirea unor artefacte antice extrem de importante.
Etape Dezvoltarea arheologiei biblice a fost marcată de diferite perioade:
Înainte de mandatul britanic în Palestina: primele explorări arheologice au început în secolul al XIX-lea inițial de către europeni. Au existat mulți arheologi renumiți care lucrau în acest moment, dar unul dintre cei mai cunoscuți a fost Edward Robinson, care a descoperit o serie de orașe antice. Fondul de Explorare a Palestinei a fost creat în 1865, având drept patron Regina Victoria. Investigații mari au fost efectuate în jurul Templului din Ierusalim în 1867 de Charles Warren și Charles William Wilson, după care s-a numit „Arcul lui Wilson (Ierusalim)” de la Zidul Vestic care este în partea nordică în opoziție cu „Arcul lui Robinson”. Societatea Americană de Explorare a Palestinei a fost fondată în 1870. În același an, un tânăr arheolog francez, Charles Clermont-Ganneau, a sosit în Țara Sfântă pentru a studia două inscripții notabile: Stela Mesha din Iordan și inscripțiile din Templul Ierusalimului. O altă personalitate a intrat în scenă în 1890, Sir William Matthew Flinders Petrie, care a devenit cunoscut drept „părintele Arheologiei Palestinei”. În Tell-el-Hesi, Petrie a pus bazele explorării metodice, acordând o mare importanță analizei ceramicii ca repere arheologice. De fapt, obiectele sau fragmentele recuperate servesc la fixarea cronologiei cu un anumit grad de precizie, ceramica fiind realizată în diferite moduri și cu caracteristici specifice în fiecare epocă de-a lungul istoriei. În 1889, Ordinul Dominican a deschis Școala Biblică și Arheologică Franceză din Ierusalim, care avea să devină renumită în domeniul său. Autorități precum M-J. Lagrange și L H. Vincent se remarcă printre primii arheologi ai școlii. În 1898, Deutsche Orient-Gesellschaft (Societatea Germană Orientală) a fost fondată la Berlin, o serie de săpături au fost ulterior finanțate de împăratul William al II-lea al Germaniei. Multe alte organizații asemănătoare au fost înființate în acest moment cu scopul de a promova această disciplină în curs de dezvoltare, deși investigațiile acestei epoci aveau ca unic obiectiv probarea veridicității poveștilor biblice. În timpul mandatului britanic în Palestina (1922-1948): Investigarea și explorarea Țării Sfinte au crescut considerabil în acest timp și au fost dominate de geniul lui William Foxwell Albright, C. S. Fischer, iezuiții, dominicanii și mulți alții. Această eră de mari progrese și activitate s-a încheiat cu o înflorire: descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă la Qumran în 1947 și săpăturile ulterioare, care aveau să fie în mare parte conduse de francezul Roland de Vaux. Albright nu a fost, totuși, un literalist biblic, Iahve și zeii din Canaan, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui. După Mandatul Britanic: 1948 a marcat începutul unei noi ere sociale și politice pentru Țara Sfântă, cu întemeierea Statului Israel și intrarea pe scena arheologilor israelieni. Inițial, săpăturile lor au fost limitate la teritoriul statului, dar după Războiul de șase zile s-au extins în teritoriile ocupate din Banca de Vest. O figură importantă în arheologia acestei perioade a fost Kathleen Kenyon, care a condus săpăturile de la Ierihon și Ofel din Ierusalim. Crystal Bennett a condus săpăturile de la Petra și cetatea Amman, Jabal al-Qal'a. Muzeele arheologice ale franciscanilor și dominicanilor din Ierusalim sunt deosebit de remarcabile. Arheologia biblică astăzi : Arheologia biblică din secolul XXI este adesea condusă de echipe internaționale sponsorizate de universități și instituții guvernamentale, cum ar fi Autoritatea de Antichități din Israel. Voluntarii sunt recrutați pentru a participa la săpăturile efectuate de un personal de profesioniști. Practicanții fac eforturi din ce în ce mai mari pentru a lega rezultatele unei săpături cu altele din apropiere, în încercarea de a crea o imagine de ansamblu tot mai extinsă și din ce în ce mai detaliată a istoriei și culturii antice a fiecărei regiuni. Progresele rapide recente în tehnologie au facilitat măsurători mai precise din punct de vedere științific în zeci de domenii conexe, precum și rapoarte mai oportune și mai larg diseminate."Find a dig: Biblical Archaeology Society". Cited April 18, 2016.R. Dennis Cole, "Recent Developments in Biblical Archaeology," The Theological Educator, 49 (Spring 1994): 51-64. Cited April 18, 2016.
Modelul „arheologiei biblice” s-a prăbușit. William G. Dever a descris corect secularizarea „arheologiei biblice”, dar a abandonat denumirea de „arheologie siro-palestiniană”. Lucrările sale din 1992 și 1993 au fost în multe privințe profetice, dar numele domeniului academic, inspirat de ele, nu a prins.
Multe descoperiri arheologice din Israel-Palestina sunt interzise la publicare, din motive politice.
Arheologia cercetează dacă relatările din Biblie sunt „adevărate”, în sensul pozitivismului, nu în sensul istoriei culturale.
Școli de gândire Arheologia Biblică este subiectul unei dezbateri continue. Una dintre sursele cele mai mari dispute este perioada în care regii au condus Israelul și, în general, istoricitatea Bibliei. Este posibil să se definească două școli de gândire libere cu privire la aceste domenii: minimalismul biblic și maximalismul, în funcție de dacă Biblia este considerată a fi un document religios non-istoric sau nu. Cele două școli nu sunt unități separate, ci formează un continuum, ceea ce face dificilă definirea taberelor și limitelor diferite. Cu toate acestea, este posibil să se definească puncte de diferență, deși aceste diferențe par să scadă în timp.
Rezumatul sitului arheologic important și al descoperirilor miniatura| Peșterile de la Qumran, unde a fost găsită una dintre cele mai importante descoperiri ale arheologiei biblice din toate timpurile, în valea Mării Moarte. Sunt o sursă primară de Arheologie Biblică. miniatura| Prima reprezentare a lui Iehu pe Obeliscul Negru al lui Salmanasar al III-lea. El este văzut prosternându-se la picioarele regelui Salmanasar al III-lea. Este categorisit ca monument din statele vecine din sursele secundare de Arheologie Biblică.
Descoperiri alese miniatura| Model Țară-Sfântă al Ierusalimului. O machetă a Templului lui Irod adiacent expoziției Altarul Cărții de la Israel Muzeum, Ierusalim. Liste detaliate de artifacte și monumente care pot fi găsite pe alte pagini:
Lista artefactelor din arheologia biblică Lista locurilor de înmormântare ale figurilor biblice sau avraamice Lista manuscriselor biblice ebraice, Lista papirusurilor din Noul Testament și Lista uncialelor din Noul Testament Lista figurilor biblice identificate în sursele extra-biblice
Obiecte cu origini biblice necunoscute sau infirmate Arheologia Biblică a fost, totodată, ținta mai multor celebre falsuri, care au fost comise dintr-o varietate de motive. Una dintre cele mai celebrate este cea a Osuarului lui Iacov, când au ieșit la iveală informații în 2002 cu privire la descoperirea unui osuar, cu o inscripție care se traduce prin „Iacov, bar Iosif ah (frate lui) Ieșua”. În realitate, artefactul fusese descoperit cu douăzeci de ani înainte, după care a făcut schimb de mâini de mai multe ori și a fost adăugată inscripția. Aceasta a fost descoperită pentru că nu corespundea formei scrierii epocii de la care datează.
Obiectele din lista următoare provin în general din colecții private și au fost adesea achiziționate în piețele de antichități. Autenticitatea lor este foarte controversată și, în unele cazuri, s-a dovedit a fi falsuri.
Chivotul Legământului: Au existat o serie de afirmații cu privire la locația actuală a Chivotului. Biserica Ortodoxă Etiopiană susține că deține Chivotul în Axum, Etiopia. Tradiția locală susține că a fost adus în Etiopia de către Menelik I cu asistență divină, în timp ce un fals a fost lăsat în Templul din Ierusalim. Obiecte provenite de la anticariatul Oded Golan. Poliția israeliană l-a acuzat pe Golan și complicii săi că au falsificat Osuarul Iacov în 2004, ei fiind acuzați și că au falsificat o serie de alte obiecte: Inscripția Ioas, care descrie reparațiile la templul din Ierusalim. Se suspectează că inscripția a fost falsificată pe pietre antice autentice. Diverse ostrace menționând templul sau nume biblice. Un candelabru de piatră cu șapte brațe, decorat cu o menora de la Templu. Un sigiliu de piatră cu margini de aur care a fost atribuit regelui Manase al lui Iuda. O placă de cuarț cu o inscripție în limba egipteană antică care afirmă că regele Shishak a capturat orașul antic Megiddo. O rodie de fildeș făcută din os de hipopotam și inscripționată cu o inscripție transliterată ca „Aparținând Ca[sei lui Iahve]h, sfântă preoților”. Numeroase bulle, inclusiv unele care menționează figuri biblice precum scribul Baruch ben Neriah și profetul Ezechiel. Căutări pentru Arca lui Noe (cunoscută și sub numele de „arheologie”): diferite grupuri au susținut că au găsit Arca lui Noe. Mulți savanți consideră că aceste descoperiri aparțin pseudoarheologiei.