Prăpastia tigrului (în , în , în traducere „Prizonieri în Defileul Leopardului”) este un film de aventuri sovietic pentru copii din 1956, regizat de Iuri Erzinkian А.В. Мачерет (red.), Советские художественные фильмы: Звуковые фильмы, 1930–1957, Iskusstvo, Moscova, 1961, pp. 655–656. după romanul omonim al lui Vahtang Ananian (tradus în limba română Captivi în Defileul Panterei) și filmat la Studioul de Film din Erevan.
Filmul prezintă aventurile a cinci copii armeniAngela Baculea, „Filmele săptămînii. Cinematograful «Tineretului»: «Prăpastia tigrului», în Drum nou, Brașov, anul XV, nr. 4205, vineri 27 iunie 1958, p. 5.***, „Premieră cu filmul «Prăpastia tigrului» la cinematograful «Tineretului»”, în Flacăra Sibiului, Sibiu, anul XV, nr. 2848, sâmbătă 16 august 1958, p. 4. (patru băieți și o fată)I. Năstase, „Cronica filmului: «Prăpastia tigrului»”, în Secera și ciocanul, Pitești, anul VIII, nr. 1243, miercuri 23 aprilie 1958, p. 2. care ajung să fie izolați în defileul Hovazadzor (cunoscut, de asemenea, ca „Defileul Iadului”) din partea sud-estică a provinciei Ararat a Armeniei, lângă frontiera cu enclava azeră Nahicevan, după ce o furtună dărâmă podul de peste o prăpastie, și salvarea lor de către fermierii colhozului local.
Criticii de film contemporani au asemănat peripețiile celor cinci școlari cu aventurile lui Robinson Crusoe din romanul omonim (1719) al lui Daniel Defoe și au evidențiat caracterul educativ al filmului, ca urmare a promovării ideii nobile a prieteniei și solidarității umane.
Rezumat
Avdal, fiul unui păstor, coboară în perioada vacanței de vară de pe pășunea montană caucaziană într-un sat apropiat din RSS Armeană pentru a cumpăra provizii (zahăr și tutun) pentru ciobani. Se întâlnește acolo cu patru prieteni pionieri (băieții Așot, Sarkis și Gaghik și fata Șușik) și citesc împreună povestea vânătorului Dersu Uzala în taigaua siberiană din cartea lui Vladimir Arseniev până când își dau seama că s-a lăsat întunericul. Venirea nopții îl împiedică pe Avdal să se mai întoarcă acasă și îl obligă să-și petreacă noaptea în sat.
A doua zi, sub influența celor citite în noaptea anterioară, cei patru pionieri hotărăsc să-l însoțească pe Avdal și pornesc într-o expediție către zona montană din afara satului. Pe drum îl văd pe poștașul Murat instalând o cutie poștală pe strada principală a satului, iar glumețul Gaghik cumpără un plic și hârtie de la Murat și, sub influența celor citite în seara trecută, îi scrie unchiului Mora că el și prietenii lui pleacă în Orientul Îndepărtat, apoi aruncă scrisoarea în cutia poștală. Ajunși la bifurcația de drumuri de la ieșirea din sat, Sarkis îi recomandă lui Avdal să scurteze drumul trecând prin Defileul Leopardului, dar Așot, fiul vânătorului Aram, susține că poteca de la ieșirea din defileu a fost distrusă de o alunecare de teren. Sarkis îl acuză de lașitate pe Așot și se oferă să-l conducă pe Avdal până la ieșirea din defileu, fiind susținut chiar și de fata Șușik, iar Așot este nevoit să meargă împreună cu prietenii săi. Astfel, cei cinci elevi, împreună cu câinele lui Avdal, se îndreaptă către Defileul Leopardului, un loc pustiu și primejdios, iar pe drum, înainte de a intra în defileu, Gaghik pierde cartea pe care o citiseră în seara precedentă și pe care o luase cu el, dar nu își dă seama. Pentru a intra în defileu, pionierii trebuie să traverseze o prăpastie pe Podul Diavolului, format din doi bușteni, și reușesc să ajungă cu greutate pe partea cealaltă. Cu toate acestea, se dovedește că Așot avusese dreptate și că nu există nicio ieșire din defileu. Copiii încearcă să se întoarcă, dar vremea se înrăutățește brusc și sunt nevoiți să se adăpostească într-o grotă. Începe o furtună puternică cu fulgere și tunete, iar o cădere de stânci cauzată de vremea rea dărâmă Podul Diavolului, izolându-i de satul lor de origine.
„Robinsonii” sunt nevoiți să ducă o adevărată luptă pentru supraviețuire. Proviziile mici de alimente ale copiilor se epuizează rapid și ei trebuie să-și procure singuri hrana necesară din natură. Dovedind ingeniozitate, băieții încearcă să taie copaci pentru a-i arunca peste prăpastie în locul Podului Diavolului, care fusese distrus. În această situație dificilă se manifestă în mod clar trăsăturile de caracter ale fiecăruia: voința și siguranța lui Așot, cunoștințele practice vaste ale lui Avdal, energia și optimismul lui Gaghik și lașitatea și egoismul lui Sarkis, care găsește o rezervă de alune făcută de veverițe pentru iarnă, dar o ascunde de prietenii săi. Situația copiilor blocați în defileu se înrăutățește după ce grota este inundată în cursul următoarei ploi, iar Șușik răcește. Avdal își amintește că păstorii foloseau un decoct de zmeură pentru a vindeca răceala și culege zmeură, iar Sarkis confecționează un coș din nuiele, care este acoperit cu lut. Într-un astfel de „cort” făcut manual, băieții pregătesc un decoct și o vindecă pe Șușik.
În acest timp, scrisoarea lui Gaghik ajunge la destinație, iar adulții care sunt siguri că tinerii au plecat în Orientul Îndepărtat se alarmează și încep să-i caute pe drumuri și prin gări. Aceste căutări nu aduc însă rezultate. Un milițian reține patru băieți și o fată în gara din Erevan, dar aceștia nu au nicio legătură cu copiii dispăruți. Părinții copiilor sunt disperați. Nimeni dintre ei nu bănuiește însă că ei sunt foarte aproape de sat, blocați în Defileul Leopardului.
Copiii încearcă să facă rost de provizii și reușesc să prindă un cocoș de munte, pe care îl prăjesc la un foc primitiv și apoi îl mănâncă, dobândind astfel mai multe puteri. Cu toate acestea, buștenii, pe care îi taie, nu ajung însă pe partea cealaltă a prăpastiei pentru a crea astfel un pod. Așot îl acuză pe Sarkis că nu se implică suficient și cei doi se iau la bătaie, iar în urma acestui conflict spontan Sarkis alunecă în prăpastie. Uitând de egoismul lui, cei patru prieteni ai lui Sarkis îl ajută, cu riscul vieții, să iasă din prăpastie. Sarkis suferă apoi o transformare morală și înțelege că prietenia este cel mai valoros lucru din lume. Apar apoi doi „oaspeți nepoftiți”: un leopard, care justifică numele defileului, și un urs. Prădătorii intră în luptă, iar ursul învinge leopardul, ceea ce, însă, nu ușurează prea mult situația copiilor.
După câteva zile de la dispariția copiilor, un sătean găsește cartea lui Gaghik, iar Harutiun, președintele colhozului local, își dă seama că pionierii sunt undeva în apropiere și organizează o expediție de căutare, condusă de vânătorul Aram. Vânătorii pornesc pe urmele pionierilor, ajung la defileu, unde construiesc un pod din bușteni peste prăpastie, și îi găsesc apoi pe copiii dispăruți.
Distribuție Iuri Haceaturian — pionierul Așot, fiul vânătorului Aram Liudmila Ordoian — pioniera Șușik Ruben (Robert) Mkrtcian — pionierul Gaghik G. Hodjagorian — pionierul Avdal, fiul unui cioban Araik Mkrtumian — pionierul Sarkis Ori Buniatian — Harutiun, președintele colhozului Garuș Hajakian — Aram, vânător, tatăl lui Așot Așot Nersisian — Paruir, tatăl lui Sarkis Aram Amirbekian — Murat, poștaș Artemi Airapetian – milițianul din Erevan (nemenționat) Isi Melik-zade – telefonistul din sat (nemenționat)
Producție Cinematografia de aventuri Publicul cinefil a fost atras dintotdeauna de filmele de aventuri (documentare sau de ficțiune) care prezintă expediții de pionierat în diferite locuri ale lumii, în cursul cărora au fost descoperite și cercetate continente noi, ținuturi noi sau alte locuri necunoscute, și au ca personaje exploratori îndrăzneți ce au călătorit pe pământ, pe mare și prin aer.Atanasie Popa, „La Cinematograful «Steagul roșu»: «Flăcări în taigă»”, în Steaua roșie, Târgu Mureș, anul XI, nr. 73 (1.258), miercuri 28 martie 1962, p. 2. Motivul acestui interes deosebit îl reprezintă contactul cu situații extraordinare, cu peisaje inedite și cu obiceiuri diferite de cele ale spectatorilor.
La vremea realizării acestui film, cinematografia de aventuri avea o tradiție îndelungată îndeosebi în țările occidentale, dar era considerată compromisă de unii critici din țările Blocului răsăritean (precum Tudor Caranfil) din cauza existenței unor producții pline de clișee rasiste, în care colonizatorii albi încercau să-i civilizeze pe băștinași sub amenințarea armelor de foc, sau a unor producții aventuroase naive, în care exploratorii aduceau în orașele lor de reședință băștinași sălbatici și musculoși gen Tarzan, alături de maimuțe și crocodili.T. Caranfil, „Pe ecrane: «Flăcări în taiga»”, în Informația Bucureștiului, anul IX, nr. 2620, vineri 5 ianuarie 1962, p. 2. Filmele sovietice de aventuri au încercat să se deosebească de producțiile occidentale printr-un conținut „uman și generos” elaborat potrivit ideologiei realismului socialist și printr-un caracter educativ, combinând tensiunea dramatică a explorării necunoscutului cu transmiterea unor învățături morale.
Filmări Filmul a fost produs în anul 1956 de Studioul de Film din Erevan (în , în , redenumit în 1957 Armenfilm), pe baza unui scenariu scris de Vahtang Ananian (1905–1980) și Mikael Șatirian (1916–1985), inspirat din romanul omonim Hovazadzori gerinerë (Captivi în Defileul Panterei, 1955) al lui Ananian. Producția a fost coordonată de directorul R. Saroian. Regizorul filmului a fost cineastul sovietic de origine armeană Iuri Erzinkian, care a fost secondat de A. Hairapetian și R. Martirosian.
Filmările au fost realizate pe peliculă color, sub coordonarea directorului de imagine Ivan Dildarian. Rolurile principale au fost atribuite copiilor Iuri Haceaturian (Așot), G. Hodjagorian (Avdal), Araik Mkrtumian (Sarkis), Liudmila Ordoian (Șușik) și Ruben (Robert) Mkrtcian (Gaghik) și actorilor adulți Ori Buniatian (Harutiun), Garuș Hajakian (Aram) și Așot Nersisian (Paruir). Decorurile filmului au fost proiectate de scenograful Piotr Beitner. Sunetul a fost înregistrat de inginerul I. Grigorian, iar muzica a fost compusă de compozitorul Ghazaros Sarian și interpretată de o orchestră dirijată de Grigori Gamburg. Filmul are o durată de 61 de minute, iar lungimea peliculei este de 1.658 de metri.
Recepție Lansare Filmul a fost lansat pentru prima dată pe ecran la Erevan (capitala RSS Armene) în 18 martie 1956 și la Moscova (capitala RSFS Ruse și a Uniunii Sovietice) în 29 decembrie 1957. Difuzarea în premieră a acestui film de către o televiziune din URSS a avut loc în ziua de 23 aprilie 1958. Prăpastia tigrului a fost distribuit apoi și în alte țări comuniste din Blocul răsăritean precum Republica Populară Romînă (25 martie 1958),***, „Spectacolele de azi”, în Scînteia, anul XXVII, nr. 4172, marți 25 martie 1958, p. 4.***, „Spectacole. Cinematografe”, în Romînia liberă, anul XVI, nr. 4185, marți 25 martie 1958, p. 4.***, „Cinematografe”, în Scînteia tineretului, anul XIV, seria II-a, nr. 2760, marți 25 martie 1958, p. 3. Republica Populară Democrată Coreeană (septembrie 1958) și Republica Populară Polonă (premieră TV pe 25 martie 1960).