Joseph Victor Scheffel - începând din 1876 Joseph Victor von Scheffel - () a fost un scriitor și poet german, foarte popular în secolul al XIX-lea. A scris povestiri și lucrări epice în versuri, precum și textele unui număr mare de lieduri.
Viața și opera thumb|250px|left|Casa din Stephanienstraße 16 (casa din stânga) din Karlsruhe, unde s.a născut și a murit Joseph Victor von Scheffel Tinerețea și anii de studenție
Joseph Victor Scheffel era fiul unui fost maior în armata ducatului de Baden care era și inginer constructor, consilier superior de construcții la Karlsruhe , membru al comisiei de regularizare a cursului Rinului. Mama sa, născută Josephine Krederer, fiica unor comercianți prosperi din Oberndorf am Neckar, era o femeie cu mari calități intelectuale.
Tânărul Joseph Scheffel a urmat întâi cursurile liceului din Karlsruhe. Conformându-se dorințelor tatălui său a urmat studii de drept, dar a făcut și studii de filologie și literatură germanică. Programul cursurilor pe care le-a efectuat cuprinde între altele: 1843-44 la München: Istorie, arheologie, estetică, istoria artelor, filozofie, economie politică 1844-45 la Heidelberg: Drept privat, drept penal, drept economic, drept civil 1845-46 la Berlin: Psihologie criminală, medicină legală, istoria artelor, prelegeri despre Shakespeare. 1846-47 la Heidelberg: Procedură civilă, codul lui Napoleon, legislația din Baden.
Pe lângă acestea, el a urmat și cursuri de desen. El începuse să ia regulat lecții de desen încă de la vârsta de 8 ani și pe urmă se perfecționeze desenând după gravuri. În cele din urmă ajunsese la stadiul în care i se permisese să se dedice ocupației sale preferate, să deseneze după natură. În timpul studenției și chiar mai târziu, își lua totdeauna carnetul său de schițe când pleca în drumeție. Se presupune că Scheffel a creat câteva sute de desene și mai multe serii de schițe. Cele mai multe dintre ele, circa 300 desene și 22 carnete de schițe, sunt păstrate de Societatea Literară Scheffelbund din Karlsruhe.
Conform obiceiurilor din avea vreme, Scheffel a luat parte la activitățile diferitor asociații studențești. S-a înscris întâi în asociația “Teutonia” pe care a părăsit-o după scurt timp, considerând că era formată din elemente mult prea diverse, că era lipsită de maniere și că era axată prea mult pe excesele de băutură. El a propus reformarea asociației, dar propunerile sale au fost respinse; în consecință a părăsit asociația și s-a înscris în societatea “Franconia” care era orientată mai mult spre activități intelectuale și unde aveau loc dispute aprige pe diferite subiecte de artă și literatură.
Tatăl său avusese obiceiul ca, încă din copilărie, să-l ia pe Joseph Victor la lungi plimbări în împrejurimile orașului Karlsruhe. Păstrându-și obiceiul, el a întreprins numeroase excursii și călătorii în perioada de studenție, ajungând să cunoască bine zonele din jurul orașelor unde studia: Heidelberg, Berlin și München. Astfel, călătoria de la Heidelberg la Berlin, din toamna anului 1945 i-a luat lui Scheffel trei săptămâni. Pornind la drum pe 20 septembrie, a parcurs o primă etapă pe jos, trecând prin Odenwald până la Würzburg. A urmat apoi o călătorie cu poștalionul până la Bamberg, iar de acolo un drum cu trenul până la Nürnberg. Cea mai mare parte a traseului Nürnberg – Bayreuth – Jena a parcurs-o mergând pe jos. Scheffel a poposit pentru câteva zile la Jena oprit puțin, dar a făcut diferite excursii în Turingia. De la Jena la Halle a mers cu poștalionul, continuându-și drumul cu trenul de la Halle la Berlin. thumb|right|180px|Joseph Victor von Scheffel în costum de excursie (1864)
În sfârșit, la 18 martie 1847, pe baza unor examene de istorie a dreptului roman, de drept canonic și de drept german susținute la Universitatea din Heidelberg, Joseph Sheffel a obținut titlul de doctor în drept. Chiar dacă lui Joseph Scheffel nu i-a plăcut niciodată dreptul, cultura generală pe care și-a însușit-o și viața intelectuală din orașele universitare au creat premizele succeselor sale literare din perioada de maturitate.
Începutul activității profesionale
În primăvara anului 1848, Joseph Scheffel, un partizan al ideilor liberale și democratice, a luat pentru scurt timp parte la activitățile revoluționare ale acelui an.
După aceea, s-a angajat secretar al comisarului imperial Carl Theodor Welcker pe care l-a însoțit într-o călătorie în Scandinavia în vara anului 1848 .
Apoi a lucrat în birourile diferitor administrații princiare din Germania, pentru ca, în cele din urmă, în perioada 1850-1851, să se angajeze ca practicant juridic la Säckingen. (Orașul se numește în prezent Bad Säckingen, denumire pe care o are abia din 1978). Scheffel era deziluzionat politic din cauza insucceselor revoluției din 1848 și nu voia să se întoarcă la Karlsruhe, oraș pe care la acea dată îl considera prea mult sub influența prusacă. thumb|left|200px|Hallwyler Hof, casa primarului din Säckingen, unde Scheffel a locuit în 1850-51
La jumătatea secolului al XIX-lea Säckingen era un orășel tihnit cu o populație de aproximativ 1.500 locuitori. Cu toate acestea era sub pază militară severă, deoarece după înnăbușirea revoluției din 1848 din Germania, conducătorii ducatului de Baden se temeau de propagarea ideilor revoluționarilor și republicanilor care fugiseră în exil în Elveția. Acesta era orașul pe care și l-a ales Joseph Scheffel ca reședință. Și-a găsit o locuință în clădirea "Hallwyler Hof” care aparținea primarului Anton Leo, clădire care mai există și în prezent. Timpul liber și-l petrecea la hanul “Zum Goldenen Knopf“ (“La Nasturele de Aur" ) care era în piața catedralei din oraș.
În jurisdicția biroului juridic din Säckingen intra și partea de vest a zonei cunoscute astăzi drept Hotzenwald, precum și zona dintre localitățile Nollingen și Laufenburg (Baden). Fiind un drumeț și un desenator pasionat, Scheffel și-a continuat vechile obiceiuri și străbătea împrejurimile, nedespărțit de caietul său de schițe.
În timpul șederii sale la Säckingen, în cadrul obligațiilor sale de servici, Scheffel a avut prilejul să viziteze în repetate rânduri zona Hotzenwald, pentru anchete cu caracter penal. Îi plăcea de asemenea să colinde prin pădurile din zonă. În povestirile lui i-a denumit Hotzen pe locuitorii din zona împădurită, iar apoi, se referea la pădurile respective drept Hotzenwald. Denumirea, care i se datorește lui Scheffel, s-a încetățenit și este utilizată și în prezent pentru desemnarea pădurilor situate la sud de Pădurea Neagră. Impresiile sale sunt cunoscute atât din scrisorile pe care le-a scris părinților săi, precum și dintr-un caiet de schițe care s-a păstrat. Chiar dacă aceste “reportaje” prezintă impresiile sale cu o notă de umor, caracterul vesel al acestor impresii nu trebuie generalizat. Era pentru prima oară când tânărul Scheffel, care provenea dintr-o familie burgheză înstărită, intra în contact cu o zonă în care sărăcia populației era generală, iar Scheffel a fost foarte impresionat de ceea ce vedea. În plus, ca funcționar public, era îngrijorat de exodul de mari proporții. Într-un raport înaintat superiorilor săi la 12 aprilie 1851, tânărul practicant juridic atrăgea atenția "Până la sfârșitul lui mai, încă în jur de 400 persoane din Herrischried urmează să plece în America".
În 1852 este transferat la secretariatul judecătoriei din Bruchsal. Aici a lucrat din ianuarie până în mai ca secretar al tribunalului. Și de aici există unele amintiri care se regăsesc în operele sale ulterioare. Astfel, șeful tribunalului din Bruchsal avea un motan care avea numele neobișnuit de "Hiddigeigei“. Motanul Hiddigeigei este un personaj important din lucrarea ‘’Gornistul din Säckingen’’ thumb|right|200px|Ilustrație de Anton von Werner pentru ediția din 1896 a volumului Gornistul din Säckingen: Prima întâlnire a celor doi îndrăgostiți la serbarea Sfântului Fridolin Nefiind foarte interesat de activitatea sa de jurist și neavând constrângeri financiare majore, Scheffel s-a decis să-și întrerupă lucrul și să facă o călătorie de mai lungă durată în Italia pentru a-și încerca talentul de peisagist. Și-a început călătoria în mai 1852 petrecând mai multă vreme pe insula Capri și în zona golfului Neapole. În timpul șederii în Italia, a putut să-și dea seama că posibilitățile sale de desenator erau limitate, însă că avea talente de poet și scriitor. A început să lucreze la primul său roman, al cărui subiect îl schițase cu un an în urmă. A fost încurajat în această direcție de prietenii săi, printre care soția pictorului Engerth care, găsind că are farmec ca povestitor, îl întrebase de ce nu așternea totul pe hârtie. La 10 februarie 1853 Joseph Victor le-a trimit părinților săi prima parte din lucrarea “Werner și Margaretha” titlul provizoriu pe care îl dăduse lucrării sale. Primul ascultător căruia Scheffel îi citise la Sorrento fragmente din manuscrisul său a fost poetul Paul Heyse.
Gornistul din Säckingen Povestea gornistului îl atrăsese pe Scheffel încă din 1850/51 când era la Säckingen. În acea vreme, dragostea dintre Werner și Margaretha mai era povestită în diferitele birturi din oraș și, încă din 1851, Joseph Scheffell elaborase o schiță a acestei povești de dragoste. Există un manuscris de trei pagini intitulat Der Trompeter von Saeckingen. Erster Entwurf des Poems, Saeckingen 1851 (Gornistul din Säckingen, Primul proiect al poemului. Säckingen 1951) care este păstrat în arhiva societății literare din Karlsruhe. Manuscrisul dovedește că încă din perioada în care lucra la Säckingen, Scheffel elaborase un plan pentru poemul său.
Subiectul romanului Der Trompeter von Säckingen (Gornistul din Säckingen) se bazează pe evenimente reale care au avut loc în secolul al XVII-lea. Franz Werner Kirchhofer (1633 - 1690) era fiul unei familii burgheze din Säckingen. El era îndrăgostit de Maria Ursula von Schönau (1632 - 1691) – prezentată în roman cu numele de Margaretha - fiica unor aristocrați care stăteau în castelul orașului. După numeroase peripeții. părinții fetei au consimțit la căsătoria celor doi îndrăgostiți, a căror logodnă a avut loc în 1657. În cursul vieții, Kirchhofer a reușit să acumuleze o avere considerabilă și să ocupe diferite funcții importante. Este înmormântat într-o nișă a corului catedralei din Säckingen. Nu există însă nicio dovadă istorică a faptului că Kirchhofer ar fi știut să cânte la trompetă sau la goarnă.
Cercetând documentele istorice ale orașului, Scheffel a fost fascinat de personajul lui Franz Werner Kirchhofer, care a devenit eroul romanului. El împletea însă cercetările istorice cu experiențele personale. De pildă, având prilejul să asiste la serbările Sfântului Fridolin, un obicei care data din evul mediu, el a plasat prima întâlnire dintre cei doi îndrăgostiți în perioada acestor serbări, De asemenea plimbările pe malurile lacului Bergsee sau în Hotzenwald, au fost realist reflectate în lucrarea sa Gornistul din Säckingen.
thumb|left|350px|Statuia motanului de pe fântâna Hiddigeigei din Bad Säckingen, realizată de sculptorul Alfred Sachs în 1977-78Un personaj insolit al poemului este motanul Hiddigeigei, Născut în Ungaria, el ajunsese după o viață agitată la Säckingen. Motanul este purtătorul de cuvânt al scriitorului și transmite cititorului părerile lui asupra vremurilor în care avea loc acțiunea, Hiddigeigei ne este descris ca un motan negru cu ochi verzi și cu o coadă puternică. Hiddigeigei nu se mulțumește cu rolul de comentator ci vrea să fie și poet, dar nu unul oarecare, ci unul care să-și depășească contemporanii în talent. De la înălțimea turnului el privește cu scepticism evenimentele pe care le vede. Din cauza unor desamăgiri în dragoste a ajuns să disprețuiască lumea. Totuși, bietul motan se teme de bătrânețe. În roman sunt prezentate poeziile motanului în care descrie nimicirea omenirii și a poeziei.